Pur și simplu mă depășește această problemă. În sensul că mi se pare atât de ușor de rezolvat, încât efectiv am ajuns să cred că, de fapt, nu se vrea rezolvarea ei.

Despre ce e vorba? Uite despre asta: Doar 10 % dintre călătorii care folosesc transportul în comun de suprafaţă din Bucureşti şi Ilfov îşi plătesc biletul, anunţă TPBI- Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov. Ca să înțelegeți și mai clar, 9 călători din 10 se urcă în autobuz, tramvai, troleu, fără bilet.

Bun, înțeleg că nu te poți baza pe bunul-simț al românului utilizator de mijloace de transport în comun. Nu de alta, dar faptul că pe 90% dintre cetățenii, care se urcă în autobuz sau tramvai, îi macină o durere în cur uriașă ar trebui să fie o dovadă suficientă în acest sens. Dar de ce să stai la mâna mârleților nesimțiți, obișnuiți să meargă moca, dacă poți rezolva altfel această problemă?

În aproape toate țările civilizate urcarea în mijloacele de transport în comun se face prin față, pe la șofer. Tot acolo unde există și un automat, o mașinărie electronică, pentru validat biletul sau abonamentul. Automat care semnalizează luminos și sonor dacă biletele sau abonamente sunt valide sau nu. Prin urmare, dacă nu sunt, nu prea ai cum să urci în mijlocul de transport în comun, că te dă șoferul jos. Și asta a fost tot. Fără negocieri, fără „lasă, boss, că ne înțelegem noi”. Ai bilet, urci, n-ai bilet, nu urci. Atât de simplu.

Cât de greu o fi să faci exact același lucru și în București, în Ilfov, sau în toată România? Serios, nu pare ceva de domeniul rocket science, dimpotrivă, pare ceva realizabil extrem de ușor. Iar odată implementat sistemul, o să constați cu surprindere că ai un procent de plătitori de bilet de sută la sută. Magie curată.

Ce soluție au găsit ai noștri? Bagă mai mulți controlori pe trasee. Noaptea minții. De-aia am ajuns să cred că, de fapt, nu vrea nimeni să rezolve această problemă. Îl lasă p-ăia să meargă fără bilet, deliberat, cu bună știință.

Da, știu, o sa ziceți că nu prea e fezabilă în București urcarea pe la șofer/vatman din cauză de aglomerație and shit. Iar eu o să vă răspund așa: care aglomerație? La 10% plătitori de bilet/abonament n-o să mai fie nici un fel de aglomerație, nu?

Iar dacă chiar va fi aglomerație, în condițiile în care toți își plătesc biletul sau își cumpără abonamente, înseamnă că brusc încasările STB vor crește cu 900% și, ce să vezi, asta înseamnă că vor avea bani de investit, adică vor cumpăra mai multe autobuze/tramvaie/troleibuze, deci n-o să mai fie aglomerație.

Cam așa ar trebui să se desfășoare lucrurile pentru oricine posedă măcar un dram de logică. Că dacă nu s-ar desfășura așa, nu vedeam soluția asta aplicată în mai toate țările neposesoare de daci liberi.

Cum, bă, 90%?! Deci din 100 de oameni care se urcă într-un mijloc de transport în comun, 90 sunt niște mârleți nesimțiți? Incredibil!

sursa foto