Ia fiți atenți aici că mai am o poveste aproape incredibilă. Bine, nu ca asta, dar pe-aproape.

Dan este unul dintre prietenii mei buni și foarte vechi. Practic, ne știm de când lumea. Dan al meu este de ceva vreme capo di tutti capi la Urban (băieții ăia care se ocupă de strânsul resturilor menajere) și m-a sunat duminică să-mi povestească ceea ce-o să citiți imediat.

Mdeci, săptămâna trecută, pe când o ardea cu spor la birou, îi sună telefonul. În partea cealaltă era un tip pe care-l cunoștea de ceva vreme. Când i-a răspuns, omu’ aproape plângea.

– Dom’ne, ajută-mă c-am pățit necaz mare și numai matale poți să mai faci ceva.

– Aoleu, da’ cum așa? Ce-ai pățit?

– A făcut nevastă-mea curățenie generală și-a aruncat la gunoi ceva ce nu trebuia.

Dan, care a mai auzit povestea asta de câteva mii de ori la viața lui de când se ocupă de treaba asta cu gunoaiele, l-a luat cu duhul blândeții.

Când s-a întâmplat?

– Acum patru zile.

– Păi și de ce mă suni abia acum, omule?

– Acum mi-am dat seama ce-a făcut.

Pauză scurtă pentru reflecție.

– Bun, ce căutăm?

Pauza se prelungește în partea cealaltă.

– Alo, mai ești? Ce căutăm?

Pauza ia sfârșit. Ăla oftează scurt și cu obidă:

– Bani. Euro.

– Cum, dom’le, nevastă-ta aruncă bani la gunoi? Despre ce sumă vorbim?

Din nou pauză, apoi vine răspunsul năucitor:

– Cât să cumperi un apartament.

Moment în care lui Dan al meu i-a trosnit rău de tot falca dreaptă când a rămas cu gura căscată.

Bref, ce se întâmplase. Omul ascunsese într-o cutie de parfum, din aia de tablă, un purcoi de euro. Îi băgase sub buretele care are decupată în el forma sticlei de parfum. Nevastă-sa a găsit cutia, a văzut că-i goală și la gunoi cu ea. Patru zile mai târziu, a căutat cutia, l-a luat inima când a văzut că nu mai e unde-o lăsase și s-a ajuns la situația despre care tocmai vă povestesc. Nici măcar nu putea să-i reproșeze ceva femeii. Că ce? C-a aruncat o cutie goală la gunoi?

Nu știu suma exactă. N-o știa nici Dan. Cert este că după telefonul ăsta a început calvarul. Mobilizează oameni, du-i la groapa de gunoi, încearcă să cauți acul în carul cu fân. Evident, n-au găsit nimic. Cred că nici să fi știut locul exact unde-a fost aruncată n-aveau cum s-o găsească. Poate nu cunoașteți cum stă treaba, dar la groapă, după ce se descarcă 5-6 mașini pline cu gunoi, vine compactorul și calcă tot ca să taseze. Cum să mai găsești după patru zile o cutie de tablă? Nici detector de metale să fii și n-ai nicio șansă. Pe scurt, după aproape două zile de căutări disperate, operațiunea “cutia de tablă cu bănet” s-a încheiat cu un eșec răsunător.

Ăsta a fost momentul în  care m-a sunat Dan, dezamăgit și el că n-a putut să-l ajute pe omul ăla. Înainte să închidă, mi-a mai zis un singur lucru:

Vezi, mă, ce înseamnă să sortezi gunoiul, să reciclezi? Dacă nevastă-sa punea cutia în tomberonul de deșeuri reciclabile, ar fi ajuns la noi la stația de sortare, cineva ar fi luat-o sigur la mână s-o verifice și-i găseam banii omului. Erau șanse de peste 90% să-i recuperăm.

Cuvinte la auzul cărora eu am manifestat o ușoară neîncredere, “hai, bă, că vorbești prostii”. Nu, cică nu vorbea. Cutia de tablă fiind material reciclabil și refolosibil (tot ce e ambalaj intră la categoria asta), erau obligați s-o verifice și s-o sorteze. Deci chiar erau șanse reale și foarte mari să-i recupereze omului banii. Pe când așa, aruncați de nevastă-sa la gunoiul comun, la gunoi or să rămână.

Well, csf, ncsf, uite-așa învățăm să ne civilizăm și să reciclăm, cu forța sau siliți de împrejurări. 

mihai_vasilescu_doua_loturi