Pentru că nu ne place munca?

Chestia cu strainii care „fura” locurile de munca ale localnicilor e cam peste tot, mai ales in tarile „mai dezvoltate” decat altele. Chiar saptamana trecuta a inceput sa comenteze un curier in lift zicand acelasi lucru… nu isi daduse seama ca nici noi (eu cu sotia) nu eram nascuti prin partile locului, ca altfel chiar era singurul localnic din lift :-)))))).

Mihai nu am nici o motivație sa ma întorc în România. Decât familia. Îmi este așa bine unde sunt ca dacă venea familia aici nu mai veneam în România poate nici în concediu. Sa muncești pe un salariu decent și sa nu te gândești ca nu ai cu ce plăti facturile este foarte bine. Da,îmi este tare dor de țara mea și de români. Așa cum sunt ei. În Germania nu ai o vorbă bună de la nimeni. Ca sa te ridici trebui sa muncești și să arăți ca meriți.

Din pacate ne place munca multa si degeaba.
Am lucrat cativa ani cu contract de detasare in alta tara, intr-o multinationala. Cel mai activ, cel mai vocal, cel mai ca paduchele-n frunte era un alt roman, la fel, detasat acolo. Omu’ era de loc din Republica M, evident, cu cetatenie d-aia falsa, si pus pe capatuiala.
Ca avea, ca n-avea treaba, participa la orice sedinta. zicea el ca sa-nvete cum merg lucrurile. La orice avea o parere. Statea tipu la lucru cate 12 ore pe zi si era super mandru de chestia asta.
Cand l-o chemat sefu in birou pleznea de mandrie, cre ca se gandea ca o sa fie avansat si cel putin ii dubleaza salariul.
A iesit din biroul sefului cu o mutra plouata si convins ca cineva il „sapa”, si ca sefu il persecuta.
Omului i s-a atras atentia ca nu e normal sa lucrezi atat si ca in principiu, ori esti prost, ori esti prost daca faci atat overtime.

Că tot avem d-ăștia care strigă „ne iau străinii locurile de muncă”, mi-am amintit de o scenă tare amuzantă la care am fost martor în urmă cu vreo 5-6 ani. Eram în ceva orășel-doar-cu-numele de prin Botoșani, la o farmacie veterinară, situată chiar lângă ceva instituție care se ocupă cu forța de muncă, sau ceva de genul. Acolo merg cei care au ajutor social din când în când, ca să primească ceva hârtie conform cărora nu sunt apți de muncă.

Numai că, din auzite, sunt două scenarii: mergi, totul e ok și primești foaia că nu poți munci (mai ales dacă ai o vorbă bună de la primărie) ori nenea de acolo e ciufut și îți dă loc de muncă. Am nimerit ziua în care probabil mercur era în retrograd, iar angajatul statului dădea cu locuri de muncă în ei ca surdu-n tobă.

Ieșea lumea plângând și nu exagerez deloc când spun asta. Tragedie mare pe capul lor! Asta pentru că erau nevoiți să facă un drum către firma recomandată, iar acolo să fie refuzați, după ce fac pe proștii sau pe nebunii.

Și uite așa stau locurile de muncă în așteptarea angajaților care fug de ele ca dracu de aghiazmă.

Am 2 exemple din ultima luna:
Incerc sa angajez pe cineva in departamentul nostru contabil. As fi preferat pe cineva care sa aiba totusi o idee despre ce inseamna contabilitate (adica o experienta de macar 3-5 ani in domeniu si suntem un angajator care accepta si persoane de peste 45 de ani, chiar ne-ar conveni mai mult). Vorbesc la un moment dat cu o amica, ii povestesc despre lupta noastra de a gasi oameni, de a-i aduce macar la interviu si ma intreaba daca totusi nu am lua si tineri care tocmai ce au terminat facultatea, deci fara nici un fel de experienta. Zic, pana la urma de ce nu?! Imi spune ca are o prietena f buna, baiatul tocmai a terminat chiar facultatea de contabilitate si isi cauta loc de munca si nu il cheama nimeni la interviu desi a trimis n’spe mii de CV_uri. Zic, sa-mi trimita si mie un CV, imi trimite (mama, ce-i drept), il dau la mine la HR si il cheama fetele la un interviu. Intai si intai, cu greu s-a putut gasi o zi si o ora la care sa fie disponibil „doritorul” de loc de munca (desi, nu lucreaza nicaieri in acest moment, nu lucreaza, nu invata, nu nimic). Il cheama intr-o zi cam peste o saptamana de la ziua telefonului. Cu o zi inainte de interviu, il suna din nou tipa de la HR sa reconfirme si baiatul ii spune ca nu mai poate a doua zi la ora X, sa reprogrameze. Tipa de la HR ii spune, bine, revin la tine cu o zi si ora, stai sa verific cand pot oamenii companiei. Revine la el cu telefon cu propunere pentru alta zi si ora si tipul ii spune ca totusi…nu prea e interesat sa vina nici macar la interviu. Atentie, nu i se comunicase absolut nimic, sa zici ca poate nu-i convenea ceva, salariul, programul, etc… Asa incat i-am comunicat mamei care se dadea de ceasul mortii ca nu-si gaseste fi’su de munca sa stea linistita, ca fiul ei nu are chef de munca, nu ca nu-si gaseste. Al doilea exemplu: luam o tipa de 49 de ani, tot la contabilitate. Dupa vreo saptamana, incepe, ca e foarte mult de lucru si foarte greu. O intreb: stai peste program ca sa termini ce ti se da de facut intr-o zi sau ce inseamna ca e foarte mult?! Imi spune ca nu a stat peste program (si nu a stat pentru ca nu e cazul), dar e foarte mult de lucru. In plus, incepe sa le ia si pe celelalte din birou la intrebari, ca ce salariu au ele, ca daca asa e tot timpul de lucru si tot asa… Concluzia?! Cred ca doamna a confundat jobul la noi, la privat, cu un job la stat. Am scapat de ea urgent, evident. Ce cred eu? Oamenii nu vor sa munceasca. Sunt si multi care traiesc din furat (in cele mai neobisnuite feluri se fura si orice fel de produse). Si mai sunt si multi care prefera sa munceasca la negru sau gri, pe ici – colo, pe bani un pic mai multi decat la aia care platesc taxele, pentru ca in Romania se poate, nu e nimeni interesat sa dispara munca la negru. Pai cand avem o crestere economica bazata an de an pe consum, cum ar putea sa vrea cineva sa strice asta??! Toata lumea din Europa se mira cum are Romania crestere economica mai mare decat state care au economii mature. Pai cum e posibil??! E foarte simplu: din furat! Din taxe, de la privat, de la stat, de unde se poate.