De fapt, articolul ar fi trebuit să aibă titlul „cum să NU vizitezi coasta amalfitană”. Pe care poți s-o vizitezi cum vrei tu, dar în niciun caz cu mașina. O să și explic de ce, ca să nu mai facă și alții greșeala mea.
Înainte sa mă hotărăsc să închiriez mașină, am tot căutat informații relevante pe net. În sensul că nu-mi era foarte clar dacă-mi trebuie sau nu. Da, mai ziceau unii și alții că e greu cu parcările, că drumul e foarte îngust și se circulă greu, dar, una peste alta, nu mi se părea ceva de speriat. Și toate astea pentru că n-am găsit un singur articol în care să scrie negru pe alb: dacă vrei să te duci, în august, cu mașina pe coasta amalfitană, mai bine îți bagi un băț în… partea dorsală. Adânc, foarte adânc.
Mno, să le luăm pe rând.
În Italia ai trei posibilități mari și late să parchezi. Prima – pe locurile free, marcate cu alb. Astea sunt așa, un fel de Fata Morgana, a auzit toată lumea de ele, dar de văzut nu le-a văzut nimeni. Cel puțin, nu în zonele unde te interesează pe tine să ajungi. A doua – pe locurile cu plată, marcate cu albastru, unde te costă un euro pe oră. Astea există, sunt peste tot, doar că în zonele pline de turiști n-o să le găsești niciodată libere. A treia – în parcările private. Astea sunt de două feluri: cu preț pe oră (de la 2.5 euro, la 6) sau cu taxă fixă de 20-30 de euro. Well, partea cu adevărat nasoală este că în cele două orașe, Amalfi și Positano, cele mai vizitate, niciuna dintre cele trei posibilități nu-ți folosește la nimic, pentru că toate locurile de parcare sunt pline de la prima oră până noaptea târziu.
Bine, ar mai fi și-a patra: lași mașina pe locurile marcate cu galben, pentru persoane cu dizabilități sau aiurea, unde ți se pare ție c-ai avea loc. Dar pregătește-te să decartezi o amendă de câteva sute de euro, că ăștia nu glumesc cu așa ceva.
Iar dacă ești extrem de norocos sau ai linie directă cu bărbosul suprem și totuși găsești un loc de parcare, crede-mă, de bucurie îți vine să nu mai iei niciodată mașina de acolo.
Dacă nu te interesează partea cu parcatul și-ți spui, exact cum am făcut și eu, „lasă că n-o fi dracul chiar atât de negru, mă descurc eu cumva”, mai trebuie să știi că șoseaua care străbate coasta este extrem de îngustă, plină de serpentine și viraje foarte strânse. Pe multe porțiuni nu au loc să treacă una pe lângă cealaltă mașinile care vin din sens opus și una dintre ele trebuie să dea cu spatele până unde e drumul mai lat. No fucking joke, am văzut asta de cel puțin trei ori.
În plus, unele curbe sunt atât de strânse că nu există niciun pic de vizibilitate. Ca să te asiguri că nu vine nimeni din sens opus, trebuie să te uiți în oglinzile de pe marginea drumului (și tu nu ești obișnuit să faci asta), iar unde nu ai oglinzi trebuie să claxonezi și să te rogi să nu vină nimeni sau, dacă vine, să-ți audă claxonul și să reducă viteza. Și toate astea se întâmplă în condițiile unei aglomerații greu de imaginat, în condiții de presiune maximă de la cei din spate, pentru că se circulă aproape permanent în coloană și în condițiile în care va trebui sa te obisnuiești cu scuterele care sunt peste tot și care par a ave propriile lor reguli de circulație. Mno, pe scurt, dacă nu te știi șofer și stăpân pe volan, sfatul meu e să stai pe fundul tău și să nu te duci cu mașina.
Ah, încă ceva, dacă îți imaginezi cum să te plimbi tu așa romantic de-a lungul coastei și din când în când o să mai oprești să mai faci câte o poză mișto cu marea, zarea și culoarea, ei bine, o să rămâi cu visatul. Sunt șanse mai mari să câștigi la 6 din 49 decât să găsești un loc liber pe marginea drumului.
Repet, nu știu ce se întâmplă în aprilie sau în octombrie, dar în august situația stă exact cum am descris-o. Și totuși, cum faci să vizitezi coasta? Că doar de-aia te-ai dus acolo.
Îți cauți cazare în Salerno, unde, pentru că deja vorbim despre un oraș mai măricel, prețurile sunt mult mai decente decât pe coastă. Mă rog, nu atât prețurile în sine, cât raportul calitate preț. Eu am stat într-un apartament, luat prin airbnb, care arată ca-n reviste. În plus, tot pentru că orașul e mai mare, deci nu mai există viermuiala de turiști de pe coastă, am găsit și parcare de fiecare dată când am avut nevoie (nu moca, după cum spuneam, așa ceva nu există, dar am găsit parcare din aia marcată cu albastru).
În căpoșenia mea inconștientă, m-aș fi dus cu mașina de la Salerno spre Amalfi, că doar de-aia o închiriasem. Marele meu noroc a fost că l-am rugat pe Fabio (tipul care mi-a închiriat apartamentul) să-mi dea ceva sfaturi vizavi de mersul cu mașina. Pe om l-a pufnit râsul când a auzit ce vreau să fac și mi-a zis că singurul sfat pe care mi-l poate da e să las mașina la Salerno. Abia atunci mi-am dat seama că mă încăpățânez aiurea și-am renunțat.
Așa c-am lăsat mașina în Salerno și de acolo am mers cu feribotul până la Amalfi. Iar de la Amalfi la Positano, am luat autobuz. Nu pentru că mi-aș fi dorit, dar am ajuns prea târziu în port și-am pierdut ferry-ul. Ca să fie clar, de la Salerno poți sa iei ferry-uri pentru orice localitate de pe coastă, iar între localități te poți plimba cu autobuzele. Care sunt relativ ieftine, vin destul de repede și-ți oferă și experiența mersului pe șosea, pe coastă, dar cu mult mai puține riscuri. Pentru că șoferii ăia care le conduc știu drumul cu ochii închiși.
Dacă totuși ai apucat să închiriezi mașină și nu mai poți anula rezervarea fără să pierzi banii, folosește mașina să vizitezi alte zone. Ești în Italia, ce naiba, la fiecare aruncătură de băț o să găsești câte o piatră celebră sau un loc în care să-ți dorești să mergi. Du-te și vizitează Pompeii sau du-te pe Coasta Cilento. A propos, mie Coasta Cilento mi s-a părut, de departe, cel mai mișto loc pe care l-am văzut în vacanța asta. Am ajuns, la recomandarea unei preietene de-ale radarului uman, la Perdifumo, o localitate micuță, mai precis un sătuc, care arăta exact ca-n filmele vechi italiene. Să vă mai spun și că la cârciuma din sat am mâncat dumnezeiește?
Gata. Sper să fie de folos cuiva articolul ăsta, că de-aia a ieșit lung cât o zi de post.
P.S. Să nu uit, dacă vrei o experiență de neuitat, du-te și plimbă-te cu mașina pe străzile din Napoli. Am înțeles că numai la Istanbul mai există haosul perfect care domnește pe străzile din Napoli. E adrenalină curată modul în care mașinile nu respectă nicio regulă, scuteriștii zboară din toate direcțiile pe lângă tine și pietonii traversează pe sistemul fiecare pe unde poate. Totul sub privirile placide ale polițistilor, desigur.
Te plângi de imposibilitatea accesării locurilor de parcare? Păi dacă n-ai luat cu tine eșarfa violet și iconița cu Arsenie, io ce să-ți fac? Ești păcătos, d’aia n-ai prins 😜 Coaste-n sus, coaste-n jos, da’ dă ceafă și micii mici ai uitat? ‘tu-i pizxa măsii dă treabă 😜
Comentariu beton!23
Io cred că nici Arsenie însuși nu parchează p-acolo.
Necredinciosule 😜 Taci acolo!!! Bagă castraveți și petale de trandafiri 😉
Salutare,
Daca ma intrebai,iti spuneam sa stai bland cu masina pe Coasta Amalfitana🤗
Mi s-a parut ireal cum se circula pe serpentinele alea,iar soferii de pe busurile Sita,adevarati soferi.
Toate bune iti doresc si drumuri intinse😀
Ca pieton în Napoli, mi s-a părut că traficul auto e ceva mai haotic decât în București. Iar oamenii (șoferi și pietoni) mult mai veseli. Înjurau toți, desigur, dar așa, cu veselie, nu cu încrâncenare 🙂
Comentariu beton!17
Da, da, e o veselie continuă acolo.
După ce-am făcut cunoștință cu traficul italian, cel din București și în general, din România, mi s-a părut poezie. În orașe, mai treacă-meargă, dar pe autostradă, ferească! Să conduci tu regulamentar cu 100 și ceva la oră pe banda a doua și să vezi mașină pe banda unu care merge cu 70-80, chiar cu mai puțin uneori, semnalizând și tăindu-ți fața în secunda doi…acolo să vedeți înjurături, și fără pic de veselie. La prima fază de genul eu am crezut că e o excepție, când colo-era ceva obișnuit. Am și renunțat la traseul inițial de a vizita mai multe zone propuse din acest motiv și am rămas și cu sechele: de fiecare dată când depășesc mașini pe o autostradă mă rog in gând să nu fie vreun adept al stilului de condus italienesc la volan.
Mare problemă mare cu parcarea în Italia! În marile orașe, în zonele turistice și în august doar cu pilă la Dumnezeu reușești să mergi cu mașina. N-ai știut, acum știi! Mulți turiști folosesc trenuri și autobuze. Este teribil să ai grija asta a parcării! Pur și simplu se întâmplă des să nu găsești loc. Ce faci în această minunată situație?
Comentariu beton!11
Am vazut ca stii aia cu ,,Vedi Napoli e poi muori” intr un film la care am ras ca nebuna si care descrie perfect atmosfera Napoli si ce e prin jur personajul principal,unu care venea din nordul Italiei trimis la munca in sud,obisnuit cu totul alte reguli zicea ,,Vedi Napoli e poi muori?!?! Si…muori ammazzato”
Putea să închei articolul la „dacă vrei să te duci în Italia în august”. Nu înțeleg de ce ai face așa ceva cu excepția cazului nașpa în care se închide firma și te trimite obligat-forțat tocmai atunci în concediu.
Totuși nu m-ai deturnat de la planul de a conduce odată ș-odată pe Coasta Amalfi, dar desigur, nu vara. Mulțumesc pentru ponturi.
Ca fapt divers, înainte de începerea sezonului, într-un iunie, am prins locuri de parcare gratis în Italia. Am plătit, în schimb, șezlongurile cât o parcare pe toată ziua probabil.
Italia in august…not! Nu doar ingramadeala, dar si temperaturi f mari.
Executat in a doua jumatate a lui octombrie, max 25C ziua.
Nu-mi zi de masina in Istanbul, am experimentat o data, apoi ne-am invatat minte.
Totusi condus mai nasol decat in Salonic – tot jumatea lui octombrie – nu cred sa fie!
Nu vreau să fiu gică-contra, însă m-am întors acum 2 zile din vacanță din Italia – un fel de euro-trip, Franța & Italia, 11 zile.
Am găsit locuri de parcare gratuite și în Torino, și în Milano, și în Monterosso al Mare. Totodată, am găsit și locuri de parcare cu plată (libere) – în toate zonele de mai sus, dar și în Bellagio, la Lacul Garda, Genova și în alte zone.
Cea mai mare problemă, referitoare la parcare, am avut în zona Cinque Terre. Dar cu puțin noroc și 20-25 de minute de căutat, am găsit loc cu plată (1.5 euro/oră).
Referitor la trafic – da, italienii sunt „paraleli” cu sportul ăsta. Dar să vezi francezii 🙂
Observ mulți oameni care spun: „nu Italia în august”. V-aș contrazice cu fapte și dovezi. M-am întâlnit cu prieteni care locuiesc în Torino și în Genova și ambele grupuri mi-au spus clar – Italia e cel mai mișto de vizitat în august. Nu e aglomerația din iunie-iulie, iar vremea e genială. Și fix asta mi s-a întâmplat mie 🙂
Nu compara orașele mari cu ce e pe coastă. Și eu am găsit parcare în Salerno de câte ori am avut nevoie. Și Salerno nu e Milano sau Torino.
Monterosso al Mare nu e oraș mare și e extrem de vizitat – ca toată zona Cinque Terre, de fapt.
Eh, oi fi tu mai norocos.
șoferii de autobuz din italia sunt super de treabă!
când dormeam pe străzi prin sudu italiei și aveam nevoie să ajung undeva sau mă plictiseam, luam autobuzu GRATIS
fiind orașe relativ mici și șoferii vorbind între ei, mă cunoșteau, nu îmi cereau bilet dacă făceau control și mă lăsau în pace
șoferii de autobuz din sudu italiei mi s’au părut SINGURII italieni de treabă și pe care să mă bazez
ps: în toate orașele din sudu italiei este un transport în comun bazat pe autobuze foarte bun, pentru străzile mici medievale sunt microbuze și niște chestii mici „il piccolino” în siracuza de exemplu, în sărăcia de napoli este și transport public de noapte, în celelalte orașe ultimu autobuz pleacă la 23:00
Cum sa te duci pe coasta amalfiana ca sa te plimbi cu masina?!😂 te plimbi cu barca, ferryboat-ul, scooterul si vezi coasta in toata splendoarea ei.
Bună, Mihai,
Eu am renunțat sa imi fac o parere doar din articole citite, ca in jurnalism….din 3 surse
In ultimii ani, youtube este de baza, pozele pot fi facute din unghi bun, articolele pot fi subiective, dar un filmulet/vlog ajuta cel mai mult.
Pe coasta sau in Cinque terre este de evitat mașina, nu sunt locuri de parcare plus ca autobuzul si trenul au prețuri foarte bune si nu se merita inchiriatul. Pentru cei care nu au fost in zona, Napoli este locul cu cea mai ieftina pizza si pizzeria unde s-a filmat eat, pray, love. Multe deserturi si locuri superbe. Recomandat primavara sau toamna, vara este f aglomerat si cald
Mihai, exceptând aglomeratia, ti-a placut zona?
Am venit la spartul târgului.
În Stambul n-am călcat, dar m-a informat Doamna că ei i s-a părut mai abitir ca Napoli.
In loc de masina inchiriezi un scuter. Are viteza ideala pentru admirat privelisti si se parcheaza mult mai usor decat masina. Sau mergi pe varianta eco cu bicicleta. In felul asta nu mai risca nici blugii sa intre la apa 😊