Gata, nu mai pot. Mi-au fost de ajuns câteva drumuri la volan de sărbători, ca să-mi iasă pe nas piesa aia cu „le-am spus si fetelor”. Dacă nu ştiţi despre ce vorbesc, puteti să vă opriţi acum din citit, o să fiţi mai câştigaţi. Dacă totuşi insistaţi, aveţi clipul aici şi un fel de analiză pe text a versurilor, mai jos. Să purcedem, dară.

Mă gândesc în fiecare zi
Cum ar fi dacă ne-am opri
O secundă să zâmbim
Să ne amintim

Femeie, şi cine căcat te opreşte să faci asta?! Cine? Da, opreşte-te cât vrei, zâmbeşte, dă-te cu curu’ de pământ, taie-ţi o mână, fă absolut orice vrei tu. Îţi jur că nu te va împiedica nimeni. Iar dacă treaba asta te va opri şi din cântat pentru o vreme, e posibil să apară şi ceva recompense. Materiale.

Mi-e dor de tine în fiecare zi
O spun fără să crezi că aş minţi
Soarele a râs fericit
Când tu mi-ai zâmbit

Să folosesti de două ori în cinci versuri sintagma „în fiecare zi”, mi se pare de prost-gust şi pentru un elev de clasa a patra care „trage” pentru corijenţă. Dar, na, având în vedere că autorul versurilor este cel care a consacrat şi celebrele „te-aş lua cu mine, dar n-am bani de bilet” (l-am numit aici pe Adiţă Sîna), nu mă mai mir de nimic. Bine că n-a folosit „în fiecare zi” o dată la doua versuri.

A doua parte a strofei este copie după celebra replică de agăţat a cocalarilor. „Auzi, a ieşit soarele sau doar ai zâmbit tu”? Serios, am un prieten care-o folosea la piţipoance şi mergea la marele fix. Asta şi cu cealaltă: „te-a durut când ai căzut din rai”? Ia vezi, Adiţă, poate-o bagi şi pe asta prin vreun hit şlagăr.

Şi doar tu îmi dai avânt
Şi doar tu mă faci ce sunt
Şi doar noi, orice ar fi,
Zi de zi

Alooo, se zice „îmi dai vânt”. Şi sper eu să fie pe scări. După care să te întrebe unde te grăbeşti.

A doua parte a strofei mă depăşeste total. Ori este o tâmpenie, ori e ceva rămas neterminat. Pe bune, poftim, citiţi şi spuneţi-mi dacă sunt eu nebun. „Şi doar noi, orice ar fi, zi de zi”…ce? Mie-mi sună exact cum aş zice eu ceva de genul „ştii, aş vrea să-ti spun că”. Pai nu v-aţi uita ca la felul paişpe? Mă rog, o fi vreun trend nou printre creatorii aştia de versuri şi nu l-am prins eu. Cum s-o chema, „strofă ilogică cu final ambiguu”?

Şi vreau să-ţi spun că mi-a fost dor
Şi le-am spus şi fetelor
Tremur când mă atingi uşor
Cum o faci, le spun doar lor

Frate, veşnica problemă a românului: bârfa. Şi daca nu e asta, măcar trebuie să se  laude. Deci, cum? După ce vine ăla, îţi pune chiloţii în cap şi-ţi face şi-ţi drege, pui repede mâna pe telefon? Alo, fată, tu ştii ce-a făcut ăsta cu mine? M-a urcat pe pereţi. Da, fată, jur. Şi tu ştii cât o are de mare? Exact ca a lui Gelu, salvamarul ala care m-a prins atunci beată pe plajă. Aşa merge treaba cu „le spun doar lor”?

Şi-a mai trecut un an
Şi tu eşti tot ce am
Destinul ne-a convins
Că suntem de neînvins

Nu vreau să zic vorbă proastă, da’ mie îmi cam sună a sărăcie. Şi materială şi spirituală. Dacă trece timpul şi băiatul ăla e tot ce ai tu, cam nasoală treaba. Serios îţi zic. Iar dacă de muncit nu vrei să te apuci (e de înţeles, cine naiba ar vrea?), măcar fă ceva să-ţi mai lărgeşti orizonturile, ca sa nu ţi se mai pară că o bucată de izmană este tot ce poţi avea. Pune mâna pe o carte (se zice că te fac neprost), mergi la teatru, împiedică-te de pragul unui muzeu, d-astea. Ba chiar, aş zice că nici filmele nu ţi-ar face rău. Da’ alege şi tu ceva fără karate şi bătai.

Ştii cum e? Destinul şi-l mai face şi omul. Băiatu’ asta al tău îşi cam merită soarta, că nu-l ţine nimeni cu forţa.

Te găsesc în fiecare stea
Fiindcă tu eşti dorinţa mea
Dacă pici, tu te ridici
Că sunt aici

Ai ştiut tu o chestie, dar nu complet. Alea cu „dorinţele” erau stele căzătoare. Ceea ce s-ar putea să nu mai ofere un tablou atât de frumos, nu? Poate-ţi arde ăla două peste bot, când s-o prinde cum stă treaba.

Ceva îmi spune că săracul se ridică, dar nicidecum pentru că eşti tu acolo. Ba chiar, după cum au sunat tânguirile din strofele anterioare, cred că ar prefera să râmână dracului picat şi să scape.

Eşti ascuns în fiecare vis
Prizonier, în inimă închis
Fără gratii şi n-ai vrea
Să fugi din ea

Da’ de unde ştii mătăluţă ce vrea omul ăla şi ce nu? M-aţi ucis, băbăiatule, patru femei din cinci ştiu ele mai bine ce vrea „el” şi ce nu. Şi să-l pună ăl de sus pe idiot să cârâie că nu-i convine ceva, că nu-l mai spală nici apa Iordanului, cu Dunărea şi Volga la un loc. Şi nu te căca pe tine să-mi explici că greşesc. Însuşi cuvântul „prizionier”, care are un singur sens, îmi spune că am dreptate sută la sută. Fraierul să stea acolo captiv, că ştii tu mai bine ce vrea el şi ce nu. S-a-nţeles?!

Şi doar tu îmi dai avânt
Şi doar tu mă faci ce sunt
Şi doar noi, orice ar fi
Zi de zi

Şi vreau să-ţi spun că mi-a fost dor
Şi le-am spus şi fetelor
Tremur când mă atingi uşor
Cum o faci, le spun doar lor

Şi-a mai trecut un an
Şi tu eşti tot ce am
Destinul ne-a convins
Că suntem de neînvins

Despre parascoveniile astea de strofe tocmai ce-am vorbit. A se vedea mai sus.

Şi mă anunţă c-a plecat
De iubire, supărat
Se întoarce, apare în noapte
Să fiu a lui jumătate

Incredibil! Exact când era să scriu că am avut dreptate, că omu’ chiar s-a deșteptat şi-a întins-o unde a văzut cu ochii, în noapte… Când colo, fraierul se întoarce. Nu ma mai bag, aşa-i trebuie, îşi merită soarta.

Are o dorinţa, da
Ne jucăm de-a dragostea
Şi ne iubim întruna
Inima e numai una

Aaa, bravo, dom’le! A trebuit să ajung la final, ca să înţeleg şi eu cum stă treaba. Ce lucrătură de maestru, mă înclin în faţa tipului ăsta. Abia acum este clar ca lumina zilei: omul o folseşte doar pentru sex. În rest, e numai vrăjeală. Sper că vă e clar, da? „Are o dorinţă, da, ne jucăm de-a dragostea”. Păi ăsta este ditamai eufemismul pentru „vrea doar să mă f*tă, când i se scoala lui”. Respect! Mi-am scos deja pălăria imaginară! Bravo, coaie, îmi cer scuze că te-am crezut vreun fraier. Arde-o pe tovarăşa, cum se cuvine, în continuare.

Şi-a mai trecut un an
Şi-a mai trecut un an
Şi tu eşti tot ce am

Tipul este mult mai tare decât greşit credeam eu. Nu numai că o ţine doar pentru sex, dar o face şi cu bani puţini. Felicitări! Încă o dată îmi cer scuze că l-am judecat aiurea. Bravo! La mai multe, coane! Pe buget din ăsta redus, nu văd de ce te-ai opri doar la una. Doar are balta pește.

Gata, m-am racorit. De-acum pot să aud piesa din cinci în cinci minute, ma simt răzbunat.

P.S. Între noi fie vorba, Lidia Buble e bună rău de tot. Dacă vedeam clipul la tv, nu cred ca mai scriam nimic. Ştiţi ce zic?

mihai_vasilescu_lidia_buble

surse foto 1 și foto 2