Salutare tuturor! Am avut o săptămână, cel puțin prima parte a ei, absolut de rahat, nu am avut ce face și am făcut un covid mic și rău, de plictiseală probabil. Ei bine, primele trei zile după confirmarea cârcâiacului, am fost ocupat activ cu tușitul isteric și cu câte o fugă la prima oglindă să văd dacă mi-a ieșit vreun capăt de plămân pe vreo nară. Nu am făcut pic de febră, m-au durut niște zone de prin organism, dar au sărit moleculele din mine în timpul reprizelor de behăituri astmatice, că tuse nu mai era aia, era ceva între un blestem din Mordor și țipetele isterice ale soldaților japonezi în plin atac banzai.

A fost și soția pozitivă pe ea a deranjat-o gâtul, dar puțin așa, de fapt la ea nici covidul nu prea a vrut să stea, era noapte, ăsta singur, orașul nesigur, nu mai avea pe cine să infecteze, așa că a fost timid, să nu deranjeze doamna. Eu sunt ăla care se spală doar cu apă rece de ani de zile și s-a pișat covidul pe mine cu cea mai înaltă boltă. Well, viața este crudă.

Dacă nu eram vaccinat, sugeam șoseta cu aceeași abnegație ca o Cicciolina, venită din șomaj, deci fără activitate și cu pofte deosebite.

Să ne apucăm de muzică și voiam să vă mulțumesc pentru emailuri, voiam să introduc astăzi câte ceva din recomandările voastre. Apoi, mi-a venit o idee, să fac o listă data viitoare cu mi-ați trimis voi până acum și cu ce sper că îmi veți mai trimite.

➡️ Amorphis – Halo ( 2022 ) – 4,5/5

Am așteptat albumul cu aceeași nerăbdare care o încearcă pe Bianca, vedeți bă, că-s cult și pe monden, când așteaptă să îi sosească o nouă țâță și o bucă stângă complet nouă și aia.

Și nu am așteptat degeaba, al 14-lea album de studio și cel care pune steagul pentru 30 de activitate, urmează în mod normal linia ultimelor două albume, este greu și pe alocuri bombastic, dar nu apasă pe album să deranjeze.Sincer, nu știu dacă Halo o să ocupe un loc alături de capodopere ca Eclipse – 2006, Skyforger – 2009, Tales from the Thounsand Lakes -1994, Silent Waters – 2007, Queen of Time – 2018, dar știu sigur că albumul este unul care a meritat așteptarea.

Nu îmi doresc decât ca următorul album să ne găsească tot aici, mai mulți, mai uniți iar pe mine cu cuvinte mai multe.

Sunt emoționat pentru că realizez că am început călătoria mea cu Amorphis acum 30 de ani, ce tânăr eram, când au pășit în lume cu Karelian Isthmus iar eu m-am dus într-un suflet acasă cu albumul proaspăt tras pe un TDK de Nic, unii buiozeni îl știu pe Nic zis Sound. Îți mulțumesc Nic pentru o viața de muzică bună, pentru dedicațiile din rockotecă și pentru că ești la aproape 70 de ani cel ca de acum 30 de ani. Salutare old brother.

Dă-i play AICI

➡️ Todd LaTeorre – Rejoice in suffering (2021) – 4,3/5

După ce a fost scos la lumină de cooptarea în Crimson Glory, în 2012 omul a fost căutat, după plecarea lui Tate, de către cei de la Queensryche. Nu știu cât de ușor i-a fost, că avea niște izmene mari de umplut, sigur este că omul și-a făcut treaba cu bine.

Când trupa și-a pus pe hold turneele datorită corona, tipul, care a avea de ceva ani în suflet materialul pentru un album solo, el a spus asta nu eu, a avut timpul necesar să intre în studio.

Meserie, copii, ce face domnul aici, puteți vedea o față a lui Todd, una mai dură, agresivă decât ce bagă el la Queensryche. De multe ori intră pe melodie ca Chuck Billy de la Testament sau Halford de la Judas, cu vână și cu piciorul sus. Riffuri superbe, ritmuri extrem de bine dozate, nu lasă pic de pauză de aer.

Dă-i play AICI

➡️ Korn – Requiem (2022) – 3,9/5

Pe scurt, aventura mea cu Korn a început la finele anului 1994, la vreo lună și ceva după ce ei au scos primul lor full album, Korn. Să vă spun drept, nici dracu nu asculta atunci NU Metal, am fost bălăcărit de minți crețe de rocker, că asta nu este muzică, că mizerie, că o să moară după două luni în uitarea colectivă, că nu vomit după Slayer sau Maiden când dau play la ăștia.

Nici nu am murit, nici nu m-am umplut de bube, NU Metalul clar nu a murit, dimpotrivă cred cu tărie că nu metalul de potrivește mult mai bine cu angoasele societății noastre, cu acest daily malaxor.

You… make me… sick, cam la sentimentul ăsta se rezumă tot ce transmite nenea Davis pe albumul de față.Este cel mai bun album al lor? Sigur că nu! Dar pentru mine au fost 35 de minute excelente, groove-ul lor specific m-a lovit pe tot parcursul. Am și țopăit ca un șaman drogat bine, care își agită necontrolat membrele poate prinde fără gardă vreun strămoș.

Dă-i play AICI

➡️ Voivod – Syncro Anarchy (2022) – 3,5/5

Canadienii sunt prin muzică de prin 1982 deci cam știu cu ce se mănâncă fenomenul. Prestează un progresiv thrash cu influențe punk, mai greu de digerat, pe care eu îl găsesc însă încântător.

La experiența lor nu cred că ar putea scoate vreun album dezatruos, sunt ca găina aia bătrână și ciorba bună, stau pe linie și livrează ce așteaptă fanii de la ei să livreze.

Dă-i play AICI

➡️ Cult of Luna – The Long Road North (2022) – 4,5/5

Probabil ascultând albumul o să credeți că am înnebunit notându-l atât de mult, dar asta este părerea mea că aia este nota.

Sludge metal, post hardcore, ceva drone, tot ce trebuie să iasă o chestie deosebit de dubioasă, proastă cu crăci sau bună cu spume. CoL mi-au atras atenția cu Vertikal în 2013 și au pus borna în 2016 cu Mariner unde au colaborat fenomenal cu Julie Christmas, m-au mai strivit în 2019 cu A Dawn to Fear, unul dintre albumele de top ale anului așa că atunci când am primit notificarea noului lor album am spus baritonal, baby hold my beer. De fapt era ceai, soția este ofițer la fun police și sezonul de glume începe când spune ea, așa că am ascultat bărbătește singur în cameră, pe întuneric.

Dă-i play AICI

➡️ Persefone – Metanoia (2022) – 4/5

Nu știu cum să spun dar o țară de almost 17-18 milioane, adică noi, nu suntem în stare să scoatem un album de tehnic death de o asemenea calitate. Adică ar fi greu, zic, că ăștia vin dintr-o țară imensă, care sunt cap de pod în rock, Andorra.

Dă-i play AICI

➡️ Author & Punisher – Kruler (2022) – 3,5 or little more/5

Asta este o altă ciudețenie, drone/doom/cyberpunk ceva de ascultat când ești în carantină și te uiți pe fereastră ca milogul la oamenii vii de pe stradă, cum fac chestii absolut fenomenale, merg pe afară, ba când te vede vecinul ăla de la doi și îți face semn fals – compătimitor cu mâna iar apoi pleacă voios spre piață, râzând în barbă. Te consolezi cu imensul falus pe care l-ai îndesat în frigiderul lui, să aibă pentru cinci crize mondiale ale cărnii.

Dă-i play AICI

➡️ Tension – Decay (2022) – 3/5

Clar acești domni au fețe de pernă și pijamale cu Maiden, se simte influența cam pe peste tot. Să nu înțelegeți greșit nu este un album deloc rău, curge frumos, vocea este ce trebuie, are armonie, riffs rupere. Dar este ca sexul ăla confortabil, mai pe o parte, că știm că îmi place și mie și ei și ce rost are să riscăm, poate o dăm în dezastru, se rupe dracu ceva în noi și ne uităm cu ochii pe dos unul la altul. Parcă aș fi vrut să aibă coaiele să împingă niște frontiere că loc este.

Dă-i play AICI

➡️ Maule – Maule (2022) – 3,5/5

Am ascultat albumul înaintea celor de mai sus și fix de aceea am pus ambele albume, în competiție că evoluează pe același teren.

Influență Maiden, checked, killer riffs, checked, NWOHBM fan4life, checked. Spre deosebire de Tension sunt puțin mai agresivi, ceilalți împing mai spre early 80, ăștia se poziționează spre 90.Sincer mie Maule mi-a plăcut mai mult fiind mai cu vână.

Dă-i play AICI

Cu respect mă înclin, ne vedem duminica viitoare, aveți grijă de voi și ai voștri !

Cu pixul la [email protected], vă rog.