Am tot vorbit despre mâncare pe acest blog (și-o să mai vorbim), dar de fiecare dată a fost pe ideea ce-ai mânca, ce-ți place, de ce ți-e poftă, d-astea.

Astăzi schimbăm un pic foaia, nu mult, doar cu 180 de grade. În sensul că astăzi vorbim despre mâncărurile pe care le urâți, vorbim despre ce n-ați mânca nici când sunteți rupți de foame, vorbim despre preparatele culinare de care v-ați atinge doar sub amenințarea cu arma.

Evident, o să încep cu cele pe care le urăsc eu.

Dovleacul

Urăsc organic tot ce ține de dovleac. Atenție, nu vorbesc despre dovlecei sau zucchini, vorbesc despre dovlecii ăia mari, rotunzi sau lunguieți. Lasă că nu pot să mă apropii de o tavă cu dovleac copt, dar nu pot nici măcar să miros vreun produs alimentar care conține dovleac, indiferent de procent.

Nu mai știu cine m-a păcălit odată cu o supă cremă de dovleac. Pe genul hai, gustă, că e demențială, nici măcar nu se simte gustul de dovleac, nu-ți dai seama din ce e făcută. Well, să vezi ce, se simțea gustul de dovleac, se simțea DOAR gustul de dovleac. Prima lingură a fost și ultima. Pe scurt, nu există ceva ce să urăsc mai tare în domeniul mâncării decât urăsc tot ce are legătură cu planta asta complet inutilă.

Ficățeii

Ficățeii ăia pe care românii îi fac prăjiți sau fierți. N-am să înțeleg vreodată ce-ar putea să-ți placă la ei. Sunt fazi și înecăcioși, îți trebuie o tonă de murături ca să poți mânca cinci ficăței amărâți. Dar, spre deosebire de dovleac, de care nu m-aș atinge decât dacă vine foametea și rămâne singurul lucru comestibil de pe planetă, dacă sunt rupt de foame, mă pot forța să mănânc ficăței. Doar că i-aș prefera prăjiți, cât mai uleioși cu putință, nu fierți.

Pieptul de pui

În acest caz, nu e vina pieptului de pui, e strict a mea. Am mâncat atât de mult, cu precedenta ocazie când am slăbit, că efectiv nu mai suport pieptul de pui. Ba chiar mă suspectez că am dezvoltat abilitatea de a detecta pieptul de pui în orice produs alimentar ar fi băgat. Lasă-mi o farfurie cu piept de pui la grătar și-o să mănânc pâine goală. Totuși, dacă aș fi pus în situația nefericită în care să am de ales doar între piept de pui și dovleac, dovleacul n-ar avea nicio șansă.

Lămâia

În afară de limonadă, pentru mine nu există vreun mod de a întrebuința lămâia în bucătărie. Nu suport salată acrită cu lămâie în loc de oțet, nu suport ciorbe sau borș acrit cu lămâie, în general nu suport lămâia pe și în nimic. Iar prăjiturile, înghețata sau dulciurile, pe bază de lămâie, mi se par un afront adus ideii de cofetărie în general.

Cozonacul

Am mai povestit despre el. Nu, nu  mi s-a schimbat percepția între timp. Cozonacul a fost, este și va rămâne unul dintre cele mai odioase lucruri inventate vreodată în materie de „artă” culinară. Da, cunosc, „mvai, dar nu știi ce pierzi, cozonacul cald este dumnezeiesc, iar mirosul nu poate fi egalat de nimic”. Mă lăsați? Pot să găsesc pe loc cinșpe chestii care miros cu adevărat bine și care nu se compară cu această „prăjitură” deosebită care ajunge aproape întotdeauna la gunoi. Ca să fie toată lumea împăcată, tot la categoria cozonac asociez și: checul, pandișpanul, panettone și ultima descoperire în materie de hipstereală supremă: babka. Da, da, mai nou ipsterii nu mai pot sărbători Crăciunul fără o babka cum făcea bunica, meșteșugită în tihnă, cu dichis, ca odinioară, desigur.

Mno, cam astea sunt cele la care fac urât și de care nu m-aș atinge decât în eventualitatea în care începe foametea planetară. Acu’ să vă aud si pe voi.