Citeam articolul ăsta cu care rezonez sută la sută. Sau, mă rog, cu care rezonam, și-o să vă explic imediat de ce-am folosit timpul trecut.

Tocmai pentru că știu care sunt comisioanele percepute de aplicațiile pentru food, de fiecare dată când comand de la vreun restaurant sau vreo cârciumă, verific dacă au și livrare proprie. Dacă au, optez pentru livrare proprie, exact în ideea de a-i rămâne omului banii în casă, nu să dea minimum 35% către o aplicație.

Well, am comandat acum vreo trei săptămâni niște shaorma reinterpretată. N-o să dau numele restaurantului, că nu asta e ideea articolului și nu vreau să le fac rău, poate am avut eu ghinion și-a fost doar o întâmplare, o excepție. Cert e că de la excepția asta, nu voi mai comanda în veci mâncare cu livrare proprie.

A durat trei ore să-mi ajungă mâncarea. Trei fucking ore, deși ei îmi comunicaseră timp de livrare 90 de minute. Vă dați seama că din minutul 91 creierul meu a luat-o razna complet și-am început să mă urc pe pereți de foame. Pe bună dreptate, că-mi setasem așteptările la o oră și jumătate, nu la trei.

Și să n-aveți impresia că făcusem comandă de o singură shaorma (deși n-ar trebui să conteze, nu?), că suntem mulți prin casa asta. Și pe lângă că suntem mulți, shaorma aia e vreo 40 de lei bucata, că, de, reinterpretarea costă. Una peste alta, era comandă de aproape 200 de lei, ca să nu mă luați cu „lasă-ne cu shaorma ta amărâtă”.

Bănuiesc că nu mai are rost să spun că, după trei ore, toată mâncarea a ajuns rece și sleită, de nu mi-a mai trebuit nimic. N-am aruncat-o la gunoi in secunda doi, doar pentru că eu sunt un fixist care nu suportă să arunce mâncare. Dar nici nu voi mai comanda vreodată de-acum încolo cu livrare proprie, că nu-mi place nici să risc, nici să-mi bat joc de mine pe banii mei.

De altfel, sper că vă imaginați că pe tot parcursul celor 90 de minute suplimentare, singurul gând care mi se rotea prin cap a fost: „sunt un imbecil, de ce naiba n-am comandat prin Tazz sau Glovo?”. Mno, pățăști, dar și înveți din ce pățăști.

Pentru că, dragii mei, adevărul adevărat este exact ăsta: multe dintre restaurante și cârciumi nu sunt pregătite pentru comenzi cu livrare proprie, nu au know-how, nu au oameni pregătiți pentru asta și, nu în cele din urmă, nu au dotările, logistica și personalul necesar ca să-ți poată livra la timp, în condiții optime. Și-atunci, oricât aș empatiza eu cu cârciumile respective, să-mi fie cu iertare, dar voi băga frumușel comisioane în buzunarul aplicațiilor. Că până la urmă nu mă interesează cine-mi ia banii, ci ce primesc de banii ăia.

Îmi pare rău, și eu vreau să fiu empatic și să ajut HoReCa, dar mi-e mai aproape buzunarul propriu decât încasările cârciumarilor.

sursa foto: freepik.com