Citeam un articol despre banii care aduc sau n-aduc fericirea și m-a bușit râsul. Nu de la articol, m-a bușit de la ideea c-ar mai putea exista oameni care cred în mizeriile alea motivaționale despre cum banii nu te pot face fericit, că fericirea vine din cu totul alte locuri: un zâmbet al copilului tău, un ciripit de păsărele dimineața, un braț de flori de câmp culese pe rouă nescuturată, o îmbrățișare de copac, un an sabatic într-un ashram și toate celelalte rahaturi pe care le recită toți ăia care n-au fost în stare să facă nimic cu viețile lor, dar s-au regăsit spiritual.

Nu contest sub nicio formă că fericirea vine de cele mai multe ori de la lucruri mărunte de genul ăsta, dar, nu știu cum dracului se face că atunci când îți chiorăie stomacul de foame, nu mai vezi nici zâmbetul copilului, iar păsărelele tac toate, de zici ca le-a legat cineva ciocurile. Despre rouă nescuturată nici nu mai vorbim, cine dracu’ are chef de cules flori când de-abia are bani de plătit întreținerea? Să mai zic și despre ce sume este vorba ca să poți ajunge într-un ashram?

Cam de-aia n-o să cred în vecii vecilor amin mizeria asta cu banii care n-aduc fericirea. Nu de alta, dar ca să ajungi să te bucuri de lucrurile mici, trebuie mai întâi să-ți rezolvi problemele mari. Iar pe alea, dragii mei, în 99.99% dintre cazuri le rezolvă știți cine? Da, exact, banii.

În plus, să nu uităm nici nepieritoarele cuvinte ale lui Celentano, filozof modern din Las Fierbinți: „Banii n-aduc fericirea când îi ai tu, banii aduc fericirea când nu-i are alții.”. Chestie care se potrivește la fix poporului român, acești oameni cu suflet cad și primitor, singurii din toată lumea asta mare care se bucură când vecinului îi decedează capra.

Da, sunt de acord că banii nu aduc fericirea, dar doar dacă ei sunt tot ce ai. Știți voi, conform zicerii: „am cunoscut oameni atât de săraci încât tot ce aveau erau banii”.

sursa foto: freepik.com