Din punctul meu de vedere există două feluri de vegani: cei care-o fac din convingere, strict pentru ei, și-i doare-n lupă de ce cred ceilalți despre treaba asta și cei care în permanență au nevoie de validarea celor din jur. Știți voi, ăia care, deși nu intersează pe nimeni, îți povestesc în primele cinci minute după ce i-ai cunoscut cum nu mai mănâncă ei carne și cum treaba asta o să influențeze decisiv viitorul acestei planete.

Și doamne ferește, în loc să cazi extaziat în fund în urma acestei mărturisiri nesolicitate, să faci greșeala să le dai de înțeles că măreața lor realizare te lasă rece sau să scapi vreo glumă de genul „și dinozaurii erau ierbivori și tot au dispărut” că ți-ai dat foc la valiză. Plus că riști s-asculți o prelegere de minim patrușopt de minute despre cum ienupărul are aceleași proprietăți nutritive cu mușchiul de vită, pulpa de goji înlocuiește cu succes carnea de vânat și măceșele sunt o delicatesă pe lânga care prepelița în aspic seamănă a parizer expirat.

Am prieteni vegani, cunosc în permanență cetățeni vegetarieni, vegani sau raw-vegani. Am apreciat întotdeauna când mi-am dat seama singur de convingerile lor într-ale mâncării sau chiar a trebuit să-i întreb ca să mă lămuresc. Dar ăștia sunt rari, sunt mai rari decât Acuzativul în discursul lui Tăriceanu.

Chiar zilele trecute am văzut ceva postare pe facebook în care o duduie aniversa se lăuda c-au trecut nu știu câți ani de când nu mai halește carne. Și dă-i și bate câmpii că cât de sănătoasă e ea, că ce bine se simte și că cum nu regretă deloc c-a luat decizia asta. Evident au început să curgă și comentariile care-i țineau isonul. Bravo, fată, ești cea mai tare. Mă inspiri. Și eu am renuntat la carne și mă simt de parcă m-am născut ieri. Și multe altele de același gen. Oamenii practic se pupau de zor în fund unii pe ceilalți, fără să-i întrebe nimeni nimic, și părând că de fapt vor să se convingă singuri că nu regretă nimic.

În timp ce pentru mine, din exterior, toate bălmăjelile lor nu însemnau decât unul și același lucru: “bla, bla, bla, bla, bla, mi-e dor de-o fleică de porc ca de mama”.