Ce mi-a plăcut (săptămâna 71)

In vara lui ’90 eram la Pizzeria Nistoresti cu inca vreo doi din gasca de atunci. Era supraaglomerat ca-ntotdeauna asa ca trebuia sa imparti masa cu altii. Si cum discutam noi entuziasmati de vremurile mirifice care aveau sa urmeze, ma rog, alea pe care ni le inchipuiam, ca niste tineri ce abia facusera majoratul, un domn cu vreo 8-10 ani mai in varsta de la masa, modest dupa vorba si infatisare, ne spune intr-o doara cand focul discutiei noastre se mai potolise si fara a ne cerceta defel cu privirea, ci uitandu-se pe mai departe la ultimul dumicat din propria farfurie, „Mai baieti, sa stiti ca nu-i asa, da’ deloc nu-i asa cum credeti ! Eu am fost in CC in decembrie si de abia am reusit sa ma strecor afara (n.a. viu !). Desi eram nemancat de cateva zile, am stat si ore intregi ascuns sub o masina sa nu fiu observat !”. Achita si pleaca. Inutil sa mai spun ca atunci nu-i intelesesem defel inoportunata interventie, ba chiar, asemeni voua probabil, chiar ma iritase intrucatva aerul de mister inutil lasat in urma. De abia dupa ani avea sa ma ajunga si pe mine finalmente mesajul lui. Asa ca nu prea cred ca noi, cei care n-am fost martori directi ale acelor evenimente, chiar avem a povesti ceva de seama nepotilor.