Am făcut întindere la deget de la câte block-uri am dat celor care în timp ce mă înjurau, după postarea referitoare la furtuna din vestul țării, susțineau sus și tare că “n-ai cum să te pui cu natura” și mai ales celor care dădeau ca exemplu uraganul Irma, motivația fiind: “uite, și la americani au murit oameni”. Așa că am să las asta aici. 

N-au înțeles ce înseamnă un uragan și că nu există niciun termen de comparație între ce-a fost în statele unite și ce-a fost la noi. Dacă prin absurd ar trece vreun uragan prin România de astăzi, în urma lui ar rămâne doar stâlpii de susținere de la Casa Poporului. Dac-ar rămâne și ăia.

N-au înțeles că într-adevar și la americani au existat victime, dar asta abia după ce autoritățile au facut TOT CE S-A PUTUT pentru oamenii ăia. 

N-au înțeles că la noi nu s-a dat niciun fel de avertizare ÎNAINTE de furtună, deși există sistemele de observație și aparatura necesară. N-au înțeles că astfel poate s-ar mai fi salvat niște vieți sau n-ar mai fi fost atâția răniți.

N-au înțeles că un panou, care reprezenta poarta de intrare în Tmișoara, panou reabilitat anul trecut, cu nici mai mult nici mai puțin de 60.000 euro, a omorât un om. Iar reacția lui Nicolae Robu, primarul Timișoarei, la adresa jurnaliștilor, a fost: „La revedere! Sunteți penibili! Pe mine să nu mă mai căutați niciodată, bine?!”

N-au înțeles că reacția prim-ministrului, teoretic cel mai important om din stat în situații de acest gen, a fost să se pișe cu grație pe acest popor: „Vreți să dăm o lege să nu mai bată vântul”?

N-au înțeles că nu despre puterea vântului era vorba, ci despre puterea celor în drept de a face lucruri pentru populație. Adică pentru nenorociții ăștia pe spatele cărora câștigă alegerile și de unde-și iau banii. Și pe ăia pentru salarii și pe ăia pentru matrapazlâcuri.

N-au înțeles că țara asta nu e pregățită ÎN NICIUN fel pentru NICIUN fel de calamitate, dezastru, accident sau situație de urgență. N-au înțeles că suntem prinși ca într-o capcană uriașă de șoareci, mai așteptăm doar momentul în care se va declanșa arcul.

N-au înțeles că de fiecare dată trebuie să moară oameni pentru ca autoritățile să înceapă să MIMEZE că fac ceva. Și de făcut vor face tot ce fac de 27 de ani încoace: ne vor pune capră și, în timp ce ne-o trag, ne vor fura și marunțișul din buzunare.

mihai_vasilescu_furtuna-in-timisoara