Nu mai știu exact data, dar cu siguranță se întâmpla în toamna lui 2020. Tocmai trecuse vara, o vară în care părea că e gata cu pandemia, că virusul s-a dus de unde a venit, începuserăm să mergem din nou și la birou, era bine.
După care a venit valul doi și odată cu el a luat și timidul meu început de cură de slăbire. Da, după ce am constatat că nu prea mai încap în hainele de dinainte de lockdown, începusem să fiu mai atent ce mănânc, să ies și la alergat, să fac ceva să dau jos. Toate astea s-au întâmplat peste vară. Mai cu pauze, mai cu scăpat într-o pizza sau într-o înghețată, dar măcar începusem de undeva. Mă hotărâsem să slăbesc.
Dar a venit valul doi și odată cu el am înțeles că mai avem mult de stat prin case. Moment în care voința mea s-a topit mai repede decât o cutie de Nirvana uitată pe o bancă, la soare, într-o zi cu cod portocaliu de caniculă. Am lăsat naibii si cură și tot.
Ei, ăla a fost momentul în care cântarul mi-a arătat pentru ultima oară o greutate sub un chintal. Aveam 98 și ceva de kile, în toamna lui 2020, iar de la greutatea asta nu m-am mai dus în jos niciodată. De la greutatea asta m-am dus doar în sus, pentru că n-am mai făcut niciodată nimic ca să mă duc în sens invers. Că n-ai cum să te lupți cu pandemia fără să bagi în tine tone de haleală, în timp ce stai în cur pe canapea și bagi Netflix toată ziua.
Iar eu m-am luptat cu pandemia din greu, parte în parte m-am bătut cu ea. Cum dădea o directă de dreapta, cum îi răspundeam cu un croșeu de cartofi prăjiți cu salată de roșii, ouă ochiuri, caș afumat și pâine caldă. Vă zic, a avut de furcă cu mine, că nu m-am lăsat ușor. I-am dat upercut de haleală după upercut de haleală, până am ajuns la 112 kile (111,70 ca să fiu mai exact).
Pentru că da, atât cântăream pe data de 3 ianuarie, anno domini 2022: 117,70 kilograme. Aia fiind și ziua în care m-am recunoscut învins și m-am apucat de slăbit.
Astăzi, acum dimineață la ora 7.00, cântarul mi-a arătat pentru prima oară, după mai bine de un an și jumătate, o greutate doar din două cifre. Iar pentru treaba asta a fost nevoie de două luni și unsprezece zile de luptă zilnică. Luptă care va continua până în ziua în care veți citi aici pe blog articolul cu titlul „cum am slăbit 25 de kilograme”.
Pentru că n-am scris toată chestia asta de mai sus doar ca să mă laud (deși, ce bine e), ci pentru că am nevoie să-mi reamintesc constant că sunt doar la jumătatea drumului, că mi-am propus ca până la începutul lui iunie să ajung la 85 de kilograme. Ceea ce voi și executa.
Atât pentru azi.
P.S. Am fost ATÂT de sigur că azi îmi va arăta cântarul sub 100 de kilograme, încât am scris textul ăsta de joi. Astăzi m-am trezit la 7.00 doar ca să-mi confirm și sa fac poza de mai jos. 😊 Pentru că, da, mă cântăresc doar luni dimineață, în fiecare săptămână. Când o să scriu articolul din iunie, o să explic și de ce (data trecută când am făcut asta, mă cântăream vinerea).
Wow, eu credeam că 99,9. 😝
Spor în continuare.
Comentariu beton!23
Jur că dacă arăta 99.9 (m-am gândit la această posibilitate), îl programam pentru lunea viitoare și mă apucam repede de scris altceva. Iar până lunea viitoare mâncam doar apă plată cu lămâie, ca să fiu sigur. 😀
Ești un div.
Comentariu beton!52
A dat aerul afară. A lepădat hainele. Înainte a făcut șușu și kk.
Apropo de kk. Postarea de FB cu dublu standard e tot acolo. Sheruită și de un prieten. Teoretic cu reach de 3500 prieteni adunați pe ambele conturi. Așa că FB nu se complică să bage AI-u la muncă pe external links.
@danezul, doar șușu. 😀
@danezule, hmmm, da, teoretic ai dreptate. Dar în realitate lucrurile s-ar putea să stea altfel. Eu am expunere mai mare decât aveți tu și prietenul tău, deci și sanse mari să-mi iau multe reporturi. E foarte posibil ca AI-ul să înceapă să caute în interiorul unui articol doar de la un anumit număr de reporturi încolo. Și mă bazez, în deducția mea, pe faptul că textul pentru care mi-am luat suspendare nu avea nimic, nici titlul, nici url, care i-ar fi putut face să mă suspende. Lucrurile pasibile de pedeapsă erau doar la interior.
@MV logic.
Eu doar am făcut test.
Există ”specialiști” in FB ce contra unui onorariu deloc mic te pot aburii cu tot felul de presupuneri. Că e așa sau altfel știu doar Devii de la FB. Și dintre ăia doar crema.
Hai ca poți! Felicitări!
Comentariu beton!15
Pot, pot. 💪💪💪
Zici că-i prețu’ la benzină, la Mol:))
Comentariu beton!51
:))))))))))))))))))))
@Anel: dacă 99.4 ar fi eurocenți, n-ar fi rău deloc.
@JT, bine, mai trebuia mutată virgula…
Pe cuvântul meu că azi mă gândeam cum să fac sa te întreb de cura ta de slăbire! Și în ideea că mai ieșim din atmosfera asta nenorocită a războiului. Spor în continuare!
Comentariu beton!15
@Victore, cred că ești unul dintre puținii oameni care nu înteleg de ce e nevoie de cure de slăbire pe lumea asta. Ai aceeași greutate din liceu, este? 😀
Aaaa, nuuu, să nu exagerăm! Că atunci aveam vreo 70-75kg. Acum am 85-87. Dar mulțumesc frumos de apreciere. 🙂
Comentariu beton!27
domnu’ @VictorR, din sufletul meu mic și negru, și cu toată greutatea celor 94,5kg…[insert turkish word here]!
@costicăm…. 1. Alea 87 kg sunt repartizate pe 185 cm.
2. Turkish word = șerbet? 🤣🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!14
văd că insiști! 1,77 ai mei zic… siktir! 🤣
Bravo! Esti determinat, dar ne poti dezvalui cam cum faci, ce ai schimbat, in alimentatie de ex, ca am inteles ca sport faci, mergi 16 km pe zi. La ce ai renuntat si cam ce mananci ? Asta daca nu e vreun secret 🙂
@Simo, deocamdată nu vreau să povestesc nici deespre alimentație, nici despre ce-am mai schimbat în modul de viață. Nu de alta, dar mai întâi să văd eu c-am ajuns la 85 de kile, ca să pot valida metoda. Altfel. e ca și cum aș pune căruța înaintea cailor. Ca și cum aș vinde pielea ursului din pădure. Șo-așa, cu articolul de azi, am vândut o pielicică mai mică, una de ursuleț. 😀
Măcar un indiciu mic, acolo, dieta e pe bază de prosecco? Rozé? 😁
Oricum, felicitări și ţine-o tot așa!
@Cătălin, dieta se bazează pe o descoperire științifică extrem de importantă. De-aia nici n-aș fi vrut să dau detalii acum despre asta, pentru că mi-e tare teamă că mulți sunt nepregătiți să afle despre ce e vorba și nu mă vor crede. Dar, uite, pentru că insiști, o să zic despre ce e vorba:
Slăbitul este matematică pură. Tot ce ai de făcut este să consumi mai mult decât introduci în tine.
Inteleg , sa ai spor atunci , si cand o sa ajungi la rezultatul dorit sa ne dezvalui si noua 🙂
@Vasilescule, lasa povestile si toarna aici reteta! Nu de alta, da’ daca nu o validam si pe alti purcelusi (pardon, subiecti) nu are nicio validitate stiintifica! Ca si eu vreau sa scap de corvoada celor 3 cifre, dar nu ma pot ascunde dupa pandemie (desi intr-adevar am pus pe mine enorm in astia 2 ani!). Imi place sa mananc, sunt pofticios (daca vrei sa ma omori prin inanitie imi dai o saptamana acelasi fel de mancare, daca vrei sa ai ce taia de Craciun imi dai la fiecare masa altceva), iar daca ma trimiti la sala ai face bine sa imi gasesti una cu program de noapte! Asa ca da, o reteta minunecare te pune sa faci sport moderat si sa mananci cat sa nu te ia lesinul in trafic dar sa nu vrei sa savurezi coltul biroului la 9 dimineata e ceea ce dorim cu totii (mai putin aia care sunt o adevarata ofensa adusa vietii, care baga in ei ca spartii si au greutatea uniu adolescent anorexic)
Comentariu beton!14
Spor la toate,și în special la slăbit. Numai că ține minte,nu că n-ai ști:nu mai avem 30-35 de ani,în direcția asta e mai greu de făcut de era atunci lejer.
Este fix la fel ca acum 16 ani. Dar fix la fel. Nici mai greu, nici mai ușor. De altfel, asta cu vârsta și cu ce greu e să slăbești de la o vârstă este unul dintre miturile pe care le voi trata în articolul din iunie.
E posibil totuși ca pentru noi, femeile, după o anumită vârstă să fie ușor diferit. Hormonii sunt niște chestii mici și dubioase, care ne fac organismul să reacționeze altfel decât o făcea pe vremuri. Nu doar la capitolul slăbit.
Mai răi ca moliile din dulapuri
Comentariu beton!18
Spor la toate,și în special la slăbit. Numai că ține minte,nu că n-ai ști:nu mai avem 30-35 de ani,în direcția asta e mai greu de făcut ce era atunci lejer.
Șerif, dar câte kile ai avut anterior? 125? 🤭
Bagi 3 „military diet” și aia e. Dai jos 10 kile. 😎
@JT, anterior de ce?
C-am scris câte aveam pe 3 ianuarie anul ăsta, adică cea mai mare greutate de la primul lockdown incoace, deci teoretic cea mai mare greutate din 2006 încoace.
@MV: hai că m-am lămurit din comentarii.
Io înnebunesc să număr calorii zilnic, așa că prefer să-mi fac un meniu săptămânal pe care-l repet până ajung la kilele dorite.
Felicitari! Spor si succes pana la 85! Poti 👍👍👍
Bravo șefu! Hai, că se poate! 💪💪💪
Succes în continuare și felicitări pentru determinare!
Tu și acum ai mai multe kile ca mine. La 1.93 am 97 de kg. Succesuri, man.
Comentariu beton!14
Lasă că am mai multe ca tine. Vorbeam cu un prieten săptămâna trecută și-i ziceam exact asta: ‘tu-ți dai seama că am slăbit zece kile, dar AM TOT PESTE SUTA DE KILE?”. Iar zece kile, să mă iertați, dar nu-s putine deloc.
Felicitări și la mai mare … adică la mai mic! 🙂
Comentariu beton!12
Bun progres, eu zic să îi dai înainte, mai ales dacă ai rezultate. Hai că pooooti, hai ca pooooti!!
io-s cu sinapsele cam scurtcircuitate de cand cu razboiul asta care veni peste pandemie.
oh well, stai ca intre timp au anuntat astia ca-i gata, mbiiiine.
si cand am citit ca esti la jumatea drumului, m-am gandit: sta bine Vasilescu la cutiuta, nu pare afectat-neam daca zice el ca are contract pana la suta de ani! parea depresiv intr-un timp, da’ nu, si-a revenit.
dupa asta am inteles despre ce e vorba, nu te-am mai invidiat si m-am simtit si io mai bine.
bafta!
Comentariu beton!13
Ahahaha, eram sigur că o să inducă în eroare titlul. D-aia l-am pus. :)))))))
Felicitari,hai ca poti ! Astept detalii si poate le urmez. Mai greu cu …anii din spinare,dar vedem !
Si, daca iti faci concediul in Anglia anul asta, ai sanse maxime sa ajungi subnutrit, rahitic sau ceva. Ca, la ce bucatarie au aia…
Îți promit că nu-mi fac concediul în Anglia. 😛
Daca bagai si ceva fructe de padure ieri seara, arata cantarul spre 90 azi, dar tu nu si nu, fermentatii, riscuri, fructoze, ce sa mai, Batman, Batman… :):)
Hai, succesuri maxime si ma mai mobilizez si eu, altfel o sa trebuiasca sa platesc supliment de gabarit la biletele de avion. 🙂
Comentariu beton!14
Felicitari! Ai sa reusesti, tocmai pentru ca iti doresti!
Fe-li-ci-tări! Te cântăreai vineri dimineața ca să te motivezi să nu cedezi ispitelor culinare de weekend. SIgur de-asta.
Comentariu beton!12
E taman pe dos. De-aia am mutat cântăritul lunea, că știam că weekend-ul e cel mai greu de trecut, din punct de vedere psihic. Și dacă mai vezi și vineri dimineața că ai mai dat jos față de vinerea treecută, cu atât mai mult îți vine să ai cheat day și sâmbata și duminica. Așa, dacă știu că am cântar luni dmineața, in weekend sunt cuminte ca un școlar prins cu tema nefăcută.
Wow, felicitări, poate te iau de model. Mi am amintit de unul pe Discovery (cred) care s-a ras pe tot corpul, și a tăiat unghiile, și a scobit muculetii, a făcut tot ce i a trecut prin cap că sa cântărească mai puțin… Dar nu a avut mare succes sa stii
Comentariu beton!12
@Mojo
Ha, ha! 😂
Mihai, felicitari si sa ajungi acolo unde iti doresti si unde te simti tu bine!
Te inteleg perfect, si eu sunt in proces de normalizare a masei corporale, doar ca am plecat de mai sus decat tine (peste 130 kg in 09.2021) si am ajuns acum la 112-115 kg. Mai am drum lung, target-ul este sub 100 kg. Cred ca voi reusi!
Comentariu beton!17
Citind am avut senzația că ai scris despre mine. Prima parte cel puțin, de la 93 la 107 traseul a fost similar, identic as putea spune. Lockdown – haleala, pauză, cald, soare, mare, lockdown – haleala.
Poți sa identifici vârfurile pandemiei după evoluția cantarului, mă tem că ne-a defectat rău perioada. Bine, ne-a defectat pe noi care am înțeles, ăia cu masca sub nas și măreții luptători anti-mască nu cred că au avut probleme.
Acum să îmi reușească și figura cealaltă, cu slăbitul. Vedem ce iese.
Felicitări. Nu e ușor. Eu oscilez între 102 și 98 de la începutul pandemiei.
Sub 98 nu prea reușesc.
Anyway, Numa zic da parca 3 cifre îți arată, dar ultima e după virgula. Înainte cred că aveai 4 cifre
Nici nu mă gândesc că n-o să-ți iasă, doar ești săgetător. Ține-o tot așa!
Am ajuns și eu la 110 kg în pandemie, iar de la începutul anului și până în momentul de față am scăzut la 102 kg. Nu că aș ține eu neapărat să slăbesc sau să mă înfometez, dar după ce mi s-a spus că s-ar putea s-o mierlesc rapid dacă n-o fac, parcă am primit fix motivația de care aveam nevoie. 😁
@Ioane, să știi că mă motivează și competiția pe care o am eu în capul meu cu tine. Gen, îmi spun, „bă, dacă ajunge Ionuț la 80 de kile și tu ești tot cât o vacă, te faci de căcat iremediabil”. Serios, nu glumesc. 😀
@Mihai, în schimbul unei „diete” cu pizza, ceafă cu cartofi prăjiți și tort diplomat, te-aș lăsa să câștigi detașat competiția.🤣
Dar dacă nemernicii ăștia de doctori nu sunt de acord, ce să fac?
Sunt sigur că ajungi la 80 înaintea mea, nu-ți face griji, dar depinde când se va întâmpla.😜 Că eu am target 80kg în 2028.🤣🤣
Man!!! Vreau si eu cantar din ala! Jur ca ma urc pe el numai luni sau vineri sau cand scrie la carte numai sa-mi arate si mie 10 kg mai putin.
Eu incerc sa ma las de dulce si a dracu ciocolata hop sus pe birou… am citit articolul si ma duc s-o duc inapoi in dulap – neatinsa!!!
Deci musai un articol despre cantarul ala (sigur suntem mai multi interesati).
O să-ți spun un secret: nu e meritul cântarului că am io 12 kile mai puțin. 😛
Bravo! Spor la slabit! Tot inainte! 🙂
Nu vreau sa dau cu hate dar nu erai tu cel care radeai de femeile grase,nu ti se pare ca esti cam ipocrit?
Tin minte ca ai scris un articol destul de agresiv la adresa lor ca ele sunt grase pentru ca nu au vointa necesara de a slabi.
Deci pe dumnevoastra in ce categorie sunteti?Azi mancam un ou maine un bou?
Se dezbate încă. Ce zici?11
Well, nu prea, el e gras de la cartofi prăjiți și înghețată, nu de la glandă. Unde mai pui că a și început lupta cu kilogramele.
@Anamaria, păi eu nu râdeam de femeile grase pentru că sunt grase, CI PENTRU CĂ SUNT IPOCRITE. Mă rog, nu toate, dar cele mai multe. Rădeam de grasele care strigă că ele se îngrașă de la glandă, pentru că rețin apă, pentru că metabolism, când, de fapt, toate știu că se îngrașă de la cât bagă în ele. Și de la ce bagă în ele. Cum mă face asta pe mine ipocrit? Mai ales că eu am scris că EXACT de la asta m-am îngrășat: de la băgat în mine doi ani, ca vaca.
Vezi că-ți întunecă osânza judecata și nu e bine.
@Anamaria, sigur nu ești Șoșoacă?
Bravo! Deci se poate…cum e cu durerile trupesti de la aia 16km pe jos? Tot nasol sau s-a obisnuit trupul.Ca eu asta nu fac si cred ca de aici mi se trage stagnarea.Am mers pe jos si dupa ce am zacut cu gleznele umflate ca 2 gogosi pufoase m-am lasat pagubasa.
Nu s-a obișnuit nimic. Mă doare spatele, mă dor picioarele, mă dor călcâiele, mă dor tălpile. În fiecare zi a vietii mele ma dor toate de-mi vine să plâng de durere. Dar toate trec ca prin farmec când mă urc pe cântar luni dimineața.
@Aura Gustescu: atunci n-ai purtat încălțămintea corespunzătoare.
@John Temple merg cu asa numitii „running shoes” este adevarat insa ca am mostenit din familie niste monturi care in ultimii 4 ani s-au marit extrem de mult.Pe langa faptul ca sunt inestetice cred ca nici picioarele nu imi mai functioneaza corect.Am renuntat la a purta tocuri de vreo 5 ani.Cred ca e cazul sa vad un ortoped si un chirurg ortoped ca ma dor si daca stau.
@Mihai bravo daca induri e ca vorba aia „rabdă baba la frumusete”.Congrats si la mai multe!
Durerile ca durerile dar cum rezisti sa mergi ~ 3 ore pe zi? Nu te plictisesti?
Nu. Ascult muzică, podcasturi, vb la telefon…
@Mihai În general sfaturile nesolicitate nu sunt bine primite. Totuși, văzând ce ai scris legat de dureri, îmi permit o intervenție nesolicitată. E foarte bine că ai început cu mersul pe jos și nu ai sărit direct la alergat. Dar, chiar și în cazul mersului, ar fi bine să introduci pauze în acest program, dacă ai dureri atât de mari. Un anumit prag de disconfort este normal, în special când corpul este expus unei solicitări neobișnuite. Dar, dacă durerile sunt constante și accentuate, ar trebui să ai grijă.
Este mult mai bine să îți faci un program de mers pe jos cu o lungime/durată variabilă a sesiunilor individuale și să introduci zile de pauză. Corpul se adaptează, dar numai dacă îi dai timp de refacere. În caz contrar riscurile de accidentări sunt semnificative. Este mai înțelept să iei pauze scurte la vremea lor, pentru a nu fi nevoit să iei pauze mult mai lungi mai târziu.
Băi, mulțumesc. Știu toate astea, dar vreau să-i dau, să sufere, să facă bine și să ducă. Când îi dădeam mâncare îi plăcea, nu? Atunci să facă bine să-i placă și acum. 💪
Ce ar însemna ca timp 16 km? Mers alert bănuiesc… Întreb pentru o prietenă 😉
Între două ore jumătate și trei.
@MV, ai putea sa ne spui si cate calorii consumi zilnic?
În iunie. 😁
OK, aflu inainte sa apara urmatorul Dune :))
Bravo 👏👏👏
Ține-o tot aşa, sunt sigură că vei reuşi. You can do it!!
Eu nu inteleg de ce nu te cantaresti zilnic, dureaza 5 secunde. Astfel afli cam cat trebuie sa mananci in ziua respectiva si nici nu mai poti fi surprins de un plus de cateva kg. ca in cazul cantariri saptamanale. La mine functioneaza mai ales cand vreau sa ma mentin la o anumita greutate.
Mi-e mult prea lene să-ți explic de ce nu mă cântăresc zilnic. În plus, nu am nevoie de cântar zilnic ca să știu cât trebuie să mănânc. Dacă vrei să înțelegi de ce mă cântăresc săptămânal, caută si citește articole pe subiectul slăbit. O să găsești de ce. Hai, că e simplu, ai tot internetul la un click distanță. 😉
Felicitări! Aștept articolul cu 25, poate conține niște motivație și pentru mine. Mă refer aici la mâncare că de sport m-am apucat, mai timid așa.
La mine problemele cu sportul sunt că mă plictisesc și nu-mi place să mă doară. De-aia mersul cu bicicleta e cel mai bun lucru, că te doare posteriorul la început dar apoi, dacă ai o șa bună și niște pantaloni cu strat gros de gel sau spumă, e ok. Și nu e deloc plictisitor, mai ales dacă e o zi frumoasă și tragi puțin mai tare. Plus că te poți opri la berărie să mai bagi un burger, un IPA etc.
Comentariu beton!12
@Giani Mucea, la cât bicicești tu după ce trece iarna, cu oleacă de dietă o să ai parte de minuni in cel mai scurt timp. Garantat!
Să te-audă Zamolxe. Abia am început, dar dacă ajung până în mai la suta de km într-o zi mă declar mulțumit.
Felicitari!!
Am si eu o intrebare: in toata perioada asta n-ai avut si zile de trisat?
Nu ma refer aici la amaratele alea de 200 gr de fructe de padure:)), ci daca ai trisat mancand ce si cat iti pofteste inima intr-o zi sau doua, trei.
Doar când am fost în Spania (patru zile, în februarie). Că nu mă pot duce în vacanță și sa nu mănânc ce-mi place. Mai bine nu mă mai duc. În rest, nu, niciun fel de cheat day.
Esti in directia buna si faci exact ce trebuie – hai cu poza de cantar la 85kg! E nevoie de vointa si perseveranta, dar tu stii asta, si le ai pe amandoua. Bravo, keep going!
felicitari! si eu am in ultimele 12 sapt -8-9, de la 88.2 la sub 80. Cu antrenor online, 5 antr/sapt, 7 cardio si mancat 2500kcal+ , sanatos tot.
mai am 2 luni pana fac 40 si vreau sa ma prinda criza cu 6pack, cum s-ar zice s-o prind eu pe ea! nush dac-o sa-mi iasa dar incerc
Eu am un coleg de serviciu care are vreo 170kg la 1.80, mă rog avea… De vreo 2 luni a început să-și facă o injecție în stomac (nu el , medicul), ca să-i treacă pofta de mâncare, și a slăbit vreo 30 kg. Zilele trecute ne-am întâlnit (avem punct de lucru diferit), și am rămas surprins de cum arată! Io-l mai tachinez acu’, îi zic că-și pierde tot farmecul dacă slăbește, vă imaginați un om la 1.80 și 170 kg cum arăta
Anel, despre ce injectie e vorba?
@Julea Adina, nu l-am întrebat, da’ știu că este 500 de lei injecția și o face o dată pe lună. Dacă vă interesează am să-l întreb!
Anel, buna. Cum am putea intra in legatura, te rog? Ma intereseaza foarte tare cele spuse de tine si speram ca ma poti ajuta. Iti las nr meu de tel., te rog mult da-mi un semn pe whatsapp si te contactez eu. E ok asa, ti-l pot lasa?
Bravo, esti tare! Si ti-o spune unul care a plecat de la 118 si a ajuns la 69.9, ca sa vada si el cum arata cifra aia pe cantar. Acum sunt stabilizat la 75 kile.
Daca-mi permiti, cred ca ai putea sa ajungi mai repede la cutia mare de nirvana(finalul curei) daca ai incerca sa alergi in loc de mers pe jos. Zici ca te plimbi 3 ore. Daca reusesti sa alergi 10 km pe zi, sa vezi ce transpiratie o sa iasa din tine. Iar 10 km ii faci sa zicem, intr-o ora. Daca-ti zic ca 10 km ii poti face si in 40 minute o sa zici ca ma laud.
Oricum, tine-o tot asa!
Nu pot să alerg. N-am ales de nebun să mă plimb câte trei ore. Îmi doresc să alerg, aș face-i liniști, dar meniscul meu de la dreptul zice că nu mai poate. Vezi c-a. Lăsat un link la PS, citește articolul ăla și i să înțelegi.
Tavi, unii oameni nu suporta alergatul 😉
@pvladc, eu îl suport, îmi place. Plus că n-aș mai pierde trei ore. Dar.nu vreau să ajung la cuțit.
Asta e articolul care il asteptam eu de vreo saptamana incoace.
In 2017 am slabit 53 de kilograme cu regim si mi-am propus mie ca niciodata nu voi mai fi grasa. Doar ca de 2 ani am reusit sa ma ingras la loc 10 kg ( dulciuri, lene, chestii din astea de-ale grasilor) ca sport fac regulat, dar fara folos daca manaci dulciuri).
Din vara anului 2021 tot am avut eu tentative de a ma tine de treaba cu slabitul care au esuat.
In februaie m-am apucat si eu de slabit cu Vasilescu ( mi-a trebuit mai mult timp sa-mi fac curaj, ca planul era din ianuarie) , gandind-ma ca daca mancaul de Vasilescu poate, pot si eu, si sa-l acompaniez in greaua incercare. Si eu sunt tot la jumatatea drumlui, mai am 5 kg de dat jos pana in mai.
De cateva zile am luat-o cam pe aratura cu mancatul, vreo 3 zile am uitat de dieta fara a se intampla ceva anume. Aveam nevoie de un imbold. Multumesc, Mihai!
I’m back on track!
Comentariu beton!15
Foarte tare! 💪
Bravo, tine-o tot așa! Eu joc la pitici pe lângă tine. Am plecat de la 91 kg pe 07 Ianuarie și vreau sa ajung la 81-82 in 14 Iunie, deci lejer. Am dat jos 5, mai am de dat jos încă 5.
Serif, dar am și eu o întrebare: când ai fost prin ăle vacanțe cu avionul, nu te-au taxat ăștia suplimentar pt exces de greutate (bagaj suplimentar)? Eu așa as face, că nu e corect. Unu are 80 de kile și are voie 23 de kg, iar altul vine cu 111.7 kg și are voie tot 23 de kg, și plătesc aceeași bani pe bilet! 😉😂😂😂
Felicitari! Si tine-o tot asa! Stiu ce mult inseamna sa vezi ca arata acul ala de la cantar o cifra pe care ti-o planifici de ceva vreme si pentru care faci foamea si te chinui… As vrea sa spun ca eu m-am nascut cu o gena care arde caloriile mai abitir decat focul hartia, insa nu, nici pe departe. E al dracului de munca ca sa slabesti si mai apoi, sa te mentii. Prin urmare, mult succes in continuare si spor la infometare!
Am slabit si eu 8 kg in ultimele 3 luni (cam cat un bax de 4 sticle de aquatique :))) ) si m-am lovit de o problema la care nu m-as fi gandit: nu stiu ce anume sa mai mananc. Caut meal plan-uri de 1500-1700 kcal/zi de am tocit internetu’ in sectorul 6 dar tot nu gasesc ceva care sa imi si placa, sa fie si sanatos, sa fie relativ usor de procurat, usor de preparat si sa nu coste cat pib-ul unui judet african instarit. Am tot incercat retete noi saptamanile astea si a fost fail dupa fail. Zeii gatitului si-au intors fata de la mine simtind probabil ca ii cam tradez de cand un morcov cu branza si masline a ajuns sa se numeasca mancare.
Daca gasesti, pune aici! Cred ca daca reusim sa gasim meniuri de 1400-1500 kcal/zi care sa indeplineasca cerintele tale si sa fie suficient de variate incat sa permita o luna de dieta nemonotona ne imbogatim.
1500kcal pt un barbat e extreeem de putin, e putin si pt o femeie de 60-65 de kg, apoi pt un barbat. o sa intre corpul in starea de autoconservare si o sa inceapa sa taie din procesele pe care le considera in plus.. asa se intampla de se ajunge la efectul yo-yo. mancati mai mult si faceti orice fel de sport, si mersul e sport.
Acu ceva ani am mers 270km pe jos in 11 zile. Am slabit 500g. Am mers cate 8km+ zilnic timp de 2 ani. N-am dat nici macar un kilogram. Nu spun ca mersul nu ajuta, dar fara o dieta e ineficient. Singura varianta care a functionat a fost numaratul de calorii. 14kg in 9 luni, dar dupa lunile alea daca imi aratai piept de pui sau peste iti prezentam instant meniul pe doua zile
Începând din 2014-2015 am început și eu să mă preocup de greutatea proprie. Am avut un șoc când trebuia să merg să ceva și, când am observat că fac eforturi să mă leg la șireturi, m-am cântărit. Aveam 92 virgulă ceva. Asta se întâmpla pe 7 ianuarie. Ar trebui să precizez că asta de întâmpla la 35 de ani și 1,75 metri. M-am întors de la ușă, mi-am făcut un rucsac de sală și, 7 luni mai târziu, aveam 79 și ceva de kg.
Următorul moment în care am realizat că trebuie să fac ceva a fost în iulie 2020 când cântăream 88 și ceva. Atunci mi-am făcut un abonament la un bazin, iar exact 2 luni mai târziu aveam 80 și ceva.
În 2021 la începutul verii când mă duceam iar spre 84 am reluat abonamentul la înot și, într-o lună, m-am dus acolo, între 81 și 82.
Concluzia mea, după aceste tentative, este că înotul este de departe cel mai bun și mai sănătos mod de a slăbi.
Acum și câteva detalii. Când am mers la sală, am mers în FIECARE zi a săptămânii, câteodată și în weekend. Când am început să alerg pe bandă, după vreo 5 minute și în jur de un km, cei de la sală au vrut să cheme salvarea, erau convinși că mă duc la cele veșnice. 7 luni mai târziu alergam 10 km înainte să mă apuc de fiare.
Când m-am apucat de înot, am început cu 50 de bazine. După o săptămână am trecut la 100, după 2 la 150, iar din a treia la 200. Un bazin are 25 de metri.
Ce pot să spun, ca o concluzie, este că la înot dau jos un kg pe săptămână.
Acum altă precizare. Eu trăiesc ca să mănânc, nu mănânc ca să trăiesc. În toate perioadele mele de slăbit nu am renunțat la nimic din meniul zilnic, singura luptă pe care am dat-o a fost cu dulciurile. Alt posibil avantaj în cazul meu este că nu consum alcool DELOC.
Spor!
P.S.:
-Dați-mi o pâine integrală de secară, vă rog!
-Poftiți! De ce țineți masca și peste ochi?
-Să nu văd scârbele alea de eclere!
Comentariu beton!29
eu tot 3 cifre vad, cu o virgula aruncata la misto intre ele
E ok. Important e câte văd eu.
Felicitari, tine-o tot asa, ca merita efortul! Numai mersul ala pe jos face toate paralele, nu doar ca topeste din sunculita, dezvolta muschii etc., dar are si efecte benefice asupra functiilor vitale in general. Lucruri pe care le stii si tu, cu siguranta.
Am pus si eu, ca tot omu’, niste amar de kile pe mine din cauza de boale si pandemii, deci nema miscare (nu-s mancacioasa). Acum am reluat mersul pe jos (locuiesc langa mare) si antrenament intensiv. Kilele se duc, mai greu, dar se duc (tre sa mai arunc doua ca sa ajung la ce mi-am propus), in schimb centimetrii sant tot mai putini, si asta imi tine motivatia in viata.
Hai ca la vara o sa fie cald si bine, iar noi cu totii slabi, bronzati si fericiti!
Felicitari! Barbata-miu se chinuie de doi ani sa dea jos cele 25 kile puse dupa ce s-a lasat de fumat; asteapta si el momentul in care cantarul va arata doar doua cifre!
Și dacă pui și al doilea picior pe cântar cât arată? 😀 (glumiță de hater de 60 și ceva de chile, în viu).
Cine crezi c-a avut curaj să încerce? 🤭
Forza! Forza! Vinul îngrașă și nu o să ne complicăm doar cu un pahar. Măcar o degustare să fie.
👍 Felicitări! Forță și rezistență în continuare.
Mai pun o intrebare, Mihai.
Cand vezi razboiul la granita, nu-ti vine sa-ti bagi picioarele in ea de dieta, pe principiul ca cine stie ce va fi maine, te iau astia la razboi si mai bine sa profiti de fiecare clipa sa te simti bine?:)
Offtopic, apropo de asta, tocmai ce-am vorbit cu o ruda, barbat de 51 de ani, inginer dar care a facut liceul militar. E atat de panicat incat acum se uita unde sa plece de tot din tara, saptamana asta. Nevasta-sa nu poate pleca acum, are serviciu, maica-sa de 90 de ani nu vrea sa plece, dar el e hotarat s-o taie. Nu-l mai intereseaza ce face cu firma, cu afacerile, clientii etc.
Băi, nu. Dacă mi-ar veni să-mi bag picioarele în tot, ar însemna să-mi pun toată viața pe hold, iar eu refuz să fac asta.
Am un an jumate de cand 5 zile pe saptamana merg( 70% la suta din timp chiar mers alert) in jur de 19 – 21 km ( datorita serviciului si a faptului ca nu folosesc masina sau mijloace de transport inspre si dinspre casa) ceea ce un lucru foarte bun, pentru ca e cam singura forma de miscare pe care o fac regulat si pentru coloana mea operata.
Doar ca din punct de vedere al kg nu am vazut nici o scadere( am picioarele mai tonifiate, dar zona cu ceva surplus in talie e tot acolo), dar nici nu sunt foarte ” ordonata” cu alimentatia pt ca peste zi nu mananc mai nimic, iar seara, masa devine o combinatie din jumate de pranz cu cina cu 2, 3 ore inainte de culcare.Sunt constienta ca ar trebui sa umblu la alimentatie dar in acelasi timp, evaluandu mi gradul de miscare, pasi, pe care l fac aveam asteptari mai mari la nivelul kg…dar poate sunt eu subiectiva🙂.
Chiar astept luna iunie sa ne spui si partea cu planul alimentar.
@Alina: poți recurge la OMAD (one meal a day) ș-atunci faci practic „intermitent fasting” ceea ce va duce la scăderea kilogramelor. Acea masă unică nu trebuie să fie însă de 5000 kcal, iar peste zi poți să bei doar apă și cafea fără zahăr.
Felicitări, continuă tot așa!
Nu te lăsaaaaa….
John Temple, oarecum cam asta fac pt ca nu ajung la 2 mese consistente pe zi si de la ora cinei pana a doua zi cand mananc ceva/putin ( eu incep munca undeva de la ora 11) trec 12 ore…gresesc ca sunt omul carbohidratilor si mai putin al legumelor( ca altfel, nu beau carbogazoase si nici mult dulce nu mananc).
Nu te invidiez. Nu știu cum e să ai mai mult de 60 kile și alea de când o aveam și pe fii-mea. Mi se pare un efort teribil ce faci, un efort de care eu n-aș fi în stare, un efort pentru care te admir.
Kip ap ză gud uorc!
Boss, io zic că e vrăjeală. Te-am văzut în video-uri și, după moacă, nu cred că în ianuarie aveai mai mult de 85 de kile.
Mulțumesc ❤❤❤
Dar…
@Shoric Vezi că găsești ochelari în piața veche … de la ruși … ne .. ups 😉
TLDR pă comentarii.
Sherif … catralioane de aprecieri. Ești mare, pardon … erai 🤭 Oricum i-ai băgat în șomaj pe ong-iștii ăia de salvau balene. Poți mere liniștit în concediu la plajă. Nu cumva să îndrăznești să te expui la nudiști … cică după o vreme de dietă atârnă și altceva dăcât chielea 🤣😋🤪 În vremuri de răzbel, când toată suflarea suferindă de unghii încarnate se gândește la încorporarea patriotică, taman hackeru’ vâlcean s-a pus pe dezcorporare 😊😉
Pe când un video cu mers șăgalnic de manechinuit devorator de rucola !? Hai, îndrăznește!!! Nu ți-am cerut topless, doar lampless 🤣🤣🤣