Înainte de orice, trebuie să lămurim o problemă pe care eu credeam c-o știe toată lumea, dar se pare că nu. Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii, în legătură cu zborurile low-cost, este setarea eronată a așteptărilor. În sensul în care dacă și-au luat bilet de avion, se așteptă să fie tratați cum au văzut ei la televizor că sunt tratați pasagerii curselor aeriene. Că doar e tot avion.

Nu, prietene, pe lângă că ce știai tu de la televizor nu prea mai e valabil nici pe la companiile de linie care taie costurile de pe unde pot (ceea ce a dus la scăderea accentuată a calității experienței de zbor), când ți-ai luat bilet la low-cost, așteaptă-te să nu beneficiezi de nimic în afară de transport aerian din punctul A în punctul B.

Greșeala cel mai des întâlnită este aceea că oamenii se așteaptă ca low-cost să însemne ieftin. Vrem bilete la 10 euro în care să fie incluse și bagajele de la cală, și locuri preferențiale, eventual și o gustare consistentă. Or asta nu este posibil. Low-cost însemnă preț bun doar dacă îndeplinești două condiții:

Prima. Îți cumperi biletul cu multă vreme înainte.

Și a doua. Călătorești doar cu un rucsac sau cu un troler mic care se acceptă în cabină.

De aici încolo, orice vă doriți în plus COSTĂ. Vrei să stai lângă nevastă-ta în avion? Plătești. Vrei să iei cu tine un troler d-ăla mare? Plătești. Vrei să stai pe scaun cu loc suficient la picioare? Plătești. Vrei să orice? Plătești.

În plus, vestea și mai rea este că epoca biletelor la 10-15 euro, chiar și cumpărate cu luni de zile înainte, pare să fi apus. Cel puțin pentru următorii doi-trei ani. Prin urmare, nu vă mai setați așteptările de prețuri la nivelul anului 2019, ca să nu aveți dezamăgiri.

Încă o așteptare setată greșit este cea referitoare la companionii de drum. Lumea se plânge că low-cost-urile au ajuns să fie ca autobuzele care fac curse pre-orășenești. Știți despre ce vorbesc: cocalari, maneliști, vestitele plase de rafie, pe scurt, fauna e un pic mai altfel decât ți-ai imaginat c-o să fie.

O să vă dau un exemplu pe care-l consider foarte bun. Când am mers pentru prima oară cu trenul în Italia, în anul de grație 2008, am rămas șocat de prețurile biletelor. Nu exista nimic mai ieftin de 35-40 de euro pentru o distanță sub 100 de kilometri. Bani pe care, la ora aia, nu prea-mi permiteam să-i dau pe un bilet de tren. Mai ales că mai trebuia să mă și întorc, prin urmare vorbeam despre un total de 70-80 de euro.

Până la urmă, dacă pentru dus am fost nevoit să plătesc 36 de euro (n-am să uit în veci), pentru întors am reușit să găsesc un tren care pleca la 02:00 noaptea (adică mult mai târziu decât aș fi avut eu nevoie), dar pentru care cumpărai bilet la cel mai jos preț posibil: 17 euro. Pentru diferența asta de 19 euro, mi-am asumat cele câteva ore pe care le voi avea de așteptat și l-am luat pe cel la 17.

Când m-am urcat în trenul ăla am înțeles și de ce avea acest preț. Era ceva de genul personal care făcea, la propriu, toată Italia (de la Napoli, la Milano) și în care italienii strângeau toată „scursura” în materie de călători.

Special făcuseră biletele mult mai ieftine la trenul ăsta, ca să-i poată strânge la un loc pe cei pe care nu și-i doreau prin trenurile celelalte. Și le ieșea. Așa cum eu fusesem convins de prețul ăla de 17 euro, la fel acționa prețul psihologic și asupra celorlalți.

Nu vreți să știți ce faună era în tren, am fost convins că nu mai apuc lumina zilei. Și nu glumesc absolut deloc, am martori, că eram cu un prieten, fuseserăm la meciul Stelei de la Firenze. În primul rând că nu găseai loc, nu aveai unde să stai. Compartimentele erau cu banchete din alea lungi, prin urmare pasagerii se întinseseră pe ele, prin urmare deși erau compartimente de opt-zece persoane, în fiecare găseai doar câte doi cetățeni din ăștia întinși fiecare pe câte o banchetă.

Cum îl trezești în toiul nopții pe un cetățean care arată de parcă azi s-a eliberat din pușcărie (sau urmează să intre cât de curând) și-i explici că vrei să stai și tu pe bancheta aia? Cum? Până la urmă, am găsit o cușetă în care era o familie de marocani care, fiind cinci, nu se putuseră întinde pe banchete. Privirile pe care nu le-au aruncat când am intrat să stăm în cușeta lor m-au făcut să cred că aia e ultima mea zi în această existență. Mă rog, ultima noapte, ca să fiu extrem de precis.

Să vă mai spun că nici gând să plece trenul la ora 02:00, așa cum era în program? Am stat ce-am stat și până la urma am coborât pe peron pe la ora 04:30, m-am dus să întreb de ce nu plecăm și conductorul mi-a răspuns simplu: „n-avem locomotivă”. Omul nu mințea, m-am uitat spre capătul trenului și chiar nu aveam locomotivă. 😊

Acum puteți extrapola povestea asta și pentru zborurile low-cost. Oamenii ăia, pe care voi nu vi-i doriți ca parteneri de zbor, trebuie să ajungă si ei în orașele unde au nevoie să ajungă. Prin urmare nu vă mai setați așteptările ca pentru curse cu avioane private, când și voi și ăia ați vrut să zburați ieftin.

Prin urmare, o să revin la ceea ce ziceam la începutul articolului: nu vă mai setați așteptările sus și-o să aveți mult mai puține motive de dezamăgire. Cursele low-cost sunt strict pentru deplasarea în locul în care ai nevoie să ajungi.

Acum o să trecem la a doua parte a acestui articol, cea care se referă la întârzierile sau anulările de curse low-cost. După mintea mea, sunt de două feluri: prevăzute și neprevăzute. Mai bine zis, pe care poți cât de cât să le prevezi și pe care nu poți.

Dacă sunt neprevăzute, aia e, nu prea ai ce să mai faci. Aștepți, dacă e vorba doar despre o întârziere sau, dacă ți s-a anulat zborul, vezi ce se mai poate face să ajungi acolo unde-ți dorești. Am un prieten care trebuia să se întoarcă de la Bologna în vara asta. Sâmbătă, exact în ziua zborului, a primit email că i s-a anulat cursa (era wizz). Luni trebuia să fie la muncă. L-a costat 500 de euro să-și cumpere alte bilete, care oricum au fost pentru ziua de marți. Cam asta înseamnă o situație neprevăzută, în legătură cu care nu prea ai ce să mai faci.

Problema apare atunci când ai fi putut să faci ceva, ai fi putut să prevezi că sunt șanse foarte mari să te trezești cu întârzieri sau anulări, dar ai preferat să nu faci nimic, bazându-te pe noroc sau pe vestita „mie nu mi se poate întâmpla”.

Cel mai bun exemplu este Blue Air. De minimum doi ani era limpede pentru toată lumea că e aproape loterie să călătorești cu ei. Eu, deși i-am folosit intens, când mi-am dat seama cum stau lucrurile, am renunțat să-i mai iau în calcul. Pur și simplu am considerat că opțiunea Blue Air nu mai există pentru mine. Să vă explic a cui este vina dacă ați continuat să vă cumpărați bilete de la ei, deși era cam limpede cum stă treaba?

Am văzut o postare a cuiva care se plângea că și-a luat țeapă cu cinci bilete luate de la Blue Air. CINCI, înțelegeți? Nu unul, nu două, nu trei, CINCI. Și nu erau pentru un grup de cinci persoane, erau bilete individuale pentru curse în diverse perioade, curse la care prinsese prețuri „la ofertă”. Nu știu, dar trebuie să fii naiv și complet rupt de realitate să poți face asta in condițiile in care gemea netul de articole despre țepe și curse anulate Blue Air.

Alt exemplu de situație în care ai fi putut să faci ceva este ce s-a întâmplat vara asta. La ce mă refer? Păi când a început sezonul concediilor a devenit evident pentru toată lumea că există probleme cam pe toate aeroporturile din lume. Era plin de știri pe toate canalele media despre companiile aeriene care nu fac față fluxului imens de călători.

În condițiile astea nu era evident că sunt șanse mari să pățești exact la fel dacă vrei să zbori fix în vârf de sezon într-o destinație foarte populară? Chiar nu sună niciun clopoțel de alertă acolo? Well, pentru mine a sunat și n-am zburat nicăieri vara asta. Da, ne-am dorit și noi să plecăm pe undeva, scurt așa, fără copii, cum făceam în fiecare vacanță de vară, dar am renunțat la idee.

După ce-a fost evident că toate companiile aeriene au probleme imense cu lipsa de personal, am luat decizia să nu plecăm nicăieri, cel puțin nu cât e vârf de sezon. După ce am văzut miile alea de călători care se plângeau cam peste tot prin Europa și nu numai, ne-am dat seama că să pleci cu avionul pe undeva pare efectiv treabă de noroc. Iar eu nu vreau să ajung să stau cu morcovul în fund așteptând să văd dacă mi se anulează sau mi se amână zborul.

O să mă întrebați uimiți „dar ce era să facem, să nu mai mergem în vacanță?”. Iar eu o să vă răspund că întotdeauna ai de ales. Te prinzi că e groasă treaba cu companiile aeriene și alegi ce faci. Alegi să pleci în vacanță într-o destinație unde poți ajunge și fără avion sau alegi să mergi cu avionul în condițiile astea?

Ai ales să-ți încerci norocul cu avionul? Atunci măcar nu te mai văicărești când constați că ăia care se plângeau prin toate aeroporturile planetei nu se plângeau degeaba, nu te mai dai cu fundul de pământ pe motiv că „doamne, ce ghinion am avut”. Că faci exact ca ăia care pleacă la mare sau la munte și se plâng că e trafic, vinerea seara, pe A2 sau pe DN1.

Cam asta este părerea mea despre tot ce înseamnă low-cost. Și e părerea cuiva care n-a avut niciodată probleme legate de acest tip de zboruri, deși le folosesc intensiv de foarte multă vreme. Cine știe, poate oi fi fost eu mai norocos, dar norocul și-l mai face și omul.

Ca să nu mă înjurați de pomană, o să mai zic o dată că nu vorbesc despre cazurile în care ți-ai luat biletul cu luni de zile înainte și când a sosit vremea să mergi în vacanță, n-ai mai avut ce să faci în afară de a te lăsa la mâna sorții. Nu vorbesc nici despre cazurile în care TREBUIA neapărat să ajungi rapid undeva și ți-ai luat bilet de avion, ca orice om care se grăbește. Astea sunt cazuri în care nu prea mai  ce să faci în afară de să speri c-o să fie bine. Știți cum se spune, când e să ai ghinion, găsești cuie și-n…

În rest, am zis mai sus cum cred eu că poți să crești șansele să nu pățești nasoale. Acum să înceapă balul celor care s-au țepuit cu zborurile vara asta.

Sursa foto