Salutare tuturor! Încă o duminică, încă aici. Pregătisem o introducere grandioasă în care mă lăudam singur și vă lăudam și pe voi, așa ca între cetățeni de calitate.

Din cauza lui VictorR (colegul nostru de comentarii), a trebuit să abandonez ceva atât de majestuos, că s-a gândit ardeleanul să povestească el despre muzică. Sincer, era ultimul de la care m-aș fi așteptat să trimită o chestie de genul. Mi-a mai scris acum trei ani când mi-a cerut niște rețete de baițuri și mi-a mulțumit de abia acum. Chiar a precizat că a ieșit bună friptura. Acum sunt liniștit, cam atât îi ia unui ardelean să răspundă la un mail. Dacă sunteți trecut de 50 de ani, puteți spera că puteți prinde cam trei răspunsuri de la ei, la trei mail-uri de la voi. Vreți o corespondență mai lungă, umblați la alimentație, sport cât cuprinde, că altfel nu aveți destulă viață pentru așa ceva.

Acum, îi mulțumesc lui Victor pentru poveste, implicare și pentru că este duminică de duminică aici. Nu știu cum reușește, probabil își pune ceasul să sune de marți.

…

”- Mami de ce e seacă valea? Că la mama mare, la Fîntîniță, curge apa!”

”- Mami, ce e ăla hanger?”

Astea-s primele mele amintiri despre muzică, prin 74 -75. Cu ”Andrii Popa” a lui ”Phoenix” (lansată-n `73), de la care curgeau valuri de întrebări înspre săraca maică-mea. O auzeam des la ”Pacific”-ul din lemn, cu pick-up, ce trona cuminte în sufragerie.

Am ajuns la școală. Aici a apărut primul concert, la 1 iunie `78. Cu Mihai Constantinescu (știți voi: ”O lume minunată”, ”Baloane colorate”, …). Închipuiți-vă un milion de piticoți aduși încolonați pe jos până la Sala Sporturilor (că nu era departe de școala unde învățam pe-atunci) care au trebuit struniți până a venit omul ăla pe scenă. Râsu-plânsu.

Un timp mai îndelungat e în ceață. Mare lucru până pe la vreo 12 ani nu mai țin minte. Apoi a apărut magnetofonul în casă! Un mastodont de vreo 10 kile: ”Majak 202”, mono, cu 4 piste. Au venit de-a valma ”Eruption”, ”BoneyM”, ”Ottawan” (ăia cu ”Olema – olema”, de-au parafrazat-o românii adăugând cu tristețe ”Adio Spania!” că naționala de fotbal ratase calificarea la campionatul mondial de acolo) și alți eroi de final ai epocii ”funky” și început de ”disco”.

În `84 au apărut ”Modern Talking” și italo-disc-ării. Ăștia-s un milion și n-aș mai termina o săptămână de înșirat la ei. Doi ani am tot ascultat și învățat fox prin sufrageriile colegilor care țineau chefuri sâmbăta seara, cu acceptul vecinilor, mâncare și prăjituri aduse de acasă, bitter ”Festival” cu lămâie în pahare cu zahăr pe margine și bere (o sticlă – două la trei inși că ”te-mbeți”!).

În `86 am schimbat liceul. S-a schimbat și repertoriul. Treceam de la ”să fie la grămadă acolo” la băieții ”veseli”, aduși pe discuri de vinil de părinți înstăriți sau cumpărate din colecte generale (că dacă un ”Electrecord” costa 26 de lei, un disc de la sârbi sau bulgari bătea liniștit ”o foaie” – suta lui Bălcescu). ”Kiss” (pe final de carieră), ”Iron Maiden”, cu al lor înfiorător ”Eddie”, ”Motley Crue”, ”Scorpions”, ”Europe” cel agreat de regimul pacifist al lui Ceaușescu ce-i dădea în sus și-n jos cu dezarmarea nucleară iar clipul lor de la ”Final countdown” venea ca o mănușă chestiei asta și mai sunt și ”ACDC” (”For those about the rock” care pe coperta maronie avea desenat un tun e pentru ochii mei imaginea deceniului ăla). Mai sunt mulți și aici și e de neiertat că nu-i înșir. Dar nu e spațiu.

Revoluția m-a prins militar în termen. Și l-a adus cu ea pe Petre Magdin care a reușit să repopularizeze joia seara la TVR1 rock-ul ca fenomen. Aici au apărut – cumva din neant – ”Metallica”, mai apoi ”Sepultura”. Am mers în paralel și cu ei și cu progresivii: ”Offspring” și ”Nirvana”…

De la mijlocul anilor `90 vă las să vă descurcați și singuri. Că acum știți și voi d-astea!

Sănătate și PACE tuturor.

”Dacă v-a plăcut bufonul, mai poftiți și-n altă seară!”

…

Mie unuia mi-a plăcut. Experimentul ăsta aduce cumva o parte din oamenii care sunteți, în față, la lumină .

Pentru recomandări personale, serenade, chestii bune sau rele: [email protected]

NEWS

🔵 Germanii de la Parasite Inc, un deathcore melodic (da, da, există) au pedala până la podea pe noul lor single care anunță ce o să se întâmple pe noul lor album. Este bine ce se aude aici.

🔵 Lena Scissorshands, basarabeanca care a rupt inimi atunci când a cântat pe aici, solista celor de la Infected Rain, band semnat cu Napalm Records (când auzim și noi în rock-ul românesc din astea?), a pus-o de o colaborare surprinzătoare cu Vervain St. Project. Sună diferit față de metalcore-ul prestart, însă Lena are o voce mișto și este sexy as fuck.

🔵 Kreator, veteranii thrashului european, mondial zic eu, au anunțat de ceva vreme noul album care o să iasă pe 10 iunie. Acum vreo 3 luni, cred, au scos un video la single-ul care dă numele albumului, Hate Uber Alles. Băi, eu aștept albumul ăsta ca ortodoxul ieșirea din post și dacă sună la fel și restul, voi fi fericit maxim.

🔵 Somnus Throne scot piesa perfectă pe care poți să fumezi bine de tot.

🔵 Tomb mi-au atras atenția cu cover-ul lor după o piesă absolut bestială a celor de la Motorhead. Nu cred că Lemmy s-ar supăra, nu o pot face nici eu, ca hardcore fan Motorhead.

🔵 Eyehategod fac și ei aceeași chestie, o piesă tribut a celor de la Motorhead. Oamenii sunt pe punk, însă Motorhead este una dintre formațiile acceptate și de fanii punkului, și de cei ai metalului.

🔵 Municipal Waste, băieții aflați sus de tot în topul personal de thrash metal, au motoarele turate la maxim pe noul lor single.

🔵 Veteranii de la Grave Digger nu lasă armele jos și scot un nou video.

🔵 Ucrainenii de la Space of Variation țin steagul sus pe noua lor piesă.

🔵 Dacă aveați chef de ceva folk metal, primiți asta de la bandul german  Schandmaul.

🔴 Allfather (UK) – And All Will Be Desolation (2018) – 4,5 din 5 anduțe

De obicei, alegerea mea pentru albumul care deschide ușa aparținea altor genuri, puțin mai abordabile. Acum este timpul pentru ceva hardcore, nu unul venit de peste ocean, ci unul venit de peste Canal.

Englezii au oferit o lecție de cum se face un hardcore cu coi, unul finisat cu un poliș de sludge. Sincer, eu m-aș fi așteptat la niște influențe serioase de punk. Ei bine, nu este cazul.

Black Triangle, piesa care deschide albumul, începe absolut surprinzător cu un adorabil pasaj acustic. Nu îi ține foarte mult că urmează o explozie de energie. Tot albumul, și credeți-mă pe cuvânt, oamenii transmit destulă energie cât să alimenteze, timp de câteva zile bune, un orășel ca Râmnicu- Sărat.

Nu ratați, este de ascultat la maxim, AICI.

➡️ Moon Tooth (USA) – Phototroph (2022) – 4,7 din 5

Atunci când un ascultător fervent de metale destul de extreme dă de alte creații care țin de alte ogrăzi ale rock-ului și rămâne cumva cu falca căzută, înseamnă că ce a ascultat merită puțin mai multă atenție ca de obicei.

Aș fi cel puțin ipocrit dacă aș spune că am auzit de ei, nu pot fi, așa că declar senin că habar nu aveam de ei și nu aș fi avut în continuare dacă nu îmi sosea pe mail știrea cu lansarea noului album și un link cu un single care aparține de el.

Dă-i play AICI

Eu sunt fix tipul de om care atunci când vede sâni dă like sau, când primește orice link cu muzică, dă click pe el. Știu, sunt un bărbat extrem de simplu. Și mi-a plăcut ce am auzit, chiar mult de tot, așa că am mers mai departe și am căutat albumul. L-am ascultat cu nesaț așa că am simțit nevoia de a merge încă un pic mai departe, și am căutat ce au mai scos oamenii. Sunt din State, NY și învârt un hard rock modern îmbogățit cu prog și alternativ. Au un sound prietenos cu radioul, care ar anima bine de tot orice petrecere a burlacilor sau de liceu.

Cred că dacă spun că unul dintre membri grupului este Nick Lee care dă din chitară și prin Riot V, ne dăm seama cam de unde se trage atâta calitate.

Ce m-a mai prins a fost vocea, una impresionantă și versatilă, caldă atunci când trebuie, agresivă când este necesar. Un album de savurat de către toți, extremi, softeri sau oameni ajunși pe aici din greșeală.

Dă-i play AICI

➡️ Los Montaneros de Kentucky (Spain) – Invierno (2019) – 3,5 din 5

Bandul mi-a fost recomandat, habar nu aveam de ei. Am săpat puțin să aflu de unde vin, ce cântă și cam ce vor. Ce cântă ? Un crossover thrash/ hardcore, plin de energie și de spaniolă. Pentru că da,  oamenii au decis să cânte absolut tot în limba de la mămicile lor. Și eu zic că se potrivește foarte bine.

Acum, pentru puriștii rockului care, bleah, hardcore este un fel de rap prost pe muzică și mai proastă, le urez să sugă o șosetă.

Hardcore este ca sexul ăla super rapid posibil atunci când copiii au plecat la colegul din bloc și arunci mileul ăla de pe masă la care soacră-ta a lucrat două ierni și pe care îl apretează ea personal, până îl face bullet proof, de frică și vă agitați ca niște disperați pe tăblia mesei, înainte să auzi zăngănitul clanței de la ușa de la intrare . Fără mofturi, fără preludiu, fără prizonieri, asta trebuie să fie un hardcore de calitate.

Dă-i play AICI

➡️ Nechochwen (USA) – Kanawha Black (2022) – 3,5 din 5

Black metal cu rădăcini de heavy metal din statele alea unite. Nu pot spune că ce este aici se ridică la nivelul lui Heart of Akamon, creația lor din 2015, însă nici nu sunt dezamăgit. Albumul curge frumos, ce îi pot reproșa este că pare puțin fragmentat pe alocuri, că are momente când pierde din energie.

Ca sumă muzicală este un album care nu dezamăgește.

Dă-i play AICI

➡️ Misery Index (USA) – Complete Control (2022) – 4,5 din 5

Aici sunt în ape familiare și dragi, deathcore cu un grindcore de bun simț, așa că cuvintele curg altfel, natural, fără sincope.

Fuckin masterpiece, lecție de haos și energie letală, de la început până la final. Am avut albumul ăsta pe repeat, este pe lista mea zilnică, când am nevoie de să îmi încarc bateriile, când vreau ca growlul să îmi alunge orice gând care nu îmi dă pace. Love it !

Dă-i play AICI

➡️ Master Boot Record (Italia) – Personal Computer (2022) – 3,7 din 5

Electronic metal/synthwave din însorita Italie și unul bun. Nu pot nega că sunt fascinat de combinația asta, este un non metalul cel mai apropiat de metal.

Explozie de energie pe albumul ăsta, italianul are mână bună și a închegat atent tot ce este aici. Foarte bun pentru toată lumea.

Dă-i play AICI

➡️ Evergrey (Suedia) – A Heartless Portrait (The Orphean Testament) ( 2022) – 3,8 din 5

Oamenii sunt veterani, cam știi ce așteptări ai de la ei, se ocupă cu asta de pe la jumătatea anilor 90. Sunt pe un progresiv cu ceva power, care pe mine unul mă încântă mult. Este lucrat, nu se complică inutil dar nici nu este superficial ca ceva gen dwarf metal, wtf is that, ceva absolut ridicol. Dacă nu esti beat până la limita urinării masive în izmene, nu ai de ce să dai play la ceva gen dwarf metal.

Dă-i play AICI

➡️ Malevolence (UK) –  Malicious Intent (2022) – 3,5 din 5

Dacă ați pus mileul apretat pe tăblia mesei ăleia bune din living, aia de doișpe persoane, este momentul să zboare iar. Dacă nu mai aveți energie de sex, puteți face împreună genuflexiuni sau să vă caftiți vreun vecin urâcios.

Bun, bun, ce fac englezii, risipă de energie, versuri scuipate cu revolt, este ce trebuie.

Dă-i play AICI

➡️ Septicflesh (Grecia) – Modern Primitive (2022) – 4,5 din 5

De când mi-a intrat în căști Hierophant, am așteptat albumul cu multă, multă nerăbdare. Când mi-a apărut notificarea că grecii au aruncat albumul pe youtube, aveam ceva destul de fizic de prestat, am dat play și totul a devenit mai ușor.

Neuromancer este ceva care te lasă fără suflare, nu știu cum au scos-o dar jos pălăria. Dacă tot albumul s-ar fi ridicat la înălțimea lui Neuromancer, aș fi dat nota șase, sigur.

Nu am avut ocazia să îi văd live dar dacă vezi ceva de genul nu cred că mai ai prea multe cuvinte la dispoziție. Să fii mulțumit că respiratul este un act reflex. A pus și Kross linkul, îl mai pun și eu.

Dă-i play AICI

➡️ Acum, așezați-vă comod și ascultați un simfonic death metal de calitate ireproșabilă.

Asta a fost tot pentru această duminică, bucurați-vă unii de alții în PACE!

Al vostru Edelweiss se înclină și vă salută cu respect!