Na, că dacă tot am scris eu ieri despre taţii de fete, azi aveţi şi un text al Anei R. despre mamele de copii geniali.
Nu știu dacă voi ați realizat asta, dar eu cred că mamele sunt cele mai mincinoase ființe. Și cred că-i întrec cu mult la capitolul minciuni pe toți masculii care au în dotare câte un cârd de amante. Pentru că dacă pe ăștia ai șanse să îi prinzi ușor cu minciuna, pe mame le dovedeşti foarte greu. Iar motivul pentru care ele pot înșela cu lejeritate orice detector de minciuni este că chiar cred cu tărie în ceea ce spun.
În majoritatea cazurilor, minciunile spuse cu mare aplomb, se referă la calitățile propriilor progenituri. N-aveţi idee cât poate să înflorească o mamă pe tema asta! Problema e că te uiți la ele și nu vezi nici cea mai mică urmă de ezitare în exagerările lor nerușinate. Nu le tremură niciun mușchi pe fața atunci când adauga calitați mitologice pișpireilor din dotare. Toți Gigeii și Ioneii ăștia cu nume moderne, gen Alphonse și Evelyne (de, mamele din ziua de azi îs creative foc), sunt rupți din soare în ochii mamelor lor.
Vreţi să spuneţi că nu le-aţi auzit niciodată cum vorbesc ele despre cursurile de artă modernă, despre fizică aplicata sau cercul de chimie experimentală? toate fiind nişte „banale” activităţi la care merge ăla micu’ imediat după orele de grădiniţă.
După doua trei discuţii de genul ăsta, îţi devine limpede că în ziua de azi nu-ți mai dai copilul la orice sport banal. Nu, mai nou îl trimiți direct să urce pe Everest, în timp ce cu o mână rezolvă şi cubul Rubik. Preferabil stânga. Sau are unul mic, ascuns în bocanc, și îl face cu degetele de la picioare.
Nimeni nu mai merge la balet, azi se duc la dans contemporan sau irlandez. Ce contează că aia mică nu a scos încă suzeta din gură, va fi sigur poimâine o mare dansatoare. Iar săptămâna viitoare are spectacol pe Broadway. Mamele deja îşi caută toaletele pentru seara premierei.
Băieții nu mai merg la fotbal, acum merg la golf, călărie și jiu-jitsu brazilian. Ceea ce nu este rău. Mai ales că din a doua săptămână de antrenamenr devin campioni intregalactici „undefeated and undisputed”.
Toți sunt absolut excepționali la școală și au super rezultate la olimpiade. Habar nu avem de unde apar cei cu rezultatele dezastruase de la Bacalaureat. În mod sigur ăia nu erau copiii noștri. Cred că exact înainte de probele de la Bac, îi răpesc extratereștrii și le spăla un pic creierele, special ca să le cureţe şi ultimele urme de matematică și română. Iar notele minuscule sunt fix rezutatul amneziei de scurtă durată indusă de verzălaii spaţiali, din pură invidie pe capacitățile extraordinare ale copiilor de pământeni.
Aproape toți studiază la super universități și fac masterate în cele mai nebănuite domenii. Păcat doar că am văzut la vânzători care au terminat „relații internaționale” de mi s-a acrit. Dar orice pare trendy și cât mai turbat sau colorat în exprimare e impetuos necesar să fie aprofundat. Habar nu aveți cât de util este ca manichiuristă să fi terminat Studii Culturale Europene. Nu de alta, dar o unghie se poate încarna cu totul altfel, în funcție de cultura țării din care provii. Iar românilor plecați pe alte meleaguri sigur-sigur le cresc unghiile altfel.
Pe scurt, mamele îți pot scrie romane întregi despre capacitățile nebănuite ale copiilor lor. Iar tu, dacă nu ai norocul să îi vezi cu ochii tăi pe super copiii ăștia moderni (cu nume gen Maximilian, Rafael, Joshua sau Christine), ai toate șansele chiar să crezi tot ce debitează ele.
Dar cel mai dramatic este când te întorci acasă și îți studiezi propria odraslă. Şi vezi că al tău e un copil banal. Adică săracul nu are nici capacități extrasenzoriele, nu îl bate la fund pe Einstein și nici pe vreun alt geniu mai modern. E un copil normal, care își șterge încă mucii pe mânecă la cei trei ani ai lui. Te uiți la el ca la ultima moluscă nevertebrată și bagi un: „Doamne ajută să aibă noroc în viață, că asta e tăntălău rău pe lângă alți copii!“. Apoi mai plângi un pic în batistă și te întrebi ce rahat de ADN aţi avut și tu și barbată-tu, de fiu-tău nu a putut să iasă şi el geniu, ca restul copiilor de pe strada voastră.
Trec ani de zile şi sunt şanse să albeşti pâna reuşesti să uiţi că pe al tău l-ai dat că fraiera la înot, în loc să îl dai la scufundări de mare adâncime. Sau la handbal în loc de polo de câmp. Că nu a fost la cercul de fizică cuantică într-a patra și că nici nu a intrat din prima la Sorbona.
Iar când în sfârşit te consolasei cu gândul că tu i-ai distrus viitorul, dai ochii cu câţiva dintre foştii plozi ultra-mega-lăudaţi de mamele lor, ajunşi adulţi şi ei. Şi observi că sunt la fel de normali ca al tău sau unii dintre ei mai puţin mobilaţi la „mansardă” decât cel pe care l-ai crescut tu. Te întrebi cum de reușeau copiii aia să fie pe vremuri speciali sau geniali și acum au probleme cu dativul și acuzativul? Cum au ajuns ei, după atâta amar de studiu, să fie la fel de angajați cu salariu fix și rate la casă precum este şi al tău?
Şi brusc înțelegi minunea: ăla micu’ era genial numai în ochii maică-sii. Iar doamna mă-sa era cel mai tare PR de pe planetă.
sursa foto
Eu am fost unul dintre copiii „geniali”. Mi-am petrecut copilaria intre meditatii la engleza, ore de pian si gimnastica. In afara de engleza nu mi-au folosit la nimic, dar ma uitam cu invidie la cei de varsta mea care nu trebuiau sa treaca prin toate astea.
Comentariu beton!11
@Sonia, iar eu sufeream pentru că ai mei munceau prea mult și nu avea cine să mă ducă și pe mine la activitați extrașcolare.
Comentariu beton!11
Copiii trebuie indreptati spre diverse domenii de activitate ca sa poti sa descoperi la ce sunt talentati. In plus se disciplineaza si o sa-i ajute mai tarziu in viata.
@Daniela, la fel cred și eu, pentru asta fiica-mea a experimentat: sport, balet, handbal, pian și chitara. In afara de muzică nu a dat dovada de mare interes pentru restul activitaților, încat sa faca performanța, dar măcar eu am fost impăcata că a incercat. Pișpirache face sport și a început cu înot, apoi o sa incerc cu un sport de contact de la 7 ani. Daca îi place continuă, dacă iși pierde interesul încheiem domeniul.
Ano, de ani de zile imi tot repet ca atunci cand o sa am copii sa-i las sa-si traiasca copilaria. Sper sa nu uit.
@zorro, sper să nu te ia valul! Așa spunem toți înainte să iasa din găoace. Cum au ieșit, brusc ne apucă tembeleala competiției!
Comentariu beton!13
Categoric toti suntem asa…
Si daca deja am trecut de faza asta din copilarie si copiii nostri sunt deja adulti dam sfaturi celor cu copii mici( abia acum ne dam seama cat de exagerati eram si ce multe asteptari aveam de la proprii copii)……oricum nu vom fi ascultati,vor trebui sa treaca si ei prin toate fazele si stresurile posibile…. 🙂
Sa stii ca nu este de ras, copiii nu mai sunt lasati sa se joace si sa-si traiasca anii de copilarie normal. Si asta duce la fenomenul anti-social care este din ce in ce mai extins. Nu vezi ca cei mici din ziua de azi nu mai stiu sa socializeze si sa se joace impreuna?
@DanB, pentru că parinți îi bombardează cu cerințe, iar ei se închid și prefera să socializeze pe net pentru că e cool.
Sunt de acord cu tine,orice parinte {in general mamele } vede in copilul sau diferite potentiale talente,aptitudini si sunt de acord cu incearcarea de a i le dezvolta. Mai aiurea este cand copilul este fortat si lipsit de copilarie pentru niste idei fixe ale bunicii sau mamicii incercand sa faca din kkat bici …si care sa mai si pocneasca.
@dede cati, și eu am vazut baieți trimiși la fotbal pentru că asa a vrut taticul, că el nu a ajuns fotbalist, deși avea mare talent. Iar pișpirică dă numai pe lângă minge. Sau fetițe făra nicio legătura cu ritmul muzical obligate să faca balet sau dansuri. De aia la nemti exista la orice curs pentru copii posibilitatea să mergi cu copilul gratis doua ședinte. Copilul vede dacă ii place și cei ce organizeaza activitatea iți spun daca are copilul aptitudini pentru domeniul respectiv.
Mai nou si la noi orice curs d-asta vocational (de gen dans, balet, inot etc) are prima sedinta gratis. Fiica-mea pare sa fie fericita la dansuri, daca o sa zica „pas”, incheiem distractia. Doar la British nu e gratuita prima sedinta, dar acolo nu-mi fac griji, pare-se ca a facut un crush pentru prof 😉
@DH, hai ca uneori prinde bine și câte un crush pentru prof. :))))
Adevarat, dar majoritatea oamenilor care au ajuns sus nu sunt genii, nu ai nevoie de un copil geniu ca sa faca lucruri marete in viata. Asta cu copilaria e scuza lenesului, care se traduce: de ce sa scot bani si sa mai imi pierd timp cu alte activitati in plus ca oricum sansele sunt mici sa nu fie un mediocru. Copilaria tine putin si orice adult isi da seama de chestia asta la maturitate, totul e ok cat timp copilul are atentia parintilor.
@Radu, eu de câte ori am îndoieli îmi aduc aminte că Einstein era printre cei mai slabi copii in primii ani de școală. Daca ai posibilitatea e bine să vezi ce aptitudini are copilul tău, dar nici sa îl plimbarești toata ziua dintr-o actvitate în alta nu e ok. Există si oameni ce cred ca aceste aptitudini exista oricum și copiii le vor descoperi și exploata pe parcurs in viața.
Ana, am o veste proastă pentru tine: s-ar putea ca povestea asta (cu rezultatele școlare slabe ale lui Einstein) să fie un mit 🙂
https://www.quora.com/Is-it-true-that-Albert-Einstein-failed-in-mathematics-many-times-during-his-school-days
@Ionuț Staicu, îmi spulberi toate speranțele! ?
Te contrazic intr-o singura privinta: chestia asta nu dispare odata cu timpul. Pai eu, acu’ vreo 6 ani am fost cu sotia la Neptun. Mama s-a intalnit cu o amica a carei baiat era plecat, cica, la Bruxelles in vacanta. Unde credeti ca eram noi plecati? In Spania, la 5 stele etc… Am aflat de la respectivul, cu care eram prieten. Rasul de pe lume: era la tara la cules porumbul.?? Bai, si vorbim de mamele unor oameni de 30 de ani.
@Ionut, aceste mame nu numai că exagereaza dar mint cu nerușinare. Deja bat câmpii prea tare. Asta e chiar trist.
@Ana R., trist este ca ajung sa creada minciunile. O sa revin cu o postare mai pe seara, cand am timp. Ma incadrez perfect in ceea ce ai scris.
Am revenit.? Fiind primul nascut, iar parintii cadre didactice (tata la academia militara, mama invatatoare), normal ca au avut niste pretentii pe masura. Asa ca, de prin clasa 1 a inceput nebunia: chitara clasica (am 12 ani de cursuri la casa pionierilor, acasa, la cercul militar, diploma si vreo 3 concerte pentru parinti), inot (1 an si inca 2 de polo la Dinamo), lectii particulare de engleza, franceza, germana, olimpiade, premiul 1 si 2, gazeta matematica…..toate astea pana in liceu. Cand au inceput problemele: am vrut sa imi fac formatie rock, dar aveam nevoie de o chitara electrica. „Lasa prostiile, o sa iti cumperi cand o sa ai tu bani!!!” Bineinteles, a trecut momentul, chitara mi-am luat-o si sterg lunar praful de pe ea. La polo incepusera niste mini-cantonamente pentru juniori. „Nu e timp, burta pe carte ca vine admiterea la liceu!!!” Am renuntat. Eram bun la fotbal, fusesem selectionat de fostul club Progresul, in urma unui trial la scoala. „Fotbal?? Joc de derbedei. Pune mana si invata!!” Inutil sa va spun ca, pe langa faptul ca n-am reusit sa excelez in ceva, am prins ura pe invatat, astfel ca liceul si facultatea au fost niste chestii inutile, facute doar asa , ca trebuie, si din care am ramas cu amintirea unor betii crunte, batai si golaneala la greu. Nu-i condamn, asa au gandit atunci, dar incerc sa nu fac aceleasi greseli cu piticii mei. De aceea, voi incerca sa-i indrum spre cat mai multe activitati, dar ma voi opri repede daca vad ca nu au talent, sau, dimpotriva, ii voi sprijini cat pot in activitatile in care se vor dovedi buni. Cat despre scoala, invatat ….. sa fim seriosi: in momentul de fata, in scoala romaneasca intri bou si iesi vaca. Diplomele se iau usor, notele la fel, conteaza doar informatia cu care ramane copilul si utilitatea ei mai departe. Prefer sa devina un instalator sau sofer priceput, decat un masterand in „Economie si globalizare” platit cu salariul minim pe economie sau doctorand, sclav prin vreo corporatie. Nu vreau sa fie Einstein, vreau sa fie fericiti in viata si sa faca ce le place. Chiar daca le place sa varuiasca pereti, sa sape santuri sau sa joace fotbal.
Comentariu beton!16
@Ionut, săracul de tine. Dacă mă obligau ai mei să fac atâtea, fugeam de acasă. 🙂
@Mihai, culmea e ca ajungeau sa imi placa chestiile alea (mai ales profesoara particulara de franceza, un vis!!??), si exact atunci imi dadeau la gioale cu un Gheba, Telinoiu, Stefania Popescu, si mi-aduceau aminte subtil (uneori cu batul ??) ca nota 6 la biologie sau 7 la fizica este inacceptabila. Sa precizez ca in liceu am fost in clasa de informatica, dar n-au vrut sa-mi ia calculator din cauza jocurilor? E drept, acum sunt un gamer inrait, dar poate as fi trecut de nivelul asta daca as fi avut PC inainte de 23 de ani. Banuiesc, nu sunt sigur!??
@Ionut, erai în clasa de informatică şi nu aveai calculator? Ahahaha. :))))))
@Ionut, și eu mă vaiet că ai mei nu m-au dat la nicio activitate extrașcolara.
@Ana R., m-au dat la multe, dar ce folos??? Cum spunea si @CarmenP, au vrut sa ma tina ocupat, nu sa fac performanta. Urasc cacatul ala de zicatoare „ai carte, ai parte”. Bullshit!!! Sunt ferm convins ca mai mult de jumatate din elevii din ziua de azi se rateaza datorita sistemului de invatamant si al parintilor. Atat timp cat media si notele primeaza, in fata talentului si aptitudinilor deosebite, o sa ne chinuim copiii in scoala si liceu, pentru a deveni….habar n-am ce! Piticul meu are deja o inclinatie spre inot. Am luat-o in gluma, ca mod de a-si consuma energia. La doar 4 ani nu poti vorbi de pasiuni sau hobby-uri. Dar, instructorul mi-a spus o chestie: pentru varsta lui, e deosebit de disciplinat, prinde mult mai repede si ii place la nebunie. Acum, chestia poate sa dureze sau nu. Dar, daca va dura, as fi nebun sa-l opresc din asta pentru niste premii intai la scoala, un liceu de 2 bani etc., nu? Sigur, le va face, dar in nici un caz nu voi insista pana la exasperare cu rezultatele,daca pasiunea lui va fi cu totul alta. Pana la urma, sa scrii, sa citesti, sa socotesti….chestiile astea sunt necesare, dar restul? Ati folosit vreodata pana acum logaritmii, limitele, legea lui Hook, 1457-1504, Bacovia, monodicotiledonatele, h2so4, in viata de zi cu zi sau la serviciu? De cate ori? Da, e cultura generala dar, stau si ma intreb din ce in ce mai des, la ce mai foloseste, in era internetului?
@Ionut, ne folosesc atunci când nu avem semnal la telefon. Eu cred că toate informațiile alea aiurite pe care nu le folosim in veci sunt totuși o modalitate de a dezvolta creierele copiilor încat sa facă performanța. Spun medicii că un creier nefolosit se atrofiază, de aia se recomandă persoanelor în vârsta să își antreneze creierele. Ăsta e rolul școlii, ca prin procesul de învațare să adauge vălurele pe creieraș.
Nu stiu daca ar trebui sa le numim minciuni ci mai degraba exagerari. Se stie deja ca mamele isi vad puii cu alti ochi, deci si realizarile lor tot cu alti ochi. Cat despre sporturile „extreme” la care isi dau parintii copiii, ar trebui sa ne intrebam „De ce?”. De ce-i dam la tot felul de sporturi? Ca sa le ocupam timpul, sa n-ajunga derbedei, este argumentul celor mai multi parinti. Rezltatul fiind cel mai bine explicat de @Ionut, copilul nu va performa in nici unul dintre sporturi si nu va excela in nimic pentru ca motivul era sa fie ocupat si nu sa performeze. Mai mult decat atat, toate activitatile il vor extenua fizic, iar un copil extenuat nu se va mai putea ocupa si de lectii. De aici si ravagiile la bac si tinerii de la relatii internationale, vanzatori. Dar na, daca sunt cei mai buni vanzatori maica e multumita 🙂
@CarmenP, eu cred totuși că sportul, muzica sau arta poate ajuta un copil in alegerea viitoarei cariere. Daca esti talentat la desen poti deveni de la artist plastic, la arhitect sau creator de moda. Un copil fascinat de fotbal sau orice alt sport trebuie sa se antreneze de mic. Dacă nu face asta nu are șanse sa faca asta la maturitate, deși e talentat, pentru că îi lipseste exercitiul.
Eu am fost un copil de profesori, plimbat de pe la 10 ani pe la tot felul de cursuri:chitară, baschet, handbal, engleza și germana și pian cu mama. Din fericire taică-miu este pe principiul descoperirii talentului și mai ales să faci ce iti place. Si cum nu mi-a placut decat engleza m-au lăsat in pace (cu germana au tot insistat, am avut o baba care ma si batea si azi urasc germana).Dacă mi-au folosit? Chitara si pianul da, engleza da.La 20 ani m-am apucat singură sa învăț greacă și a fost de mare folos și probabil îmi va mai fi.
Pe fi-miu nu am insistat sa îl dau nicăieri pe principiul de a se juca si a-si trai copilăria. Însă cere el. Acum un an s-a așezat la pian și a cerut sa învețe, apoi a vrut să cânte si iată că merge deja al doilea an la canto.Acum o lună mi-a spus că își dorește mult sa învețe limba aia cu „bonjour madame”.Iată-l făcând și franceză. Suntem norocoși că pian și franceza învață de la mama, deci nu alergăm cu el si nici nu plătim, dar vreau să subliniez că sunt și copii care cer sa facă anumite lucruri fără ca părinții sa ii indoape cu diverse meditații și cursuri.
Ana, e normal ca mamă să fi cioară și să îți lauzi puii, treaba este însă să stai pe creanga ta, caci multe ciori nu sunt deloc pe craca lor si asta este foarte trist!
@szqwer, esti mamă norocoasă. Și ai mei au cerut singuri o parte dintre activitați, pe altele le-am propus eu și au fost o perioada interesați, după care le-a trecut. Dar am vazut și copii ce nu își doreau nimic. Nu aveau nici interes și nici nu avea cine să le descopere talentele.
Eu sunt o mama sincera. Imi doresc multe de la fiul meu, si nu exagerez abilitatile lui. In schimb, ma intalnesc cu alte mame care, la inceputul discutiei povestesc despre copilul lor la fel de nepriceput ca al meu. Ce frumos! Am gasit o mama cu care sa ma inteleg, zic eu in gand!!!Nu trec 3 minute….si apoi se dezmeticeste: ” Nu e cu fotbalul deloc, dar picteaza extraordinar…da
..de la 3 ani…si creioanele colorate singur le.a cerut! Coloreaza perfect! Sigur ca da, formele ii ies perfect!” Si uite asa apar regretele mele de sinceritate ca al meu e un delasator, dezinteresat de arta, nepasionat de lectura.Brusc ma enervez, si dupa ce analizez doamna mama din fața mea, ii zic: „Pana la urma, ține si de genetică!”, convinsa fiind ca doamna nu e atat de inzestrata de la mama natura!:)Ce naiba nu putem sa ne ținem gura si sa vorbim despre vreme ca britanicii???E musai sa ne laudam copiii?Pt.ca mai sunt unii care nu pot face asta! Si nu fiindca n.ar avea copii „dotati”, ci pt.ca li se pare absurd sa faca un mic einstein dintr.un copil normal de 5 ani care evolueaza bine, cu asigurarile primite de la 4 medici pediatri! Doamne iarta.ma, ca ajungi sa vorbesti singur cand vezi atata excelenta in jur!
Super articol, scris special pt.sufletul meu!
@dorina, mă bucur. Mulțumesc!
Eu cred ca trebuie sa fi sincer cu tine,cu copilul si cu cei din jurul tau…
Nu cred ca castigi nimic daca il lauzi excesiv si nemeritat,daca incerci sa il faci musai fotbalist si el bietul are doua picioare stangi…
Cu siguranta toti parintii isi iubesc nemasurat propriul copil,sunt ingrijorati in copilarie de parcursul pe care o sa il aiva,isi fac griji in adolescenta pentru anturaj,note,examene,majorate….dar daca copilul are baze bune si corecte la un moment dat incepe el singur sa selecteze anturajul,sa fie constient de ceea ce il ajuta sa evolueze…acum pot spune asta avand in vedere ca fiul meu are 23 de ani….pot respira oarecum usurata…
Imi dau seama ca am gresit uneori,ca am fost prea exigenta alteori,prea rigida,ca nu am dormit din cauza unor griji dovedite ulterior imaginare….dar cred ca toti parintii sunt la fel….
Cand devin bunici scapa de tot stresul si nebunia si se comporta asa cum si-ar fi dorit sa se comporte cu propiul copil…inca nu stiu asta,asa cred ca se intampla …
Zic si eu 🙂
@OVANA, ai dreptate!