Acum niște mulți ani lumină am vândut asigurări de viață. Da, am făcut-o și p-asta la vârsta când crezi că tot ce zboară se mănâncă sau că poți să muți munții din loc. Păi nu mă îmbogățeam io din asigurări în România proaspătului capitalism sălbatic? Mă îmbogățeam, ce naiba. Doar că nu. Dar asta aveam s-o aflu mai încolo.

Băieții ăia pentru care vindeam asigurări erau de prea multă vreme în branșă ca să nu știe cam ce înseamnă să încerci să vinzi așa ceva în țara lui „mie nu mi se poate întâmpla nimic rău”. Prin urmare, ca să ai cea mai mică șansă să lămurești pe cineva că asigurările de viață nu-s doar așa o vorbă-n vânt, înainte să te arunce în groapa cu lei băgau în tine cursuri de vânzări la greu.

Doar că, în ceea ce mă priveește, exista o singură problemă: cine dracu’ era atent la ele? Și pe bună dreptate, la vârsta aia mă interesa mult mai tare dacă blonda din primul rând, aia cu sânii cât capul meu și glezne de prințesă, e combinată sau nu, decât ce povesteau cetățenii ăia chemați să ne curseze.

Și totuși, într-o zi a venit tip care a reușit să mă facă macar câteva minute să nu mă mai gândesc la blonda posesoare de glezne fine. Odată ajuns în fața noastră, omul ne-a spus atât:

– Oamenii nu vor să schimbe nimic, niciodată. Oamenii sunt atât de rezistenți la schimbare, încât nu vor să schimbe nimic, nici măcar atunci când le merge rău, de teamă că, dacă schimbă ceva, o să le meargă și mai rău.

Evident, m-am oprit din admiratul blondei doar pentru că aberație mai mare ca asta nu auzisem până la ora aia. Cum să vii să-mi spui că oamenii nu vor să schimbe nici măcar când le merge rău, băi, amețitule? Pfff, ce idioți ne-au adus ăștia să ne țină cursuri. Dar n-am apucat să-mi termin persiflarea mentală, că tipul a continuat:

– Uite, să prespunem că sunteți în mașină, la semafor, aveți parbrizul murdar, și apare un aurolac care vrea să vă șteargă parbrizul. Care este primul gest pe care-l faceți instinctiv?

În sală, tăcere. Așa c-a continuat:

– Să-i faci ăluia semne disperate să se care. Nu vrei, nu-ți trebuie, să te lase naibii în pace, deși parbrizul tău e murdar de abia mai vezi prin el. Abia după ce l-ai gonit p-ăla, îți dai seama că de fapt ți-ar fi prins bine să-l curețe. Și asta pentru că așa reacționează oamenii, instinctiv, la schimbare.

Băbăieți, abia atunci am avut revelația. Da, omul avea dreptate, pățisem și eu de nenumărate ori. Îi claxonam p-ăia se se întoarcă să-mi curețe parbrizul, după ce tot eu îi gonisem de lângă mașina. Mi-au rămas vorbele ăluia săpate adânc, pe undeva pe lângă singura mea circumvoluțiune. Treaba e că de-a lungul anilor mi s-au mai confirmat de nenumarate ori și în ceea ce mă privește, dar mai ales când era vorba despre alții.

Așa că, dragii mei, să țineți minte asta de la fratele vostru care v-a fost baci până la adânci bătrâneți: oamenii nu vor să schimbe niciodată nimic. Nu vă luați după declarații sforăitoare sau după statusuri pe facebook, că din gură sau din taste, e ușor să schimbi. Dar în cruda realitate înconjurătoare, oamenii schimbă lucruri doar dacă sunt forțați de ceva sau de cineva.

Și, da, am vândut o grămadă de asigurări, că m-a făcut mama bun de gură, dar de îmbogățit tot nu m-am îmbogățit. 😀