Zilele astea fie-mea este between jobs. Sau, mai pe românește și ca să nu mai folosim jargonul de corporație, își caută de muncă. Site-uri, cv-uri, aplicații, telefoane, interviuri, emoții, așteptare, știți rețeta, nu e nevoie să vă învăț eu cum se face.
Well, săptămâna trecută, după vreo lună de alergătură asiduuă, ajunge la interviu la unul dintre cei mai mari angajatori privați din țara asta.
Întâmplator (sau poate nu chiar așa de întâmplător) mă aflu în situația în care cunosc multă lume din compania respectivă. Gen, aș putea să apelez oricând la poziția numărul doi din firmă sau, cu puțin îngroșat de obraz, chiar la CEO.
Evident, pentru că trăim în țara în care dacă nu ai relații mai bine te retragi pe Jepii Mici și trăiești din ce vânezi, după interviu, am pus mâna pe telefon și-am sunat-o. Să aflu și eu cum a mers, dacă e totul ok și, mai ales, ca să ajung la partea care mă durea cel mai mult:
– Bubulin (să nu v-aud că mârâiți, așa o alint io), cunosc mulți oameni cu putere de decizie în firma aia, nu vrei să vorbesc cu cineva să rezolvăm problema?
Fie-mea a făcut o pauză mai lunguță așa, după care a început să zică. Și-a zis de nu se mai oprea:
– Nici nu vreau să aud de așa ceva. Ca să ce? Ca să trăiesc tot timpul cu impresia că m-au angajat doar pentru c-ai intervenit tu? Nici nu mă gândesc! Vreau să mă ia doar dacă le-a plăcut de mine. Și, în plus, nu vreau să mă ajuți să iau locul cuiva care e mai bun decât mine. Dacă faci asta, mă supăr rău de tot.
Jbam! Pe măsură ce o auzeam ce spune, mă pișam pe mine de fericire și-mi creștea inima-n piept ca un aluat de cozonac în care gospodina a scăpat prea multă drojdie. Când am închis aveam un mare zâmbet tâmp pe față.
Și nu, n-am vorbit cu nimeni, nu știu dacă o vor angaja, nu știe nici ea, o să aflăm când o vor suna oamenii ăia, dacă o vor suna. Că știți cum e, uneori „vă sunăm noi să vă anunțam, indiferent de rezultat” nu se mai întâmplă niciodată.
Dar cel mai important e că, dacă o vor angaja, se va putea duce la job cu fruntea sus știind c-a ajuns acolo pentru că merită, nu pentru c-a vorbit tac-su cu cineva. Iar asta, oameni buni, asta e o senzație pe care n-o poți cumpăra cu nimic pe lumea asta: senzația c-ai reușit prin forțele tale.
Ca să nu mai vorbesc despre cealată senzație, aia pe care-o ai când te uiți la copilul tău si-ți spui: „Hmm, se pare c-am făcut și eu ceva bun pe lumea asta.”
Ceea ce vă doresc și vouă.
P.S. Ce voiam să-ntreb, în situația asta se pune că m-am sacrificat pentru copil sau nu?
OMG sunt prima care scrie. :))))
Stiu senzatia cu parintii de vor sa te ajute si tu esti incapatanat si vrei sa faci si sa te duci unde vrei tu. Si ei sa se uite la tine cu nedumerire, ca ar vrea sa sacrifice ceva dar nu prea cunosc pe nimeni.
Nu-i problem, ne zbatem pana reusim pe cont propriu si dupa dormim bine.
Comentariu beton!19
Așa Bo$$, bravo!!! #plutocrațiasalveazăromania…
Auzi, da ceo ăla sau numuber doi, mai citesc și ei pe aici? Nu de alta, dar să nu trăiești cu impresia toată veața..
Comentariu beton!46
asta voiam sa-l intreb si io :)))))) succes fetei 🙂
Sunt șanse să citească. 😀
@Redoo,
chiar dacă ar citi, asta nu schimbă cu nimic situația. Un copil (care nu mai e copil) hotărât să reușească și să dovedească faptul că e bun, merită, se va strădui. Io l-aș angaja urgent.
Știi ce zic? Sunt unii cărora le pute orice funcție mai mică de manager de nu știu care sau care nu se deranjează din pat până nu știu leafa. Iar dacă ea nu știe dacă a trecut de interviu, categoric habar nu are de oferta financiară.
So, bravo Mihai, ai de ce să fii mândru.
Comentariu beton!19
Bun, atunci pune mana pe telefonul ăla si suna…Stiu, ce vrei sa zici dar presupun ca fiind primul job nu cred ca e vorba de ceva ceo mai mic sau consilier al primului ministru sa ceva de genul lu loaza lu Nastase. Priveste faza asta ca pe un impuls, un pas ceva mai mare al fetii in cariera. Cel mai probabil, faptul ca o ajuti acum o va motiva..
Se dezbate încă. Ce zici?10
Așa procedează un părinte hotărât să ajute😜. Înțeleg ce simți când ți se angajează copilul singur și, spre rușinea mea, eu am fost surprinsă, chiar dacă plăcut, când al meu a reușit de la primul interviu.
Cam neinspirata fie-ta… In sectorul public ii sedea rau ??? 🙂
Comentariu beton!25
Nu era sectorul public. Am scris clar „angajator privat”.
am inteles perfect! tu n-ai inteles ce am vrut sa spun eu!
acu tb sa ne orientam copiii spre sectorul public… sa-i imbrancim de-a dreptul…
Se dezbate încă. Ce zici?15
Dar de ce TREBUIE?
ca sa le fie bine???? sa nu le fie rau 😛
Se dezbate încă. Ce zici?18
Eu as fi acceptat. Pilele fac parte din joc, daca nu iti faci, esti dezavantajat, ca si cum te-ai duce la concurs de flotari fara sa te fi antrenat anterior.
Se dezbate încă. Ce zici?14
Well, cu atât mai mândru sunt că n-a vrut.
E.o, nu chiar. Pilele sunt ca și cum ai lua steroizi înainte de concurs.
Comentariu beton!35
Ce angajator? Mega? 🙂
Comentariu beton!36
Adică Mega din Victoriei are CEO?
Comentariu beton!71
Acest comentariu. :))))))
Și dacă numaru 1 ori/și 2 citesc paci și angajează pe bubulin(ă), se cheamă că ai intervenit, ori ba?
Comentariu beton!30
Sigur e fie-ta? 😁
Comentariu beton!30
:)))))
Si cu/sau si fi’meu/fi-
‘mea am facut/a facut cam la fel…in 1,2,3.
Comentariu beton!31
Raducioiule, ce-ai vrut să zici?
Comentariu beton!17
Nu este vina mea ca esti bloc notes.
Felicitări! Ăsta e unul dintre momentele alea în care te uiţi înapoi, numeri câte fire albe ţi-a făcut copilul și îţi dai seama că a meritat și că nu ai niciun regret!
PS: nu se pune că te-ai sacrificat 😀
Lasă că urmează nunta mai încolo…sper să nu scrii inainte pe blog și despre alegerea făcută de mireasă, că dacă citește mirele cine e tata socru, să nu stea apoi cu manualul de gramatică la căpătâi…apropo, te consideri un socru de viitor ?
🙂
Comentariu beton!27
Tu poți fi mândru de ea că a refuzat. Dar ea de tine că ai vrut să suni?
Comentariu beton!29
Păi s-o întrebam, zic.
Felicitări! E admirabil că a ales să reușească singură, fără ajutorul tău.
Sincer nu cred că cunosc pe cineva care să facă asta, mereu în cercul cunoscuților e vorba de relații și de intervenții pentru obținerea unui loc de muncă.
Multă baftă și să ne anunți dacă a reușit!
Da, corect, am trait sentimentul o data, mai astept inca o confirmare de la al doilea pitic..E drept ca in orasul unde au emigrat nu prea cunosc pe nimeni, cu atat ma bine pentru ei !Si satisfactiile sunt impartite,abia astept sa-l intreb daca nu s-a plafonat inca la job (are doar 1 an, dar …ei sunt mai radicali decat mine..)Deocamdata ,zice ca mai are multe de invatat,pare ok ! Cu sacrificiile, desi or fi fost momente cand am renuntat ca parinti la niste chestii, nu se pun ! Asa e normal, de la o vreme eu personal incep sa traiesc prin bucuriile aduse de copii..Stiu ca suna ciudat, dar..nu e ! Felicitari pentru educatie, dragi parinti !
Iar începi cu „sacrificiul”?
Foarte faină fiica ta. Îmi place.
Știu ce spui, al meu a fost în ultimii 10 ani de vreo 2 ori ”between jobs” – cateva luni de fiecare dată. Eram mai agitați decât el.
Și-a găsit singur de fiecare dată, n-aveam pile pe domeniul lui, nici nu-l interesau intervențiile pe alt domeniu.
Ne-a scos rapid din cap obiceiul ăsta lăsat din moși-strămoși 🙂
Comentariu beton!19
Ca să încep cu întrebarea: nu, nu te-ai sacrificat. Te sacrificai dacă interveneai pe lângă numărul 1 sau 2 din firma aia, îți făceai niște obligații, trebuia apoi să mergi la nuntă, botez, zile de naștere ale persoanelor respective (sau copiilor, nepoților lor) etc. 😜
Treaba asta se ramifică în două:
1. Fata va fi angajată, va fi fericită că a fost angajată pe baza cunoștințelor/aptitudinilor/experienței și nu pe pile, tu vei fi un tată mândru că nu a renunțat la verticalitate și că a reușit prin propriile forțe să ajungă acolo.
2. Fata nu va fi angajată.
2.a. Nici o supărare din partea ei, va încerca în altă parte. Tu vei fi oleacă supărat, fiindcă ai fi putut interveni, dar până la urmă te vei împăca cu gândul că se descurcă, e ok, va avea alte șanse, e minunat că ea se simte sigură pe ea și nu are nevoie de intervențiile tale.
2.b. Din întâmplare veți afla că persoană angajată în locul ei este beneficiara sistemului PCR (știu, e greu de aflat asta, dar, câteodată, reușești să afli, crede-mă). Dezamăgirea va fi cam mare și e important cum o veți gestiona. E posibil ca tu să fii o persoană destul de echilibrată care să nu bage în seama așa ceva. Eu m-aș cam oftica, iar la următorul interviu m-aș folosi de toată influența pentru a nu se mai repeta situația. Ea ar putea să treacă peste, la fel, fără să dea prea multă importanță. Sau ar putea să apară frustrarea și nesiguranța, și astea îi fac rău pe termen lung. Nu e ușor când vezi că locul îți este ocupat de un personaj care nici măcar nu știe să se lege la șireturi, doar fiindcă se folosește de anumite relații pentru a-ți lua fața.
Într-o societate ideală, discuția asta nu prea ar avea sens. Dar PCR-ul funcționează peste tot, la noi mai mult decât la alții, așa că azi ne pierdem vremea analizând dacă e bine să-i pui o pilă sau nu.
Cel mai important (asta la modul general) : dacă nu știe că ai putea s-o „ajuți”, totul este ok, n-o ajuta. Dacă știe, dar nu vrea s-o „ajuți”, respectă-i decizia. Dacă știe și te roagă s-o „ajuți” , nu fi idiot: ajut-o, bagă-te, rezolvă. Principiile, verticalitatea și onestitatea sunt fix o pwlă în România de azi, nu-ți călești copilul obligându-l să se descurce DOAR prin forțele proprii, ci doar îl umpli de frustrări.
Baftă!
Comentariu beton!53
Ioane, n-are blogu dăcât un like…în rest ce să zic…sper doar să nu fie vorba de ikea,că aia am văzut într-un afiș că și-au atins cota de gender equality
@Marius Mî,
Te-ai trezit? Vezi că hater-ul nambăr uan ți-a luat-o înainte, vino de trage-i un perdaf 🙂
Sa-ti mai zic ceva care mie mi-a parut ciudat: in Canada se prefera in companiile private angajarile prin lobby (era sa zic prin trafic de influenta :P). Se considera ca e mai safe sa angajezi pe cineva prin referinte, decat pe unul despre care nu se stie nimic….
Comentariu beton!19
nu e deloc ciudat. dar referintele (luate in calcul) sunt de regula profesionale. recomanzu oameni cu care ai lucrat (fosti colegi , clienti, furnizori , bla bla). nu oameni care stii tu ca-s simpatici la bere sau verisoara lu’ cumnatu soacrei…
Se practica dealtfel si in Romania. Eu personal am pus mana pe telefon si le-am gasit locuri de munca unor oameni pe care eram nevoita sa ii dau afara in urma unei restructurari. Am sunat oameni cu care lucrasem sa recomand oameni cu care lucrasem si erau prea buni sa puna mana pe ei niste straini 🙂 E cu totul altceva decat daca as fi sunat sa intreb “auzi , n-ai si tu un post caldut pentru fii-miu?”.
p.s. Mihai, fie-ta o sa ajunga departe cu atitudinea asta. Mark my words (and don’t ask me how I know that).
Comentariu beton!30
@ioana, ciudat mi se pare să pui semnul egal între recomandare și trafic de influență. 🙂 Primul lucru pe care îl fac atunci când am nevoie de oameni într-un proiect este să cer recomandări.
Și aici (NL) se practică treaba asta. În cazul în care cel recomandat se potrivește job-ului și este angajat (trece prin tot procesul, nu sare etape), înseamnă un bonus (în bani) pentru cel ce l-a „adus”. Nu cred că își dorește careva să-și pună obrazul pentru a aduce un angajat nepotrivit, pentru că numele lui va rămâne lipit de CV-ul ăluia.
Trafic de influență = Lobby
N-am știut că există atâta corupție în Canada…
Totodată, cât de lejer vorbiți de corupție în sectorul privat. Să nu vă mai văitați de corupția din sectorul public, ever. Mult securism pe deasupra, pe lângă favoritism…
Eu când am ajuns la „bubulin” (până să citesc ce e în paranteză) am crezut că ea te alintă așa și imediat m-am gândit că are dreptate să nu te lase să faci intervenția. Ce pilă e asta „bubulin”?
Comentariu beton!24
Bubalin ? Oare i s-ar potrivi lui MV așa ceva ? Pfoaii… imaginea face toți banii. Un bivol negru cu o eșarfă multicoloră surclasează până și un inorog cu o coadă curcubeu 🤣🤣
Comentariu beton!18
H&N, n-am gasit multicolor…
https://imgur.com/Tv8ghPf
Eu unul aș fi ales calea de mijloc, adică manevre din umbră, măcar să am o evaluare realistă a situației și firește că păstram discreția pentru a nu strivi corola de minuni😜
Știu exact despre ce vorbești. Și fii-mea a refuzat, la fel, orice ajutor din partea mea când am încercat să-i sugerez că aș putea vorbi cu diverse cunoștințe.
Acum are firma ei și muncește de rupe.
Îmi dă speranțe că generația lor va reuși să schimbe ceva. Pentru că au altă mentalitate.
Tu & ea nu înțelegeți că traficul de influență face parte din joc, în sectorul privat?
Citește niște comentarii de aici…
Eu am fost putintel suparata pentru ca baiatul meu, dupa ce se angajase mi-a comunicat ca le spune ,,pa” dupa o luna de munca. Inainte de a ma impiedica in freza lui, am tras aer in piept si l-am ascultat, argumentele lui erau foarte pertinente, a cautat un alt loc de munca, platit mai prost, dar in care a invatat enorm in primul an care s-a scurs.Trebuie sa faca un stagiu de vreo doi ani pentru a avea drept de a profesa, job-ul actual e un fel de sclavie pentru astia fara drept de semnatura (i-am spus sa nu uite asta, cand va angaja la randul lui stagiari). Ma bucur ca stie sa spuna ,,nu” cand e cazul. Si eu vorbisem cu un ,,sef” care chiar cauta un angajat pe acest domeniu, dar copchilul a spus ,,pas….daca am nevoie si sunt disperat, te caut yo”. E frumos sa poti invata si tu de la copiii tai.
Comentariu beton!17
Salut! Eu sunt mai pesimist de fel! E rau oricum ai dat-o! Stai sa te laud intâi: e minunat ca ai ajutat fata sa dezvolte un astfel de caracter!
Asa, e rau ca ai scris articolul inainte sa afle dacă e sau nu angajată, mai ales că e posibil ca nr 2 sau CEO sa citească p’aci! Daca peste ani se va dovedi că a avut acest articol vreo influență? Sau daca, angajată fiind, vrea cineva să facă o ironie si ii spune fetei ca: „ai fost angajată ca a scris tac-tu articolul ala!”
Mai bine scriai după ce aflați raspunsul lor!
#nudaticupietre
Îți imagimezi că toți angajatorii privați din țară or să ceară acum de la HR numele celor aflați în procedura de intervievare sau cum?
n’am lucrat niciodată pentru corporațiile străine din rromânia
am lucrat la stat (știți unde), la privat, în finlanda și toți șefii mei aveau un lucru în comun: SĂ PLĂTESC ȘPAGĂ, ȘI CÂT MAI MULTĂ, inclusiv în finlanda, unde curățam după vaci într’un grajd, nu mi’au făcut acte în 6 șase luni de muncă că așteptau să îmi trimită bani părinții din rromânia să le dau lor WTF
eu am observat că se caută la greu IT’iști, pentru celelalte locuri de muncă logic se cere șpagă
și în UE sau SUA se cere șpagă, cu excepția unor domenii super specializate unde se caută și nu se găsesc suficienți angajați
eu am ajuns la concluzia că pentru un loc de muncă nu’ți trebuie competență, cunoștințe sau experiență, ci să dai șpagă cât mai multă, CU EXCEPȚIA IT’IȘTILOR
Se dezbate încă. Ce zici?8
Serios?! Pe tine te tratează un medic fără competențe și angajat pe pile?
@laura: nu’l cunoști pe psihiatru meu care la început când ne vedeam la control îmi dădea de înțeles că vrea jumate din pensia mea, inclusiv contra sex, psihiatru meu fiind femeie și născută în același an cu mine, plus șicane, ultima fiind să mă programeze la control, s’o aștept o oră și când am sunat’o mi’a spus să vin a doua zi…
și sunt sigur că are pile, adică moși bășinoși care o f*t și o supun la perversiuni pentru locu de muncă
Se dezbate încă. Ce zici?6
Eu m-as angaja pe pile dar n-am :)). E foarte important pentru stima de sine sa reuseasca singura. Nu are de ce sa faca compromisuri, deocamdata. Bravo pentru ce v-a zis!
Pe de alta parte, asta cu pilele e cu du-te vino. Daca ma recomanda cineva, ca stie ce pot si cum sunt, se numeste pila? Si daca da, are neaparat o conotatie negativa? Ca atunci, am pus multe pile la viata mea. Mi-a placut sa am ceva bun de spus despre oamenii din jurul meu si sa le dau o mana de ajutor cand a fost cazul. Nu am fost in pozitie de decizie, doar de lauda.
Eu i-am zis fiică-mi că noi nu avem pile, deci trebuie să se pregătească deja intens pentru a participa la mai multe interviuri pentru job, când va ajunge la vârsta potrivită. La fel, i-am zis să se baricadeze sufletește și pentru cazurile când unele persoane cu pile îi vor îngreuna accesul la vreun job. Deja are în clasă astfel de colegi și colege cărora li se trec cu vederea multe tâmpenii, pe motive de…părinți. De, asta-i viața în România.
I-am zis să nu dispere, sigur cineva se va uita și pe actele ei de studii și va vedea că a terminat cu brio (așa sper să se întâmple, deoarece până acum e doar cu 10 pe linie).
Bravo fetei tale și bravo ție. DA, fiecare minut petrecut cu ea pentru a o construi moral e un sacrificiu pe care, din păcate, unii părinți nu-l mai fac azi. Că nu vor, nu au timp, nu au nici ei repere etc. Noi avem nevoie de verticalitatea asta.
Bucură-te. Meriți din plin.
RMD,iti zic din experienta personala si din experienta cu fie mea …..nimeni nu se uita la notele de pe actele de studii dar bafta fetei in continuare iar tu baricadeaza te sufleteste si mental ptr dezamagirile care vor veni.Cred ca etapa cea mai grea ptr un parinte nu este atunci cand copiii sunt scolari ci atunci cand sunt in cautarea unui loc de munca
RMD, nu este doar in Romania situatia asta si vorbesc din pura experienta. Nu am lucrat o zi in tara, dar din ce povesti am auzit, parca auzeam de situatii din tara in care ma aflu. Sincer, si afara din Ro e cu uscaciuni, nu e totul verde.
Mult succes si mai ales, bafta!
Claudia și Ulea, îmi exprimam doar o dorință. Hai, poate o iluzie. Mă gândeam că, dacă tot ne dorim competență în România, va veni și ziua aceea când competența să fie decisivă în angajarea unui om. Altfel, degeaba #rezist și vot la alegeri. E vorba de mentalități. Sper ca, până termină fii-mea studiile, să fie mai bine pe partea asta. Cred că pot să sper la ceva bun pentru ea, nu? Dacă nici eu, atunci cine?
Fie mea in anul 3 de facultate daduse peste unul care nu trecea daca nu cotizai cel putin asta era legenda care circula pe acolo.Eu,parinte nu model ,ii zic ….intereseaza te cat costa si ti trimit banii.Imi zice….nici sa nu te gandesti ,la cat am tocit mor cu el de gat daca nu ma trece.Rezultatul?A trecut o dar dupa trei incercari,timp irosit,nervi si lacrimi multe din partea ei.Sa nu mi vorbiti acum despre calirea caracterului blaa blaaa Intr o societate bazata pe cunostinte,pile si relatii daca nu profiti inseamna ca ti place futerea de cap.P.S.Intre timp a terminat facultatea si a plecat din tara ,oricum nu as fi avut destui bani ptr a o angaja in sectorul de stat .Nici aici nu i a fost usor la inceput avand si eticheta de est european dar cel putin a fost intr un mediu concurential unde la sfarsit conteaza doar daca esti bun sau nu ,cu durere in suflet spun ca a facut bine cand a plecat.
Comentariu beton!22
@Claudia, 100% de acord cu ce ai scris… cu multa tristete in suflet.. daca nu as fi egoista si nu m-as teme ca raman pe aci singura la batranete, mi-as indemna baiatul sa faca fix acelasi lucru… tara asta e pierduta… n-am acest curaj, el e doar anul I, poate mi-l fac pana termina…
Ioana, daca te astepti ca baiatul tau sa ramana in tara pentru ca ti e teama ca ramai singura la batranete, ori ai un copil tare mămos ori nu l cunosti.
@Ioana stai liniștită că dacă e să plece nu va avea nevoie de imboldul tău. Și dacă ți-e frică că vei rămâne singură nu înțeleg cine te oprește să te duci și tu cu el.
@ioana, tu ai facut copilu’ ca sa nu ramai singura la batranete? lui i-ai zis sau astepti sa imbatranesti mai intai?
Ah da, senzatia e si mai si cand reusesti la o firma d-asta cand tata nu stie pe nimeni! Sa vezi acolo pene umflate si zambete tampe, de pe ambele parti 😀
Bine, nu sunt in Ro, dar tot se pune, pentru ca aici nepotismul si mersul pe pile e mai ceva ca in tara, vai si amar. Dar se poate. Pile daca n-ai, iti faci si tot iese ceva. Macar asta imi spun eu mie ca sa ma simt mai bine :))
Ca parinte, iti inteleg perfect situatia si pozitia, chit ca abia peste vreo 10-15 de ani o sa ne gatim la job-uri si genul asta de situatii si dileme morale. Si felicitari, d.p.d.v. cod moral, modul in care ai crescut copilul este o reusita 100%.
Sper, pentru binele vostru, sa nu aflati ca, in urma interviului, ea ar fi fost optiunea nr. 1 dar … a sunat telefonul. Si la telefon era un parinte pentru ca nu a contat faptul ca daca copilul lui ia postul, cel calificat pe bune il va pierde.
Eu am patit-o in felul asta – dupa 2-3 serii de interviuri (inclusiv evaluare psihologica de cca. 8 ore, cu teste si alte minuni) eram in „pole position” pe un job la o mare multinationala, experienta mea pe domeniul respectiv fiind cam de ne-batut. Doar ca nu am luat job-ul. Ceea ce mi-a ridicat niste semne mari de intrebare a fost faptul ca atitudinea evaluatorilor la testul psihologic a fost una entuziasta in ceea ce ma priveste iar motivarea de la HR-ul angajatorului atunci cand mi s-a comunicat ca nu am luat postul s-a bazat pe faptul ca nu am luat un punctaj bun tocmai la evaluarea psihologica. Asa ca (m-a mancat in dos si) am inceput sa sap dupa informatii si detalii. Si le-am gasit – pe final de proces de recrutare, cand eu eram la 2 mm sa iau postul, la HR au venit niste instructiuni „de sus” ca o anumita domnisoara, asistent manager la un alt departament fara legatura cu cel in care era job-ul, si-a dorit o „noua provocare” si firma a decis sa-i ofere ocazia sa-si valorifice potentialul asa ca i-au dat jobul la care eu ma calificasem cu o tona de experienta si proiecte relevante si pentru care statusem in evaluari mai mult de o luna de zile. La ea s-a putut direct, fara experienta, fara nimic relevant care sa aiba legatura cu respectivul job. Si, pentru ca eu eram de departe ultra-calificat pe pozitia respectiva, cea mai rapida metoda sa ma scoata din carti a fost o poveste din asta legata de evaluare psihologica … ca profilul, ca e treaba de (ne)compatibilitate, ca mizerii.
Asa o greata m-a luat ca nici nu am mai stat sa verific a cui era respectiva domnisoara si ce fel de relatie avea cu autorul telefonului dar mi-as paria si ultimii bani ca nu era una etica sau morala.
Cea mai urata cicatrice cu care am ramas dupa experienta asta este lipsa de incredere in orice proces de genul asta. Am mai fost la interviuri, mi-am mai schimbat job-ul dar niciodata nu am mai avut incredere in recrutorul din fata mea.
Daca ar fi vorba despre cineva din familia mea, as face asa: as verifica eu personal daca copilul meu/ruda mea se califica la job-ul respectiv si, daca as concluziona ca are competente rezonabile pentru pozitia respectiva, nu m-ar opri nimeni si nimic sa fac orice presiune si orice demers ca sa ia job-ul. Si motivatia este simpla, eu am reusit sa trec peste dezamagire pentru ca nu eram la primul job si pentru ca aveam o varsta la care am gasit motive si resurse sa o iau de la capat. Dar daca esti un „copil”, o persoana mai sensibila sau daca o mizerie din asta te prinde intr-o perioada mai vulnerabila, asa ceva poate sa iti fie fatal.
Comentariu beton!19
sinistru e ca nici in sistemul public, nici in sistemul privat ideea de concurs si de meritocratie nu mai valoreaza nimic…
Ca precizare, sa nu fie niciun dubiu, muncesc de >21 de ani (cu „carte de munca”) si nu am muncit nici macar o singura zi la ceva care sa aiba legatura cu statul. Si nici nu am de gand sa ma duc spre „stat”. Doar ca … mizeria nu e numai la stat, din pacate.
oameni buni, am o mică precizare de făcut: la privat, angajatoru își asumă riscu angajării unor curve care sug și ling, dacă aia nu știe decât s’o sugă și să lingă și patronu o pune mare manager, atunci e problema patronului când afacerea se duce în cap și pierde tot, și știm cu toții că se duce dracu tot când angajezi sugătoare
pe când la stat, din 2005 până în prezent, sunt angajate pe mii de € toate curvele, în toate guvernările și de la toate partidele, inclusiv în timpu crizei economice din 2009 – 2011, am văzut la b1 la bună românia zilele astea că teodorovici are harem la ministeru finanțelor, 3 trei curve care se bârfesc și se urmăresc una pe alta
așa că să nu acuzăm mediu privat pe cine angajează, mai ales într’un mediu concurențial, pentru că privatu își riscă banii lui sau a băncii care l’a împrumutat cu garanții
Băi frate, că este moral sau nu, pilele fac parte din joc. Eu sunt adeptul că dacă o ușa se închide, altele două se deschid. Nu stau să îmi fac eu procese de conștiință, că a obținut jobul sau promovarea, doar din simplul motiv că e pila lui X, că s-a fwtut cu Y, că plm mea… fiecare se descurcă cum poate și cine poate oase roade. Și dacă face anumite compromisuri persoana respectivă va suporta consecințele, nu voi cei care susțineți moralitatea. Știți vorba aia românească decât să plânga mama mai bine să plângă mă-sa!
@Misule eu aș da telefonul acela. Pe șustache dar l-aș da.
PS. La doctori ca să vă facă bine pe cineva apropiat dați șpagă! Dacă da e cam același lucru.
PS2. În firma în care am lucrat, am recomandat o persoană, care în CV singura chestie care îl califica să lucreze acolo, era faptul că terminase facultatea care trebuia. În rest nu avea nici o treabă cu domeniul deși la facultate era unul dintre cei mai buni. Șefa mea mi-a spus că dacă nu îl recomandam eu nici măcar nu se uita pe CV-ul lui, dacă acesta ajungea pe masa ei. După doi ani de zile când am întrebat-o cum se descurcă al meu prieten mi-a zis că foarte bine și dacă mai am din ăștia să îi recomand.
Aline, poate că pilele fac parte din unele jocuri, dar din altele nu. Și sunt companii care iau foarte în serios anumite criterii de integritate, ba chiar tratează cu toleranță zero lipsurile, sau breșele. Cam ce crezi că s-ar întâmpla dacă un CEO de astfel de companie ar primi acest gen de apel de la tăticul unei candidate aflată în procesul de selecție? Oare nu ar reprezenta chiar un watch out în privința copilului, care se poate solda fie cu respingere fără alte discuții (pe sistemul ”așchia nu sare departe de trunchi”), fie cu necesitatea unor interviuri suplimentare, de verificare a aplecării candidatului către practici de concurență neloială. Evident, poate fi și situația în care nu e vorba de o companie pentru care principiile și integritatea să aibă prea mare valoare, caz în care acest telefon ar ajuta la angajare. Mă întreb doar: va fi bine pentru acest copil, cu o astfel de gândire corectă, să intre într-un mediu unde clar acest lucru nu se aplică și se respectă?
@Anduta te rog să îmi spui numele unei companii în care se aplică principiile despre
care vorbești tu. Jur că în secunda 2… îmi dau demisia și aplic cu limba scoasă la un job acolo. Ce dracu mă… suntem români și suntem mai sensibili când vine vorba de o pilă/cunoștință/relație și cine îmi spune altfel ori e Gica Contra ori nu e roman get-beget. Despre ce vorbim?
Știu în teorie sună al dracului de frumos… să poți fi echidistant și obiectiv, dar când vine vorba de practică, totul se schimbă la 180 de grade și obiectivismul se transformă în subiectivism în doi timpi și trei mișcări. Eu unul recunosc că… dacă aș avea de ales între o recomandare și unul pe care nu îl cunosc, ambii având același nivel de experiență/cunoștințe/etc… aș alege recomandarea.
Dacă nu ar fi ce trebuie… aș putea măcar să îi bat obrazul celui care a făcut recomandarea… și oricum aș avea perioada de probă când aș putea să îl dau afară fără retineri.
Mihai …nu înțeleg o chestie…. fiecare comentariu, indiferent de conținut are hate … uat dă fac îs going on? 🤔🤔🤔🤔
Apropo …. dacă donsoara e între joburi … o vacanța prin Asia, ceva? Așa 3 luni sabatice măcar 🙈🙈🙈😏😏😏
Două situații îmi vin în care s-a pus problema intervenției de către părinți întru ajutorul meu în raport cu terță parte și tot fără materializare.
1. Repartiția la cămin în anul I. Intrasem cu medie foarte mare și eram convinsă că voi sta în Moxa (cele mai ok cămine, cochețele, renovate, la walking distance de facultate), dar am fost repartizată în Tei. Zonă nașpa, cămin urâțel foc, ultimul etaj, 8, cu lift inutilizabil. Coșmar când primeam pachete de-acasă. 🙂 Mi-a picat fața, m-au luat nervii, ceva nu mi se părea în regulă, eram cu tata și țin minte că l-am întrebat dacă poate vorbi cu cineva din conducerea facultății, la secretariat, oriunde, să rezolve situația. Nu s-a băgat, nu cunoștea pe nimeni în București. Dar peste ceva vreme am aflat, chiar din gurițele lor mândre, cum își aranjaseră unii cazarea în Moxa. Cu PCR sau șpagă din partea părinților. După cum zice și Ionuț în 2b. Din fericire pentru mine, experiența din Tei chiar a fost foarte mișto, așa că nu s-a pus problema de frustrări, ba chiar m-am bucurat în final că lucrurile s-au petrecut astfel.
2. Carnetul de șofer eu l-am luat dintr-a treia. Cu șoc din partea instructorului (că nu înțelegea cum e posibil ca tocmai eu să pic dintre toți cursanții, căci la ore eram printre cei mai buni), cu supărare mare din partea-mi la primul eșec, la fel și la al doilea, așa că tata, care în orășelul de reședință se știa cu toate vârfurile diverselor instituții, m-a întrebat ușor îngrijorat dacă nu vreau să vorbească cu cineva de la poliție. L-am refuzat categoric, pentru mine era deja o luptă pe care voiam s-o câștig așa cum o pornisem și să-mi demonstrez că pot lua ”pe drept” afurisitul ăla de carnet.
Din articolul de astăzi mie mi-a atras atenția în mod foarte pozitiv acel ”vreau să mă ia doar dacă le-a plăcut de mine”. Bine, sper că și fetei i-a plăcut de ei, caz în care le doresc ambilor, candidatului și angajatorului să fie un ”perfect match”. 🙂 Serios vorbind și pe scurt: mult succes fetei să-și găsească jobul dorit și potrivit!
Comentariu beton!15
Stagiatura la Strehaia împreună cu soţia, căsătoriţi fiind înainte cu o săptămână de repartiţie ca să prindem oraş. Oricum o făceam dar aşa am prins 2 iepuri.
Făceam pe dracu-n patru ca să ne transferăm inapoi în Timişoara. Şi reuşim, fratele socrului, membru al Uniunii Scriitorilor îl cunoştea pe directorul cel mare de la ISIM şi ne face lipeala. Mergem în audienţă într-o zi, ne primeşte foarte degajat, ne pune în vedere că locuinţă canci, doar dacă e pe bani şi la sfârşit ne spune una de ne lasă mască, eu nefiind dus pe la biserică: „Aici, în ISIM, nu am nevoie de specialişti, am nevoie de oameni ascultători care să nu-mi iasă din cuvânt. Ordinele mele nu se discută. Dacă sunteţi cuminţi, ne înţelegem bine.”
Trei zile a dus nevasta muncă de lămurire cu mine până am cedat şi am revenit pe plaiurile vestice. Eram în 1981!
Deci şi înainte se practica chestia cu recomandarea, indiferent cât de bun ai fi fost. Plus că oraşele erau declarate închise şi greu te puteai stabili in vreunul. Aş fi preferat să fiu angajat pentru ceea ce ştiam eu nu pentru ceea ce ştiau alţii dar nu se putea! Meteahna asta nu a dispărut şi nu sunt şanse să dispară. E valabil şi pentru ţările celelalte! Şi afară sunt companii mari ale căror şefi au neamuri care taie frunză la câini prin ele.
O, Gabriel! Anii repartițiilor…Sigur că funcționau relațiile foarte bine. Dar parcă trebuia să stai pe post trei ani, apoi puteai pleca. Eu am făcut parte din ultima generație care a primit repartiție, în 1990. Am luat la București. Păcat că nu mai avea țara nevoie de ingineri. Eram 11 în total, absolvenții zic. A trebuit să plecăm unul câte unul.
Conform google cel mai mare angajator privat din România este K şi cum acolo cred că 80% din personal este feminin, ar fi fost doar o chestiune de timp până să se afle că a fost angajată pe pile şi ar fi urmat mizerii făcute de colegi. A procedat foarte corect.
Cât despre sacrificiu, hmm, cred că dacă copilul tău îţi cere ajutorul, merită orice sacrificiu cu condiţia să nu-i scoţi ochii mai târziu.
@shoric, mereu aplicat si la obiect… super !
Eu iau ca pe o glumă ce zice Shoric. Dar în caz că nu:
1. Și dacă nu e K ( se zice ”la unul dintre cei mai mari angajatori privați din țara asta”) și 80% din personal sunt bărbați, sau 50%-50%, care ar fi fost posibilele urmări și cum ar fi trebuit procedat în fiecare caz în parte?
2. Pfff, și eu care nu vedeam deloc cu ochi buni felul în care se fac angajările rudelor (inclusiv copiilor) în sectorul de stat, tot așa pe bază de ajutor/referințe/recomandări, că-i ziceam ”corupție”. Ca ”sacrificiu” tot nasol mi se pare, dar măcar e în altă direcție.
Nu este niciun K. N-am zis cel mai mare, ci printre cei mai mari.
ok, ok, greşeala mea.
Super faină fiica ta. Ai făcut treabă bună 🙂
Când eram prin liceu și încercam să-mi dau seama cam ce-aș vrea să fac cu viața asta, au încercat ai mei să-mi propună diverse variante în care m-ar fi putut ajuta într-un fel sau altul. Ba cu un post undeva, ba să-mi deschid nu-știu-ce. Pentru ca eu să o iau în cele din urmă într-o cu totul altă direcție decât a lor, nu intenționat, ci pur și simplu am găsit ce îmi plăcea. M-au susținut, m-au încurajat, dar am ajuns unde am ajuns pe cunoștințele și pe puterile mele. Dacă am prins proiecte, joburi, contacte, le-am prins strict în urma recomandărilor oamenilor care au fost mulțumiți de munca mea. Și e cea mai mare satisfacție a mea de până acum.
Eu zic sa stai în banca ta. Las-o sa se descurce singura pentru ca nu vei putea sa o ajuți mereu. În felul asta își face propria viata, cu propriile alegeri și propriile puteri. Și ar trebui sa nu mai încurajăm nepotismul, care și asa a atins cote alarmante în tarisoara asta. Părerea mea.
Ii țin pumnii sa obțină un loc de munca, exact asa cum îl vrea ea!
io vad ca toata lumea te intelege, Mihai, asa o fi….s-a putea sa fi plecat io de prea mult timp si sa nu mai pusc deloc cu mentalitatea damboviteana. s-ar putea.
mie mi se pare incalificabil sa-l suni pe copil si sa-i zici ca intervii tu pt el…oricat s-ar putea sa nu-ti convina ce zic, asta inseamna in primul rand minarea increderii de sine. adica ce-si zice copilu:” tata n-are incredere in mine”. tatal lui, parintele, care ar trebui sa sustina copilul pana-n panzele albe…cum am zis, s-ar putea sa-mi scape sensul de sustinere a unei odrasle, asa cum e el inteles de majoritatea romanilor…
2. daca va doriti o tara ca afara, :), well, tot aud chestia asta si o citesc prin presa romana, de asta zic. deci, daca va doriti una ca asta, trebuie sa incetati cu vorbele, telefoanele, mita, coruptia, nepotismul, traficul de influenta…daca suna prea dur, imi pare rau, dar pasul asta trebuie facut de voi, de romanii de rand. pt ca, sa vrei sa dai un telefon ca sa pui o vorba buna, deoarece cunosti pe No2 sau 1, EXACT asta este. a se folosi de cunostinte pt a favoriza pe cineva in defavoarea altcuiva….ok, pot sa inteleg daca voiai sa dai un telefon sa o referi pe fata, sa o ia pt testare 3-6 luni pt ca are experienta in domeniu, poate ceva rezultate, s.a.m.d. si daca nu-s multumiti isi dau mana la final se incheie capitolul si asta este. asta ar fi fost cu totul altceva, se practica peste tot in lume, cum bine zic cateva persoane mai sus. dar tu nu asta ai zis. 🙂
3. fetei tale, chapeau, exact atitudinea pe care trebuia sa o aibe. genu’ : „mai du-te-n pwla mea de mentalitate deprinsa din analele congresului al x-lea al pcr, nu se mai poate asa daca vrem sa mergem inainte!” sunt sigur ca intelegi. so, s-ar putea sa semene cu mama ei, deci, treaba, genetica adica, sa n-o fi facut tu. 🙂
p.s. nu scriam atata si poate nu asa de dur, dar mi-ai adus aminte inca o data de ce-am plecat din romania…la inceputurile anilor 2000, aproape toate cunostintele mele se angajau pe pile care pe unde apucau, toti absolventi de facultati, dar fara nicio experienta. multi au intrat in partide politice doar pt a-si facilita mai apoi o cariera in domeniul pregatirii. as fi putut face la fel, am refuzat vorbe bune sau telefoane, la fel ca si fata ta, si m-am dus la interviuri, 2-3 si pana la urma oamenii si-au dat seama ca nu-s vreun handicapat. si mi-a prins mult mai bine sa stiu ca n-am acceptat niciun fel de ajutor, iar cand am priceput ca n-o sa le pot face fata pilosilor si nepotistilor, m-am carat de-acolo fara nicio urma de regret. iar cei aproape 20 de ani care au trecut de atunci se pare ca-mi dau dreptate…my 2 cents, adica banutii mei, cum s-ar zice 🙂
Știi ce ușor e să faci teoria corectitudinii și ce complicat e când știi că poți să-ți ajuți copilul? Și mai ales când știi că alții n-ar avea nicio problemă s-o facă. Citește comentariul lui @Ionuț și-o să înțelegi exact de ce.
Radu, în teorie e cam cum zici. Dar România este încă țara pileleor și a mitei , din păcate. Nu toată dar în general cam așa stau lucrurile. Suntem principiali, vrem să schimbăm lumea, luptăm pe baricadele valorilor absolute dar când este vorba de copiii personali, ne vine firesc să vrem să ajutăm în pofida a tot ceea ce ni se pare -și este chiar- înalt și nobil.
Știi cum e cu părinții ăștia? Ce paradox? Oricum ai face, oricum ai da-o, nu e bine. Dacă vrei să ajuți nu e bine, dacă nu vrei să ajuți tot nu e bine.
Oricum, chapeau pentru că te-ai descurcat! Nu-i puțin lucru!
Și în alte țări există nepotism, pile, mafie și altele. Cu cât o țară este mai mică și mai săracă, cu atât este mai coruptă.
@Mihai, cu riscul de a ma repeta, copiii nu au nevoie de astfel de ajutoare. parintele trebuie sa aseze copilul pe drumul bun, pe linia dreapta, sa stie sa-i dea toate ustensilele de care are nevoie si sa-i zica cum sa le foloseasca, sa-i dea sfaturile cele mai bune… in fine, sunt sigur ca intelegi. stii cam cum ai facut acuma? ca-n chestia aia cand in loc sa-l inveti sa pescuiasca, tu-i cumperi 5 kile de peste.
am citit si ce-o scris Ionut, si nu pot fi de acord, pt ca daca asta-i problema stringenta in Romania, si anume daca nu intervii tu pt al tau intervine altcineva pt al lui, atunci, inseamna ca nu vreti sa schimbati nimic.
io, daca nu am mai zis-o, v-o repet, de aia m-am si carat de-acolo, pt ca fara sa fiu vizionar, am realizat ca nu asa ceva vreau pt copiii mei. am ales, cu alte cuvinte, genul ala de alegere pe care poti sa-l faci in viata… uite ca discutiile de azi imi sunt martore.
no, stiu, acuma imi iau la suturi in cur, cacalau, pt ca am putut sa scot o asemenea aberatie. 🙂
Radu, stai liniștit, nu-ți iei niciun șut, fie și doar pentru că distanța de la care ne scrii ar face imposibil acest lucru 🙂 Eu doar la aia cu pescuitul aș dori să fac o mică observație, în sensul că nu mi se pare deloc că e ca și cum i-ar fi cumpărat alea 5 kile de pește în loc s-o învețe să pescuiască. Ci a întrebat-o dacă vrea să-i cumpere, în timp ce ea deja pescuia corespunzător. Cu scuze de intervenție, dar e o diferență pe care am vrut s-o evidențiez. De la gând/intenție/întrebare la faptă este o treaptă importantă, ce eu cred că nu merită să fie ignorată.
Aș zice că dacă era vorba de un job la stat, aveai toate motivele să rînjești fasolea. Dar așa, la privat, am unele rezerve. Mă gîndesc că aici nimeni nu vrea în bisnisu propriu frecători de mentă pe bază de obligații. Chestia cu brînza frățească… Ba chiar e foarte binevenită o recomandare dacă chiar poți să fii obiectiv și poți garanta pentru capacitatea copilului pe subiect, mai ales dacă și el își dorește să lucreze în firma aia. Ideea e să știi ce faci. Că dacă tu pui o vorbă la fabrica de bătut cuie iar fata e expertă lvl 100 la cusut gherghef, te umpli și tu de cacao instant. Și te vei asorta cu culoarea ochiului cu care te va privi data viitoare numărul doi de acolo…
Evident, am întrebat dacă vrea să vorbesc, după ce mi-a spus că interviul a mers bine.
Poate că fata nu știe că și tu lucrezi acum undeva unde ai ajuns (dacă nu greșesc) printr-o recomandare.
N-am ajuns prin nicio recomandare. Mi s-a spus doar că există poziție deschisă. Dacă vrei să știi exact cum am ajuns, îți recomand să citești asta: https://mihaivasilescublog.ro/2016/05/13/ai-curaj-urmezi-visurile/
Chapeau fetei și vouă, părinților fetei!
Cunosc starea ta și confirm că este puternică și intensă. Am vrut să particip cu niște bani pentru un job și mi s-a răspuns politicos și ferm: nu voi da mită și nu voi lua mită niciodată în viața mea!
Mi-au dat lacrimile. Și da, ca și tine, am simțit că am făcut totuși ceva bun în viața mea…
Când aud astfel de vești, le socotesc bune foarte și de mare speranță pentru România.
Mare lucru…..! Să te surprindă o situație normală!?
Asta e normalitatea, doamnelor și domnilor. Pe ce lume trăiți?!
Lumea în care trăiesc eu, în care mi-am crescut și educat fiul, este asta, adică cea în care ești cinstit, corect, înveți și muncești ca să dobândești abilități și aptitudini. Este lumea în care nu am primit nimic pe nemuncă, pupe, pile și relații.
Este lumea în care, dacă nu ești capabil și nu poți dovedi contrariul, nu primești un job.
Este lumea în care, chiar dacă ești super-calificat, super-școlit și cu experiențe vaste profesionale, abia găsești un loc de muncă și acela foarte prost plătit.
…..etc.
Așa că, scuzați-mă că nu vă felicit pentru ceva ce era normal să fie și nu să vi se pară ceva atât de deosebit încât l-ați făcut subiect de articol.
Noi, cei mulți, așa trăim, pe realizările noastre.
Fără pile, fără vorbe șoptite spre CEO, fără relații prin primării, consilii, prefecturi și alte instituții supra-aglomerate de mulții recomandați de potentații bugetari ai vremurilor.
Felicit, în schimb, copila. Pe cea care a ales să parcurgă cursul normal al vieții profesionale.
Cu oameni ca tine si ca ei se construiește. Cu oameni ca tine și ca ei putem spera la un viitor mai bun. De fapt…la un viitor.