Poate o să vină ca o supriză pentru voi, poate nu, cert este că mulți dintre compatrioții noștri sunt pe treapta cea mai de jos a evoluției în ceea ce privește educația financiară. Nu sunt în stare să-și calculeze niște costuri totale și, bineînțeles, întotdeauna vor găsi ei o variantă „mai ieftină”. Fără să se gândească niciun moment ce costuri ascunse presupune „mai ieftin” ăla.
Nfine, stați că am o poveste extrem de interesantă pe subiect. Am lucrat cândva pentru un client care dezvoltase una dintre cele mai mișto și ușor de utilizat platforme pentru educație financiară. Erau foarte mulți bani băgați în platforma aia, tocmai pentru a oferi utilizatorului, pe lângă partea de educație propriu-zisă, o experiență cât mai ușoară și plăcută. Pe scurt, era gândită astfel încât să-ți facă plăcere să deprinzi măcar noțiunile de bază ale educației financiare.
Platforma îți oferea inclusiv interacțiune individuală cu un specialist, ca să-ți explice omul ăla, pe limba ta, despre ce e vorba și cam ce ai de făcut dacă vrei să te descurci mai bine banii pe care-i câștigi. Iar toate astea erau GRATIS, pentru că în mintea celor care dezvoltaseră proiectul era că o populație educată financiar ar fi un câștig pentru toată lumea. Foarte adevărat, de altfel, doar că, dacă în teorie sună foarte frumos, în practică, ce să vezi, lucrurile n-au prea stat așa.
De ce? Well, acum vine partea extrem de interesantă. Targetul platformei erau oamenii care câștigă puțin, oamenii care recurg la diverse artifcii ca să treacă peste zilele în care rămân fără bani de la un salariu la altul. Pentru ei era gândită și pe ei ar fi trebuit să-i învețe ce au de făcut ca să-și gestioneze altfel chletuielile, ca să nu mai ajungă să se împrumute în fiecare lună. Știți despre ce vorbesc, da?
Ți-ai găsit. O fi fost gândită pentru ei, doar că nimeni nu anticipase că ăștia sunt genul de oameni pe care „nu-i înveți tu ce să facă cu banii lor”. Prin urmare, de înscris în platformă se înscriau tot oamenii cu venituri peste medie. Sau, mai bine zis, de RĂMAS în platformă, să facă tot cursul, rămâneau doar cei cu venituri peste medie.
Cei pentru care era gândită, cei care ar fi avut cu adevărat nevoie, parcurgeau doar primul modul de curs și nu mai reveneau niciodată. Pentru că descopereau cu stupefacție că „educație financiară” nu înseamnă nici „îmbogățit peste noapte”, nici „bani picați din cer”, nici „bosluean, am dat peste o combinație beton, te umple fratele tău dă cașcaval”. Din momentul în care se prindeau că nici vorbă de ceva dintre toate astea, dădeau escape și nici că se mai întorceau vreodată pe platformă.
Din păcate, nu glumesc și nu înfloresc lucrurile deloc. Știu exact depre ce vorbesc, pentru c-am avut acces la toate insight-urile campaniei. Niciunul dintre cei care completaseră cu mâna lor chestionarul de înscriere, chestionar din care reieșea, mai mult decât clar, și cât câștigă, și faptul că nu se descurcă cu banii de la o lună la alta, nu a trecut vreodată de al doilea modul de curs.
Evident, probleme cu banii probabil c-au avut în continuare, că astea nu prea se rezolvă așa din cer. Dar sunt absolut convins că dacă-i întrebai de ce n-au făcut cursul până la capăt, ar fi ridicat din umeri:
– Bosule, io am zis că am nevoie dă bani, nu să vii tu să mă înveți ce să fac cu banii mei!
Concluziile le trageți singuri.
„Prostul e întotdeauna sărac” zicea bunică-mea. Și a avut doar 4 clase.
Comentariu beton!63
Vorba de aur!! 100% adevarat
M-am uitat la Robert si am spus,, Doamne, ce tanar era”, apoi am mai cugetat putin :,,Doamne, ce tineri eram”. Mi-ar fi prins bine putina educatie financiara, si acum imi amintesc ca nu aveam nici o strategie, doar functionam pe modul minim pe economie si ,,aleleu, iar nu-mi ajung banii'”.
Comentariu beton!25
Exact, dar exact pentru asta era platforma. Well…
Toti sau ma rog majoritatea am fost cu banii la limita in tinerete. Singura mea educatie financiara a fost sa nu fac datorii. Dar tot am facut( credite). Marea realizare din ultimii ani a fost sa le achit pe toate. Deci cu educatie financiara sunt la acelasi nivel ca la 30 de ani adica “0”
Comentariu beton!19
daca acum 20 ani cand ai mei erau plini de bani si eu ii tocam cu succes pe prostii, cineva m-ar fi tras de maneca si mi-ar fi spus : mai baiatule , mai economiseste si tu si cumpara un apartament , o casa, terenuri ca sunt pe nimica acuma ( 2 dm/mp) si in 20 -30 de ani vor valora o avere ( 300 euro/mp ca exemplu) atunci acum as fi condus restaurantul din pura placere si nu din necesitate economica. 🙂 nitica educatie financiara mi-ar fi prins bine 🙂 ce sa faci, la noi nu a exista si inca nu exista conceptul de educatie economica si management a banilor. Dupa o vreme, daca deschizi ochii , inveti pe propria piele cum e , doar ca devine mai dificil.
La bani trebuie sa ai și oareșce noroc, sunt oameni care se lipesc de bani orice ar face și oameni cu studii grele și diplome care mor săraci! Când eram student aveam bani, dar și munceam mult, noaptea și mergeam la cursuri ziua, eram obosit dar bucuros să-mi depășesc condiția, de copil sarac de la tara care la 23 de ani avea deja 6 ani de muncă pe șantier. Marea lovitură a fost să mă părăsească cea pe care o iubeam mai mult, pentru unul de familie…buna, care acum este un obez care a falimentat 5 firme și are 3 milioane datorie la stat și la bănci! Educația financiară mi-am făcut-o singur, după ce 3 zile am făcut efectiv foamea la 18 ani, când nu a vrut nimeni să-mi de-a bani împrumut! Cea mai bună lecție, de atunci am avut tot timpul rezerve! Nu am știut să câștig niciodată bani altfel decât prin munca, singurii bani ,,moca” au fost din șomajul de 900 euro lunar din Spania din care mi-am luat o mașină second-hand, care dupa 3 ani a murit în trafic, s-a rupt în mers cureaua de distribuție la motor, așa că a ajuns la casat! Știind că nu am lipici la bani nici nu m-am băgat în afaceri sau să-mi fac ceva privat, am preferat varianta puțin dar sigur, economisind lunar cate ceva, varianta care mi-a permis să am un apartament, mașină, un teren la țară și alte economii, nefiind nevoit niciodată să fac credite!
mda…. adevarat
Au fost precoce, s-au ”prins de combinatie” dupa primul modul.
Comentariu beton!59
Ahahahahahahaaaa. Cât de bună e asta. 🤣🤣🤣
Așa s-a apărat și Colțescu: „Boss, nu mă-nveți tu pe mine care-s culorile, da ?!”
Se dezbate încă. Ce zici?19
Cu riscul de a-mi lua si eu minusuri, eu as analiza putin situatia. Da, stiu ca expresia in sine este egala cu cea din orice limba cand ii spui „ala negru” sau „that black one”, dar stati putin si priviti din perspectiva urmatoare: Romania nu este atat de cosmopolita precum alte state. La noi procentul de persoane de culoare este mult mai mic si noi nu avem sensul peiorativ atat de pronuntat cand spunem negru. Cum ati spune unui membru al familiei ca un coleg nou de munca sau mai bine iubitul unei persoane apropieate e de culoare. Chiar o sa ziceti ca e de culoare sau o sa spuneti direct: „e negru”? Si atunci sunteti rasisti? Dupa standardele de political corectness sunteti, insa cand o spuneti chiar ati gandit-o? Chiar considerati persoana aceea ca fiind mai prejos decat voi?
Tocmai pentru ca noi nu ne intalnim asa de des cu scenariul eu cred ca pentru multa lume de simplu o chestiune de limbaj mai degraba decat de rasism.
La fel de bine ma pot insela…
Comentariu beton!64
Un coleg roman a servit.un american get beget, din ala.stindard de inalt si alb ca spuma laptelui, cu „here, have a black woman cookie!”. Toti eram :o, americanul f diplomat, nici pas nu a schitat.
Parerea mea ca da, la noi nu are conotatie negativa, dar la ei are si arbiteul ar fi trebuit sa stie pt ca nu a ajuns acolo direct de la sapa.
@Altaioana, tipul nu le avea cu bucătăria. traducerea universal acceptată pt ”negresă” e brownie. 🙂
@Ady
Nici nu ne-am dat seama! 😀
@Un om – la noi exista în sens peiorativ tzigan! Și este adevărata zicala cu ,,uite un om în depărtare, iar când se apropie – aaa, e un tzigan”. Iar în Ardeal exista termenul de bozgor pentru maghiari!
De când m-am angajat prima dată, la 19 ani, n-am avut probleme să nu-mi ajungă banii de la un salariu la altul.
Primul job a fost la o rafinărie în Ploiești și îi dădeam mamei tot ce câștigam pentru cheltuielile casei și ale copiilor (copiii soră-mii). Și nu câștigam puțin deloc.
Nici la joburile următoare nu câștigam puțin.
Dar categoric mi-ar fi prins bine puțină educație financiară.
Păi, da, exact ce zic. Făceau cursul doar cei care oricum câștigau bine.
Cum se numea aplicația ?
N-o să zic aici. Dacă chiar te interesează, dă-mi un email pe adresa de la Contact și-ți trimit link-ul.
Si eu vreau link, am 2 kinderi care lucreaza pe minim pe economie, iar sfaturile specialistilor ar putea prinde bine
@MAS, trimite-mi email.
Eu n-am nimic, dar tot vreau linkul
„…mai bine nu citi articolul. O să te enervezi și parcă văd că ne certăm.”
*instant click*
Comentariu beton!19
O vorbă din bătrâni zice așa: să te întinzi atât cât ți-e plapuma și mulți oameni se ghidează după ea. Dar sunt și oameni care-și doresc să-și mărească plapuma și foarte bine că e așa. Nasol e că unii parcă au senzația că e de-ajuns să-și dorească, să-și propună. Altfel nu-mi explic cum mai întâi își scot mâinile și picioarele din plapumă și apoi se miră că le e frig.
Totuși, legat de ”venituri peste medie”, aș fi fost curioasă despre ce valoare de referință era vorba și în ce an se întâmpla asta. Întreb pentru că de curând s-a făcut public coșul minim de consum pentru un trai decent în România. Pentru o familie cu 2 copii, acesta ar trebui să fie 7300 lei pentru 2020. Raportat la salariul minim pe economie, mie asta mi se pare o cifră devastatoare. Și, la momentul prezent, nu prea văd cum ar putea cineva care câștigă minimul pe economie, sau foarte puțini bani, să finalizeze un curs care să-l/s-o învețe cum să-și gestioneze sărăcia extremă.
Comentariu beton!63
Din păcate, pentru că este vorba despre un client pentru care am lucrat la job, nu pot să dau detalii de genul. Că le lăsam eu în articol, dacă era.
Nu-i bai. Important e să avem în vedere că sunt și oameni cu venituri mici, fără să fie cocalari sau proști.
Comentariu beton!31
@Anduța, stai puțin că de când am citit de 7300, mie unul mi-a picat o balama și a cam început să scârțâie puțin și ușa de la baie.
Tu… când ai zis de 7300 lei pentru o familie formată din doi adulți și doi copii, te-ai referit la tot tacâmul adică îmbrăcăminte, încălțăminte, masă, casă, etc sau te-ai referit doar la mâncare?
Dacă te-ai referit doar la haleală, poți să îmi spui te rog și mie în ce constă coșulețul ăsta mămică, că deja era să pic de pe scaun încercând să mă gândesc! M-a luat cu amețeală!
Oricum în ambele cazuri mi se pare super mare suma avansată!
Aline, uite aici, tabelul e chiar la inceput. Nu include doar mancare, ci și alte cheltuieli precum cheltuieli cu locuinta, cu imbrăcămintea/ încălțămintea, ingrijire/igienă personală, sănatate, educație/cultură, recreere/vacanță, fond de economisire.
Tot ți se pare o cifră super mare? La o persoană- aceasta ar fi 3818 lei.
https://m-zf-ro.cdn.ampproject.org/v/s/m.zf.ro/amp/eveniment/fundatia-friedrich-ebert-stiftung-familie-doi-copii-romania-nevoie-19749424?amp_js_v=a6&_gsa=1&usqp=mq331AQHKAFQArABIA%3D%3D#aoh=16075507048221&referrer=https%3A%2F%2Fwww.google.com&_tf=De%20pe%20%251%24s&share=https%3A%2F%2Fwww.zf.ro%2Feveniment%2Ffundatia-friedrich-ebert-stiftung-familie-doi-copii-romania-nevoie-19749424
*2818 la o persoană
La omu sarac …nici boii nu trag ,mâtza i chioară , fomeea urâtă ,pânea-i chică in glod etc etc
Vedem asta in fiecare zi
Dadadada. Până vine unul și le zice „hai să te învăț să pescuiești”.
„Aaa, e greu, nu poți să-mi dai direct peștii?”.
Mai degraba vrea sa te invete sa gatesti pestele. Dar ce te faci daca balta de langa unii nu are peste decat mai in larg,n-au decat o barca amarata si sculele sunt vechi si ponosite? Cam asta cred ca vor sa zica unii pe aici dar tu batman,batman…@MV
Hai bro ca e simplă treaba…sunt 2 reguli mari și late și nu e complicat să te ții de ele
1. Nu cheltui mai mult decât câștigi.
2.Caștigă mai mult decât cheltui.
A, ar mai fi și aia că orice datorie o plătești tot tu, ală de peste o lună, un an, 15 ani…așa că trebuie să ai grijă să nu destabilizezi regulile de mai sus.
Comentariu beton!25
Da, clar. Doar că platforma aia explica ȘI CUM poți să faci toate astea.
Cu riscul să fac spam… există un blog care se ocupă cu povești ale oamenilor care vor să economisească. Nu știu dacă este aceeași platformă cu cea a clientului tău dar… câteva povești de educație financiară ale unor oameni care s-au autoeducat, nu strică niciodată și aceste povești le găsiți pe inoza punct ro.
Comentariu beton!16
Sa va povestesc cum am ajuns eu sa imi fac singura educatie financiara. Luasem acum 4 ani impreuna cu iubitul o masina in rate aprox 1200 de lei pe luna in timp ce stateam si in chirie. Acum 3 ani trebuia sa imi expire contractul pe perioada determinata asa ca am inceput sa pun bani deoparte. Nu faceam parte din categoria celor care sa castige putin. Castigam amandoi destul de binisor peste salariul mediu pe economie dar cumva ajungeam in fiecare luna pe 0. Nu sa ne imprumutam dar fara economii. Cand compania in care lucram nu dadea semne bune am inceput sa economisesc, am achitat absolut toate creditele (masina si un card de cumparaturi) si apoi bineinteles am inceput sa strangem bani si economii ( minim 6 luni * cheltuieli lunare) . In cele din urma compania mi-a prelungit contractul dar am ramas amandoi cu obiceiul de a economisi.
Cum economisim?
-in momentul in care intra salariul automat fac transfer in contul de economii de mimim 20%. De multe ori depasim procentul acesta din salariu
– achitam cheltuielile fixe chirie facturi
– 30% facem un buget pentru mancare , haine, medicamente daca sunt necesare
– 10-15 % pentru distractie, restaurante, iesiri etc.
Acum am ajuns sa avem economii consistente si ne gandim ca dupa 5 ani vom avea suficient incat sa ne cumparam un ap sau chiar o casa.
Uitandu-ma in urma realizez cat de multi bani am cheltuit pe lucruri inutile.
Bineinteles ca in ultimii 3 ani ne-au crescut amandurora salariile destul de mult dar consider ca este posibil sa te descurci fara imprumuturi si sa ai si o suma pusa deoparte pentru siguranta.
De cand fac economii personal sunt mult mai relaxata in privinta jobului. In sensul ca orice s-ar intampla stiu ca imi pot cauta un job fara sa fac compromisuri.
Ne gandim acum si in ce anume sa investim banii pe care ii avand avand in vedere ca pentru economii dobanda este ff mica 1% sau chiar sub valoarea aceasta.
Lectiile pe care le-am invatat?
– niciodata credit
– folosit cardul de cumparaturi numai pt necesitati nu pt fitze
– sa nu ne imprumutam de la familie sau prieteni pt ca am vazut multe relatii stricate pe seama banilor
– niciodata sa nu discutii teme de genul bani sau salariu cu prietenii. Unii nu se vor abtine sa nu ceara.
– sa nu iti fie frica sa iti schimbi jobul cu ceva mai bine platit. Odata ce ai siguranta unor economii si procesul acesta devine mai relaxant si mai usor de dus.
– invata intotdeauna cv nou din care poti scoate un ban extra pe langa jobul curent
– incearca sa donezi lunar pentru o cauza in care crezi. Eu efectiv de cand fac asta constant simt ca mi se intoarce inzecit.
Comentariu beton!25
@all, partea cu adevărat mișto este că în ultima jumătate de oră am primit, de la cei care au citit articolul, șapte email-uri care îmi cer link către platforma cu pricina. Foarte tare!
N-am de unde să știu dacă cei care mi-au scris sunt în situația în care rămân fără bani de la un salariul la celălalt, dar io le-am trimis. Măcar să vadă despre ce e vorba.
Cat de greu e sa cauti o aplicatie despre educatie financiara? Ca doar nu sunt sute in romana…aia chiar au nevoie de ajutor. Nothing wrong with that 👌.
0 0
Platforma mai este activa? Oricum nici astazi nu ai gasi prea multi utilizatori. Gandind mai profund cel/cei care isi doresc mai mult de la viata, vorbim aici de educatie financiara, o fac, cauta, invata, citesc, isi doresc asta. Sarac, bogat important e sa vrei, si cand nu vrei, poti avea gaina cu ouale de aur in mana, degeaba.
Din ce știu eu, platforma este activă.
Nu avem educatie financiara ,nu avem nici macar obisnuinta de a folosi cardul ci inca preferam cash ul si ma includ aici .Cand platesc cu cardul ,mereu am senzatia ca voi cheltui in luna aia mai mult decat mi e plapuma ,cand folosesc cash mi se pare ca mi gestionez mai bine banii .Nu mi plac cumparaturile online ,mai mereu sunt nemultumita si mi se pare ca ceea ce primesc nu e la fel cu ceea ce am vazut in oferta dar ….hop a venit pandemia si deodata m am educat sa folosesc si cardul si cumparaturile online .Dorinta de a nu ajunge sa te imprumuti, mai ales daca esti printre straini si nu ai de la cine, iti dezvolta si educatia financiara necesara pentru a ti ajunge banii de la o luna la alta ,nu cred ca ai nevoie de curs pentru asta .E nevoie de educatie financiara dar nu cand tu esti pe minimul pe economie si cosul zilnic este de 7300,cred ca mai degraba oamenii astia ar putea da o lectie de supravietuire economica .
Comentariu beton!21
@claudia, tu când spui 7300, te referi la RON, Euro, Lire? Întreb pentru un prieten mai sărac… care zicea că își caută nevastă 🙂
@claudia, felicitări. Tocmai ai confirmat în șapte rânduri tot ce m-am chinuit să scriu eu într-un articol întreg: dacă câștigi puțin, n-ai nevoie de educație financiară.
Asta e pe sistemul „dacă ești prost, n-ai nevoie de școală”. Plm, mai trăiești și în strainătate, adică acolo unde se presupune că oamenilor li se deschid mințile. Well, se pare că nu li se deschid tuturor.
„Zilnic”?!?
Alin, ăia 7300 lei reprezintă coșul minim de consum lunar (nu zilnic) pentru un trai decent în România, pentru o familie cu 2 copii. Este, de fapt, costul lunar pentru un trai minim decent. Pentru o persoană, de exemplu, este de de 2818 lei. Salariul minim pe economie net este undeva la 1200 și ceva de lei. Ce cred că vrea să zică Claudia este că într-un fel e să ai venit mic de 1200-1300 lei, altfel e să ai dublu față de minim. Deși tot mic este.
Desigur asta nu înseamnă că nu e nevoie de educație financiară. Dar într-un fel poți educa pe cineva cu venituri mici și altfel pe cineva cu venituri foarte mici.
Comentariu beton!17
Să vă povestesc una din vremea când încă lucram în bancă, cam 2007-2008. Vine un domn,angajat CFR, ceva de genul dădea cu ciocanul în roți, să ia credit de nevoi personale. Și îl întreb ce credite mai are ca să le trecem pe cerere. Și începe și-mi face o listă de vreo 7, din care zice el trecem pe cerere doar 3 că știe el că doar alea se văd în CRB. (Încă nu erau toate băncile înscrise la Biroul de Credit, iar la CRB raportau doar creditele peste o anumită valoare sau restante.) Și îi fac calculul la tot ce mi-a zis ca rate și îi spun „dar deja ratele astea fac can 70% din venituri, iar unele sunt în valută și cursul fluctuează. În plus, aveți siguranța veniturilor?”. A insistat că el lucrează la stat și nu pățește nimic. I-am făcut dosarul, l-am trimis în Centrală cu comentariile mele și culmea a venit aprobat. A luat omul credit. După câteva luni a venit criza, a sărit cursul schimb, au scăzut salariile, au început băncile să facă reeșalonări. Cine credeți că a fost printre primii la reeșalonare acum când ratele ajunseseră să reprezinte 125% din salariu? Mi-a părut rău de el.
Comentariu beton!18
lol, iar scrii despre soacra-mea 😀
romanu stie atat, ma refer la cel cu venituri modeste:
cumpara mult cand e ieftin, si face stoc/depozit. Unii mai si asteapta sa li se dea.
sunt rau generalizez si nu e bine. am glumit mai sus.
Din pacate, oamenii simpli au crescut cu CAR, adica imprumut fara dobanda, sau cu o dobanda modica, orice difera de asta e rau.
Daca eu ma folosesc de servicii finaciare si optiuni oferite, taica-meo zice ca nu i se pare in regula. Daca am bani dar pot sa imprumut gratis de exemplu. Legal.
DAU UN EXEMPU
Daca cumpar un produs si apoi ma razgandesc si il returnez, tata zice ca daca toti ar face la fel ar da firma faliment. Eu ii explic, ca am 160 de comenzi in 14 ani numai la emag, multe luate in 24 de rate, din astea am returnat 3-4. Chiar daca unele produse au fost cu 55 mai scumpe decat cel mai bun pret de pe internet, faptul ca platesc in 2 sau 5 ani fara dobanda compenseaza aceasta diferenta, ba chiar imi da senzatia ca ies mai castigat la sfarsit.
Cine a mai cumparat pampersi in 60 de rate sau casti de 100 de lei in 24 de rate? 😀
Majoritatea oamenilor evita sa aiba datorii, si nu sunt in stare sa le gestioneze cand le au, ca sa nu aiba penalitati. daca ar reusi sa isi stabileasca sisteme automate de debitare nu ar avea aceasta problema. dar nu au incredere nici cat sa lase sistemele sa le traga banii de factura la lumina sau cablu tv.
NU MAI ZIC DE DAE
Cum se calculeaza si cum te afecteaza la un credit de 30 de ani cresterea indicelui de referinta luat in calcul la determinarea dobanzii, cu 2-5% sa zicem, cu cat iti creste rata. Multi au impresia ca le creste rata tot cu 2-5%, cand de fapt la 5% iti trece de 30% cresterea ratei. Vb de oameni cu scoala, care au facut matematica si in facultate.
Lipsa educatiei finaciare este evidenta si larg intalnita din pacate.
greseala de tipar
*5% nu 55
@MV: Om cu 10 ani experiență-n domeniu bancar tocmai a cheltuit €800 pe plozi că le-a luat telefoane noi, imbecilul zice că cele luate anul trecut s-au demodat (sau ceva p-acolo). Acum așteaptă „Moș Crăciun” să sară cineva cu banul.
Nu poate să-mi pară rău pentru astfel de proști, chiar dacă stau peste drum de ei. 😉
P.S. Nu l-am forțat io să se-nsoare și să-și facă plozi.
Mai rar am văzut un imbecil ca el.
P.S2. În casa aia lipsește orice fel de educație, darămite aia financiară. 😀 😀 😀
Comentariu beton!18
@JT, așa îl „lauzi” pe fratele tău?! Am reținut corect, el locuiește peste drum, nu?
@Mihai V. și eu sunt printre cei care ar fi avut mare nevoie de educația asta financiară, că mereu am fost ca @MAS.
@John, in condițiile unui venit pe familie de 7-8000 EUR/luna, nu ar fi o suma așa de mare. Dar tu sti mai bine situația.
Apropo, tu ești “Moș Crăciun”?🤔😉😂
Comentariu beton!13
Lasă uăi JT … că moare unchiu ăla bogat de peste drum și îi scoate din foame moștenirea 😉 … plm, zici că nu ați ieșit din aceiași mamă🤪
Comentariu beton!14
@Ana G: N-am ce să laud dă prost. Din păcate neamurile nu ți le alegi.
@Emil: veniturile-s 4000-4500€/lună, le-ar ajunge, dar cum am spus anterior: prostul e întotdeauna sărac. Bine, el nu-i chiar sărac, dar compensează prin prostie: e prost de bubuie. 😀
@HM: nu moare unchiu’ că-i dat dracu’. 😀
Și dacă ar fi, la o adică, prefer să las totul statului austriac. Aici oamenii respectă-ntocmai doleanțele trecute-n testament. 😉
Uneori ne-ntrebăm și io și maică-mea același lucru, să știi.
Mama putea să trăiască liniștită c-o pensie de 1800 lei lunar, dar a ales la 60 ani să muncească-n Austria, n-a tras nimeni de ea. După mintea odihnită a tolomacului, maică-mea ar trebui să-și împartă banii câștigați 2/3 lui și 1/3 mie, că ei la ce-i trebuie bani că oricum are pensia.
Ți se pare o atitudine de adult responsabil? Că mie nu.
P.S. Cum am spus anterior: în casa aia nu există educație de nici un fel. 😉
Comentariu beton!18
Vorba ceea: Prostul dacă nu-i fudul, parca nu e prost destul! 🤔🙁
Cunosc familie in care el este cel care administrează toți banii, din simplul motiv ca “ea e mâna sparta”. Am întrebat “cum adică”? “Dacă are bani pe mâna sau cardul, cheltuie in nestire.” Eu nu pot sa înțeleg, cheltui sau mai bine spus cumpăr ceea ce am/avem nevoie. Cu toate ca sunt aici de trei ani, respectivii fac plata cash, pe aceleasi considerente “daca folosim cardul, cheltuim mai mult!” Dar ei fumează de $1500/luna. E de noaptea minții.
Bănene, dar cât costă un pachet de țigări la voi? Că 1500 de dolari nu-mi ies la socoteală nici la două pachete pe zi, fiecare.
@Banene, cred ca aici te-ai cam lasa de sportul asta.
$35 un pachet de 20, sau $54 un pachet de 40. Și indivizii fumează un pachet de 40 pe zi.
Tu crezi ca ma apuc sa scriu tâmpenii? Sunt chestii pe care poți sa le verifici. Australia are cele mai scumpe țigări din lume, și cea mai scumpă electricitate.
Vaideplm. Înțeleg că e vorba despre dolari australieni, dar tot este peste 100 de lei un pachet de țigări. Wow! Dar știi ceva? Mi-ar placea tare mult să facă și la noi prețul ăsta.
Aloo.. Domnu’ Vasilescu, păi e frumos dom’le ?
Mă apuc de plantat tiutiun la banii ăia … îmi fac tabac shop pă balcon și pepinieră-n chimniță 🤪
Comentariu beton!12
Mihai de azi ești dujmanu’ meu! 😜 Și nu, nu fumez „Tuborg”! Ăla-l beau.
@Mihai, acum nu mai știu cât e un pachet de țigări la voi, dar trebuie raportat la cât se câștiga pe ora.
Deci dacă te gândești ca un Aussie câștiga undeva la $26-28/ora (average, după taxe), înseamnă ca muncești doua ore bune sa îți iei un pachet de mahoarca, de 40 de bucăți. De aceeași bani poți sa îți cumperi un carton de bere (24 de buc), sau 9 kg de carne de pui! 😉
@Emil: porcu-i baza, puiul e câh! 😛
@John, bine dacă tu vrei porc, înseamnă 3 kg de muschiulet, sau vreo 4 de cotlet! Cu mujdei sau fără? 😉
E bine așa? 😊
@Emil: ai de mă-sa! E BO-IE-RI-E CURATĂ!!! 😀
Cu mujdei, binențeles. Ș-o strachină de mămăligă ș-un păhar de pălincă (prună, cireșe, pere, de care vrei tu). 😀
@HM, ne descurcam, vorba lui Teo :))
Am crezut (de la televizor) ca in Australia se imbogatesc cautatorii de aur.
Acum mie chiar imi vine sa merg acolo sa cultiv tutun.
E mai scump si decat kg cules de pe „plantatia de iarba verde de pe Zabrauti” din Bucuresti.
Ce fumeaza ma aia de 50$ pe zi???
@tilharu, vezi commentul de mai sus. Un pachet de 40 de țigări in fiecare zi, care costa $54. Ce este atât de greu de înțeles? Da-ți un search sa vedeți cât costa aici țigările. Și încă se vor scumpi!
eu de mic am stiut sa imi economisesc banii, am analizat pe ce e mai bine sa dau banii. Alocatiile nu mi le risipeam una-doua. Si si azi stiu sa imi chibzuiesc banii. Fara sa ma invete nimeni
Sunt putini oameni care inteleg exact cum functioneaza economia si cum ii influenteaza pe ei direct si indirect si aici nu ma refer doar la cei fara studii si cu salarii mici; exista si destui antreprenori care au lacune majore pe acest domeniu. Cred ca educatia economico-financiara ar trebui sa inceapa din scoala, explicate mai simplu si intr-o forma practica notiunile si modul in care fiecare dintre noi cu putinul pe care il cheltuim/impumutam bani influenteaza buna/proasta functionare a sistemului economic in ansamblu.
Daca te uiti cati si mai ales ce ministri de finante/educatie a avut RO in ultimii 30 de ani, nu e nicio surpriza ca suntem asa cum suntem. Cum se comporta ei cu bugetul tarii, tot cam asa se comporta si cetateanul cu bugetul lui. Luam imprumuturi sa dam pomeni, nu conteaza ca platesc si copiii copiilor nostri pentru 100 lei in plus la salarii/pensii. Nu stiu daca e egoism, nepasare sau doar necunoastere, dar realitatea e trista.
Ma gandesc ca nu merge educatia financiara la cei care nu au educatie. Pentru ca ei nu se gandesc sa se educe pe internet. Sau acasa, sau oriunde.
Teoretic, ai dreptate, așa am fost tentat să cred și eu. Practic, n-ai dreptate, pentru că vorbim despre oameni care au ajuns pe acea platformă, au competat un chestionar ca să se înscrie, după care au mai parcurs și un modul de curs.
@Mihai Vasilescu Dacă asta ai înțeles tu din comentariul meu înseamnă că vorbim împreună și ne intelegem separat .@Baghera, citește comentariul Andutei unde scrie despre coșul zilnic din România care este de 7300 de lei,na…știu că tu ai glumit.
@Claudia, e foarte posbil să ai dreptate și eu să fiu ăla care n-a înțeles nimic din ce-ai scris tu. Motiv pentru care, te-aș ruga să traduci pe înțelesul meu chestia asta care îți aparține: „E nevoie de educatie financiara dar nu cand tu esti pe minimul pe economie…”. Aștept, mulțumesc.
7300 lei/ luna, Claudia, nu zilnic ( e a doua oară când spui, altfel n-aș fi comentat).
Nu contează câți bani ai, important e ce faci cu ei👍
@Habare, corect, nota 10! 👍😊
Sunt in jurul meu oameni care câștiga, vorba ceea “căcălău Maria ta!”, și nu au bani strânși, sau nu știu ce casa, nici măcar in vacante mai de doamne ajuta nu merg.
@HM, închiriezi sănii? 😜
Didina, âââââ(hâ)! 😀
P. S. prima oară ăăăă, adică am citit bine 😛
@Sandra, cum ar fi? 🤣🤣🤣
Cum se numește platforma?
CiteșteComentariileAnterioare.ro
Trimite-mi email pe adresa de la Contact, pls.
Scuze ptr greșeala de la coșul minim, bineînțeles ca era lunar și nu zilnic. De ce am spus ca nu ai nevoie de educatie financiară când esti pe salariul minim….deoarece cunosc mulți care fiind pe salariul minim ar putea să dea lecții de supraviețuire economică.
Văd ca nimeni n-a zis nimic de ăia „prea educați financiar” și transformați in chitre 😀
atâta timp cât nu-s chitre pe spinarea ta, care e problema ta?! 🙂
@Papi, lumea mă consideră cam chitră pt că reușesc să economisesc și nu sparg banii aiurea.
în ultimele cca 5 luni am avut un salariu chiar decent. o gramadă de oameni mi-au sugerat să mă răsfăț și eu puțin. am preferat să nu mă răsfăț prea tare pt că anul trecut am fost în șomaj și postul e temporar. așa că am economisit cca 30% din venit (tot anul, nu doar astea 5 luni, doar că în restul de 7 luni salariul a fost jalnic).
well, am mai zis că am ceva probleme de sănătate. care se vor traduce într-o intervenție chirurgicală pe care am ales s-o fac la privat (inclusiv din motive de experiența medicului, care nu operează la stat). am cam 2/3 din banii necesari (pe lângă cele vreo 3000 lei cheltuite în ultimele 2 luni pe diverse consultații și analize). restul mi-i dau părinții.
dacă nu eram o chitră nu aveam banii ăștia și nu puteam să-mi rezolv problemele de sănătate.
ps. recunosc că m-am răsfățat un pic, dar nu cât s-ar fi așteptat lumea.
Buna, Poti da numele plstformei in privat, te rog
Trimite-mi email, pls.
tocmai tricotez un dosar de executare silită în care debitorul are 19,5 ani. din întâmplare mi-au picat ochii pe cnp şi mi-au ieşit din cap şi-au picat pe foaia de hârtie. am rămas atât de tablou că am vrut să văd de ce.
la 18 ani şi 4 luni şi-a tras card avantaj, 1 an şi 2 luni mai târziu e în executare.
Mihai, educaţia financiară nu poate fi făcută independent de existenţa oricărui alt tip de educaţie, formală şi informală. inclusiv ceea ce ar trebui să înveţe copiii mici, gestionarea şi înţelegerea propriilor emoţii, a frustărior, amânarea satisfacţiei imediate pt mai târziu în condiţii mai bune.
aveam colege mai tinere care-şi cumpărau chestii cu mult peste venitul lor pt că „dacă nu-mi acum, cât sunt tânără, atunci când?!” (genţi, parfumuri de mega firmă şi ale chestii). dar era ok să-şi ipotecheze viitorul ca să aibă acum chestii.
Aș dori și eu adresa site-lui respectiv.
Mergand pe logica asta la cum cresc datoriile tarilor ai zice ca nu au educatie financiara nici cei care le administreaza.
Tot văd comentarii împotriva îndatorării. De acord cu unele dintre ele, dar atât. Una e asumarea datoriilor si plata lor eșalonată și alta e cheltuitul ampwlea si golirea cardului avantaj pentru un aifon n’șpe.
Mă știu pe mine (vorbesc la persoana întâi dar ma refer totusi la cuplu) cum sunt și daca n-aș fi făcut credite sau datorii n-aș fi avut mai nimic și n-aș fi văzut nimic niciodată. N-am avut mai niciodată bani sa plec in vacanțe, dar am văzut destul de multe țări/orașe, unele chiar de 3-4-5 ori – deh, dependent de călătorii. Mai am 4 luni și achit un credit facut acum 3 ani fix pentru o vacanță. Mi-e frică de mine când se vor ridica restricțiile 🙂 Am un card de credit pe care îl folosesc să-mi cumpăr diferite chestii fix când vreau, pentru ca le pot plăti in rate.
Până la urma, ține de asumare. Educație financiară n-am.
@Papi, aici dacă ești “curat ca lacrima”, se uita la tine suspect, ești un ciudat. Dar dacă ai credite, dar și un istoric bun, inclusiv un venit per familie “corespunzător”, te roagă sa iei credit. Și aici avem posibilitatea de a merge in vacante și de a plăti in rate, direct prin agenții de turism. Dentistul îl poți plăti in rate, iar la magazinele de mobila/electrocasnice, negociem prețurile, iar plata in “n” rate fără dobânda.
PS Mersi de sfatul pt roboțel. Jumătatea este super incantata.
Auzisem pe unul acum cativa ani, tot emigrat in Australia, ca negociaza preturile la electrocasnice in magazin. Atunci am zis ca e plecat de acasa, bine, tipul chiar avea o elice care i se invartea invers, dar acum se pare ca avea dreptate cu asta.
Întrebarea clasică pt. aceşti dătători de sfaturi este: Specialistule, care eşti tu specializat, cum te descurci să SUPRAVIEȚUIEŞTI cu 1200 de lei pe lună, adică salariu minim pe economie, cu nevastă şomeră din cauză de Horban&JoeHannes, şi 2 copii la şcoală fără laptopuri?
Aici le-ai dat daună totală, dar e mişto să trăim in abstract……..să promovăm nişte nulități.
ps. am scris cu caps-lock ca să se prindă şi miopii care se miră de AUR, şi plâng la mormântul lui barna.
@Corina, deci tu ai judecat ce poate și ce nu poate să-ți ofere platforma aia, fără să cunoști nimic despre ea. I-ai numit pe specialiștii de acolo „nulități” fără să-i cunoști pe niciunul. Well, să mă ierți, dar în cazul ăsta tind să cred că nu e intâmplător faptul că trebuie să te descurci cu 1200 de lei pe lună. Și, da, ești exact în targetul articolului meu de azi. Baftă!
Din poziția celui care supraviețuiește, cu siguranță că e foarte dureros să vezi că alții trăiesc decent, sau chiar bine. E ca și cum eu m-aș îneca și aș lupta să supraviețuiesc, iar la ceva distanță, niște profi de înot îi învață pe alți oameni cum să înoate. Desigur, și în ceea ce mă privește, ar trebui pusă întrebarea: m-am aruncat singură în valuri fără să să știu să înot prea bine, m-am îndepăratat prea mult de mal și m-a luat valul, am fost aruncată cu forța în valuri, ce s-a întâmplat mai exact?
Deci, Corina, care-i povestea? Cum a ajuns familia despre care povestești să trăiască 4 suflete cu 1200 de lei pe lună? De la început, dacă se poate. Adică de când s-au născut cei doi soți.
Băi, @Anduțo, ai câteodată niște comentarii, de să-mi bag pwla dacă nu mă lași naucă. Cu ce spanac te ajută să știi care e povestea? Te-ai erijat în vreun specialist al vieții? Ai vreun sfat pentru ea și nu poți să i-l dai decât dacă ai toate piesele din puzzle?
Hai să ne imaginăm că sunt eu @Corina și că situația descrisă de ea, este trăită de ea și nu de altcineva. Uite care ar fi răspunsul meu:
Păi, Anduța, mi-am cunoscut soțul la școală profesională, am ieșit amândoi pe salariu, ne-am căsătorit și am făcut sex. Neprotejat. Am rămas însărcinată de două ori și am făcut doi copii. Cum SITUAȚIA în România nu a fost niciodată pe o linie dreaptă sau ascendentă, am rămas fără muncă. Acum, și insist pe “acum”, suntem nevoiți să trăim din salariul lui, șomajul meu și alocațiile copiilor. Ce sfat îmi dai?
Sfat (al meu pentru tine): Dă-te jos de pe jilț și uită-te în jurul tău. Corina este efectul și nu cauza.
Comentariu beton!18
Elena, nu-mi pot imagina așa ceva. Că tu nu vorbești deloc precum Corina. Ea zice că din cauza lui Orban și-a lui Iohannis a rămas șomeră, nu din cauza situației din România.
Cauză/efect, nu știu ce e ea, dar a venit aici și ne-a zis de nulități, de dat daune totale, de miopi care se miră de Aur și plâng la mormântul lui Barna. Recunosc, n-am înțeles nimic. Când mi se întâmplă asta, tind să devin, la rândul meu, de neînțeles. Îmi pare rău de senzația de năucire provocată. Să trecem peste.
@Elena P: îți sunt dator c-o sticlă de vin bun. 🍷Mulțumesc frumos. 💐
@John, vezi că am dobândit o nouă pasiune. „Aperol spritz” o cheamă. Te bagi? 😜
Awww, Anduța: connecting people. Ce frumos!
@Eleno, 10 cu felicitări! Te pupa tata! 👍😊
Se pare ca multe persoane in țara aia sunt total rupte de realitatea crunta din jurul lor. Cunosc “n” familii care trăiau in Ro cu minimul pe economie. Când eram in țara, aveam o familie de prieteni care, ei doi împreuna nu câștigau nici pe departe cât câștigam eu singur. Și nu te gândi ca salariul meu era de dat pe spate. Din păcate mulți trăiesc in bula lor și nu prea văd dincolo de ea. 🙁
De ce ”din păcate” și față tristă, Emil? Care-i problema ta cu bulele și vederea oamenilor din ”țara aia”?
@MV – am rugamintea sa-mi trimiti si mie link-ul la platforma respectiva pe mail. Sigur ii va fi de folos lui fiimea! Multumesc!!
Trimite-mi email, pls.
Omul sărac nu stă să facă fel de fel de cursuri în care îi eplică cineva ce și cum să facă cu banii lui. Și asta e peste tot în lume, nu doar în România. Da, ăia cu venituri peste medii sau benituri babane pot avea (a se citi POT AVEA) nevoie de un alt nene care să-i explice ce să facă cu banii, nu să-i dea la cazino și la curve.
Dar nu-i spui unuia care ia minim pe economie ce și cum. Am mai văzut eu d-ăștia care îți promiteau marea cu sarea și aveau ciorapii rupți.
Felicitări! Și tu ești în targetul articolului meu. Da, evident, omului sărac nu-i spune nimeni ce să facă cu banii lui, că poate, doamne ferește, reușește să nu mai fie așa sărac. Plm…
E clar că n-ai inteles nimic. Nici tu nici apaludacii. Aia care-si mananca de sub unghii. Exact tipul de oameni care vorbesc de afaceri de miliarde si-ți cer o țigare
@Francisc Vasile, bosule, eu sunt mai ciudat așa și nu iau sfaturi de la cetățeni care scriu țigarE, cu E. De fapt, nu că nu iau sfaturi, în general ignor cam tot ce-mi spun oamenii de genul ăsta. În capul meu e că dacă n-au avut un minim respect pentru a învăța măcar limba țării în care s-au născut, nu prea sunt în stare de nimic altceva.
Pwp.
Ca tânără specialistă am stat doi ani pe salariul minim. M-am descurcat cumva, apelând în câteva rânduri la economii.
Acum stau mai bine, dar nu cred că mi-ar strica niște idei din platforma respectivă.
Am dat mail @MV.
Mulțumesc!
Băi, terminaţi naibii cu educaţia financiară pentru cei săraci că intră dracului faliment cei de la Apple sau ăia de la starbucks 🙂
Am aproape 50 de ani şi un curs de ăla doar m-ar enerva pentru că mi-ar aduce aminte de greşelile pe care le-am făcut în trecut. Cine citeşte pe aici şi este la început de viaţă, cu familie, copii… şi multe visuri io zic să vă băgaţi la nişte sfaturi deşi sunt 100% sigur că mulţi zic, ca şi mine, lasă bă că ştiu io mai bine ce-mi trebuie ACUM şi să văd eu pe parcurs ce o să fie.
Educația nu trebuie refuzată niciodată, mai ales când este gratis! Părerea mea este că acestă pandemie va schimba profund lumea și tot ce înseamnă ea: bani, muncă, sănătate, relații…Dictatorul covid, cum îl numesc eu, ne va distruge și ne va recrea altfel. Ne va reseta. O vom lua de la zero. Ce știm sau ce învățăm acum nu va mai fi valabil atunci. Ce avem ne va fi inutil.
As vrea sa primesc si eu link -ul respectiv, multumesc