Doamna bine, care stă jos în fața mea, e tipul ăla de cuconet dichisit care pare că s-a nimerit cu totul și cu totul fortuit în metrou. Poate că nu i-a pornit mașina, poate că avea timpi de așteptare prea mari la uber sau poate că mă înșel io și femeia merge regulat cu metroul. Cert e că are cam pe la 55-60 de primăveri, e elgantă, aranjată și vorbește cu cineva pe whatsapp. Nu că m-aș uita intenționat în telefonul ei, dar n-am cum să nu observ, că mai stă și aplecată fix sub nasul meu când tastează.

Tastează ce tastează și deodată, jbaaam, îmi sare brusc în față ditmai pwla. Nu știu dacă-l solicitase dumneaei sau nu, cert e că doamna cea dichisită taman primise un preafrumos dick pic. Moment în care ridică la fel de brusc ochii din telefon, vede c-am văzut și se face roșie ca roșiile ălea bune de la țărani din piață. Ce-i drept, și eu îmi simt obrajii ușor arzând, semn că e posbil să fi căpătat și eu o culoare de ionatan dat în pârg.

Cum momentul era lejer penibil și cum io trăiesc cu convingerea că funcționez bine în condiții de stres și presiune, dau să zic ceva, orice, că doar am harul vorbirii, nu? Doar din cuvinte trăiesc, ce mama naibii. Well, de zis am zis, dăcât că nu mi-a ieșit pe gură chiar ce-aș fi sperat eu:

– Felicitări, m-am auzit spunând.

La care doamna cea dichisită a dus o mână la gură și-a început să râdă, și să râdă, și să râdă, până m-a bufnit și pe mine râsul. După care, eu am coborât la Basarab, dumneaei a rămas să-și savureze… ăăă… conversația.

Mno, așadar morala de astăzi ar fi: nu mai vă uitaț’ în telefoanele oamenilor, că nu știi când îți sare o pwlă-n ochi.

(28 noiembrie 2019)