Lista lui Edelweiss – colțu’ cu metale #33

Servus, dragilor.
Chiar dacă cu întarziere, am reuşit să mă strâng de pe drumuri şi să spun câte ceva despre muzica adunată pentru noi, de Edel.

* Red Rot – Near Disaster – 3/5 – cântec preluat de pe albumul de debut Red Rot, Mal De Vivre, programat să fie lansat în august anul acesta, e un amestec greu de „ceva sulfuric, malign în esență, combinat cu ideea de putrezire” ca să-l cităm pe Davide Tiso, care crede că daunele provocate de muzică sa, pot fi ireversibile. Așa o fi, eu nu mă omor după ei…
* David Lee Roth şi John 5’S – Nothing Could Have Stopped Us Back Then Anyway – Van Halen tribute song – 3,5/5 – este acea piesa despre care în 2021, John 5 a dezvăluit pentru prima dată că ei doi (David Lee Roth şi John 5’S), au scris și înregistrat o piesă despre Van Halen în 2016, care nu a fost lansată niciodată. Este piesa în care Dave doar spune despre vremurile bune, în care nimic nu l-ar fi putut opri pe Van Halen. Trezește nostalgii și senzații de deja-vu…
* Lamb of God – Omens – 3/5 – o altă piesă plină de profunzime, având combinații de chitară metal, în timp ce Mark Morton și Willie Adler fac să curgă riff-urile, iar peste toate acestea Metal God Blyth oferă o parte vocală la fel de perfectă ca întotdeauna.
* Brutus – „Liar” – 3/5 – este în esență Brutus, începând cu un riff de chitară șerpuitor, ce se ridică într-un refren post-rock. Din punct de vedere sonor, se simte ca o punte între albumul lor anterior „Nest” și viitorul „Unison Life”, combinând schimbările de direcție pentru care sunt cunoscuți, cu forța concentrată a noului album. Completate de chitaristul Stijn Vanhoegaerden și basistul Peter Mulders, influențele disparate ale trupei – post-metal, electronică, punk, country și rock melodic – s-au combinat pentru a crea un sunet pe cât de greu, pe atât de neașteptat, plin de surprize.
* LORNA SHORE – Cursed To Die – 3,5/5 – vocalistul Will Ramos unul din titanii deathcore new age, care a incendiat lumea metalului anul trecut cu interpretarea sa pe piesa virală „To the Hellfire” şi Lorna Shore, acum au lansat „Cursed to Die”, al treilea single din următorul album și este pe cât de brutal, pe atât de epic. În calitate de lider de scenă, Lorna Shore ajută la remodelarea traiectoriei stilistice a deathcore-ului, eliberată de capcanele nesfârșite, în timp ce injectează pasaje de sintetizatoare extrem de melodice care, uneori, au o putere maiestuoasă asemănătoare cu metalul pentru a contracara brutalitatea totală.
* Behemoth – The Deathless Sun – 3,5/5 – piesa, însoțită de video consolidează reputația celor de la Behemoth ca fiind una dintre cele mai inovatoare și revoluționare trupe extreme de pe planetă, ajungând să devină nimic mai puțin decât personificarea rebeliunii, a individualității și a auto-exprimării neclintite… reușesc cumva să scoată din nebunia asta, o combinație de hate/love extrem de bulversantă. Pe de o parte îți este drag de ei ca de o casă’n flăcări, dar nici nu poți trece peste ce cantă… da, sindromul Stockholm!
* ELEINE – All Shall Burn – 3/5 – piesa e și bună și rea, exact în aceiași măsură: intro-urile sunt puternice, riff-urile și solo-urile sunt grozave, iar ritmurile grele, dar își pierd toată energia în refren din cauza melodiei vocale. Vocea foarte inconsecventă trece de la expresivă la foarte blândă, combinată cu pasaje de refren care plutesc fără sens și se obține un rezultat dezamăgitor pentru o melodie altfel bine construită. Orchestrația este atât de bună încât piesa din versiunea simfonică sună foarte bogat, dar, din nou, vocea se îndepărtează de asteptări în cea mai mare parte a timpului. Păcat, orchestraţia e de zile mari.
* Belushi Speed Ball -Magic Conch – huh?! veseli, ca un cui în cap!
* Thundermother – Black And Gold – acest cântec este saturat de exuberanță energetică ridicată, iar ceea ce îl face atât de special este senzația live care este surprinsă de trupă. Sporadic de-a lungul melodiei, auzi diverși membri ai trupei care intră și ies din voci de fundal. Această abordare scattershot poate suna aiurea, dar se controlează haosul suficient pentru a face să se simtă că trupa știe ce face. Una dintre cele mai unice abordări de producție pe care le-am auzit vreodată.
* Thotcrime – Rejection Sensitivity Dysphoria – 3/5 – Malady Jane (chitară): „Rejection Sensitivity Dysphoria arată genul de abordare pe care am adoptat-o cu noul nostru album, trăgând din dragostea noastră atât pentru muzica grea orientată spre chitară, cât și pentru mai multe stiluri electronice pop și dance. Din punct de vedere liric, cântecul tratează modul în care neurodivergența și bolile mintale te pot face să simți că lumea este gata să te prindă.”
* House Of Lords – „House Of The Lord” – 3/5 – riff-uri monumentale și cu o producție de sunet maiestuoasă, atmosferică… sunt un adevărat element de bază al scenei hard rock de pe ambele continente.
* Nini Music – LongMa – 3/5 – iniţial am crezut că’s tot mongolii, dar uite că şi în Taiwan se face rock, cu accente mai etnice, dar executat impecabil… nu-i rău, chiar deloc.
* BLIND GUARDIAN – Violent Shadows – 3,5/5 – o avalanșă de riff-uri thrashy și tobe necruțătoare, care creează o atmosferă incendiară. Nu mai e un secret pentru nimeni, că eu nu’s deloc cu nemţii, dar de data asta, chiar nu pot strâmba din nas, execuţia e explozivă.
* BlackRain – Untamed – 3/5 – sunet puternic, tobele care zboară, un amestec grozav de linii melodice captivante și agresivitate, mă fac să trec peste prejudecăţi şi să apreciez măcar partea instrumentală care e executată foarte bine.
* Delilah Bon – Dead Men Don’t Rape – 3/5 – o îmbinare de hip-hop, punk și nu-metal cu un rap feroce și strigat peste riff-uri de chitară. Mesajul este extrem de dur şi scoate în faţă o mulţime de probleme cu care se confruntă societatea şi în special femeile. Acum, o rugăm să ne scuze, noi doar treceam pe aici, nu vrem să supărăm pe nimeni, mai ales pe solistă.
* EDENBRIDGE – The Call Of Eden – 3/5 – ok, metal simfonic, ce dezlănțuie o gamă sofisticată de compoziții, împreună cu o atmosferă sonoră îmbătătoare și bombastică. Trupa a creat un echilibru fin între momente magice din punct de vedere emoțional, o atmosferă mistică mereu prezentă și riff-uri grele și rapide. Sună bine, bine de tot.

După toate acestea, să trecem la forjat metalele mai grele.

* Panzerfaust – The Suns Of Perdition – Chapter III – The Astral Drain (2022) – 4/5 – În The Astral Drain, predomină pasajele progresive, downtempo, rezultând un tip de material foarte texturat și atmosferic destul de rar. Un metal negru, ce permite trupei să creeze peisaje sonore răuvoitoare de întuneric chinuit și umbre creative. Straturile consitente ale muzicii sunt complet captivante, construind o atmosferă tulburătoare și un sentiment sumbru și tulburător. Poate că nu se ridică la nivelul primelor două părţi, dar este o continuare destul de interesantă… e de pus la colecţie, ca şi celelalte.
Acum sa vorbim putin despre interludii… sunt patru, separând fiecare dintre cele cinci piese propriu-zise. Cu toate acestea, doar trei dintre acestea sunt cu adevărat interludii și deși niciunul dintre aceste trei nu este cu adevărat esențial, nu sunt o risipă completă de spațiu, așa cum sunt majoritatea interludiilor. Cel final bazat pe percuție, „Enantiodromia (Interlude)” oferă cel mai mult dintre cele patru, chiar dacă, cu o durată de peste cinci minute, pare puţin cam exagerat.
* Grima – Frosbitten (2022) – 4,5/5 – Grima ne întâmpină cu piesa senzațională Gloomy Heart of the Coldest Land, care are un sunet destul de atmosferic cu părți acustice delicate, inclusiv voce. Pe tot parcursul albumului, simți mușcătura rece în gât și simți sentimentul albumului în toate venele cu riff-urile sale, vocea profundă, cu o tobă minunată de black metal. Cântecul Moonspell and Grief începe cu briza vântului de zăpadă, cu chitara sa acustică solo și te face să te simți în cele mai reci momente ale iernii. În cele din urmă, odată cu Mana, pandemoniul iernii se încheie într-un mod profund, naiv. Impresionantă execuţie… clar, e de păstrat.
* Sergeant Thunderhoof – This Sceptred Veil (2022) – 4/5 – Combinând elemente de doom, stoner, progresiv și rock psihedelic, într-o colecție plină de recompense, Sergeant Thunderhoof a produs un album excelent. Piesele sunt lucrări bine construite, colorate și texturate, fiecare melodie avand ceva propriu care contribuie la întreg. Groove-urile întunecate și riff-urile grele, uriașe, te propulsează o dată cu muzica înainte, in timp ce nuanțele melancolice nu sunt niciodată prea departe. Încă un album de ascultat, atunci când am de lucru. Bun, bun.
* Defiatory – Apokalyps (2022) – 4/5 – Defiatory nu dezamăgește, nici măcar o dată. Aceasta este o explozie de înaltă calitate de thrash agresiv, ritmul este incredibil, cu un riff-uri puternice. Nivelul de intensitate este absolut dement, trupa mergând înainte cu sunetul lor distinctiv – un amestec de putere brută și thrash plin de agresivitate sălbatică. E perfect pentru drumurile nesfârşite cu maşina, când pare că totul durează prea mult şi destinaţia nu se mai întrevede… vă asigur că o să vă ţină în priză.
* Battlegrave – Cavernous Depths (2022) – 4.5/5 – Aici ei îmbrățișează un sunet mai greu decât în compoziţiile anterioare, adâncindu-se mai departe în extreme metal, cu energia, viteza sau groove-ul lor în crestere continuă, iar rezultatul este o plimbare emoționantă, plină de adrenalină pură, de la început până la sfârșit. Ridică ștacheta cu tonuri mai groase de chitară, producție mai grea și atmosferă care creează momentele de sintetizare de o calitate sinistră. Viteza spectacolelor instrumentale nu este uimitoare, este infernală… ce Duracell, par legaţi direct la Cernavodă.
* Graveshadow – The Uncertain Hour (2022) – 4/5 – Cvintetul din Sacramento amestecă cu îndemânare metal simfonic/gotic, cu elemente și influențe dintr-o varietate de stiluri pentru a crea ceva epic, progresiv, melodic și puternic. Se observă noua energie adusă în trupă de interpretarea melodică vertiginoasă a noii vocaliste Rachl „Raxx” Quinn, a secțiunii ritmice a noului basist Luci Rae și a noului toboşar, Bones Padilla. Graveshadow revine pe scenă cu o poveste de spus, unde întrepatrunderea înaltelor melodice și a joaselor zdrobitoare, ii duce pe ascultători într-o călătorie de auto-descoperire. Excelent!
* Alan Parsons – From The New World (2022) – În ansamblu, am găsit în From The New Word, partea mai ușoară a rock-ului melodic AOR. Cel mai recent proiect al lui Alan Parsons, From The New World, este mai sublim și mai blând, format din armonii vocale și un amestec blând de chitară acustică și pian, dar condimentat cu o chitară fină. Este cu siguranță diferit de munca sa timpurie, dar își arată totuși talentul imens ca, compozitor și producător. Recomand tuturor, e de neratat. Mulţumirile merg către Bogdan.

Atât pentru astăzi… ca de obicei, mulţumesc pentru conţinutul acestei ediţii, lui Edel, iar celorlalţi, vă urez zile liniştite şi muzică pe placul vostru.
Chapeau!