Peste trei luni împlinesc 50 de ani. Mă rog, nu asta e important, important este că trăisem o jumătate de veac și nu înălțasem niciodată un zmeu. Da, mai făceam noi când eram copii ceva ce s-ar fi vrut zmeie, dar erau niște chestii din hârtie care pluteau, dacă ăla se putea numi plutit, doar cât alergai tu în fața lor. Cum te opreai, cum veneau palancă la pământ.

Dar de înălțat vreun zmeu care să semene a zmeu, niciodată. Până azi. Până acum jumătate de oră.

Lasă ce s-au bucurat fetele când l-au văzut sus sus sus de tot. Dar ar fi trebuit să-mi vedeți mie fața când a început să plutească și eu am început să-i dau sfoară ca să poată să urce. Prieteni, n-aveți idee câtă bucurie mi-a trecut prin suflet.

Cine zicea că nu poți să fii copil și la cinzeci de ani?