Omu’ tot o arde că l-a pierdut şi în loc să meargă în plm la poliţie, mă stresează pe mine de fiecare dată când dau drumul la radio. Da’ du-te omule şi declară la secţie, te rezolva băieţii instant. Până după-amiază ai unul nou cu poza mai şmecheră.

Trebuie să recunosc, n-am crezut că o să aud vreo piesă care o să mă agaseze mai tare decât cele cântate de Corina Bud (fostă Ciorbă) şi Lidia Buble, la un loc. Dar muzica uşoară românească nu conteneşte să mă surprindă, se pare. Şi nu este numai una, sunt două piese care m-au adus la exasperare. Prima e asta cu buletinul a lui Smiley, a doua tâmpenia aia “niciodată să nu spui niciodată”, pe care o lălăie nevasta lui Măruţă. Nu le mai suport nici eu, nici jumătate din populaţia României (sper) şi cu toate astea tot ce înseamnă post de radio comercial le are pe repeat.

Cu “buletinul” lui Smiley o rezolvăm repede, pentru că există şi o parte bună. Niciodată, indiferent cât am încercat, nu am reuşit să trec de prima strofă. Pur şi simplu nu pot. Poftim, ca să înţelegeţi de ce:

Pierdut buletin,
Nu mai stiu de unde vin,
Nu mai stiu cine sunt,
Sau de cand sunt pe Pamant.

Mi-am rătăcit şi eu buletinul de vreo câteva ori. Bine, era prin casă, dar nu-l mai găseam. Doar o dată l-am uitat la bancă. Cu toate astea am ştiut în permanenţă de unde vin sau cine sunt. Serios, chiar atât de tăntălău încât să nu mai stiu cum mă numesc, fără cartea de identitate, n-am ajuns. Şi, da, îmi ştiu şi vârsta fără să fie nevoie să mă uit la CNP. Sunt curios ce naiba făcea dacă-şi pierdea certificatul de naştere sau paşaportul. Să vezi ce cânta conu’ Smiley de pe la cozile de la “evidenţa populaţiei”, că pentru duplicatul de la certificat îţi trebuie o grămadă de hârţoage. Bine, eu aş fi dat orice să fiu acolo când striga ofiţerul de serviciu: să intre domnu’ Maria! Este că habar nu aveaţi ca aşa-l cheamă pe cantautor?

Ok, ok, nu sunt vreun tâmpit, am înţeles că e o metaforă. Proastă, dar metaforă. Prin care cântăciosul vrea să sublinieze că a rămas fără punctele de orientare în Univers, din motive pe care nu s-a mai obosit să ni le comunice. Dar, după nasul meu, cred că la mijloc este tot ceva parte muierească.

Doar un lucru retin,
Ca seman cu tine,
Si poti sa-mi dai buletinul tau,
Ca nu se prinde nimeni.

Partea asta n-o înţeleg deloc. Am frecat versurile în fel şi chip. Degeaba, mă bagă într-o ceaţă totală. Pe bune, sper din tot sufletul să aibă un frate geamăn şi ăluia să i se adreseze. Dar dacă din întâmplare vorbeşte cu o tipă, aşa cum bănuim toţi, e groasă treaba. Fraţilor, voi aţi umbla cu o femeie care seamănă atât de bine cu Smiley că-i poti confunda? Exact. Chestia asta mă îngrozea teribil şi schimbam postul urgent.

Gata, cu domnul Andrei Tiberiu Maria am terminat.  Trecem la piesa lu’ doamna Măruţă – “Niciodată”.

Nu ştiu dacă vă daţi seama doar ascultând-o, dar când citeşti versurile te cruceşti. Este o contradicţie totală, de la cap la coadă. Nu are niciun sens, nici o direcţie, nimic, nimic. Este doar o înşiruire de cuvinte tâmpite, care se bat cap în cap.

Oo, ne certăm din când în când
Să nu te-aud spunând că e greu
Noi doi am făcut un legământ
Cât suntem pe Pământ
Ne vom iubi mereu
Şi de mi-ar spune cineva
Că tu te joci cu mintea mea
Aş râde “ha, ha, ha”
Te cunosc atât de bine, da
Şi ştiu că n-ai pleca
Din viaţa mea…

Dar orice se poate-ntâmpla…

Avem aici strofa a doua. Care începe direct cu o ameninţare: Bă, să dea dracu’ să te-aud zicând că e greu sau ceva. Păi…. Niciun “păi”. Am făcut legământ? Am făcut. Aşa că, valea, să nu te aud!

Mi-e ruşine de ceea ce urmează să scriu. Vorbesc serios. Când am auzit piesa prima oară am holbat ochii atât de tare că m-a întrebat unul din maşina de lângă dacă mă simt bine. Iar acum mi-e ruşine de ruşinea lor pentru stupizenia asta: “aş râde ha, ha, ha”. Cum, frate, să scrii sau sa cânţi aşa ceva? Mi se pare atât de idiot versul, că mi-e mie jenă de fiecare dată când ascult. Pe bune, pare ceva compus de un copil la grădiniţă şi nici ăla cel mai inteligent din grupa lui.

Mă rog, partea bună este ca până la urmă, cu tot legământul, pune răul înainte şi-şi asumă că iubi s-ar putea să se care în cele din urmă. Şi pe bună dreptate, că prea îl ţine din scurt.

Apoi urmează refrenul. ‘Alucinante, vorba lu’ tanti Patrizia de la MasterChef.

Niciodată să nu spui niciodată
Niciodată să nu spui niciodată
Vezi, ai grijă ce-ţi doreşti
Că s-ar putea să şi primeşti

Faceţi voi legătura între refren şi strofa de mai sus, că eu nu reuşesc. Deci, dupa ce diva se umezeşte toată şi nu mai ştie cum sa descrie câtă iubire este între ei doi, la refren totu-i pe dos. Sună exact ca şi cum a primit ce şi-a dorit, dar la mişto. Fix ca atunci când îţi doreşti o păsărică înaltă, cu picioare lungi şi peştişorul de aur îţi trimite un struţ.

Ca să ne spulbere definitiv îndoielile, vine strofa trei, cântată de unu’ pe nume Cabron:

Inevitabil va fi tot
Deşi nu te-ai fi gândit la asta deloc
Lângă el stai, lângă el iubeşti,
Lângă el n-ai fi văzut prima data vreun trai
Nu-i vreun crai, Da’ nu-ţi vine să pleci,
Ba mai mult – să mai stai – stai
Îndrăgostită lulea,
Când ziceai că nu se poate-ntâmpla
Destinu’ rupe primu’ regulile fireşti
Regulile pur omeneşti
După care-ai mers până să-l întâlneşti

Vezi ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să şi primeşti…

Primele două versuri sunt ca şi cum te-ai scobi în nas cu degetul mare de la picior. Adică incomod şi nici măcar nu intră. Satisfacţie zero, fă biluţe dacă poţi.

După care urmează lovitura de graţie, vine partea care demolează tot eşafodajul de iubire nemaivăzută construit până atunci: “nu-i vreun crai, dar nu-ţi vine să pleci”.  Băbăeţ’, asta sună exact a “rău cu rău, dar mai rău e fără rău”. Ştiţi ce zic? Nu e cine ştie ce amărâtu’ ăsta, da’ altu’ mai bun dă unde?

Apoi se prinde c-a dat-o prost şi încearcă s-o dreagă. Că e “îndrăgostită lulea”, că draci, că laci. Gata, las-o jos că măcăne! Fraier ăla că nu-ţi rupe capul. Cu dinţii.

Am terminat. M-am răcorit.

Ştiţi ce este cel mai trist? Că piesele pe care le difuzează posturile de radio comerciale sunt cele care ne reprezintă pe noi, ca naţie. Alfel nu le-ar difuza. Şi putem să ne dăm noi cu fundul de pământ pe aici cât vrem. Adevărul este ăla pe care ni-l arată cele două “hituri” despre care am vorbit mai sus.

mihai_vasilescu_smiley