Îi controlezi telefonul?

Singurul om a cărui intimitate i-am violat-o (”violare de initimitate” – eu așa spun acestei practici) a fost frate-miu. În sensul că i-am cititi jurnalul prin liceu. Pură curiozitate. Mi-a fost foarte rușine apoi, m-am simțit foarte vinovată, i-am spus, m-a iertat. Nici măcar telefoanele copiilor nu le verific, nu le-am verificat niciodată, prefer să întreb și să vorbesc deschis cu ei dacă am îngrijorări legat de anumite lucruri. Da, știu, riscul să fiu mințită e mare (s-a și întâmplat), dar tot n-o să (mai) fac niciodată așa ceva.

Nu am controlat niciodată telefonul, nici al partenerului, nici al copiilor. Și nici nu răspund dacă sună telefonul altcuiva din casă. Mi se pare enervant să sun o prietenă și să răspundă soțul.

Avem 20 de ani de casnicie si nu am incercat niciodata sa ii controlez telefonul. Am avut un sentiment de jena si constiinta faptului ca nu voi mai putea trai cu mine dupa aia. E un gest odios. O incalcare violenta a intimitatii. Daca increderea se pierde atunci totul s-a sfarsit si n-are rost sa tragi targa pe uscat. Gelozia e o boala. Urata si grea.

Nu am avut niciodată aptitudini de detectiv, mie întotdeauna mi-au plăcut mai mult eroii tip „Geronimooo!”, așa că nu, nu am avut niciodată curiozitatea să cercetez prin telefoanele jumătăților sau să caut prin regiștri și history-uri de tot felul, să trag concluzii și să elaborez teorii abracadabrante care nu aduc nimic bun niciodată.
Să nu mai zic că, la momentul actual, soția folosește iphone, iar eu, din motive greu de explicat, îmi cam prind urechile în sistemul lu’ nea Jobs, așa că ăsta ar fi un motiv în plus să-i respect intimitatea. 🤣😜
Nu am fost niciodată genul gelos. O fi de la faptul că sunt irezistibil și am mult prea multă încredere în farmecul meu 😜, sau o fi de la faptul că gelozia necesită resurse, efort, te consumă fizic și psihic, iar eu am o lene cruntă în mine de când m-am născut, sau o fi de la faptul că întotdeauna am avut încredere în persoana de lângă mine, deși, în general, nu prea am încredere în oameni….(aș merge pe prima variantă 😜). Nu știu, dar nu m-au interesat niciodată telefoanele, conturile, laptopurile „jumătăților”.

NU! Am invatat inca din copilarie sa nu deschid scrisori care nu-mi sunt adresate, sa nu cotrobai prin posete sau buzunare care nu-mi apartin.
Nici prin cap nu mi-ar trece sa ma uit prin telefonul lui. Bine…uneori, ma roaga pe mine sa scriu vreun mesaj, pentru ca germana mea e ceva mai buna decat a lui dar, in rest…telefonul lui e NUMAI al lui si al meu, NUMAI al meu. Si nu le avem, niciunul, parolate.
Candva, pe la inceputul relatiei, a avut un puseu de gelozie. M-am dus sa ma intalnesc cu un foarte bun prieten care m-a ajutat enorm la inceputurile mele in Germania; fara el, nu m-as fi descurcat. I-am spus ca, daca nu are incredere in mine, mai bine punem punct imediat. Mai ales ca, avand deja o varsta, nu poti sa te astepti ca celalalt sa nu aiba un trecut si niste prieteni „dinainte”. Si…asta a fost. De atunci, nu ne cotrobaim unul altuia prin telefoane, posete, buzunare si corespondenta. PUNCT!

Trebuie sa marturisesc deschis ca eu i-am umblat o data in telefon si chiar cu mare arta.
Comentez cu numele meu obisnuit de pe blog, poa’ sa curga rosiile cu ghiotura, ca nu-mi pasa, eu tot cred ca, daca-mi reusea, faceam o fapta foarte buna ptr toti.
Dar nu mi-a iesit!
Dupa ce fiu-miu s-a rasturnat cu o masina si i-a dat dauna totala, la nici o saptamana, omu’ meu s-a hotarat sa-i ia alta – era student fiu-miu.
Eu eram inca infricosata de ceea ce tocmai se intamplase si parca as fi vrut sa nu aiba masina atat de repede dupa evenimentul asta.
Basca, au prospectat ei indelung piata de SH-uri – pret de vreo ora-asa! – si le-a cazut cu tronc o masina tocmai din Zalau – doar la vreo 500km distanta. De parca ar fi pierit samanta de masini prin preajma!
Dupa prima convorbire cu proprietarul, erau hotarati, iar fiu-miu facea presiuni tot mai mari sa mearga s-o ia. M-am impotrivit eu, dar nu am avut succes in fata lor. Parca le luase Dumnezeu mintile cu masina aia!
Dupa ce treaba era aproape aranjata, singura idee buna care mi-a venit, a fost sa-i blochez numarul aluia, sa nu-l mai sune continuu pe om, ca deja facusem o nevroza cand il auzeam ca vorbea cu el. Tot speram sa le mut gandul de la Zalau, puteau gasi o masina prin preajma – deja ma obisnuisem cu gandul asta. Vreo doua zile l-a sunat continuu.
Chestia-i ca ala avea si numarul lu’ fiu-miu, si daca a vazut ca nu mai poate ajunge la om, acum il suna pe el.
Deci n-am reusit mare lucru si-am cazut si-n pacat!
Dar treaba a avansat si, cum Dumnezeu nu-i tigan, a luat alta intorsatura.
Au hotarat ziua de plecat la Zalau, au mai luat cu ei si-un mecanic care sa se uite mai profesionist la masina si dusi au fost.
Pe scurt, au vazut masina, s-au inteles la pret, dar proprietarul nu avea scos certificatul fiscal – cu toate ca-i spusesera sa-l aiba, ca sa mearga treaba mai repede.
Certificatul nu i-l dadea pana nu-si platea ala datoriile. Si datorii avea vreo 20k lei, nici nu stiu daca facea masina atat.
L-au luat la intrebari, de unde naiba are atatea datorii? Si le-a zis ca, de fapt, nu erau ale lui, erau amenzi de-ale nevestii, dar daca nu achitau, nu primeau certificatul, ca masina era bun comun.
L-a luat al meu: de ce dracu’ i-ai mai dat masina dupa primele amenzi? ce-a putut sa faca de 20k lei?
Pai nu, nu erau amenzi de circulatie, femeia avea o mare pasiune cu mersul pe centura, un hobby, pur si simplu, si de-acolo proveneau. De altfel, plecase in Italia sa se desfasoare si-l lasase cu copilul amintire (aveau o casa frumoasa, ingrijita, in Zalau, nu pareau muritori de foame).
Si pana la urma s-au intors ai mei si fara masina, si cu o multime de bani cheltuiti – drum, benzina, mecanic plimbat, opriri dese ptr alimentat oameni si masina…
Daca-mi reusea, nu scutean eu o multime de nervi si cheltuiala?
Altfel, cu geloziile nu le-avem. A facut multi ani de naveta cu serviciul, am fi avut ocazii-garla! N-a fost nici macar o discutie pe tema asta.

Am fost si de o parte, si de cealalta a baricadei, da :-(((
Fostul meu sot, desi cu 13 ani mai tanar, era gelos. Nu stiu daca neaparat gelos, cat suspicios. Vorba cuiva pe care il simpatizez, „se uita cu banuiala” 😁
Am avut un an laptopul urmarit, cu doua goange de urmarire, nu una. Prostu’ s-a dat singur de gol. In fine. Dar a fost nasol.
Mai spre zilele noastre, ca sa zic asa, am umblat (dupa o intreaga logistica) in telefonul iubitului. Banuiam ceva si aveam nevoie de confirmare. Stii cum e, momentul ala cand ti-e tie jena de minciuna penibila pe care ti-o spune. „Boss, macar inventeaza dreaq ceva mai inteligent, ca ma jignesti, pe bune”. Iar a fost nasol. Desi am gasit altceva fața de ce ma asteptam. Acum, dupa ceva timp, suntem f buni prieteni (desi nu sunt deloc, dar deloc genul sa fiu prietena cu vreun ex). Adica sunt „fosta” dintr-un alt articol recent de pe blogul tau 😁

am share-uit cativa ani acelasi laptop si nu aveam doi useri si niciodata nu mi-a trecut prin cap sa ma uit dupa istoric sau mail. avem aceeasi parola la telefon, ii stiu parola de la laptop si de la mail. daca imi cere vreo parola i-o dau fara sa ma gandesc vreo secunda, ne stim reciproc pinurile de la card. Am muncit impreuna, am facut echipa toata viata decand ne cunoastem, ne iubim de 20 de ani si suntem soti cu acte de 1 an juma dar nu am spionat niciodata pentru ca stiu pana unde e terenul comun si de unde incepe terenul lui. si e ok ca fiecare sa-si aibe o tarla personala unde sa-si creasca propriile flori sau buruieni.

Gelozia e boală grea, ca să încep ca Rentă. Taică-miu a fost super gelos, mai mare cu 15 ani decât mama, o controla mereu. În geantă și prin cunoștințe că telefoane mobile nu erau pe atunci. Aveam 12 ani când au divorțat, mama nu a mai putut să reziste certurilor. Și nu i-a fost deloc ușor cu trei fete. Soră-mea cea mare e căsătorită cu un tip la fel de gelos ca tata. A mică încă nu s-a măritat, iar eu, să vedeți, îl cam moștenesc pe tata! 😁 Sper să aruncați roșiile alea mai cu milă dacă am recunoscut. Deci îi umblu în telefon. Dar îl anunț. Faza e că nu o fac ca să aflu despre infidelități ci pentru că sunt curioasă. Și da, i-am citit și conversații cu foste. Bineînțeles, nu mă deranjează nimic din ce-am aflat. Iar acum că am citit toate comentariile și văd că toți oamenii sunt în tabăra cealaltă, mă cam simt aiurea. Iubi, fii atent, de azi încolo nu mai fac!