Mdeci, să vă povestesc. Ieri am mers la grădina zoologică cu mini-fashionistele, doar noi trei, că fashionista cea mare avea ceva treabă și-a rămas pă cameră.
Mergem, vedem, se bucură astea mici cu chiote la fiecare animal care ne ieșea în cale, terminăm de văzut și plecăm spre cazare s-o recuperăm pe distinsa lor mamă.
Dar, pe drum, pentru că cald rău și sete mare, ne oprim la primul abc, bag masca pe fățău și intru să le iau fetelor niște apă rece ca gheața. Am făcut precizarea cu masca pentru că oricum nu intru nicăieri fără, pentru că scria și la intrarea în abc ”nu este permis accesul în interior fără mască”, și pentru că are o deosebită importanță în economia poveștii pe care tocmai o citiți.
Revenind, intru în magazin și ce să vezi, singurul client care mai era prezent la fata locului, în afară de mine, evident, nu purta mască. Moment în care în capul meu încep să se lupte binele cu răul. Să-i spun că e nesimțit, să nu-i spun? Dileme d-astea existențiale.
Ei, și pe când mă frământam io așa dacă să deschid gura sau nu, a simplificat lucrurile chiar dumnealui, cetățeanul fără mască. Odată mi ți-l văd că se uită cu scârbă la masca mea, după care coboară privirea cu și mai mare scârbă spre cele două sticle cu apă plată pe care tocmai le extrăgeam din frigider, și-l aud cuvântând:
– Covidul nu trece cu apă, numai cu pălincă. Ce, vrei s-apuci 80 de ani?
Mai mult ca sigur omul încerca să fie pe fun așa, chestie la care în mod normal aș fi achiesat fără probleme, doar că acum nu era nimic „în mod normal”. Fără să-mi tresară nici măcar un mușchi pe față, i-am comunicat sec:
– Mi-am pus, dar s-ar putea să nu reușesc din cauza ălora care intră fără mască în magazine.
Și cam aici s-a încheiat cu umorul. A înghițit în sec și-a ieșit afară val-vârtej, iar io, în timp ce plăteam apa, am întrebat-o pe vânzătoare care e faza, de ce intră lumea fără mască în magazin, mai ales că scrie clar la intrare că nu e voie? La care aia ridică din umeri și-mi spune că ea nu face poliție, eu dau cu cardul și-i explic că nici nu e nevoie, că e suficient să nu-l servească, ea mormăie ceva neinteligibil, eu mormăi un ’năziua și ies, că mă așteptau fetele.
Îmi aprind o țigară și-i dăm bătaie spre cazare. Vă rog să rețineți că ne deplasam pe jos, pe o stradă oarecare din Oradea, stradă care la ora aia era absolut pustie, doar câte o mașină mai trecea din cănd în când, pe trotuare era liniște și pace, eu și fetele eram singurele viețuitoare vii aflate în mișcare.
Trebuia să las precizrea asta, pentru că abia făcusem câțiva pași, când aud din spate o voce cu accent ardelenesc care-mi suna oarecum cunoscut:
– Mama ei de țigară.
Mă uit în jur și trag rapid concluzia că despre mine e vorba, pentru că, după cum ziceam, nu prea se mai aflau alte ființe vii prin zonă, iar care să fumeze, nici atât. Mă întorc.
În spate, cam pe la vreo zece metri așa, venea zglobiu cetățeanul nepurtător de mască din abc. Mno, îmi zic, iată ce înseamnă un om care nu poartă ranchiună. A uitat degrabă de micul nostru conflict și acum îi arde din nou de făcut glume. Da’ n-apuc să-mi duc gândurile la bun sfârșit, că-l aud din nou, și ceva îmi spunea că e cât se poate de serios:
– Mama ei de țigară.
– Cu mine vorbiți?
– Da, dom’le, sunt nefumător și mă deranjează țigara.
Băi, vă jur, am aruncat repede o privire circulară gândindu-mă că cine știe ce post tv de prin Oradea o mai avea în program glume din alea de se făceau prin anii ’90, cu camera ascunsă. Dar nu, n-am identificat nimic de genul, așa că:
– Vă deranjează țigara mea PE STRADĂ, deși sunteți la minim zece metri în spate și nici măcar n-aveam cum să vă văd?
– Da, zice ăla, dând din cap hotărât.
Știți voi beculetul ăla roșu care ți se aprinde în cap și trimite impulsuri către vena aia groasă de la tâmplă până o face să pulseze? Îl știți? Ei, exact beculețul ăla mi s-a aprins mie pe loc. Am mai avut doar prezența de spirit să mă uit la fete și să le spun pe un ton șugubăț:
– Puneți-vă mâinile la urechi și luați-o un pic mai în față. Vă ajung eu din urmă imediat.
Astea mici s-au executat vesele, crezând că tocmai am inventat un nou joc. Eu mă întorc spre ăla și trec foarte scurt adresarea de la persoana a doua plural, la a doua singular:
– Erai în magazin fără mască, în plină pandemie, și ai tupeul să ma întrebi pe mine de ce fumez PE STRADĂ?
Dar omului cred că-i lipsea complet instinctul de conservare sau ceva.
– Da, eu sunt nefumător și nu vreau…
Din păcate, n-o să aflu niciodată ce nu voia el.
– Mai du-te, bă, în pula mea, de muist bășit.
Vorbe care, surprinzător, dar au avut efectul scontat: pe străduța aia pustie din Oradea s-a așternut din nou liniștea.
După care, tot drumul până la cazare mi-am făcut procese de conștiință gândindu-mă că nu trebuia să i-o spun așa, că nu e corect, nu e civilizat, și că poate nici măcar nu am reușit să-i transmit exact ce trebuia să înțeleagă.
Și-am ajuns singur-singurel la concluzia c-am greșit și că trebuia să formulez cu totul altfel, trebuia s-o spun cu „muist bășit” înainte de „în pula mea”. Că nu toată lumea înțelege că acolo sunt niște virgule.
Mno, aia e, data viitoare o să fiu mai atent.
Deci ăla v-a așteptat să ieșiți din magazin și s-a luat după voi să vă șicaneze? Sau a fost doar coincidență că s-a nimerit să fie și el pe strada aia?
Comentariu beton!31
Habar nu am. Nici nu m-am gândit la asta. Singurul lucru pe care îl aveam în cap este „ce le explic fetelor dacă îi dau un cap în gură?”.
Le explici că te-a luat capul pe dinainte. Și că n-o să se mai întâmple (când sunt ele de față) 😀
Comentariu beton!63
Mda… Cred că la asta m-aș fi gândit prima oară: că ăla mă urmărește ca să se răzbune fiindcă m-am luat de el în magazin.
@Mihai, îți admir stăpânirea de sine, fiindcă eu nu cred că ajungeam până la propoziția cu virgulele. 🤣
Comentariu beton!23
Eram cu fetele, n-aș fi vrut să se ajungă acolo. Să mai zic că spre seară una dintre ele a întrebat ce înseamnă „muist”? Semn că treaba cu mâinile pe urechi n-a prea funcționat? 😛
Asta e solutia ta la mylte, capul dat in gura. Noi, societatea, iti multumim cu respect si cu lacrimi in ochi ca te abtii.
Se dezbate încă. Ce zici?32
@E.o., nu mă prind dacă faci mișto sau nu. Tot sper ca răspunsul să fie „nu” ca să pot să-ti comunic să te mai duci și în pula mea. Știi cum zic?
Ieri, la o benzinărie, un tânăr dă să intre fără mască. „Mască, vă rog!” îi strigă casierul de cum dă să treacă pragul. Nu pe ton polițienesc, nu agresiv, ci chiar prietenos. Tânărul se întoarce repejor la mașină și revine echipat corespunzător. Un simplu reminder poate face uneori minuni.
Comentariu beton!85
acuma de uitat mai uiti uneori,
Comentariu beton!13
A, da, corect. Cu o singură condiție: ăla să nu fie nesimțit sau idiot. Nu era cazul la mine.
Comentariul meu era cu referire la doamna casieră care ți-a zis că ea nu face poliție. Înainte să nu servească un client, o atenționare mă gândesc că n-ar strica.
Ps. Pază avea magazinul? Sau vreun alt angajat? Pentru situațiile în care refuzul ei de-a servi un nepurtator de mască ar degenera în violență din partea clientului.
Comentariu beton!23
Nu știi ce sunt abc-urile, este?
Ba da. Primele litere din alfabet. 🙂
Comentariu beton!37
Eramprecis. Ce pază, ce visezi acolo? Sunt magazine din alea mici de cartier.
Atunci asta cu neservitul clientului nu mi se pare safe pentru ea. A povestit Shoric cu ce probleme cu potențial violent se confruntă la el la magazin. Mă întrebam ce alte variante ar avea femeia aia la dispoziție că să se asigure că toți clienții respectă regulile.
Comentariu beton!29
Păi dacă o luăm așa, ce mai e safe în țara asta?
Anduta,tonul face diferenta
Mihai, înțeleg ce zici, dar mie mi se pare nerealist să te aștepți de la o femeie să se expună astfel, zilnic, scandalurilor, sau chiar capetelor în gură. Cu tot cu tonul potrivit , care ar face diferența în cazul oamenilor cât de cât civilizați, Claudia.
Comentariu beton!25
Chiar si intr-un magazin mic casiera poate sa atentioneze clientii ca „au uitat” sa isi puna masca. Am mai auzit varianta: „masca domnu’ ca ne vede pe camere si ne amendeaza pe noi” – nu mi-e clar cine „vede pe camere”, politia sau patronii dar de obicei are efect. Am impresia ca nici n-au camere in interior dar asta e doar impresia mea.
Daca insa clientii sunt/par periculosi atunci nu prea are ce sa faca nici casiera singura si posibil tinta, fara paza sau ajutor
Comentariu beton!29
@Claudia
Mulți vânzători procedează în acest mod și atenționează clienții. În plus, unii refuză să le vândă produsele dacă nu poartă masca. Numai că, mulți dintre acești clienți merg în alte magazine și cumpără de acolo. Apoi trec pe la magazinul unde au fost refuzați și le bat obrazul vanzatoarelor/vânzătorilor că nu vor să facă profit (vorbim despre magazinele mici, de cartier sau din mediul rural).
Plus: la magazinul de lângă mine, la țară, o mască a fost purtată de către trei persoane, prin rotație. Cum s-ar zice, toți au avut mască!
Comentariu beton!25
Foarte interesant. Ne spunem unii altora ce ne deranjeaza la ceilalti (stati fara masca in magazin, fumati pe strada) dar nu spunem ce vrem de fapt: va rog sa va puneti masca, va rog sa stingeti tigara…
Doar la injuratura se comunica destul de clar ce vrem 🙂
Comentariu beton!20
Ar fi fost extrem, dar extrem de interesant să-mi spună să sting țigara PE STRADĂ.
O fi fost strada lui sau aşa voia să dea impresia!
Eu, pe lângă text, oricum tu ai fost finuţ, îi rupeam măcar un nasture de la cămaşă! Şi-l porcăiam de nu-l spăla tot Crişul în gura mare să-mi audă toată strada repertoriul!
@Gabriela, in momentul asta dpdv legal sunt valabile concomitent doua chestiuni:
1. masca este obligatorie in spatii inchise: magazine, mijloace de transport public, diverse alte spatii publice inchise (inchise in sensul ca au pereti, acoperis si cel putin o usa, nu in sensul „nu functioneaza”) (in unele judete sau localitati este obligatorie chiar si in spatii deschise in anumite locuri sau conditii).
2. fumatul este interzis in spatiile inchise, alea de mai sus si in spatiile deschise care constituie locuri de joaca pt copii, curti ale institutiilor de invatamant sau institutii care au treaba cu sanatatea. fumatul nu este interzis (si ce nu este interzis este permis) pe strada sau in alte spatii in aer liber care nu se afla in imediata vecinatate (cred ca legea mentioneaza o distanta minima) fata de locuri de joaca/curti de scoli/spitale.
in consecinta nu pot pune semnul = intre nepurtatul mastii in magazin si fumatul pe strada.
ps. sunt nefumatoare si de multe ori ma deranjeaza fumatul altora. dar daca ma deranjeaza faptul ca cineva fumeaza pe strada, daca nu arunca chistocul pe jos sau chiar la cos, dar inca aprins, trec pe partea aialalta sau suport nitel, ca nu mi-a luat mie mama strada.
Comentariu beton!26
trecand peste dubla masura a omului, specifica noua, uite cum am procedat eu cu cineva care imi sufla in ceafa la coada la benzinarie, si nici nu a fost nevoie de violente de limbaj, doar de o poveste.
sambata dimineata, alimentez si ma duc sa platesc. eram doar trei persoane la coada, din care eu prima. omul de dupa mine imi tot sufla in ceafa desi sunt semne puse pe jos cu distantarea sociala. asa ca ii zic elegant sa nu mai imi sufle in ceafa ca oricum tot atat dureaza plata. cum omul comenteaza , ma apuc sa ii povestesc ca eu tin la masurile de protectie de cand am avut coleg confirmat cu covid si eu am scapat ca purtam masca tot timpul la servici si eram atent la igiena. asa ca de atunci port masca si atentionez lumea sa respecte distantarea sociala. Sa mai spun ca omul a rupt usa de la benzinarie in incercarea de a sta departe de mine? nu a trebuit sa repet povestea de doua ori, cand a auzit ca as putea avea covid s-a extra distantat singur. dubla masura nu a functionat pentru el.
Comentariu beton!56
Băi, eu am avut cele mai bun intenții. Capul m-a luat când deja nu se mai putea.
inteleg cum e cu capul, dar se poate intoarce invers, eu unul nu mai fac din astea de cand m-am injurat cu unul , in masina fiind, si a iesit o namila de culturist care era in mod evident pe ceva substante ca nu vorbea rational si avea si chef de bataie (cum incapea el in opel corsa e alta poveste). de scapat am scapat dar de atunci o iau su subtilitati ca e mai distractiv sa il vezi pe ala cum rupe usa crezand ca ai covid decat eventual sa iti si raspunda la injuraturi.
Comentariu beton!31
Idem, am procedat la fel cu un șofer de Bolt, care mă luase cu conspirațiile pwlii, cu „interese mari la mijloc, se dau bani să zici că ai covid, masca e botniță” etc.
Și mă apuc să-i povestesc o fază (culmea, reală) cu un taximetrist, care a dus la spital o persoană pentru tratamentul unei boli cronice, și acea persoană a ieșit pozitivă la test. Dar au avut amândoi mască, iar pacientul a stat în spate. Deși a stat jumătate de oră în mașină cu o persoană infectată, testul șoferului a ieșit negativ.
Uimitoare a fost viteza cu care masca domnului șofer de bolt s-a ridicat de sub bărbie peste nas. Iar avântul conspiraționist i s-a pierdut undeva, în neant 😀
Comentariu beton!47
N-am prea avut probleme cu taximetriștii la noi în târg, toți își trăgeau masca pe facies de cum vedeau că mă îndrept spre ei, cu excepția unuia care nu părea să aibă masca pe nicăieri până a auzit cuvintele magice „spitalul județean” (suport covid btw) 😁
Comentariu beton!17
Cetățeanul cu pricina e un muist jegos. Îi doresc o moarte-n chinuri. De covid-19, să se sature și el și neamul lui.
Nota 10 cu steluță pentru replica dată.
Mișto faza cu „Puneți-vă mâinile la urechi și luați-o un pic mai în față.”
P.S. Mi-a expirat buletinul și mi-e GROAZĂ să merg în România să-l reînnoiesc. Cred că mai stau puțin pe curu’ meu până la anul. Să vedem ce-a fi.
P.S.2 Și cum e la Oradea? E nașpa cum a zis tipa aia acum câteva zile sau…?
Se dezbate încă. Ce zici?19
O, da, te înțeleg perfect. Eu am luat o firmă care să se ocupe de înmatricularea mașinii noi.
@MV: M-am tot documentat și nu se poate face decât cu procură specială și alte rahaturi, așa că e mai simplu să mă înfățișez personal pă persoană fizică la ghișeu cu toate țidulele. 😀
Da, la buletin cred că e ceva mai complicat, că trebe și poză.
Mi-am refacut buletinul acu 20 zile, horror cand mi-am dat seama ca in birouasul ala mic, din care tocmai iesisera 2 concetateni (mama+ fiu), trebuia sa intru si sa respirfara masca, ca fara respiratie nu se putea. Am tinut masca pe fata pana cand un nene politist, amuzat teribil de faptul ca ma plantasem in fata aparatului (si-atat), a spus: ,,doamnei ii facem fotografia cu masca pe fata”🙂. I-am spus ca sunt de acord. Acu ma uit la buletin, am ochii ca melcul, iesiti din orbite, iar fata mea arata exact ce simteam in acel moment.
Comentariu beton!28
@John Ai încercat pe la ambasadă sau consulat? Din câte știu nu trebuie să vii în România pentru CI, da’ s-ar putea să mă înșel.
Legat de articol, nesimțiți sunt peste tot, dar ăla e un caz special. Bine că nu a degenerat situația mai rău, mai ales că erai și cu fetele.
@John Temple
Ca unul care a făcut chestia asta de curând, nu-ţi spun decât atât: să te înarmezi cu multă răbdare, că o să-ţi iasă sufletul la statul la coadă (eu l-am schimbat la Secţia 13 din București). 5 ore am stat la coada de afară, cu copilul și soţia (că trebuia să-l schimbe și ea). Iar la final, faza zilei: „avem nevoie și de certificatul de naștere al copilului”…
Comentariu beton!16
@anukoi: și ambasada-n Vienna și site-ul MAE spun același lucru: musai procură specială. Iar io n-am pe cine să aduc din România-n Austria la ambasadă, să-i fac procura și să meargă-napoi. E doar bătaie de cap și bani dați aiurea.
@Constantin: știu, de aceea o să-mi duc absolut toate actele, inclusiv diplomele de liceu și facultate, vizate la zi. Doar să nu mă-ntrebe de șapcă. C-atunci am dat-o de dracu’, că n-am. 😀
Comentariu beton!17
@JT, nu e nimic complicat, am făcut eu procură la consulat anul trecut. Îți faci cont pe econsulat.ro, introduci toate datele acolo, primești pe mail confirmarea programării, mergi la consulat cu ce acte sunt în listă și ți se face hârtia pe loc. Apoi expediezi plicul în RO. Chiar și angajatul MAE cu care am discutat în prealabil la telefon a fost foarte amabil și a răspuns tuturor întrebărilor.
Comentariu beton!15
@didina: mulțam de pont, dar io tot n-am persoană-n România căreia să-i fac procura. 😀
@anukoi: la ambasade se poate face doar primul buletin, ala de la 14 ani. Reinnoirile se fac numai in tara, cu stressul aferent. Si eu trebuie sa-l schimb si nu merge nici la ambasada, nici la consulat.
Cat despre articol, ce sa zic? Am descoperit ca, in cazul cetatenilor nepurtatori de masca, din varii motive, e suficienta o tuse, fie ea si tabagica. Daca ai sti cu ce viteza apare masca, pusa ca la carte!
Daca esti din Bucuresti, trebuie sa iti faci programare pt reinnoire buletin (altfel nu te primesc in cladire). Partea buna este ca poti sa iti faci programare la orice sectie din sectorul de care apartii si daca ai toate actele la tine (e o lista pe site), nu dureaza prea mult (aprox. 10 minute) si nu se sta la coada. In provincie nu cunosc 🙂
P.S. Daca mergi cu declaratia deja completata, obligatoriu sa fie printata fata-verso.
@John Temple, nu trebui sa te duci cu imputernicitul de mana in fata oficialului care-ti face procura (ambasada, consulat, notar), trebuie doar sa ai datele lui din documentul de identitate, sa le poata trece in procura.
dar daca nu mai ai pe cine imputernici in Romania, e alta poveste.
si pe langa actele de pe site de care zice @Dana, tot ce scriu ei ca trebuie doar in original, sa ai si niste copii xerox simple la tine. si eventual mai mult de o copie pt actele pentru care scriu „copie si original”. mi s-a intamplat, dar am fost prevazatoare si n-a trebuit sa ma intorc mofluza acasa. 🙂
nu stiu cum e in alte parti, dar la mine in sector la o singura sectie se scoate cazierul si se face buletinul, chiar daca strada pe care locuiesc este in grija altei sectii (sau asa era acum vreo 4-5 ani cand si-a facut maica-mea buletin pe adresa mea; cu 3-4 ani inainte eu mi-am facut buletinul la sectia la care strada era arondata).
@Ruxandra, marti (04 august 2020) am fost la consulat, in Berlin, cu o cunostinta sa faca procura pentru cumnatul ei in vederea eliberarii cartii de identitate. Pozele le avea facute dinainte, in formatul cerut de cei de la consulat.
Totul functioneaza exact cum a spus @Didina.
P.S. La 45 de ani, cu siguranta nu isi face primul buletin.
P.S. 2 La ambasada/ consulatul din Berlin sunt functionari publici „scoliti” in Romania (acelasi sictir, aceeasi atitudine)
Suntem o țară de căcat dar țara suntem noi, spunea unu,nu vreau să îi spun numele pentru că aș strica zenul academic al virgulelor.
Recente :
– Colectiv, nichts.
– 10 august, nichts.
– situația reala a asistenței medicale în cazul ălora de ne covid, nichts.
Dacă toți care comentează pe internet, pozitiv, înălțător chiar, ar aplica juma din ce spun în viețile lor, alea reale, s-ar fi schimbat ceva, nu ar avea cum să nu se schimbe ceva. Și nu merge cu aia că suntem putini și răsfirați și ei e mulți și prosti. Între alea 150.000 de organisme care s-au înghesuit la mare nu or fi numa absolvenți de 7 clase jumate și bombardieri,avionari in picaj.
Da’ este ca sportul, dieta, devenit oameni mai buni. De mâine.
,,,,,,,, dacă mai este nevoie. De virgule.
Comentariu beton!35
N-am ce face, trebuie să fiu de acord cu tine.
@edelweiss: vezi, de-aia mă gândesc io să plec din țară, că cam scad calitatea medie a țării.
am obosit să tot fac poluare fonică punând Goodbye to Gravity la maxx de câte ori trec pe traseul Zețarilor – Ferentari… știu că tehnic vorbind e la fel de rău ca și când aș pune Salam, dar multă vreme am tras speranță că poate ajut (cu) ceva. într-o țară cu mai mulți neuroni decât oameni The day we die ar fi fost imnul renașterii; aici e doar o altă manifestare a unor sataniști care practic ”și-au chemat-o”. cine să renască? ”cel ce har are de-a renaște curățit prin jar din cenușa-i proprie și din propriu-i fum….”, aia-i doar mitologie în puiiiii mei…
văd că gazda nu se înghesuie să ne faciliteze contactul direct, deci îmi asum eu riscul să mă umplu de spam: [email protected].
@Ionuț Popescu, sorry, n-am fost pe fază, m-ai rugat pe mine să te pun în legătură cu @edelweiss?
De fapt @edelweiss te-a rugat sa ii dai mailul meu. Nu cred ca e problema, erau doar cateva cuvinte in 100 de comentarii.
Ieri mi-am pus mănuși, am luat un sac, Mătura și făraș și maturat chiștoace și coji de semințe din fata blocului. Pur și simplu nu le mai puteam vedea pe jos. Am strâns fiecare chiștoc văzut in jur. S-au aciuiat niște chiriași certați cu bunul simt in bloc și de când au venit ei, e mizerie și gălăgie. Ideea e ca cei 7 ani de acasă….. lipsesc cu desăvârșire multora. Și se vede. 😐😐😐😐la fel și la tine… ăla se crizate ca fumezi in aer liber, dar nu realiza ca tocmai se cacase pe regula cu masca 😐😐uscături sunt peste tot
Comentariu beton!20
@NagaQ și nu s-a găsit nimeni să îți spună că ai ratat un chiștoc?
Astia numai cu p** si comege pot fi invatati.
P.S. Am fost la mare (2 Mai) la inceputul verii si acum, in august. Dala la inceput, magazinele erau foarte relaxate cu oamenii fara masca, acum, dupa ce si-au luat cateva amenzi, sunt foarte exigente. Unele mai descurcarete si-au plasat baieti la intrare si, daca n-ai masca, dai comanda si-ti aduce baiatul din magazin. Deci, amenda ia invatat si pe comercianti.
Aproape de fiecare data cand stau la coada, in magazin, la benzinarie sau in alta parte, cel din spate aproape se urca pe mine. Este trist, dar nu cred ca o sa ne civilizam nici in urmatorii 20 de ani.
App, eu eram cel ce te-a salutat in trafic, Misule. Ai trecut pe langa mine si nu m-am putut abtine sa nu te salut.
Comentariu beton!25
Ahahahaha. Cât m-am întrebat oare cine o fi fost? Ai și număr de București la mașină, chestie care m-a indus și mai tare în eroare. 😁
Asa e si prin alte tari mult mai civilizate unde densitatea populatiei este mare. Sa vezi oameni la costum de cateva mii de euro cum se inghesuie sa iti ia fata la urcarea in tren.
Ma bucur mult ca nu ai tacut si i-ai zis ceva in magazin. Din pacate, sunt foarte multi oameni care tac. Mi-ar fi placut sa fii la Tiff, poate ii ziceai si lui Cristi Puiu sa-si puna masca, ca acolo nu a zis nimeni nimic, dimpotriva, lumea a aplaudat.
Comentariu beton!19
@Laura, am greșit eu în Kaufland așa. Adică am răspuns unei bombardiere care a remarcat că am fugit de ea, culmea e că m-a și întrebat de ce fug, nu vrei să știi ce a ieșit. De atunci nu mai am curajul să ies la cumpărături fără să am efectiv mare, dar mare nevoie.
Răspunsul retailerului a fost că ei nu au voie să sune la 112, nici să amendeze și nici să se lege de clienți.
Eu am anunțat D.S.P. cu un mail, au început controale la toți. Realizarea acestor controale este doar un mare haos. Adică exagerări la modul diferit la unii retaileri, angajați care acționează diferit și extrem de neprofesionist.
La Kaufland în special unii angajați au început să umble ostentativ de atunci cu masca sub barbă, exact ca bombardiera, chiar dacă au avut câțiva colegi confirmați pozitivi.
Din păcate de când cu campania agresivă a stângii a ieșit la iveală adevărata față a societății noastre, o societate divizată și lipsită de educația respectului în general.
În concluzie, eu de la sine nu voi mai spune nimic nimănui fără să fiu efectiv obligată, dar de atunci am mai fost obligată de vreo 3 ori de către părinți sau adulți care nu păreau să aibă nevoie de atenționare. Cu ei evident a fost altfel, dar contactul a existat, iar riscul aici este foarte mare.
Concret, vecini importanți de bloc au fost externați din spital încă pozitivi. Și nu sunt singurii, asta ca să știm exact ce întâlnim la fiecare pas. Ei ies afară pentru că nu au restricții, unii cu mască, alții fără mască.
Nenea asta cred ca era fost fumator ca astia sunt cei mai suparati ,oricum cam nervos pentru un ardelean ,pe oltean il inteleg ca are aprinderea pe repede inainte.
@claudia, nu cred in varianta cu fost fumator(am zis stop in 2005), sunt unul din ei si sunt mai mult decat intelegator cu ei, uneori la deumuri lungi daca suntem presati de timp si nu putem face pauza de tigara chiar ii las cate unul cu geamul dechis sa mai traga cateva fumuri 😀
Cat despre tip nu stiu ce sa zic, ardelean sau nu, e un proverb insa, padure fara uscaturi nu este
App, sunt ardelean 😉
keepcalm ,atunci o fi avand omul astm sau alte probleme de aia nu suporta nici masca nici tutunul .Apropo acum glumesc ,la fel cum am glumit si la chestia de oltean vis a vis ardelean ,la naiba nu om fi slabonati, toti ardelenii molcomi si oltenii batmen …..ce drac nu mi mai iese nici o gluma cum zic ceva mereu imi iau cate o lectie de conduita civica ,are dreptate al meu ….mai taci, fumeie.
Copy Paste Mode On
Gargara…
O femeie batuta rau se duce la doctor. Doctorul:
-Ce s-a intamplat ?
-Nu stiu ce sa ma mai fac. De fiecare data cand sotul meu vine acasa baut, ma bate de ma rupe.
-Am un leac foarte bun pentru asta. Cand sotul tau vine acasa baut, tu imediat iei o cana de ceai de musetel si faci gargara si tot faci gargara. Doua saptamani mai tarziu, femeia, aratand proaspata si renascuta, se intoarce la doctor.
-A fost o idee stralucita. De fiecare data cand sotul meu venea acasa baut, eu faceam doar gargara cu ceai de musetel, si el nici macar o data nu m-a atins.
-Vezi daca-ti tii gura ?
Comentariu beton!16
@claudia, nu am vrut sa sune asa
Am trecut prin asemenea faze, așa că știu cum este. Cea mai recentă „năzdrăvănie” s-a lăsat cu 5 echipaje de Poliţie. Bine, eu eram singur, iar „băieţii veseli” erau vreo șapte. Cu mult peste miezul nopţii, puși pe urlat și zbierat, aruncat de sticle și cu chef de bătaie. Cum spiritul civic al concetăţenilor noștri dormea sau stătea ascuns pe după perdele, s-a găsit un tâmpit în persoana mea care să ia atitudine. Finalul? „Băieţii veseli” mi-au transmis că le-am stricat bucuria Sărbătorilor (era de Crăciun).
Astăzi, aceeași băieţi intră fără mască în bodegă și în magazine. Îi doare undeva de cei din jur. Nu s-a schimbat nimic, pentru că nici celorlalţi nu le pasă. Așa că, eu respect regulile pentru binele meu și, implicit, o fac și pentru ceilalţi.
Comentariu beton!20
Daca nu ma insel, pe 1 august in minunata urbe unde locuiesc s a introdus obligativitatea mastii in cateva locuri, piata, gara si inca cateva. Am evitat locurile astea, pentru ca e o flora si fauna diversificata rau. Nu va spun ca au aparut postari ale politiei locale care impartea masti si avertismente pe 1 august, dar ai naibii erau numai aia mai spalati, umflatii aia care abia se dau jos din Loganuri nu erau in poza. Eh, cam cati credeti ca aveau sambata masca, din vreo 50 de pameni? Exact, eu si inca vreo doi.
Nasoale din deltă, nasoale din Oradia, da’ nimic-nimicuț din Sibiu. Ia spune, @șefu, așa-i că ești pe felie cu ăștia? Cu cât te plătește oculta să nu „dai” în urbea lu’ KWI, ă? 🤔
Comentariu beton!24
Cumatra, ca sa ma exprim plastic, fusei in urbea lu’ sasu joi , la Promenada mall, sau cam asa. Peste tot paznici care nu te lasau sa intri fara masca, ba chiar am asistat la un scandal cu un paznic care l-a luat pe unu’ tanar si zglobiu de o aripa si l-a scos afara din magazin pentru ca isi lasase masca sub nas. Ala urla ca sa cheme seful de magazin, asta l-a scos din magazin, i-a zis sa stea acolo ca-i cheama pe cine vrea el dar nu mai intra inauntru nici daca-si pune masca corect. Stie naiba, or fi controale, nu stiu, dar cel putin acolo se cam respecta. Plus ca erau si cateva scanere din loc in loc, habar n-am ce faceau, probabil dadeau alarma daca aveai temperatura crescuta.
Comentariu beton!18
@Marius Mî, vezi ce se întâmplă dacă te concentrezi pe exprimări plastice? Trec glumele pe lângă tine. 🤭
Ce noroc ai că sunt la volan. 😁
I-auzi, @Marius, cică ai noroc. Dacă nu ar fi fost la volan, probabil ar fi venit cu tine în mall. 🤭
Doamna didina, sa taci cand vorbesti cu mine!
În primul rând vreau să-ți mulțumesc pentru articolele din weekend. Le-am citit aseară, târziu, dar eram atât de obosită că n-am mai fost în stare să scriu ceva. Și nu voiam să crezi că muncești degeaba.
Am fost în weekend la primul concert rock în condiții de pandemie. Dincolo de senzația ciudată că am stat la distanță unii de alții, aveam locuri doar la masă și nu aveam voie să ne depărtăm de masă fără mască deși concertul se desfășura în aer liber, am fost plăcut surprinsă să văd că toată lumea prezentă a respectat regulile. Am remarcat pe câțiva care se ridicau de la masă și se duceau spre bar, dar își aminteau imediat și-și puneau masca.
Comentariu beton!16
Ăsta și-a căutat scandal cu lumânarea. Exact ca cetățeanul căruia, din neatenție, i-am atins oglinda din stânga mașinii cu oglinda mea din dreapta. Atins e mult spus. Am deschis geamul și mi-am cerut scuze politicos. La semafor a ajuns în paralel cu mine, a deschis geamul și a început să arunce d’alea cu fă, cu pixdă, cu proastă. Repet, eu virbeam politicos și nu-l tutuiam. Băbăete, ăsta nu se lăsa deloc! Am deschis geamul din dreapta până jos, am dat RockFM mai încet, și zâmbind i-am spus așa: bă coae, mă doare fix la zamzică de oglinda de la răgălia ta. Oglinda mea nu are nimic, așa că mă piș pe dricul tău de cocalar coclit și analfabet! După care liniște! Doar Lenny Kravitz cu American woman. Ce spui băbăiete, dar astea din Sălăjean ce au?
Comentariu beton!42
ma’kind of woman 👍 gg duamna cu coae 😋
@HM, eu sunt o duamnă. Dar până la un punct.😁 După asta, mi-s doar o fată de cartier😁
Punctul G ? Golănesq adiq …
Totuși cât de grav avariată era oglinda individului ? Se mai putea ruja uitându-se-n ea ? 😋
Oglinda lui nu avea nimic. Absolut nimic. Cum nu are nici a mea. Dacă era să fie ceva zgârieturi, eu ieșeam în pagubă. Că a mea e mai scumpă. Oglinda, zic😁
Îmi pare rău pentru expetiența negativă trăită.
Idioți sunt peste tot, nu face Oradea excepție, din păcate.
Dacă tot era omu’ pus pe glumițe, de ce nu i-ai spus pe stradă că ceea ce simte el a fi fum de țigară, de fapt este un val generos de covid? Și să-și pună masca repede 🙂
Comentariu beton!27
Hahahahaha am ras masiv!
🤣
Ps. Inca rad.
Mi-a placut maxim!
nici eu nu suport fumul de tigara pe strada, cand e vorba de mers in grup cu colegii la masa, iar fumatorii sunt primii si merg la 1m in fata celorlalti cu tigara aprinsa,cand pot sa stea bine mersi mai la coada grupului.
Dar, asta ma deranjeaza mai putin decat altele. Am trecut prin ce treci tu si am reactionat similar in context de genul:
Esti pe iuliu maniu la volan, vii dinspre cotroceni spre a1, si unde sunt cateva benzi care fac stanga, se gasesc niste jmecheri sa se lipeasca de tine sa mearga inainte. Daca nu le faci loc, ori iii busesti, ori te blochezi cu ei in paralel.
Ei uite pe un jmecher din asta cu pasat l-am umplut de claxoane iar cand a deschis geamul, m-a intrebat nonsalant ce s-a intamplat. om la vreo 50 de ani, cu camasa. Daca e unu in maieu si cu tatuaje, acest gen de abrdae, are cu totul alt final:), deci nu e o reteta a succesului. In momentul ala i-am declarat o iubire lirica cum nu a mai auzit de cand s-a mutat la oras, de la el din ciumafaia, incepund cu sugi si terminand cu dute …de l-am umplut si pe el si pe nevasta-sa de respect. la care el: vezi ca esti taran, degeaba ai masina frumoasa ca nu stii sa vorbesti :D:D.
Ce imi plac mie elegantii astia cu camasa, imbracati de bisercia, si care fac pe prostii cand ei stiu cat de nesimtiti sunt…ajung sa ii prefer pe aia cu tatuaje, care scot mana pe geam si imi fac semn sa ii las sa treaca ca au gresit, desi ei stiu ca nuasa fac mereu, dar macar se prefac ca au remuscari si ca stiu ca au gresit.
S-a simțit el să nu rămână dator, să zică ceva, altfel nu-i intra pălincă aia pe gură (bine, la finalul articolului i-a intrat ceva). Păi e simplu, pe stradă nu e interzis fumatul, pe când în magazin n-ai voie fără mască.
lasă, boss, te face pe matale niște virgule?
ce te făceai dac-o dădeai mai nasol, gen: „vezi poate ți-o bag în cur; aprinsă!”?
în altă ordine de idei, dacă ești chill cu fumatul pe stradă (io, deși o fac, nu-s; mă rîcîie un sentiment de vinovăție da’ viciu-i viciu), îți recomand o vacanță la Los Anheles; te oprește lumea (babe mostly) pe stradă: „young man, quit smoking; is bad for your health!!”
ne scrii impresii dup’aia…
Comentariu beton!14
Gran’ma suck a dick! It’s good for your health!
true, da’ dacă era de acord, pe unde scoteam io cămeșa?!
@costicămusulmanu: o puneai să-și scoată proteza și aia era. Erați fericiți amândoi. 🤣🤣🤣
@JT … prin vecinătate ai vreo … cum draq îi zice … sexoloagă ? … pls, pay her a visit 😋🤪😠 … facem chetă dacă-i de ajutor 🥴😘😊🤭
@HM: cică „puff”-urile-s deschise, deci aș avea unde să merg să mă răcoresc, dar mi-e o leneeee…
Mai am 2 săptămâni de muncă s-apoi concediu. 😀
Da, mulțam fain!
Liniște la muncă, toată lumea concentrată, eu în pauza de prânz, molf-molf scroll-scroll BAHAHAHAAAAAAA!!! Virgula.
Repet, mulțam.
:)))
Uite asta este o analogie pe care am facut-o acu ceva vreme si eu, incercand sa explic altora de ce ar trebui sa poarte masca chiar daca “nu cred in covid”. Ca poate nici eu nu cred in fumatul pasiv care afecteaza pe cei din jur, dar faptul ca nu ii fumez in fata altuia e un gest de respect si bun simt. La fel si tu, covid denyer-ule, ar trebui sa respecti ca nu e ok sa ma supui pe mine unui risc doar pt ca tu alegi sa nu crezi in el.
In locul tau probabil ii tranteam si un “da ce ai cu tigara? Doar nu vrei sa traiesti 80 ani” 😂
Beculetu’ ala rosu il stiu si eu ff bine. In ultimii ani mi s-a si aprins mai des 😡
In legatura cu replica ta-Felicitari! Cu virgula, fara virgula, unii asta merita. Si nici nu inteleg altfel. Si capu’ daca te lua pe dinainte era f bine. Dobitoci, multi,ma…😣
:))) și mie mi s-a postat un nene care îmi sufla în ceafa în bricostore… Dar a observat dl de la paza și a venit sa îl întrebe dacă suntem cumva împreună… Vedea ca ignor🙃 a respectat recomandarea și s-a dus cei 2 m în spate…
m-am gandit la o chestie nasoala, o sa imi fac tricou cu : covid, asimptomatic. pariu ca apar mastile si lumea tine distanta?
Comentariu beton!21
Boss, tu crezi că ală a mai făcut analiză pe text? L-ai dat gata cu bogatul vocabular din dotare! O să renunțe la palinka și o să-și cumpere un dictionar! App: mișto de tot faza cu fetițele!
Am fost o saptamana in Romania. Din obisnuinta am intrat fara masca la benzinarie (aveam in masina). Mi-am dat seama si am intrebat daca sa ma intorc dupa masca, raspunsul a fost „nu e nevoie”. Din observatia mea in general, 20-30% nu respecta regula.
La intoarcere in avion – avionul doua treimi gol – m-a interpelat un individ destul de agresiv, cum imi permit sa nu port masca, incalc legea (habar nu avea care lege e valabila in avion) I-am zambit si raspuns ca mi-am cumparat dreptul, imi luasem o cafea de baut. De care evident am tras mare parte din zbor – eu asa imi beau cafeaua. M-a parat la stewardesa, care intre timp isi daduse jos masca(!). Domnisoara i-a explicat ca nu am cum sa beau cafea cu masca si ca ea are dreptul sa decida cand poarta masca sau nu. In cele din urma am aterizat cu bine.
Se dezbate încă. Ce zici?14
Imi cer scuze in calitate de oradean pt specimenele de genul „țăranului” necioplit si restul ca el, atata ii duce capul pe unii…
@patronu’bloguluiseștieieieie (sorry da’ mă pregătesc pentru noua societate, în care înmormîntările la oamenii dă cultură este cu funeralii naționale, numa’ că nu cu armată, ca la agarici, ci cu meliție, gendarmerie șî helicoptere mîncaț-aș): am și io o rugăminte…
cînd am intrat p’aci, pă blog, văzui că e populat cu cetățeni și cetățene dăstul dă civilizați; cu opinii diverse, uneori contrare, da’ civilizați; ieste însă dom’ne 2 persoane (uneori 3 sau patru; cred că-și aduc bunica sau ceva), care dau dislaic la niște comment-uri de maxim bun simț, după care, scrolînd mai jos, văd aceleași 2 dislaicuri la un comment diametral opus; n-am făcut un model matematic da’ un pattern tot văd în distribuția asta; așa că vin să-ntreb: care-i faza? ai 2 cititoare (my guess) nefu…mate? citesc 2 hateri de la tine de la muncă?
să nu-mi spui că dislaicurile alea le dai chiar matale, ca să nu părem o societate totalitară, unilateral dezvoltată…
Comentariu beton!18
Hahaha … altu’ afectat de sindromul haterului ambalat 😋
Ps. Where is Tony Musulmana ? I miss him 🤪 Sper că-i bine și în viață … 🥴
Doamna GMT, lectoru’ și & others ?
@costică, până reușește șefu’ de blog să-și dezlipească manichiura de pe volănaș, mă bag eu în seamă, că tot m-am nimerit prin zonă. Orice blog serios are măcar unu – doi papag… ăăă, pardon, heitări devotați, mereu la datorie. Ăsta e blog serios. 🙂
Comentariu beton!15
Blogu’ serios … comentatorii ce mai lasă de dorit 😋 … apropo .. io-s spaimăr d’ăla 🥴🤣
Eram azi in 178, in București. O femeie de etnie roma se scobea in nas, cu masca sub barbie. Am scos gelul dezinfectant cu intentia de a i-l oferi. Până mi am dat seama ca o facea oarecum intenționat. Se uita in jurul ei si punea degetul pe pervazul geamului langa locul pe care statea. Am mers doar o statie dar va jur ca am cochetat cu ideea de a i turna pe spate, in momentul in care as fi coborat, apa din sticla pe care o aveam! Apoi m-am gandit la karma si toate cele si am zis ca nu are sens sa ma incarc cu energie negafiva, o sa si-o ‘fure’ in alt mod.
Aia merita călcată pe scăfârlie! 🤬🤬🤬
@costicămusulmanu’: Să numește heitări dă servici. 🤣🤣🤣
Ah, dulcele milenarul stil romanesc sa te frece de grija altuia 🙂 In timp ce bagatorul de seama e varza. Aflatul in treaba la romani. Faza imi aduce aminte de babele/’casnicele’ din fata blocului care analizau TOT ce vine/pleaca, da’ de ce/pt ce, cati bani/ce faci, cum te intelegi in casnicie etc.
Deci asta e o chestie care pur si simplu o IUBESC afara: nu se freaca nimeni de grija altuia. Nu se baga nimeni in sufletul tau cu talente de-astea. Una din primele expresii care le-am invatat cand am plecat e: „you’re mistaking me with someone who gives a shit” 🙂
Rumeno e taranus imbecilus, de aia poarta masca. In acelasi timp moare de grija altuia care nu poarta si nu se sinchiseste ca traieste intr-o tara de rahat.
Se dezbate încă. Ce zici?8
@Cuvertus: în spiritul educațional insuflat de @GMT, îți doresc, cu sincere urări, ca mă-ta să-ți facă un frățior căruia tu să-i fii tată. 😉
JT … da’ di ce ? Te simți mai bărbat când eructezi asemenea abjecții ? Dă-o-n spanac … înjurăm așa subtil și cu motiv închipuit? Ceva conduită anti conjuctivită aveț ? Hmmm
Comentariu beton!17
@HM: asta e injuratura de incel. Cand n-ai bani nici sa mergi la curve consideri toate alternativele.
@Neculae: de penis să mă treci strada. Pup iu. 😉
Nu este un exemplu bun pentru fetițe! Te-ai fi putut exprima folosind un limbaj civilizat! În acest fel dădeai lecție buna atat cetateanului turmentat cat si fetelor! Civilizatia pleaca de la limbaj.
Laic 🤭
Comentariu beton!12
Când se umflă vena aia nu ai mamă, tată şi nici copii mici. Cetăţeanu’ era doar prost şi nu numai că era prost da’ a şi dat cu bâta în baltă când a decis să-i scoată ochii lu’ Vasilescu că-l deranjează fumul de ţigară pe stradă. Pe ăştia nu-i educi cu limbaj elevat şi pilde din Biblie. Deci, DisLaic 🙂
Shoric Cleric 🤭 – Des Laic 🤪
Comentariu beton!12
La nivel teoretic și de principiu, sunt perfect de acord cu limbajul civilizat și conduită asemenea, indiferent de cum se poartă sau vorbește celălalt. Practica se poate dovedi uneori ceva mai dificilă, dar ce-ar fi viața fără provocări?
Laic și de la mine!
2-1 🙂
Comentariu beton!21
Cu respect raportez că la noi la abc nu mai comentează nimeni că trebuie să poarte „botniţa” în magazin, în schimb mă doare gura de „masca, vă rugăm”, că na, o mai uită lumea prin buzunar sau în maşină. chiar eu am intrat azi un sfert de profi fără, am băgat un „futui” şi m-am întors după ea.
Mai sunt momente amuzante. Noi suntem 4 vânzători, era un client deja înăuntru, cu mască şi a dat unu’ fără să intre când s-a auzit un cor: masca, vă rugăm şi clientu’ a tresărit şi s-a verificat dacă o are sau nu:)
Am crezut că din cauza noastră că nu i-am lăsat să intre fără mască s-au mai obişnuit oamenii să o poarte când intră într-un magazin dar am aflat că au fost ceva controale prin oraş, au dat amenzi, oraş mic, lumea a aflat şi aia a fost, nu mai comentează aproape nimeni.
Şi până la urmă cum se zice corect :
– Mai du-te, bă, în pula mea, de muist bășit.
– Mai du-te, bă, de muist băşit, în pula mea.
– M-ai, dute ân, pula mea de muist, băşit. ???
Care e faza cu virgulele că nu prea am înţeles ?
Dacă nu pui virgula asta de aici: ‘…du-te în p**a mea , de muist bășit’ (du-te în p*a mea de m**st bășit)-> se ințelege că cel care vorbește este m***t.
Daca pui virgula, cel căruia i te adresezi este m***stul.
Comentariu beton!12
Se intelege substantivul in.vocativ oricum.si cu virgula inainte si.fara.
Apropo de faptul că cetăţeanu’ a plecat fără replică după cuvintele oribile.
Prin Ardeal nu se înjură aşa de brutal ca la Bucureşti, adică nu poţi să-i zici unuia: Mai dă-te în pwla mea de mwist. Ardelenii sunt mai civilizaţi şi se înjură cu : Mai dă-te-n pwla mea de mwist, te rog frumos… pun umpic de fainoşag. Probabil de aia o plecat ăla oripilat 🙂
Ehhh, putea să-i zică și altfel: ”Fwtă-tie tata lu` Dumniezo, cu pwla lui aia lungă!” Cred că efectul ar fi fost total.
@VictorR: o uitasem pe asta. Mulțam de aducere aminte.
Care e legătura cu Adams? (nu, încă n-am văzut seria, am văzut videoclipuri scurte)