Am o mică dezbatere cu mine însumi. Un pic mai devreme, am vrut să fac mișto de chestia de mai jos, dar mi s-a părut atât de tristă că n-am putut. E scrisă pe un perete, la metrou, la Tineretului, și să mor eu dacă înțeleg de ce, dar mi se pare că emană atâta jale că nu pot să fac caterincă.

De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că știu de ce. Pentru că lipsește numele fetei. Băiatul ăsta a iubit-o atât de mult încât nici în momentul în care a vrut să se răzbune n-a putut să-i scrie numele. I-ar fi fost atât de ușor să zică „Ana e doar o târfă” sau „Ana, ești doar o târfă”, dar n-a făcut-o. Știți de ce? Pentru că e trist, atât trist, când ajungi să spui asta despre omul căruia până de curând îi spuneai „te iubesc”, cum naiba să-i mai pui și numele acolo? E ca și cum ai vorbi urât despre tine însuți. My two cents.

Sunt eu căzut în găleata cu romantism sau și vouă vi se pare la fel?

mihai_vasilescu_tarfa