Mergeam spre baie și m-am intersectat cu Maria pe hol. Mi se proptește în față cu un caiet în mână și mă ia la marele fix:

– Zi-mi un cuvânt care să nu știu ce înseamnă.

Mă uit întrebător la ea:

– Pentru?

– Pentru la școală.

– Pentru la școală îți trebuie un cuvânt care să nu știi ce înseamnă?

Zguduie aprobator din cap:

– Da, da.

Aaa, îmi zic rânjind sardonic în gând, păi dacă e pentru la școală, ia de aici:

– Sternocleidomastoidian.

Ar fi trebuit să-i vedeți fața. Să nu mai spun că dădea nerăbdătoare din mâini când am început să-l rostesc, dar pe măsură ce cuvântul venea spre ea, n-a mai mișcat mâinile, a rămas cu ele așa în sus, înțepenite în aer:

– Ce? Sterno ce?

Am râs oleacă pe interior, după care mi-am zis să-i spun un cuvânt pe bune. Mi-am făcut socoteala să nu-i dau ceva foarte nasol, să fie ceva de care măcar a mai auzit, chiar dacă nu știe sigur ce înseamnă. Așa c-am rostit rar și clar:

– Strâmtoare.

Mi-a aruncat o privire total deznădăjduită:

– Le inventezi tu, nu?