Recunosc, imediat cum l-am auzit pe domnul nostru Iohannis anunțând starea de urgență, am intrat pe google să văd ce înseamnă asta pentru noi toți.

În naivitatea mea, mă așteptam să însemne ceva similiar cu ce se întâmplă în italia, gen, să nu mai aibă voie toți hăbăucii să umble de nebuni pe străzi. Mare mi-a fost uimirea (știu, sunt un ignorant) când am constatat ce înseamnă starea de urgență în trista realitate înconjurătoare.

Desigur, până la urmă probabil vom intra și noi în carantină generală, dar, așa cum ne-am obișnuit, vom intra când va fi prea târziu. Poate vă spuneți că sunt nebun și că “de ce naiba să intrăm în carantină generală, pentru 139 de cazuri confirmate?”

Well, mi-a șoptit o păsărică limbută că la noi nu prea se fac teste pentru covid 19. Dacă nu înțelegeți ce înseamnă că nu prea se fac teste, vă explic io foarte pe scurt. Să zicem că sună 100 de oameni la DSP și anunță “am simptome de coronavirus”. Dacă reușesti să-i prinzi la telefon (aceeași păsărică mi-a șoptit că e destul de dificil să-i prinzi), DSP-ul zice “bine, stați în casă că trimitem noi pe cineva să vă testeze”. Dar din 100 de oameni testează 2, pentru că doar pentru atâția au bani și resurse umane.

Rezultatul? “Hai, dom’le că nu e dracul asa de negru, la noi nu sunt decât 139 de cazuri”. Păi, da, că de unde kkt să fie mai multe, când tu din 100 de oameni testezi 2? Din punct de vedere strict statistic, ceilalți 98 nu există, deși ei au sunat la DSP, deși ei încă așteaptă să-i testeze cineva.

Ați înțeles? Dacă nu testezi, boala nu există. Exact ca pe vremea lui Ceaușescu când, din punct de vedere oficial, în România nu existau nici homosexuali, nici magazine goale, nici copii instituționalizați care mureau de foame, desi știam cu toții că există.

În condițiile astea, starea de urgență fără carantină generală e exact ca frecția la picior din lemn d-ăla bun, de frasin.

sursa foto