Sunt unul dintre norocoșii care trăiește din ce-i place să facă. Mă rog, la fel de mult îmi place și să conduc mașini sau să călătoresc, dar văd că încă nu s-a înghesuit nimeni să-mi ofere vreun post de pilot sau de tester de hoteluri, așa că rămân cu trăitul din cealaltă activitate preferată: scrisul.

Paranteză. Da, știu că mulți dintre voi considerați că ceea ce fac pe aici NU e muncă, dar eu, în naivitatea mea, o să consider în continuare că este. O să consider mai ales în momentele în care, după aproape 1400 de kilometri făcuți dintr-o bucată, în loc să mă arunc în pat și să bag somn, deschid laptopul și mă apuc să scriu. Sau în momentele în care, în loc să-mi beau cafeaua dimineața, uitându-mă la oamenii din Madrid, deschid același laptop, cu același scop. Da, e muncă, doar că am marele noroc că munca asta este exact acel lucru pe care-mi place cel mai mult să-l fac. Am închis paranteza.

Mi-a plăcut de când mă știu treaba asta cu scrisul. Mi-e rușine să vă zic, dar am început vreo două romane în adolescență. Nu mai țin minte exact despre ce era vorba în ele, dar știu că la unul acțiunea se petrecea în perioada celui de-al doilea război mondial, iar celălalt era despre niște cetățeni care mergeau cu o barcă pneumatică pe Olt. Că, na, pe unde să și meargă? Pe la Vâlcea trecea Oltul, nu Amazonul.

Nu vreți să știți cât mi-e de ciudă că nu le mai găsesc. Sunt atât de curios ce-mi debita mintea la anii ăia, că nu vă puteți imagina. Dar nu mai dau de ele, am răscolit toată casa de la Vâlcea căutându-le, nu sunt și pace.

Revenind, ziceam c-am avut-o dintotdeauna p-asta cu scrisul. Ce n-am avut dintotdeauna a fost curajul să fac ceva în sensul în care să și trăiesc din asta. Aș fi putut să mă angajez în presă, am visat de multe ori că voi face asta, dar niciodată n-am avut curaj. Eram în liceu când mi-au publicat un articol cei de la ziarul local din Vâlcea (parcă „Orizontul” se numea), nu vreți să știți cât de mândru m-am simțit când mi-am văzut numele ca autor de articol în ziar. Dar curaj tot n-am avut.

Noroc cu blogul. Blogul a fost cel care m-a făcut să-mi pun pentru prima oară, cât se poate de serios, întrebarea: cum ar fi dacă aș trăi din scris? Și-a fost. Am luat-o de la zero într-un domeniu despre care nu știam absolut nimic, în schimb știam că sunt capabil să scriu: copywriter într-o agenție de digital. Cinci ani mai târziu, am dus întrebarea la nivelul următor: cum ar fi dacă aș trăi doar din scris pe blog? Răspunsul îl aveți sub ochi.

Cred cu tărie că exista foarte mulți oameni care ar putea trăi din ceea ce le place să facă cel mai mult. Indiferent că le place să gătească, să bricoleze, să pescuiască, să investească pe bursă, să grădinărească, să colecționeze timbre, să facă agricultură, să croiască haine, să picteze pe sticlă, să, să, să, cu toții avem pasiuni pe care ne-ar plăcea să le transformăm în ceea ce ne pune pâine pe masă. Și totuși, sunt atât de puțini cei care trăiesc din ceea ce le-ar plăcea cu adevărat să facă.

De ce se întâmplă asta? Din același motiv pentru care nu s-a întâmplat nici la mine inițial: teama. Teama de a renunța la un job care îți aduce venituri constante, veniturile cu ajutorul cărora te întreții și îți întreții familia. E greu să renunți la veniturile sigure și să plonjezi în necunoscut. Fie el, necunoscutul, chiar lucrul care-ți place cel mai mult pe lumea asta.

Am făcut această introducere lungă doar pentru a vă putea întreba următorul lucru: dacă n-ar mai exista această temere de ordin financiar, din ce v-ar plăcea să trăiți? Serios, îmi doresc să faceți abstracție de orice reținere legată de bani și să-mi spuneți care este acel domeniu din care v-ar plăcea să trăiți. Aveți vreo pasiune care, odată transformată în muncă, v-ar aduce atâta satisfacție încât nici nu vi s-ar mai părea că munciți? Dacă aveți, despre asta aș vrea să-mi povestiți, indiferent care ar fi pasiunea aia.

Nu aveți idee ce curios sunt de răspunsuri, pentru că eu chiar cred că toți ar trebui să trăim din ceea ce ne place să facem. Nimeni de pe lumea asta n-ar mai trebui să urască ziua de luni.

Articolul de astăzi este scris în colaborare cu BCR și face parte din campania Schimbări care-ți fac bine. Un manifest pentru schimbare care nu-și propune nimic altceva decât să invite pe oricine la un moment de reflecție. Pentru că, uneori, un moment de reflecție este tot ce avem nevoie pentru a lua o hotărâre care ne poate schimba în mai bine cursul vieții. Toate alegerile noastre, indiferent că duc la schimbări sau nu, vin după unul sau mai multe momente de reflecție.

După cum vedeți, Schimbări care-ți fac bine nu-și propune decât să vă determine să vă puneți întrebări în urma cărora, voi și numai voi, veți decide dacă vreți să schimbați ceva în bine. Iar dacă decizia pentru schimbare va veni (nu contează când, azi, mâine, peste două luni sau peste cinci ani, doar voi decideți dacă și când), poate că ar fi bine să vă găsiți și un partener în această nouă provocare a vieții. Indiferent cum le veți face, marile schimbări ale vieții se fac mai ușor dacă ai pe cineva alături care să te sprijine – pe plan financiar, sentimental sau, pur și simplu, moral.