Era cât pe ce să-mi scape această știre, dacă n-o vedeam la colegul Cetin. Mă rog, aș avea scuza c-am fost singur acasă două zile și-am preferat să stau să ascult ce frumos sună liniștea, în loc să mă dau pe interneți. 😀

Acum, revenind la știre, ce vreau eu să înțeleg este altceva. Care este motivația din spate? În fiecare an citim știri despre viteji înțepeniți cu mașinile pe plajă, dar efectiv nu înțeleg ce-i mână pe ei în lupta asta aprigă cu nisipul atât de puțin prietenos cu tracțiunea pe o singură punte.

Întreb pentru că am avut mașină de la o vârstă relativ fragedă, 20 de anișori, deci dintr-o perioadă a vieții mele când m-ar fi putut împinge alte organe, în afară de creier, să fac așa ceva. Dar nu, n-am simțit niciodată nici cel mai mic imbold de a intra cu vreo mașină pe plajă. Am făcut eu alte cretinisime în viața asta, dar măcar mi-am ales unele despre care nu știam de la bun început că vor fi necâștigătoare.

Personal, am asistat o singură dată în viață la așa ceva. Eram la mare în teambuliding și unul dintre foștii mei șefi a vrut să impresioneze o păsărică (și nu mă refer la prigorii și filomele) căreia i-a dat să conducă mașina lui, un bmw seria 7. Păsărica a considerat c-ar fi o chestie extrem de tare să intre cu mașina pe plajă. Cum bmw-ul nu era și 4×4, rezultatul a fost că toți băieții de la depozit au muncit câteva ore până au reușit sa scoată mașina de pe plajă. Na, să mai zici că teambuliding-urile nu sunt folositoare. Dar asta a fost unica experiență de genul la care am asistat cu ochii mei și pot să-i acord circumstanțe atenuante fostului meu șef care simțise iz de nară fragedă de căprioară.

De-aia vin și întreb: voi ați simțit vreodată cum vă trece așa un fel de fior, din cap până în picioare, fior în urmă căruia ați concluzionat: dacă nu intru acum cu mașina pe plajă, simt că mă desfac în bucăți. Și dacă l-ați simțit, ați intrat cu mașina pe plajă ca să vă liniștiți?