Eu merg pe principul „unde nu mă pricep, nu-mi bag nasul, îi las pe ăia care chiar știu ce fac”. Să ne înțelegem, nu sunt vreun hipster boem care nu știe să schimbe un bec. Nu mă sperie să schimb o priză sau să repar chestii, dar, când am impresia că mă depășește ceva, chem pe cineva care se pricepe.

Ei, săptămâna trecută aveam nevoie să instalez un suport tv din ăla de perete. Alternativele erau două mari și late: să împrumut o bormașină și să fac eu treaba sau să găsesc pe cineva care cu asta se ocupă.

După ce mi-am imaginat cum voi sta să măsor de zece ori și tot nu voi fi sigur că dau găurile alea aliniate și-o să montez, în final, cel mai strâmb suport tv din București, mi-am zis că mai bine trec la varianta safe: să găsesc pe cineva pentru care toată lucrarea e floare la ureche. Plus că nu mai trebuia să mă agit sa împrumut nicio bormașină.

Și de-aici începe circul. Evident, am băgat un search pe google după meșteri, meseriași, d-astea. Am dat imediat peste un site care chiar așa se numește, meșterul casei, și unde se părea că voi găsi imediat omul de care am nevoie. Well, am zis bine, se părea.

Am sunat. Mi-a răspuns un cetățean care avea un sictir în voce de ziceai c-am vorbit urât cu doamna mă-sa la coadă la tigăi. I-am explicat ce vreau, s-a rățoit nițeluș la mine (n-am înțeles exact de ce), după care mi-a aruncat în scârbă un „vă sun înapoi în 10 minute” și dus a fost. Au trecut mai mult de zece zile de atunci, încă mai aștept să sune.

După ce-am așteptat cele 10 minute, și încă 10, și încă 10, am trecut de faza de negare și-am înțeles că n-o să mă sune nimeni niciodată. Așa c-am început să sun pe bandă rulantă la diverse anunțuri de pe google.

Deja îmi pregătisem un  text standard. Am nevoie de un meseriaș cu bormașină. Îl iau cu mașina de unde vrea el, după ce execută cele patru găuri și văd suportul montat pe perete, îl duc înapoi cu mașina unde vrea el. Plătesc 100 de lei pentru tot deranjul.

Ia ziceți, credeți c-am găsit pe cineva? Repet, pentru un cetățean de meserie era treabă de zece minute, hai cinșpe, cu tot cu scosul suportului tv din ambalaj și băut de cafea. Nu, frate, n-am găsit. Când le spuneam ce vreau, toți strâmbau din nas de parcă le ceream să îngroape un cadavru de bizon, în putrefacție, cu mâinile goale. Vă spun, nu visau decât la comenzi de ridicat vilă parter plus trei sau la schimbat instalația electrică în Palatul Parlamentului. Suta mea de lei, pentru cele zece minute de muncă, îi lăsa complet indiferenți, cred că doar din polițețe nu-mi închideau telefonul în nas cu un „săracule”.

Ah, unde mai pui că n-aveam pretenții să vină la o oră anume. Când putea meseriașul, atunci făceam treaba, cu condiția să fie în ziua aia. Nu, nu voia nimeni și, credeți-mă, am intrat pe o grămadă de site-uri unde, teoretic, ar fi trebuit să găsesc în doi timpi și trei mișcări.

Până la urmă, am găsit pe olx un anunț care zicea ceva de genul „că rezolvă orice lucrare din casă”. Am sunat, mi-a răspuns doamna Ana. Doamna Ana, care era așa un fel de dispecer, m-a ascultat cu atenție și mi-a zis că toți cei trei băieți sunt la lucrări, dar că, pentru banii ăștia, îl ia pe unul dintre ei și mi-l trimite. Să am răbdare jumătate de oră, că mă sună Nicu și stabilesc cu el ce și cum. Si exact așa a fost. În jumătate de oră m-a sunat Nicu, mi-a zis de la ce oră poate, m-am dus și l-am luat cu mașina, douăzeci de minute mai târziu pleca fluierând și cu 100 de lei în buzunar.

Ah, să nu uit. Pe când se pregătea Nicu să se apuce de treabă, n-am avut de lucru și m-am întors spre radarul uman, care lucra ceva foarte concentrată la laptop:

– Nici măcar n-aveam de unde să fac rost de bormașină din asta.

Distinsa făptură s-a oprit o fracțiune de secundă din ce făcea, a aruncat o privire spre Nicu și bormașina lui profesională, și s-a interesat dezinvolt, aparent preocupată de subiect:

– De ce? E Chanel?

Moment în care m-am întrebat ce-oi fi avut în cap să-i spun așa ceva, iar Nicu a început să râdă cu lacrimi.

Sunt un norocos, ce să mai.

Ce voiam de fapt să întreb, oamenii ăștia nu mai au valoarea banului sau care e explicația? Că eu pur și simplu n-am înțeles cum de refuzau să câștige 100 de lei practic nefăcând aproape nimic.

 

sursa foto: pixabay