Nu știu cum să vă explic, dar azi-noapte am ajuns acasă atât de obosit încât n-am mai avut putere nici măcar să pun aici textul scris de Elena pentru azi. Pur și simplu n-am putut.
Da’ știți la ce m-am gândit? De ce nu m-ați amuza voi pe mine azi? De ce n-ați pune voi mâna să scrieți, iar eu doar să-mi fac cafeaua și să citesc? Adică fix invers față de cum se întâmplă în fiecare zi. Merit și eu o dată la patru ani, nu? În plus, e liber la subiecte. Puteți scrie despre orice vrea sternocleidomastoidianul vostru, de la aselenizare, la înmulțirea dropiei sau masturbarea la viezuri.
Gata, vă aștept ca și când. Azi vreau să mă delectez.
Am fost la alergat la 5.30 in parc,m-a prins ploaia,erau sa ma prindă niste câini care par sa păzească tablele de sah,am fost legitimat de neste pu.leti,am pierdut cheile de la masina,am refăcut traseul(prin ploaie ce plm),le-am gasit.O sa treier răpită cu cel putin doua săptămâni întârziere,ploua si nu pot sa ies cu motorul.Nu vad niciun articol cu grase,tristete mare.
Bre,pentru articolele Elenei faci si tu un masaj,o presopunctura,împletești o funie de ceapa,o ajuti la hidroizolatia blocului,faci un goblen,faci si tu o ceva?Hopa pare ca se opreste ploaia.
Comentariu beton!48
@edelweiss, nu face, frate, nicio presopunctură, niciun masaj, nimic. Dar mi-ar plăcea să-l văd cu un goblen în mână?.
Comentariu beton!27
@Elena P, well, cândva mă învățase bunică-mea să cos în macramee.
@Băi, Mihai, în macrame se croșetează :))))). Te aștept la un training. Să vii cu croșeta personala!
Comentariu beton!21
@edelweiss, auzi? Toate astea au fost azi?
Dap.Eu la 5.30 alerg sau fac sac,coarda ori treijdeminute de fiare,o tractiune,o flotare la paralele.Ziua mea începe la 4.50 chiar si in week-end.Dupa aia fac micu dejun la lume.
Comentariu beton!42
@edelweiss, ești idolu’ meu. Serios.
Îmi adusei aminte.Pana sa lucrez la kraut in 5 ani am schimbat vreo 8 firme.La una care se ocupa de injectate,patronu dădea tot felul de sarcini domestice:du-o pe nevasta la șoping,ia pe asistenta manager(adica secretara ce plm,aia ii rula periodic pre.putu),ajut-o pe mama sa respire.M-a turnat si pe mine cu una din asta,fusesm la o discutie erotica cu neste proiectanti de matrite,procese de eroziune,ceva megasexi.Sa mă duc sa o iau pe fi-sa de la aeroport.Ca domnu director am ceva de facut(daca spun sefu deja am tendinta sa mă sterg pe limba de flo.cii din rectu lui),el ca o sa ai ceva de facut acasa.Ok,s-a carat cu masina in alta parte,am scris demisia,am lipit-o de monitor,am scris cu marker permanent pe birou :te fu.t in gat xulica cu multe semne de exclamare,vroiam sa desenez si o pl dar imi tremura mana de draci,am parcat masina de servici dupa niste maghernite,am lăsat cheile,m-am dus acasa si m-am culcat.
Comentariu beton!44
@edelweiss,
pfffiu, eu pe la 3-4 merg la somn. care se instalează după un careu de sudoku și vreo 10-15 pagini de lectură…
Sper că ”micul dejun la lume” nu e la 6 dimineața, că eu una, dacă mi-ar aduce cineva micul dejun la pat, la 6 dimineața, mai ales în weekend, cred că i-aș da cu tava-n cap 🙂
@Edelweiss, ești tare! Și eu îmi tot propun sa fac asta de vreo doi ani, dar nu reușesc. Frate, nu m-a pot culca nicicum devreme…
Esti si idolul meu, edelweiss! 🙂 Eu nu mai reusesc sa ma trezesc inainte de 8. Numai daca plange vreun puradel noaptea, dar si aici am ajuns la o intelegere cu al meu: el se ocupa noaptea de ei, eu ziua. Si programul lui e lejer, fata doarme neintoarsa, iar asta micu’ se trezeste pe la 3-4 si mai vrea o data leganat.
In fine, imi amintesc ca am alergat si eu dimineata, acum vreo 11 ani! Eram indragostita de unu’ si ieseam la alergat cand pleca individul la serviciu, norocul meu e ca nu intra la 5.30!
Comentariu beton!22
Afara ploua …..
Comentariu beton!12
@Shoric, bine boss, așa o să scriu și io de-acum. :))))
Afara-i frig si-nnourat
In soba arde mama
De lustra tata-i spanzurat
Iar eu ma tai cu lama .
Acuma-i mai bine , sefu ? ☺
Comentariu beton!16
@Shoric, elegant. Cât de cât.
Alt frate e intins pe jos,
E mort de-o saptamana
In putrefactie-a intrat
Si nimeni nu-l aduna!
O sor-a mea cu ochiul scos
Se zbate intr-o lada,
O alta far de cap zacea
Si-n spate-avea o barda.
Better?
Comentariu beton!15
Te-am văzut la antena1cu declarații ?
@diabolic, n-am apucat să văd că eram la treabă la ora aia. Am dat bine pe sticlă?
Frățică, dacă te-am recunoscut din prima, io zic că da ?.
Da’ ia zi, te faci coleg de trust cu M Badea? ???
@diabolic, ce-ai, mă? Nu mai poate omul să dea un interviu? 🙂
Azi un interviu, mâine un contract ?
Hai bre, că glumesc, ce te inflamezi așa repede? ?
Comentariu beton!11
@diabolic, io??? Sunt chill. 🙂
Mă duc acum o lună să-mi iau sandale. La casă, îmi bagă în pungă și o hârtie. Întreb:
– ce e aia?
– Garanția. Dacă se rup in 30 de zile, vă dăm banii înapoi sau luați altceva. Cum io mă deochi repede la chestii d-astea, în a 29-a zi s-au rupt. Mă duc la magazin si explic situația. Zic: vreau o pereche la fel, dacă mai aveți, pentru că astea s-au rupt.
– Avem. Doar că s-au ieftinit, așa că de diferență vă puteți alege altceva sau vă dam banii. Mă duc, iau sandalele și o pereche de papuci de casa. Ajung la casa de marcat. Era alta tipa. Îi spun povestea și dau produsele. Doar ce o aud:
– Nu puteți lua două produse dacă ați returnat unul. Si-mi zâmbește ironic. De sus așea..
– ??? Păi.. trebuie să-mi dati 50 lei înapoi, diferenta de preț, și de cei 50 lei iau papucii.
– Nu se poate. Tocmai ce v-am explicat. Returnați unu’, luați unu’.
– Chemați-o, vă rog, pe colega cu care am vorbit. Văd ca e greu cu matematica. O ating eu elegant.
– A ieșit din tură.
– Șef, șefa?
– E liberă. Veniți peste două zile când revine sefa.
– N-am cum sș fac asta, îmi expiră garanția daca vin peste două zile, urlu gâtuita de nervi.
– Exact!
…
– Cum facem, zic?
– Vă dau retur banii, cei 50 lei, și vă alegeți ceva din magazin. Orice.
Eram în pragul imploziei, ulcerului, psoriazisului și al tuturor bolilor care se fac pe sistem nervos. Mă adun, și spun:
– Tocmai ce mi-am ales acesti papuci (nenorociți).
– Da, dar i-ați ales înainte să fac returul. Trebuia să-i alegeți după!
– După ce? Dupa ce mor de inima????
Comentariu beton!102
Ceva tot de la supermarket…Eu, posesor de tichete de masa la cumparaturi in supermarket. Fac cumpărăturile, mă postez la casa, ding…ding…ding…scanam totul si imi zice domnisoara de la casa:
– Va costa x nr de tichete.
Dau numărul de tichete solicitat, cand o vad pe domnisoara ca începe sa se balbaie…
– Stiti am solicitat cu un tichet in plus fata de cat era necesar, iar acum sistemul nu îmi da voie sa scot bonul pentru ca ar trebui sa va dau rest (si normal ca nu se poate face asta la tichete).
Ii raspund linistit ca mai cumpăr ceva si rezolvam problema…da…aha… sigur, ca ma auzea cineva…??
Continua domnisoara…
– Ar trebui sa mai scanam o data toate produsele…
Aici mi-a plesnit o vena…cum inca o data? Mentionez ca merg o data pe săptămână cumpărături si se aduna ceva „marfa”. Si mai eram si cu jumatatea mea mai buna si fetita de 1 an jumate dupa mine…care deja făceau galerie de pe margine.
Ii zic din nou….mai cumpăr ceva….ea batman, batman….
-Stati sa chem o colega sa mă ajute…
Vine colega, se explica situatia…eu din nou explic ca mai iau ceva ca sa acoperim diferenta…cine sa mă audă? Nimeni…
Cand deoadata minune…colega venita sa salveze situatia se luminează ca o zi de primăvară si deschide gura:
-Dar nu mai cumparati ceva pentru diferenta?
Ce era sa zic atunci? Ca nu?
Comentariu beton!35
@Marius, ?????.
Uite, continuarea la povestea mea e cam așa: a venit o altă colegă care i-a explicat să facă returul și să-mi dea cei 50 de lei nenorociți. În timpul ăsta papucii de casă erau pe tejgheaua de la casă.Face fata asta returul, ridică suav ochii catre mine și-mi spune zâmbind:
– trebuie să vă dăm 50 de lei inapoi. Luați altcevă sau vreți banii?
– ….???. Timidă și cu frică îi răspund: aș vrea perechea asta de papuci. Se poate?
– ce număr purtați?
– 37.
– doamne, la fix v-ați nimerit. Sunt chiar mărimea dvs.
Bă, jur că am plecat cu lacrimi în ochi. Cred totuși că am fost la camera ascunsă că așa ceva nu cred că există
Îţi place sau nu:
0 
0
Comentariu beton!41
@Elena P, ți-ai luat animăluțe din alea cu blană?! Super afacere la 50 lei! :))
@Anouk, doar niște nenorociți de papuci de casă?. Pe bune!
@ Elena P,
Uneori am senzația ca am juca intr-un film regizat de surdo-muti si la care se uita orbii! ?
@Marius, eu am impresia că sunt în filme cu proşti?.
Ce magazin era? Ca să știu să-l ocolesc sau să iau ceva înainte, să nu mă enervez 🙂
Esti destul de afurisita. ???? Ai facut pe dracul in 4 sa rupi papucii in termenul de garantie. ???? Imi închipui ce belea esti la electrocasnice.
…inca mai pot ca’ s potent….demonstratia, la sfarsitul lu ianuarie.
@Redoo, man, lasă ce poţi tu cu doamna. Să te văd ce poţi AICI. 😉
Ai luat pastile de putut ? ☺
Nop .. . Larve de trantor, direct din stup.
@Redoo, vine un bebe la anu’????
Stai, stai, stai! Pune pe pauză! Adică tu te distrezi pe banii noștri? Strângi de-un subiect două-acolo din ce dăm noi p-aci pă goarnă? Nț, nț, nț…Atunci hai să redenumim frate blogul ăsta ”CititoriiluiMihaiVasilescublog”! Deci așa cevaaaaa!
Comentariu beton!25
Sambata trecuta am fost cu fii-mea in excursie, impreuna cu colegii ei de gradinita. In autocar ne intreaba una dintre educatoare daca dorim cafea. Una dintre mamici, cu gabaritul depasit peste masura (imi vine mereu sa o intreb daca urmeaza gemeni de data asta) raspunde foarte mandra de ea: la noi in casa nu se bea cafea, nu se fumeaza si nu se fac prajeli! Nu se vede, zic eu printre dinti! Cateva ore mai tarziu a recunoscut ca nu-i lipseste cutia de inghetata din congelator. Si probabil mai mananca si din barbata-su, ca-l vad tare pricajit!
Comentariu beton!34
@Blanche,
da’ ce casă septică are cucoana aia! mi-e și jenă – la noi în casă se bea cafea, se fumează, se fac prăjeli. Înghețata lipsește din frigider căteva ore, până cumpar alta, că înghit un kil la 2-3 zile. Cele 58 kg ale mele nu-s deloc deranjate de haosul ăsta… niște nesimțite 🙂
Comentariu beton!19
Erată: casă ANTIseptică
deh, la 11 dimineața încă mai moțăi 🙂
Eu daca nu beau cafea, nu functionez! Mi-e mai draga decat apa! ? Nu fumam nici eu, nici sotul, dar cate-o prajeala mai bagam, mai ales ca adunati nu facem suta de kile (poate cu copii cu tot). Cu inghetata nu ma omor, imi place ciocolata mai mult, de patru ani ma pitesc prin casa cand mananc. A nu se intelege ca puradeilor nu le dau nimic dulce, le dau, dar mai cu masura.
Comentariu beton!12
Din ciclul „toate mi se-ntâmplă numai mie”
Ieri a fost o zi banală, cu ceva soare strălucitor care a mai ridicat pe ici pe acolo moralul. O zi care, așa cum spuneam, se anunța banală de dimineață și pnă seara. Daaa, daaaa, s-o cred doar eu.
Trecem peste prima parte a zilei, muncă, și iar muncă: la sfârșitul programului, mi-am adunat oasele spre locuința pe care, cu onor, am închiriat-o: abia așteptam să ajung acasă și să gust din salata aia faină cu ulei și cu zeamă de lămâie, că uitai să vă spun: am pus un pariu cu mine însumi: în două săptămâni arunc cu lejeritate 10 kilograme, astfel încât sper să ajung și eu să arăt ceva mai uman, nu? Am pornit de marți, de la 118,3 kg. Sunt curios, lunea cealaltă, la cântarul oficial, cât va arăta jigodia aia ordinară, care-mi mănâncă zilele.
Pariul e la felul următor: dacă voi câștiga, voi primi cadou un beemveu, negru, mișto de tot, să moară gagicile dă ciudă. Dacă pierd pariul, dau cheile de la Black Beauty: cum adică, cui i le dau? MIE, evident, că, doar am pus pariul cu mine. Am vrut eu să pun cu cineva, dar, a fost împotrivă în mod clar: auzi, cică nu pune pariuri…na-ți-o frântă că ți-am dres-o. dar, nu despre asta e vorba în poezie: am divagat, așa cum îmi stă bine.
Am ajuns eu acasă și, după ce am intrat pe casa scării, când am ajuns la etajul I, vecinul meu, domnul președinte, se întreținea amical cu doi indivizi, tunși zero, cu niște fețe de îngeri: odată ajunși în dreptul lor, am dat un ”bună ziua” sec, după care, am băgat cheia în yală, convins că acesta va fi sfârșitul conversației, dar, stupoare, îl aud pe musiu prezident (domnu președinte de scară, dragilor, nu faceți vreo confuziune, ceva, da?), care, cu un gest scurt, a arătat spre mine și a spus, zâmbind sardonic:
– Dumnealui locuiește la apartamentul X (acum, doar nu veți vrea să vă dau adresa exactă, nu?)
Am întors capul spre cei doi, mirat că sunt subiect de conversație: cele două personaje s-au apropiat de mine și, după ce au salutat scurt, s-au prezentat:
– Comisar X, de la Secția 18 Poliție.
– Comisar Y, de la aceeași secție.
– Cu ce pot să vă ajut, am întrebat eu, mirat (știam că nu am probleme cu poliția, că am buletinul în regulă, taxele la zi, amenzi nu, așa că, nu prea înțelegeam unde băteau domnii).
– Am dori să stăm de vorbă câteva minute, dacă se poate, a spus comisarul X.
– Ok, haideți în casă, i-am invitat eu, foarte politicos.
După ce au intrat, mi-au cerut oamenii buletinul, l-am dat și, i-am invitat în sufragerie, că acolo era lumina mai faină.
– Ce s-a întâmplat, am demarat eu conversația?
– Dumneavoastră locuiți aici?
– Da, am închiriat apartamentul.
– De când?
– Din octombrie.
– Cu cine mai locuiți aici?
– Singur.
– Sigur? A părut mirat comisarul Y.
– Foarte. De ce? haideți să trecem la subiectul vizitei, am decis eu să-mi satisfac micuța curiozitate.
– Răbdare, a intervenit celălalt. Noi punem întrebările.
– Ok, am răspuns, destul de amuzat. Ascult.
– Deci, sigur nu mai locuiește nimeni cu dumneavoastră?
– Sigur.
– Vizitatori, ceva?
– Nope, sunt pe jumătate pustnic: îmi petrec după-amiezile în post și meditație (culmea era că acesta era adevărul, dar, nu prea le-a convenit oamenilor, deși eu aveam o față serioasă).
– Explicați-mi și mie, totuși, despre ce e vorba, că m-ați făcut curios, am decis eu să scurtez conversația.
– Știți, avem o plângere înregistrată la secția noastră, a continuat comisarul X, după care, dintr-o mapă, a scos o hârtie, care avea într-adevăr numărul de înregistrare.
– Despre ce e vorba?
– Plângerea este a unui cetățean, care, spune că, duminică, pe data de 12 februarie, a venit în acest apartament, unde, o domnișoară, i-a făcut masaj erotic. I-a propus și o partidă de sex oral, contra sumei de 300 de lei, dar, domnul a refuzat categoric. Din păcate, la plecare, nu mai avea la el suma de 2000 de lei, cu care venise…
Nu am putut să ascult restul expunerii, pentru că am izbucnit într-un râs homeric: privirea colegilor ? priceless. Aveam senzația că o vor lua la fugă la primul semn din partea mea. S-au uitat câteva minute urât la mine, iar, la un moment dat, am zis că mă iau la bătaie: vă dați seama, ei aveau o problemă serioasă, iar eu râdeam ca proasta-n târg.
După ce m-am potolit din râsul temebel, îl văd pe celălalt coleg că îi face semn polițistului care vorbea cu mine și îi arată dulapul: într-adevăr, ușa era deschisă și se vedea uniforma de ceremonie în toată splendoarea ei.
– Ce e aia? A întrebat comisarul Y.
– Ce să fie? Uniforma mea.
– Păi, sunteți coleg cu noi?
– Dap, le-am răspuns, după care, am închis ușa la șifonier.
– Nu tu ai făcut tricourile….
– Ba da, am răspuns, mirat că fusesem recunoscut….na, vedetă mică ce sunt și eu.
Restul de câteva minute ne-am conversat pe tema dată și s-au lămurit și colegii că nu avea cum să fie nimeni pe acolo, din ce căutau ei.
Ne-am luat rămas bun și au plecat să continue discuția cu el prezidente.
Spre seară, m-a sunat unul dintre colegi și mi-a povestit că au fost și la scara cealaltă, unde au găsit o doamnă la vreo 70 de ani, care fusese profesor la liceu.
Mi-a povestit că, atunci când au ieșit de la mine, l-au sunat pe berbec și l-au întrebat dacă nu cumva a greșit apartamentul, sau ceva: când au ajuns la secția de poliție, au găsit mesaj de la individ, cu numărul de telefon: când l-au sunat, le-a explicat senin că era vorba de altă stradă: nu era vorba de Năsăud, era vorba de strada Novac. Ce i-o fi făcut la telefon colegul, pot doar să intuiesc…
Cam asta e…a spus bine cineva: cam toate mi se-ntâmplă numai mie.
Hai să fiți iubiți!
Comentariu beton!57
SorinB,
No, tre’ să vezi partea bună a situației: de-acum poți face liniștit masaj erotic în apartament, că nu te mai scormone nimeni 🙂
Comentariu beton!29
Uite idee super faină. 🙂
Îți dai seama ce masaj erotic i-a făcut tipa, de l-a zăpăcit așa, că nu mai știa unde a fost! 🙂
Ă, la masaj erotic se plătește înainte?
Eu cred că da. Nu știu, că mie nu-mi placemasajul…:)
taxiÎn apărarea mea – mă grăbeam
Și nu vroiam să șofez. Așa că am apelat la serviciile ale unei companii de taxi. Știu puteam să chem un Uber dar uneori nu gândesc atât de bine. Și dacă chemam Uber nu mai povesteam asta. Și cine știe când vă ajută. Așadar îmi iau geaca pe mine, cu o mână șterg telefonul de pe masă și îl îndes în buzunarul de la spate al blugilor. Chem liftul căutându-mă de chei și în același timp înjuram că îmi închisesem ușa peste mână.
Înainte de toate acestea am chemat un taxi. Care, spune legenda, ar fi venit în 5 minute. Ies din clădire și mă îndrept vijelios spre punctul în care trebuia să vina taxiul.
Acum trebuie să înțelegeți că acolo sunt multe taxiuri parcate. Deci tonă de indicative, îmi fugeau ochii de ziceai că sunt divorțați. Mă uitam la ceas ca bezmeticu’, băteam din picioare de nerabdare mai ceva ca domnu’ Goe. Nu îmi place să întârzii. Băi și văd că se apropie un taxi. Observați formularea da?
UN taxi
Nu m-am uitat la indicativ (oricum îl uitasem). Nu m-am uitat nici măcar dacă are beculețul ăla antiprost de deasupra pus pe verde sau pe roșu! Locul în care așteptam este în apropierea unui semafor. Nu dau locații exacte că sunt discret. Încetinește taxiul ăla și se oprește în fața mea. Mâna mea dreaptă era deja pe mânerul portierei. Deschid. Mă rotesc ca orice om care se urcă în mașină și îmi îndes profundorul în autovehicul. Mâna stăngă se chinuia să scoată telefonul din buzunarul din spate al blugilor. Am mai văzut eu aifoane îndoite de la deștepți care s-au așezat pe ele.
În acel moment în care m-am trântit pe scaunul din față am simțit că ceva nu e în regulă. Mâna stângă încă era în zona curului cu telefonul recuperat din buzunar. Creierul meu a început să proceseze brusc: scaunul nu are consistența cu care eu eram obișnuit. Nici forma. Și brusc urletul! Acel urlet! Doamne cum țipa!
„Ce faci domnule? Vrei să mă omori? Dă-te jos de pe mine!”
Băi am sărit din mașină ca ars! Cu creierii varză încercam din răsputeri să computez. Taxiul era cu lumina roșie aprinsă. Nu oprise pentru mine oprise la semafor! Pe scaunul din față era un pitic! Pe care eu evident că nu l-am văzut!
Îmi cer scuze instant „dom’le iartă-mă am crezut că e mașina comandată de mine, mă grăbeam, sunteți în regulă?”
Răspunsul a căzut ca un topor și mi-a dat fatală : „Sunt doamnă, măgarule!”
http://tanguero.ro/cum-sa-te-umpli-de-ridicol-taxi/
Comentariu beton!78
@Ovidiu, ??????
@Ovidiu, 😅 😅
Dac-o invitai la un tango îi potoleai nervii.
Există perioade în care am observat ticuri verbale, aceleaşi, la persoanele din jurul meu. De exemplu acum mă zgârie la urechi un ,,Îhîîî,, zis pe un ton blând, cumva aşaaa cu înţelegere.
Dar să vă povestesc despre un coleg de-al meu care vorbea cu un client la un moment dat la telefon, şi-o tot dădea înainte cu ,,din păcate,, la fiecare trei cuvinte. Aşa… Iar la sfârşit i-a zis ,,O zi bună, din păcate!,, Cred că vă daţi seama cât timp a fost tachinat pentru expresia folosită, din păcate pentru el. 🙂
Comentariu beton!21
Miercuri seara am fost la un eveniment, unde puteai sa conversezi cu necunoscuti in limbile pe care le stapanesti. Si intamplator, o super nipona, m-a agatat. Iar in aceasta seara, am petrecerea de ramas bun. Vine si nipona care are o supriza pt mine, dar mai vine si o chinezoaica semi super, careia i-am explorat cultura. Frica mea ii: sa nu am doi iepuri si sa raman fara amandoi. Eu mi-as dori sa explorez putin rasaritul.
Comentariu beton!12
Candva lucram intr-un mare combinat chimic, acum ajuns ruina.
Si aveam o urgenta majoraaaa la buda, eram destul de departe de locul meu de munca si simteam ca explodez, treceam taman pe langa sediul Sindicatului, stiam unde e baia, asa ca bineinteles am intrat rapid, baia fiind una singura, fara departajare de sex 🙂
Pun mana hotarata pe usa, cineva era inauntru, faceam 13-14 pe langa usa, rugandu-ma sa iasa mai repede cine e inauntru..
Si a iesit liderul sindicatului, cu care ma stiam destul de bine.
Replica mea :
– Buna ziua, ce faceti ?
Clar ca omul era totalmente blocat, ce dracul sa-mi zica ?
– Bine, tocmai m-am cacat.
Ca aia facuse, am simtit un miros…
Comentariu beton!28
Ieri ne-am intors din ceva vacanta. Si la plecare si la intoacere toti, dar absolut toti pasagerii din avion au aplaudat. Mai putin copiii, dar au avut ‘exemplu’ bun.
Banuies ca toti au aplaudat, ca era prea mare galagia si entuziasmul :).
Noi, colegu’ de pat si eu, ne-am uitat unul la altul… eu am simtit cum mi se inrosesc obrajii si urechile de rusine…
Nu e prima data cand zburam, de ani multi multi zburam constant peste mari si tari unde lucram. Dar e prima data evar cand vad/aud asa ceva.
Stiu ca s-a mai scris pe-aici despre asta:), dar nu m-am putut abtine:).
Zi buna tuturor!
Maria, in zborurile din Romania si catre Romania se aplauda. E obicei asta, oamenii se bucura ca au aterizat cu bine . Am calatorit din Italia nord catre Italia sud si lumea nu a aplaudat. Eu, invers, l-am intrebat pe domnul meu de ce in It nu se aplauda…:)…
De ce atâta rușine? Nu înțeleg, de ce v-au produs aplauzele rușine și de cine vă era rușine, de vreme ce toți au aplaudat?
Comentariu beton!11
Deci, am un vecin de alta natie decat cea neaosa, romaneasca si ma trezesc cu el la usa cu tolba plina de povesti. Incepe sa imi povesteasca cum dorind sa isi ia un laptop mai acatari, dupa indelungi cautari, ce sa vezi, a gasit minunea de laptop la un magazin ce incepe cu M…. …… .
L-a luat acasa si hai sa il incerce, ca deh! are omul laptop. Observand ca tastele functionale (tastele F) nu merg, s-a intors cu laptopul la subrat la sus numita firma. Si de aici reproduc dialogul cu angajatul magazinului care dupa ce a auzit de problema, s-a uitat curios la vecinu si l-a intrebat: „are you actually using the F keys?”, la care vecinu crezand ca glumeste, a ras si i-a raspuns: „eeee, sometimes”, la care angajatul serios: „you know, in Romania, we are not using the F keys so often, so you can keep this laptop and using it as it is” ? zi insorita!
Comentariu beton!17
Despre lămâi…
Ieri am făcut o ciorbă rădăuțeană și, ca orice zeamă cu iz de smântână și carne, cere niște lămâie. În timp ce mângâi coaja galbenă și zgrunțuroasă, cu asperități de personalitate acidă, încercând să ”testez” (cum văd pe la marii bucătari) dacă e bună sau nu – chiar fac un gest teatral să miros parfumul galben-acrișor – îmi amintesc de o întâmplare în care lămâia a fost vedeta. Nu știu dacă a fost cine știe ce, dar rămâne reper printre amintiri, ca un ofiolit, dependent de oscilațiile memoriei mele. Lămâie, poveste cu lămâie!! Lămâie și poveste dinn seria ”de ziua mea mi se întâmplă chestii!”
Nu știu de e karma sau alte Feng-Shui-uri neînțelese de mine, dar mă iau după vorba soră-mii: ”De ziua ta, până când n-oi păți ceva aiurea, nu te lași!!”. Cam așa este, am multe de zis pe tema asta, dar acum m-am pornit pe întâmplarea cu lămâia!! E despre anul trecut, când așteptam ziua mea, cu nerăbdare și totuși cu enervarea trecerii timpului.
Ne sfătuim – eu, soțul și băiatul – cum să facem să fie așa, festiv, eu cu așteptările, ei cu provocările. Nu știu ce festiv, dar punem la cale un plan. Cu o seară înainte băieții mei îmi fac un filmuleț-cadou (și îl pun pe Youtube, hehe!!), și, în plus, urma să îi invităm pe părinții mei la o ieșire prin stațiuni. Cică sărbătorim de două ori: cu părinții mei cu o seară înainte, și doar noi în ziua cu pricina. În drum spre Neptun soțul meu îmi spune dezinvolt să îi dau ceva din torpedou. Când deschid, surpriză: cadou!! Oooo…după douăzeci de ani, în sfârșit, cadou-surpriză!! Filmuleț-surpriză, cadou-surpriză!! ”Better?? Much better!!” Că până atunci era: ”Ia cardul meu și du-te!!” (Și eu mă duceaaaam!!!) Ștefan spune că el i-a dat sugestia lui taică-său (sigur!!), maică-mea nu-și mai încape în piele de soacră fericită, tata zâmbește stingher și se uită pe geam, eu țopăi din umeri mai mult – dacă pot spune asta – că eram în mers pe patru roți…În fine, Neptun, restaurant, dans (la liber, părinții mei sunt vedetele ringului, deși erau cei mai în vârstă), râsete, frumos: ”Laaaa Muuulți Aaaani!!” Pun și filmulețul pe facebook, mesaje, urări, pene de păun!! Dar așa a fost situația!!
A doua seară (fix de ziua mea) urma să sărbătorim doar noi trei. Se prefigura o ieșire. Ștefan: ”Tata, hai să rezervăm ceva, să fie frumos!” ”Nooo, găsim noi!” Dialogul s-a tot repetat până pe seară. Ne gătim, ne ”pre”gătim, plecăm. Aglomerație!! Toată foametea trebuia – fix în seara aceea – eradicată în restaurantele din Mamaia și Constanța. Ștefan, adolescentin: ”Eu ți-am zis să rezervăm ceva!”….”Găsim!! Nu e nevoie!” Așșș! Nimic!! Vreo două ore întrebăm pe ici, pe colo. La o terasă un ospătar zice: ”Lăsați numărul de telefon, dacă se eliberează ceva, vă sunăm!”. Lăsăm numărul de telefon, toți trei eram nervoși, Ștefan că ”de ce n-ai vrut”, taică-său că ”de unde era să știu” și eu ”haideți, încetați, mergem acasă și gata!”. Trecuse de zece seara, ne îndreptam către mașină să plecăm…ca o compensare umbroasă a zilei precedente! Telefon! S-a eliberat ceva! Haidem!
Gata, festiv, toți am uitat de micile supărări!! Dăm uitării și sărbătorim!! Un preaplin se înfășura însă în aer…ceva din enervările noastre nu ne părăsise, și mimam calmul și bucuria. Mimam!!
Comandăm: în spiritul mimării bucuriei și festivismului (care între timp se ofilise, dar niciunul nu voiam să recunonoaștem) găsim cele mai cele cuvinte din meniu…îmi vine și acum să râd: ”Nu am băut în viața mea Cuba Libre! Vreau! Biftec tartar!! Limonadă! Un pahar de vin!! ”…și alte alea, să forțăm festivismul. Biftec tartar, auzi!! Bărbată-miu e mai cerebral, niște coaste temeinice cu niște cartofi țărănești sunt alfabetul gastronomic. Eu nu: Cuba Libre și biftec tartar…(și alte prostioare) Am o scuză, era ziua mea!!
Cât stăm noi acolo în așteptarea comenzii și cu ochii pe scurgerea timpului – că acum era spre ”unspce” trecute fix – vine o fătucă: băuturile. Și ea mima…zâmbea forțat, deși se vedea că era obosită și fără vlagă. Încearcă să pună un pahar pe masă și își pierde echilibrul, nu știu cum, de parcă toate încordările noastre și ale ei au erupt în tava aceea…Scapă restul paharelor pe spatele meu. Un șirag de Cuba Libre se revarsă până la perna scaunului. Ochii măriți ai soțului și copilului mă lasă și pe mine fără cuvinte. Domnișoara devine străvezie, se duce după ajutoare, aduce șervețele, scuze și mișcări tot mai neîndemânatice. ”Stai calmă! Ești obosită!! Lasă-mă, te rog!” atât pot spune… Fata stă stingheră lângă scaun, cu genele atârnând de jenă. Agitație. Lumea perplexă. Fiu-meu, amuzat fără să o arate, îmi zice: ”Măcar ridică-te de pe perna aia! Nu vezi că băltește?” Eu: ”La ce bun!!” Pe mâna dreaptă am ceva gheață, omoplatul a prins din zbor câteva pârâuri de vin, spatele era fericit cu niște limonadă, și, peste toate, ca o regină, trona Cuba Libre, care avea ultimul cuvânt. Ce m-a făcut să îmi revin? (în afară de gheața abundentă?) O felie de lămâie nu voia cu niciun chip să se dea jos de pe umărul meu, restul – menta, gheața – plecaseră după ce îmi dăduseră avertisment. Dar lămâia nu! Stătea pe umărul meu și mă privea încurajator. Am început să râd, au zâmbit și ceilalți. ”Să mergem!!” Plecăm cu pieptul bombat și privirea amuzată, tivul pantalonilor încă mai picura Cuba Libre… Mergem spre mașină, eu râd tot drumul, băiatul meu încă e nervos: ”Ți-am zis eu, tata?? Uite ce ai făcut!!” La mașină avem o mică discuție despre integritatea tapițeriei, totuși găsim în portbagaj un pad de la Piper și sunt cocoțată urgent acolo, în spate, pe covorașul cu pricina. Ajung acasă, cu greu îmi scot aromele cu care fusesem ”urată”…Laaa Muuulți Aaaani!! Era trecut mult de miezul nopții. Ai mei încă se ceartă, eu râd continuu. ”Hai, măi, terminați! A fost…memorabil!” Am comandat câte o shaorma și aveam niște țuică ce zăcea prin dulap de vreo câteva luni, ne dăduse taică-meu și uitasem de ea. Am ciocnit paharele cu țuică, am mâncat shaorma până la două noaptea și am râs de ne-am prăpădit!! Memorabil!! Ce rol a avut lămâia?? Păi, unul important!! Mi-a făcut cu ochiul și a tăiat eforturile de a mima ceva!! Cânt totul e natural, senin, se mișcă frumos, în sensul norilor!! Când în suflet ai tunete și fulgere, ele lovesc fără să știi și vremea se strică…Mai bine râzi lângă alte râsete iubitoare și calde, decât să forțezi trăirile!! O felie de lămâie mi-a arătat că nu contează dacă e biftec tartar sau shaorma, țuică sau Cuba Libre…e important râsul și seninul din suflet!!
Așa că azi am mângâiat o lămâie și mi-am amintit…Calm, calm!! Și, când simți că nu mai poți, că totul o ia razna și lucrurile scapă de sub control… ia cu lămâie!!!
Îţi place sau nu:
0 
0
Comentariu beton!33
Mihai si alti oameni buni, sa va zic ce mancam aproape zilnic in primii ani italieni la rude si prieteni? Si mereu seara caci lumea seara se aduna de la munci?
Mentionez ca toti acesti oameni sunt oameni simpli.
Sa incepem. Unii pun pe masa inaintea mesei deci cate ceva , o atentie, o maslina, un aperitiv pe scurt. ( cu un vinut alb langa) . Eu cand am oaspeti folosesc acest obicei in mod strategic adica inca nu gestionez bine facutul pastei asa ca am platouase cu diverse- tartinute, ou fiert, branza etc.
Primul fel , toata lumea stie ca e pasta- in jdemii de variante. Daca cineva doreste o reteta on line si on topik o dau dar sunt sigura ca destui cunoasteti caci am auzit ca in Ro mancati cu placere pasta.
Urmeaza felul nr 2- si aici mii de variante cu carne, peste, legume- si garnitura aferenta. Mentionez ca in timp ce se mananca , se bea vin rosu sau alb dupa caz. Berea doar la pizza.
Urmeaza salata- verde de obicei dar si de rosii, castraveti , ceapa , putina ceapa.
Apoi un platouas cu branzeturi si unii pun si salamuri . Stau sa ma gandesc totusi daca salata vine dupa sau inainte de branzeturi…ma rog, ce conteaza. Expertii zic ca totusi conteaza.
Felul urmator este fructa uscata- alune samd. Urmeaza fructele normale, neuscate, proaspete deci. Si la acest punct expertii spun ca aceste fructe nu e bine sa le mananci dupa toate cele mai de sus ci departe de ele caci au timpi de digestie diferiti.
Urmeaza cafeaua si dulcele, prajitura, tortul ce-o fi.
In final limoncello sau alt digestiv. Mentionez ca uneori, de sarbatori, se deschide o sticla de spumant cand se mananca cozonacul respectiv.
Intrebari? Nelamuriri? 🙂
Va raspund cand ma intorc caci ma duc la mers pe jos. Stiu, e cald si lucreaza magnetismul dar trebuie. Imi culeg si niste plante cu aceasta ocazie…E un fix de-al meu sa culeg plante. Medicinale. Fac ceaiuri . Sunt sanatoase. 🙂 Zi buna tuturor!
Aseară când am ajuns acasă am fost întâmpinată de cea mai mișto priveliste: vomă și caca. Zgabia de câine a luat masa în ladita de nisip a pisicilor. Pt ca folosesc silicat în loc de nisip, a muncit ceva și prin casa sa desfacă silicatul prins de bucățile de caca. Asa ca nu a scăpat porțiune de podea neafectata de festin. Cireașa de pe tort era voma trasa exact pe marginea covorului plusat. La 2 cm de porțiunea fără covor. Vomă, după cum îți imaginezi, era formata din ceea ce a savurat de la pisici. Asa ca în loc sa stau liniștită la TV, cu un pahar de vin în mana, aseară a trebuit sa fac curățenie ca la spital. Drept recompensa, am ieșit în oraș după ca să îmi beau paharul de vin care a fost de fapt limonada ca eram cu mașina :)))
Acu’ vreo 17 ani lucram intr-un proiect pentru o firmă de telefonie mobilă și băteam toată țara în lung și-n lat.
Într-o dimineață, când abia plecasem din București spre Cluj, mă sună mama. Mi s-a parut puțin ciudat că mă sună așa devreme și deși nu prea aveam chef de vorbit la telefon, îi răspund. Cu vocea tensionată îmi spune scurt că tata e în comă la spital. Am amuțit. Pur și simplu nu am putut să spun nimic. Am închis, i-am spus lui Radu care conducea și încercam să procesez informația. M-am dezmeticit repede. Am sunat-o înapoi și i-am cerut detalii și am anunțat-o că sunt pe drum și venim spre spital.
Mi-am sunat surorile și am stabilit rapid că ne vedem toate la Ploiești (că acolo locuiesc ai mei), direct la spital.
Nu știu cât a durat drumul că am vorbit la telefon încontinuu încercând să găsim variante mai de încredere decât Spitalul Județean din Ploiești. Am ajuns să vorbesc și cu dr. Oprescu să ne dea elicopterul de la Municipal să-l aducem în București.
Am ajuns în sfârșit la spital. Mama ingrijorată, dar se ținea bine…..tata încă în comă…..așteptam analizele. Măcar aveam un prieten bun de-al tatei care era medic in spitalul ăla și ne bazam pe el că va face tot ce se poate face.
Lovitura a venit o dată cu rezultatul analizelor.
-Toate analizele sunt bune. Cel mai probabil a fost otrăvit. Politica spitalului este să nu facem analize toxicologice.
Cuuuum?! Și dacă moare? ……
Din fericire după vreo 12 ore tata s-a trezit. Cam năuc, dar știa de ce e acolo și ne-a explicat pe scurt ce-și amintea. Ne-a confirmat că fusese otrăvit.
El și-a făcut imediat după 1989 o firmă, un laborator de analize de mediu. O firmă care a mers foarte bine și în care a adunat o echipă de oameni tare frumoși…….cu niște excepții!
Observând niște discrepanțe în contabilitate și în urma unor scrisori de la fisc care îl somau să plătească niște restanțe despre care el n-avea cunoștință, o sună pe contabilă și stabilește cu ea o întâlnire pentru dimineața aia.
Foarte amabilă, ca de obicei, tipa iși face o cafea, îi aduce și tatei una și se așează la discuții.
Când să soarbă prima inghițitură din cafea, tata simte un miros neobișnuit și nu bea. Dar apucase să își inmoaie buzele în licoare. A simțit cum i se face rău, a strigat-o pe șefa de laborator și a căzut.
Fetele din laborator s-au speriat, cum era și firesc și au sunat imediat la ambulanța. Tecuse ceva cam multă vreme de când sunaseră și cum ambulanța se lăsa așteptată, una din ele a coborât să vadă ce se întâmplă și să dea indicații celor care vor veni. Din fericire tocmai atunci a venit să-l viziteze pe tata un băiat cu care lucrase el la Agenția de Mediu. N-au mai așteptat și l-au urcat pe tata în mașină și l-au dus la spital.
Între timp celelalte fete au sunat din nou la Ambulanță să anunțe că nu mai e nevoie, că l-au dus la spital cu altă mașină. Și cei de la ambulanță le-au spus că mașina fusese acolo, dar că cineva le spusese că a fost o greșeală și …a plecat.
După ce tata a reușit să ne spună ce s-a întâmplat, una din surorile mele s-a dus urgent la laborator să ia cana din care băuse tata. Când a ajuns, cănile erau deja spălate.
Tata e foarte bine și azi și laboratorul este acum cel mai mare laborator privat de analize de mediu din țară.
Dar tipa aia a scăpat nepedepsită!
Comentariu beton!18
@Anouk,
Și tipa aia mai trăiește?!! Nu i-a oferit nimeni o ceașcă cu otravă?…
@Laura G, din câte știu încă trăiește. Nu cred că ei i-a oferit cineva o ceașcă cu otravă. Sper doar să nu mai fi avut ea ocazia să ofere și altcuiva.
Domnule blogăr,
Într-una din zilele trecute, pe când îmi plimbam trupul plinuț – plinuț de grație zic- pe culoarele cinematografului, m-a lovit brusc din partea stângă o placardă de feisbuc pe care scria mare și drept numele blogului dvs. Drept pentru care vă mulțumesc că nu m-ați lovit în partea dreaptă, parte în care tocmai mă lovise un stâlp, care încă nu și-a revenit.
Așa că am considerat un adevărat semn cerestru, că nu degeaba umblu eu de-o vreme cu capul în nori după tot felul de semne terestre, cum ar fi și ăsta ultimul de la care am rămas c-o puternică zdruncinătură în partea emisferică stângă, sub formă de mic hematon.
Dar să revin, văzând placarda, m-am interesat imediat direct și discret despre dvs direct de la sursă, adică de la doamnele care ziceau ceva de „fat shaming” și am aflat că sunteți un blogăr serios, care nu bea, nu fumează și respectă posturile religioase românești.
Așa că și cu ocazia postării dvs. de azi, m-am hotărât imediat să vă scriu și să cer o rubrică permanentă la dvs pe blog.
De aceea vă trimit alăturată și înpăturită o monstră din poeziile mele de dragoste, poate chiar cea mai reprezentativă aș zice. Poezia se numește EL! și se scrie așa cum se aude, adică cu semnul mirării la sfârșit, căci a fost de mirare că EL, eroul meu, a ieșit exact atunci în calea mea, după ce sărbătorise cu colegii.
Deci, EL!
EL!
Plutea pe-alee ca o boare
Ca vântul vara pe ogoare
Cu grație ieșea de la local.
EL! Stă atât de… vertical.
Sincer, la început am avut o mică îndoială, dacă să pun semn de punctuație sau s-o scriu postmodernist, fără ! Rămâne să mă sfătuiesc cu dvs, pentru ca să aibă cel mai mare impact la cititori.
Continuarea la EL!
EL! e eroul meu din Termopile
Minunea mea de șapte zile
Există acum în viața mea.
Oh, EL! de n-ar pleca!
Ultima strofă, pe care special am lăsat-o la urmă, este purtătoarea mesajului poetic, pe care înainte de a i-l trimite ulterior pe whatsapp, i l-am băgat sub ușa apartamentului pe care încă nu l-a primit. Și zice așa:
EL! Adică TU! TU! TU! TU!TU!
Nu spune nu, nu spune nu,
Si spune da, spirit cerestru
Să ne iubim în mod buiestru!
Ei? Ce ziceți domnu’ blogăr?
Toate celelalte scriituri ale mele sunt unele foarte, altele mai!
În încheiere nu e nevoie să spuneți nimic, știu că v-am lăsat fără glas pentru o vreme încă necunoscută, dar priviți cu credință cerul viitorului: vă voi face blogul celebru si nemuritor.
Aștept urgent răspunsul dumneavoastră.
Și, pentru că am așa, un filing, că îmi veți cere curând autograful, vi-l ofer de pe acum, ca atunci să nu îmi mai pierd vremea cu mărunțișuri.
A dvs. Maestră Internațională,
S.
Azi, cu tot codul lor galben de ploaie, la 8 eram pe plaja, ca poate nu se adevereste?n-am avut noroc, ploaie nu dar rece si vant da.
Asa ca ce sa fac eu intr-o zi liberă…stau in balansoar si imi admir trandafirii care miros amețitor,roșiile pe cate le-am copilit , gazonul tuns proaspăt, viata la țară în toată splendoarea.
Si poate nu plouă totusi si dau o fuga la C-ta la concertul Zu.
1Ca sa mai dau din sunca jos am mergeam si ma intorceam pe jos de la faculta,in unele zile ma mai culegeau colegii de pe drum,in special un coleg George cu o masina mica neagra,nu ma intreba modelul ca nu ma pricep.Intr o dimineata ma grabeam si vad o masina mica neagra ca si a lui George ca opreste in fata mea,de grabita ce eram nu m am mai uitat cine conduce,ma trantesc in masina si ma lupt cu centura,asta nu mai pleca si ii zic hai odata ca intarziem ,cand aud din stanga o voce necunoscuta,, doamna nu stiu unde mergeti dar eu am oprit sa la mancare la catei maidanezi”cand ma uit in stanga un domn pe la 40 de ani nicidecum colegul meu George ,murmur niste scuze cum ca am gresit masina si ma dau jos la foc automat.mai merg 10 metri o masina mica neagra claxoneaza dupa mine ,ma uit batea soarele nu am vazut nimic prin parbriz pana il vad pe George ca se coboara,l si urla la mine,,hai ca intarziem ce dracu ai surzit nu mai auzi claxonul?’dupa ce i am povestit cum m am urcat la altul in masina o sapt a facut misto de mine.
2.am primit de la o prietena din state niste cosmetice facute de ea,crema cu lapte de capra,gel de ciocolata cu afine,spumant de baie sub forma de tableta de ciocolata ,f concentrata ,se punea o patratica la o cada de apa,era cu scortisoara si portocale,si alte minuni de genu,trece tata pe la mine si le dau sa le duca acass la maicamea ca ei ii plac chestiile de genu.cand ajung la ai mei tata zice,ma fetita ciocolata aia alba sa sti ca era expirata ca nu avea nici un gust a facut spuma si ma doare stomacul de la ea.eu care ciocolata aia era spumant de baie!2 zile a baut lapte ca!manacase vreo 3 patratele!
3 stundenta cu bursa erasmus la viena,stiam germana dar nu extrem de bine la un laborator de anatomie unde eram 100 de studenti a intrebat proful ceva si nu stia nimeni sa raspunda,eu stiam,ca invatasem la faculta in Ro dar nu stiam cum ii zice in germana,la un moment dat vazand ca nu raspu de nimeni a zis proful ca daca stie careva raspunsul e scutit de laborator toata saptamana,raspunsul era iapa batrana ,e cum mama dracu ii zice la iapa in germana?stiam dar pe moment nu imi aminteam,mi am adus aminte de cum ii zice la cal si iar intraba proful ,,la ce animal mai apare boala respectiva?la care eu zic in germana (chiar imi doream sapt libera sa mai vizitez orasul):la nevasta calului! Dupa 1 minut intreg de liniste toatala explozie de ras in sala….am primit sapt libera si tot anul misto si glume cu iepe
4.desi cred ca am mai povestit de faza sta.eram studenta in anul 4 la med veterinara si trebuia sa facem practica si la km 6 la iesire din tm.ne grupam si mergeam mai.multi cu o masina.la o materie ne a dat ore diferite sa ajungem la ferma sa verificam mulsul.in ziua aia trebuia sa tin si o prezentare asa ca m am imbracat destul de frumos am tras o.salopeta si am pus cizmele de guma in plasa.era 6 dimineata si am luat un taxi pana la ferma.ei cand m am urcat in taxi nu am zis la ferma x am zis la km 6.soferup om credincios mi a tinut o predica de genul,,stiti doamna nu e bine ce faceti ca va vede al de sus,si biblia interzice lucruripe astea,etc…nu stiam ce dracu are cu viata mea.la 6 dimineata.cand ajungem.la km 6 ma intreaba si unde vreti sa va las?pe drum la km 6 era plin de ,,fetite”care intrau sau ieseau din tura.fata taximetristului memorabila cand i am zis sa faca dr sa ma lase la poarta fermei
Comentariu beton!17
Ieri am râs cum nu am mai râs de mulți ani.Eu locuiesc într-un cartier foarte mișto.Un fel de Ferentari al Bucureștiului.Nu eu am ales cartierul,ci el m-a ales pe mine.E plin de țigani,traficanți de droguri,arăbeți ,prostituate,transexuali și tot ce e mai rău în lumea asta.Deși la prima vedere pare nasol ,nu e .E mișto.E un ecosistem propriu.Toți ne cunoaștem ,ne respectăm ,ne acceptăm.E adevărat că în momentul în care m-am mutat a trebuit să fiu un pic smardoi,să vadă vecinii că românii nu sunt pielea pwlii în parohie.Ce vream să povestesc: sunt trei baruri în zonă pe care le frecventez,dintre care două sunt lipite unul de altul,despărțite de un gărduleț de lemn.La 50 de metrii e sediul poliției.Unul dintre cele două baruri e locul unde polițiștii își beau cafeaua,berea sau mănâncă.Vis a vis de cele două baruri e un magazin de produse naturiste.Ieri am fost cu un prieten să bem o bericică ,să temperăm căldura care deja e sufocantă.Patroana de la magazinul naturist ruptă în gură de beată, la ora unu,explica ce produse minunate vinde ea în magazin.Fiind cu spatele la terasa celuilalt bar,nu a văzut că tocmai s-au așezat șapte polițiști în uniformă veniți să serveascâ ceva de prânz.Intrată în sevraj,a început să ne explice în gura mare,spanioloaică cu volum ridicat,că e vinde pe lângă produse naturiste și iarbă,ciocolată și chestii mai puțin legale.Noi toți de pe terasă îi făceam semne să tacă ,dar nici o șansa.Râdeam toți de pe terasă,în timp ce polițiștii din spate o urmăreau cu atenție.Într-un final,unul dintre ei s-a ridicat de la masă și a rugat-o să vorbească mai încet,că deranjează oamenii.Ce a făcut nebuna?L-a întrebat dacă vrea să îi vadă țâțele,că imediat își ridică maieul .
Comentariu beton!17
@Paco, :)))
cica azi s-a terminat sezonul : pana in vara trebuie sa slabesc si urmeaza sezonul : cine ma iubeste , ma iubeste asa cum sunt 🙂
Ma trezesc intr-o dimineata de marti in care lucram de acasa. Era ora 8 si am decis sa dau o fuga pana la supermarket sa-mi iau niste fructe pentru micul dejun, s-o ard sanatos. Ajunsa la supermarket, pun fructele in plasa, le cantaresc, pun eticheta cu pretul si ma indrept spre casa unde o doamna in fata mea incerca sa plateasca. Dansa avea si ea mai multe pungi cu fructe si legume. Tot ce auzeam de la casiera era intrebarea “Ma credeti proasta?” pe care o tot repeta. Doamna in varsta nu intelegea ce se intampla si de ce ii se adreseaza in acest fel casiera. Doamna nu cantaaise fructele si legumele. Pentru aceasta crima, casiera, care era team leader acolo ii se adresa nepoliticos. Doamna a plecat. Am ajuns eu la coada. Am intrebat casiera de ce a intrebat-o pe doamna daca o crede proasta in mod repetat, din moment ce aceasta nu a jignit-o. Nici un raspuns. Am platit cumparaturile si i-am mai spus ca daca asta e customer service, e cam trist. Pauza. Am plecat nervoasa si i-am povestit intamplarea mamei mele. Aceasta mi-a attas atentia ca, casiera cu siguranta nici nu stia ce inseamna customer service. Good point! Romania. Servicii.
Îţi place sau nu:
0 
0
@Mihai Vasilescu , ai vazut ? , imediat apune soarele si nimeni , bai , da` nimeni nu a scris ceva de Pulitzer . niste scartzari . toti le-au bagat pe alea ieftine cu : tzeapa sandale la mall , trag de fiare la 5 dimineata , altu` a avut experiente cu piticu` porno , afara ploua …nimic nou .
aia se intampla cand un sef zice : bai , astazi face-ti ce vreti voi pentru ca eu sunt obosit .
@Shoric, ahahahahaaaaaa.
Da’ ce Shoric, tu muncesti peste program?
Esti din corporatist din ala multifunctional, din postul de ieri????? E trecut de ora 17 gata!!!
Domnu’ șef de blog, am scotocit prin viața mea și zău, prea-i banală, așa că azi, pas, oha impresionat 😀 Da’ m-am amuzat cu întâmplările altora, deci se cheamă c-am ieșit în câștig 🙂
Asteptam azi pe un hol, stând de vorbă cu cineva. Pentru că era cald, am ţinut uşa deschisă şi au cam intrat muşte. La un moment dat, apare cineva şi ne întreabă ‘ vă deranjează? ‘, noi politicos ‘ nu, nu ‘, fără să înţelegem ce anume să ne deranjeze. Şi începe să dea cu spray de muşte prin aer… Am deschis din nou uşa, şi am păzit-o fluturând o geacă, să nu mai între muşte şi să iasă aerosolii otrăvitori.
Ăsta m-a dus cu gândul destul de mult în timp, pe vremea când chiuleam şi eu la primele ore într-o zi, şi aud cheia în broască. Mă ascund iute în şifonier şi ţin uşa, care nu se închidea foarte bine. Erau ai mei, veniţi în grabă să ia ceva, iar când au plecat s-au apucat să dea metodic cu spray de ţânţari prin toată casa, şi a durat ceva până au ajuns din camera mea până la uşa de la intrare. Moment în care am ţâşnit dintre paltoane şi am deschis larg geamul. Asta a fost ziua în care nu m-au prins.
Altă dată, chiulind împreună cu o colegă, ne îndreptam bucuroase spre centru, să ne clătim ochii pe la vitrinele magazinelor. Pe o trecere de pietoni, ochii mei s-au întâlnit cu ochii tatălui meu aflat la volanul maşinii… Asta a fost ziua în care m-a prins.
https://momentsinmyway.wordpress.com/2017/06/16/to-eat-or-not-to-eat/
Cum am suferit azi de foame
Din motive inexplicabile, dupa ce m-am trezit si mi-am luat brunch-ul (nu pot sa-i spun mic dejun la ora 12), m-am apucat sa fac o oarecare curatenie, motivata de gandul ca dupa-masa ma duc la cea mai fancy cofetarie si stau pe terasa cu turistii si ma uit la lume si ma relaxez, apoi niste cumparaturi alimentare ca-mi cam bate vantul prin frigider. Toate-au mers conform planului, plec de-acasa intr-un final cu o urma de foame. Dupa vreo 30 de minute cu autobuzul, o iau la picior prin centru intr-o plimbare relaxanta spre cofetarie (nu stiu exact unde e, dar mereu cand ma plimb aiurea pe strazi dau de ea). La un moment dat, intru intr-un minimarket si zic: hai sa-mi iau ceva de rontait in timp ce mai casc ochii la vitrine pana dau de cofetarie. Foamea isi intra in drepturi si iau o punga mica cu mult aer si putine chipsuri. Cand ajung la casa – soc si groaza, nici urma de portmoneu. Am scotocit in disperare sa gasesc macar o amarata de moneda de un euro sa platesc chipsurile sa am ce rontai in timp ce plang de ciuda pe-o bordura, dar nimic.
Cu toata jena, dar cu si mai multa foame le-am abandonat acolo, am luat din nou autobuzul 30 de minute, am calculat ca am 6 minute sa fug in casa dupa bani si sa revin in statie la autobuz inapoi spre oras, autobuzul a lalait-o destul incat sa-mi fie clar ca n-am cum sa-l prind pe omologul lui din sens opus, asa ca am bagat pe coltul mesei o paine cu zacusca tinuta pentru zile negre, pana la urmatorul autobuz.
Naiba mai avea chef de prajituri, deja visam la vitei la protap, pui fripti si mormane de cartofi, asa ca m-am invitat in oras, eu cu mine, dupa ce termin cumparaturile. Si am stat frumos la o pizza, singura, si unu-doua (cine-a stat sa numere) pahare de vin acasa.
Poate maine mananc si prajitura.