Guest Post by Ana R.
Am tras o fugă de trei zile acasă. Și, ca de obicei, observatoarea din mine a mai sesizat un nou fenomen de prin țarișoară.
Măi oameni buni, nimeni nu mai este atent la nevoile celor din jur. Parcă toți au niște mari ochelari de cal si nu vad decat maxim la doi centimetri în fața nasului. Unde sunt vremurile in care lumea te ajuta să duci ceva greu? Unde sunt barbații care-ţi deschideau ușile? Acum ți-o trântesc cu aplomb direct in nas. Nu mai spun de faptul ca nu iți mai zâmbește nimeni, nici cei care chiar ar trebui sa facă asta.
Mi-am intrebat prietenii daca visez eu sau chiar așa e? I-am intrebat de realțiile cu vecinii, cunoștințele sau colegii, amintindu-mi de momentele în care era de bun simt să-i ajuți cu tot ce poți pe cei apropiați.
Temerile mele au fost confirmate. În ziua de azi nimeni nu mai merge la vecina sa împrumute doua ouă, pentru ca se interpretează ca lipsă de organizare la capitolul cumpăraturi. Să îți rogi prietenii să te ajute la mutat este de neconceput. Recomandarea mută este să faci bine să-ți iei firmă care se ocupă cu asta, că doar nu esti vreun sărăntoc.
Nici în glumă nu se mai pune problema să rogi o amică sau vecină să aiba grijă de copilul tau cand mergi la cumparaturi. Să faci bine să chemi bonă, că doar nu este nimeni sclavul tau.
Marea lor majoritate în loc să facă un gest benevol pentru cineva preferă să puturoșească jumătate de oră în plus pe canapea. Și atunci când rogi o cunoștință să facă ceva pentru tine, dintr-o dată îi vezi ochii rotindu-se ca girofarul și aproape auzi neuronii scurtcircuitându-se în căutarea unei explicații pentru care îi este imposibil sa te ajute. Problema este că, în majoritatea cazurilor, motivele principale sunt lenea sau egoismul.
Mi-am adus aminte de faptul ca de-a lungul timpului am tot văzut manifestându-se diverse semne ale acestui dezinteres pentru problemele celorlalți.
Prima oară la propria nuntă, când prietena mea fotograf a considerat întrebarea mea, daca vrea sa imi facă ea pozele, extrem de deplasată. A zis ca nu consideră corect ca prietenii sa muncească la nunta mea şi că vrea să se distreze, nu sa stea cu nasul in aparatul foto.
Mai ştiu o mireasă care a căutat două săptamâni pe cineva din familie, dispus sa ţină lumânarile și sa le poarte în biserică. Și-a smuls jumatate de coc de disperare, pentru ca toți ii dadeau cele mai puerile şi neînsemnate motive, doar-doar să n-o ajute.
Acum în weekend, la o alta nuntă, mirii și-au dorit ca marturii poze cu ei împreuna cu invitații, sub forma unui magnet. Treabă destul de dificilă, dar cel mai interesant a fost cum a ajuns mirele să taie cu ghilotina magneții cu pozele, pentru că absolut niciun barbat din sală nu a venit sa îl ajute. Şi era o nunta de 120 de persoane, dintre care măcar jumatate erau barbați. Toți contemplau admirativ cum se târăşte ginerele în genunchi pe jos, tăind marturiile, dar absolut niciunul nu a venit sa-l întrebe de ce se tăvăleşte pe acolo. Sau să se ofere să facă ei ceva? Nici poveste.
M-am dus eu să îl ajut, dar mi-a explicat că nu se poate, trebuie încă o mână de bărbat, pentru ca foaia magnetică se tot lipeste de ghilotină. Ma uitam in jur si vedeam numai priviri nepăsatoare, din ciclul „lui i-a trebuit rahatul asta, îl privește”.
Şi vă tot povestesc despre nunţi pentru că, prin natura ocupaţiei, interacţionez des cu fenomenul.
Am vazut o gramadă de mirese bocind pentru ca prietenele lor au stat einșpe ore la coafat si machiat, iar pe ele nu mai avea cine sa le ajute la îmbrăcat. Am vazut miri carora le legam eu papionul, pentru ca nu era nimeni in apropiere sa îi ajute. Toți prietenii fugeau ca potârnichile, exact când ar fi avut mai multa nevoie de ei.
În altă situație, am vrut sa fac cuiva o surpriză și am apelat la o cunoștința de-ale respectivei persoane. Dupa ce mi-a explicat că ma ajută, aratând și un deosebit interes pentru ideea mea, m-a lasat de izbeliște. Fix in ziua respectivă a plecat cu prietena la mare. Evident, a uitat sa imi sună şi mie asta. Am aflat doar cu câteva ore înainte de punerea în aplicare a surprizei.
Ce-i determină oare pe oamenii ăstia sa fie atat de nepăsători la nevoile celor din jurul lor? Ce determină gândirea asta atat de egoistă?
Habar nu am de ce am devenit o națiune atât de insensibila. Dar îmi aduc aminte că, acum niște ani, aceste gesturi erau de la sine înțelese. Nu știu daca altruismul de atunci era determinat de suferința din perioada comunistă, dar știu că atunci cand eram singură în casa, la șase ani, puteam merge liniştită la vecina sa cer nişte zahăr.
Sau daca imi era frică noaptea, singură în casă, puteam oricand să sun la o vecina să vina sa verifice zgomotele alea ciudate care se auzeau de la țevile din baie. Nimeni nu se supăra și toți zâmbeau atunci cand ma ajutau. Acum dau ochii peste cap extrem de preocupați de propriile lor persoane.
Nu stiu daca nemților le-a ramas altruismul în oase dupa razboi sau erau și înainte la fel de săritori. Cert este ca aici ești considerat lipsit de bun simț daca, în diverse situaţii, nu întrebi cum ai putea să ajuți. Iar absolut orice ajutor este apreciat, dar și acceptat ca un lucru absolut normal.
Prima oara am sesizat asta atunci cand am văzut cum se desfașoară actvitațile legate de copii. De la dus prajituri la serbările şcolare, la montate, renovat sau modernizat, totul este facut cu participarea nemijlocită a părinților. Se întocmesc liste si fiecare ajută cum poate.
Anul ăsta la fiica-mea la școala au avut un proiect legat de circ. Cortul a fost montat de parinți, mâncarea si prăjiturile servite au fost făcute de mamici, tot ele au si vândut. Pâna și paza a fost asigurată tot de parinții care au dormit pe jos în saci de dormit. Să vă mai spun că directoarea școlii s-a campat la faţa locului, într-o rulotă, pe toata durata proiectului?
Când pleci in concediu, vecinii te întreabă ce pot face pentru tine sau pentru casă. Cu zâmbetul pe buze iţi uda gradina, ba te mai trezesti ca au tuns si iarba.
A propos, sambata viitoare imi voi ajuta o vecină sa se mute. Şi nu numai eu, toti care locuim în jur vor să contribuie. Inclusiv postasul s-a oferit să-i care lucrurile la noua adresă. Iar vecina care se mută este judecator, deci nu se pune problema ca şi-ar permite să plătească o firma de transport.
Pe mine ma întristeaza rău de tot când vad la noi aceasta desconsiderare princiara pentru nevoile celor din jur. Și nu stiu de ce dar trăiesc cu senzaţia ca noi, românii, am avea mai multă nevoie să ne ajutăm reciproc, fața de cât au nevoie nemții.
sursa foto
Frumos articol . Big like !?
@Florin Ionita, multumesc! Sper sa fie si util.
Nu este util, este esential. De bun simt si legat de realitatea crunta a zilelor noastre. Bravo!
@valny, sper 😉
chiar foarte bun articol! ai sesizat bine ce se intampla…poate noi, cei ramasi in tara, nu ne dam seama sau suntem mult prea obisnuiti cu ceea ce se intampla, dar pentru unul intors in tara sau care vine in vizita este un soc 🙂
@Ramona, habar nu ai cat de mult sufar eu atunci cand vad aceste lucruri. Modul in care sunt cheltuiti banii publici, dezinteresul general, lehametea si tupeul pe mine ma dor foarte tare. Mai ales cand vad ca la ceilalti se poate si la noi nu.
stau într-un bloc din Bucureşti de 13 ani. nu cunosc pe nimeni în afară de administrator şi vreo două-trei figuri fantomatice pe care le zăresc dimineaţa plimbând vreun căţel, nici vorbă de nume sau alte intimităţi. când eram copil cunoşteam toată scara, efectiv, de la parter la etajul zece şi erau puţine apartamente în care nu intrasem ori puţini vecini care nu ne călcaseră pragul. mda, am evoluat…
@catherine, la nemti cand vrei sa vezi daca dorecti sa inchiriezi o locuita intai mergi sa cunosti vecinii. Duci un cos cu ceva mancare si vezi ce vecini vei avea. Su cel tarziu dupa ce te-ai mutat dai o petrecere in care inviti toti vecinii sa va cunoasteti. Cand se construieste o casa, atunci cand incepe constructia acoperisului, se obisnuieste sa se faca de catre constructori o serie de urari pentru cei ce vor locui in casa respectiva. Toti vecinii participa la aceasta sarbatoare si este momentul in care se face intrarea noilor vecini in comunitate.
ceea ce zici tu e diferenta intre localitate si comunitate
in civilizatie oamenii traiesc in comunitati noi traim salbatici in niste localitati cu diverse nume
eu de 3 ani stau intr-un sat – personal cunosc vreo 5-6 familii din 80 ( informatie stiuta de la popa care ii are e toti pe lista ) si sunt sigura ca mai multi nici nu voi cunoaste desi am copii si sunt deschisa si sa primesc in curte si in casa si alti copii – dar nu au cu cine si nu am tinut cont cand am invitat copii la noi daca sunt romani sau tigani – ca nu am nici o problema cu ei la prima vedere
– adica pana imi demonstreaza ca nu sunt oameni ci inaripati
@Gabriela, poate in timp se schimba situatia, Speram!
S-a tot lucrat de vreo 25 de ani incoace la toata situatia asta cu indifereanta fata de cei din jur.
@Iote, dar cat de bine s-a lucrat! Din pacate 🙁
RAMAI ACOLO UNDE ESTI??”:
?>><
@CRISTI, eu raman aici unde sunt, dar asta nu ma impiedica sa imi doresc sa vad ca lumea se comporta astfel si la mine acasa. V-am povestit ca eu sunt genul pe care o apuca boceala cand vede buruieni de un metru langa pista de aterizare la Otopeni, hangare ruginite, fatade coscovite si parcari de zece locuri pentru sali cu capacitate de 150 de persoane. Lista poate continua la infinit …
Ana….cei descrisi de tine sunt postacii de pe fb de citate motivationale, apeluri umanitare insotite de foto cu copii schingiuiti de boli sau de alti oameni,te indeamna sa donezi sange, cei cu „cechinuri” prin mall uri, cafenele de fitze…. Dupa o absenta de 4 ani voi face prima vizita in tara ! Ma intreb daca voi gasi mai rau …Se poate?!
@emmanuella, eu ma straduiesc sa vad lucrurile pozitive. Vad constructiile moderne, vad investitia in lucruri de calitate, Am povestit zilele trecute cum era sa cad de pe scaunul de la coafor, cand tipul care imi aranja parul a spus ca nu poate raspunde unei persoane la telefon pentru ca are o clienta. Deci exista si imbunatatiri pe ici pe colo.
Cata dreptate regasesc in articol,si spun asta pentru ca sunt patita cu chestii de genul asta . Noi avem multi prieteni care atunci cand au nevoie de ceva ,in special bani suntem primii la care apeleaza ,le dam, nu pentru ca am fi noi cei mai bogati dintre ei dar asa ne sta in fire,partea proasta este atunci cand isi fac un obicei din treaba asta si cand la un moment dat ne scuzam ca nu avem sau ca nu putem sa le mai dam instant se raresc si telefoanele si vizitele.Pacat ca asa se strica prieteniile sau iti dai seama ca doar ai fost folosit.
@dede cati, asta e foarte trist.
ai doar vaga impresie ca ai multi prieteni 😀
@Ionut Ai dreptate, dar pana la faza in care ajung sa_mi dau seama…. ii consider prieteni. Si sa stii ca acum au mai ramas doar cativa….deh mai bine mai putini …
Mie nu imi plac oamenii care se lipesc de mine doar ca sa se foloseasca de eventualele mele relatii, aptitudini, chiar discutam cu un prieten ca majoritatea doar asa isi fac prieteniile pe nevoie. Da-i la un om un deget si iti ia toata mana, cand ai 20 de ani mai merge sa chemi prietenii sa te ajute la mutat, dar cand esti matur deja denota nesimtire, proasta organizare, sunt si exceptii cand nu ai bani, precizezi si atunci omul te ajuta. Plus ca nimanui nu ii plac incapabilii, si aici sunt o gramada, de la femei care nu stiu sa instaleze un program/sistem de operare pana la schimbatul de bec, setat masina spalat, centrala termica etc, babaiete sunt niste panarame care te suna pentru o informatie pe care o puteau gasi pe google.
@radu, tocmai ti-am explicat ca la nemti nu se considera nesimtire sa ajuti omul la mutat. Din contra, e considerata nesimtire sa nu ajuti. Noi privim lucrurile diferit si ne-am cam obisnuit sa consideram ca totul trebuie cumparat sau platit sub o forma sau alta. Ei considera o investitie inutila sa plateasca o firma sa ii ajute cu mutatul. Cu ajutorul catorva prieteni se rezolva totul in cateva ore. Textul a fost scris acum cateva saptamani, intre timp vecina a fost mutata. Am fost zece persoane si a durat totul patru ore. La sfarsit am baut ceva, am mancat si am stat la povesti. Treaba era rezolvata si ea a economisit minim 1000 €.
Am citit cu atentie si nu prea sunt de acord. Nu neg ca multi sunt indiferenti, dar pina la a generaliza e cale lunga. Personal ajut mereu pe cine imi cere sau nu ajutorul. Nu o fac din emfaza ci pentru ca asa simt. Nu astept recunostinta sau rasplata, consider ca asa trebuie sa fac. De altfel se spune in popor ca recunostinta e floare rara.
@gheo, evident ca sunt si exceptii. Acest articol nu este adresat oamenilor ce sunt atenti cu cei din jurul lor. In schimb cred ca si tu ai sesizat ca sunt din ce in ce mai multi cei ce sunt total indiferenti.
nu are respect pentru timpul altora, face economie ea si pierde vremea la 10, si nu Ana nu toti nemtii sunt asa, prietena ta judecatoare era un prieten folositor in viitor pentru cei chemati, in schimb vara mea cand s-a mutat de vreo 3-4 ori nu a ajutat-o nimeni, doar sora-sa venita din alt oras, si de 7 ani in Germania sa nu crezi ca asta nu avea prieteni si colegi.
ma bag si eu in vorba, nu cred ca in Germania se aplica chestia cu ajutor in viitor din partea unei persoane suspuse! asta se practica in Romania, cultivarea cunostintelor!
Corect și bine punctat! Am devenit insensibili la problemele altora ( nu se aplică în cazul meu, dar nu e greu să privești și din perspectiva celorlalți), din cauza unor oameni ca Radu care consideră că a-i ajuta pe alții e o pierdere de timp. Am devenit sceptici pentru că în jurul nostru orice ajutor din partea celorlalți urmărește un interes. Mai devreme sau mai târziu ți se va cere ceva pentru acel ajutor pe care l-ai primit. Ofer cu cea mai mare plăcere ajutorul meu, dar evit sa cer ajutorul cuiva!
@Eliana SI, ideal este sa ajuti in permanenta si sa poti cere ajutorul in orice situatie. Si noi evitam sa cerem ajutorul celor din jur, dar e bine sa stii ca ai pe cine conta in orice imprejurare.
@gheo, problema e ca in Romania se practica „cultivarea cunostintelor” pentru situatii in care esti in culpa sau doresti sa rezolvi ceva ce nu poti prin varianta corecta si legala.. Adica e bine sa cunosti un General de politie ca sa nu iti ridice carnetul, sa stii pe cineva la primarie ca sa iti primesti actele imediat, sa cunosti un doctor foarte bun ca sa ai intrare la alti specialisti, exemplele pot continua. Aici iti folosesti cunostintele, dar in scopuri utile si ce implica o necesitate. In schimb nu poti cere cuiva sa iti rezolve o problema intr-un mod nelegal.
@radu, toti facem economie daca suntem mai saritori. Evident ca nu toti nemtii sunt asa dar marea lor majoritate te intreaba daca ai nevoie de ceva. Vara ta a jutat la randul ei? Exista si zone in care traiesc multi straini si ei nu sunt foarte saritori. Cei ce au ajutat-o pe vecina mea nu s-au gandit ca e un prieten folositor ci ca e o fata care are nevoie acum de ajutor. Cel putin noi nu am gandit asta. Ea are ziua de nastere in aceeasi zi cu cea a fiicei mele, in fiecare an a venit cu ceva pentru fiica mea, pur si simplu pentru ca o considera draguta si era haioasa coincidenta. Cum sa nu ajuti un astfel de om?
Eu cred ca fenomenul asta e de mult mai multi ani. Cu mai bine zece ani in urma, insarcinata fiind in luna a cincea (adica se vedea bine burtica) am ramas cu masina in mijlocul unei intersectii. Romanii isi faceau cruce ca eu imping masina, iar de ajutat m-au ajutat doi … greci. Intrebati gravidele, mamicile cu copii mici daca vreodata au fost lasate in fata la rind, ca in cazul meu raspunsul e nu, ba mai eram data si de exemplu ca stau la rind…Intrebati batrinii daca li se ofera locul in autobuz. Intrebati persoanele cu dizabilitati daca gasesc liber locul din parcare. Ideea ca sintem un popor amabil si primitor e doar un mit fals…
@Roxana, m-ai intristat de tot 🙁
Draga Ana, îți dau dreptate in totalitate! De câte ori merg in România, mereu ma lovesc de astfel de oameni! Ce mi se pare mie foarte haios e ca la orice magazin m-aș duce și as intreba daca au un anumit produs ei imi spun direct pretul, nu vorbesc de supermarket! Din pacate unii uita sa fie oameni! Peste 2 săptămâni merg in România si cred ca trebuie sa ma înarmez cu extrem de multa rabdare, pt ca lume nesimțită intalnesc inca de când ajung la aeroport si nu sunt genul care să taca mai ales dacă stiu ca am dreptate! Felicitări pentru articol Ana!!! Ai expus perfect imaginea majorității dintre noi!
@Giorgia, sa ne spui parerea ta dupa vizita. Si eu plec in curand in vacanta. Precis vin cu impresii noi! 🙂
@Ana să știi că la țară încă se mai ajută vecinii între ei. Pot să merg la orice oră la vecina mea să cer zahăr sau cafea în caz că am rămas în pană. Cunoștințele se mai ajută între ele, dacă ai nevoie de ajutor prietenii sar să te ajute. Singura problemă este că mai sunt și neamurile care se uită la tine ca la oaia neagră a familiei. De exemplu, fratele tatălui meu are o problemă cu mine și pot să zic că am crescut sub privirea lui, pentru că stă la o casă distanță. Văd frați care se uită cu dispreț unul la celălalt pentru că unul are mai mult, altul a făcut ceva greșit sau pur și simplu celălalt e fericit. Cum să fac așa ceva? Eu nu pot abandona nici măcar o pisică sau să trec cu vederea peste problemele cuiva, atunci cum să îmi las frații sau neamurile? Unii m-au lăsat și pe mine de c*r în baltă, dar dacă au nevoie de ajutor tot îi ajut. e o chestie de bun simț, iar dacă nu îl au acum, nu o să îl aibă niciodată.
@mircelaionelailca, ma bucur ca la tara se mai ajuta vecinii intre ei. Imi doresc ca peste tot sa vad oameni ajutandu-se. Ma bucur ca tu constitui un exemplu pentru cei din jur. Poate vor intelege asta cu timpul si vor adopta aceeasi atitudine.
Felicitari! Un articol care atinge chiar esenta poporului roman. Provin din zona Bucovinei si acolo, pe vremuri, oricine, aflat in trecere, daca batea la poarta, chiar si la ceas de seara, era bine primit. Acum, ca sa fim in trend, am devenit reci si indiferenti, daca nu chiar rai, pe fondul prostiei. Odata cu intrarea in randul lumii bune, UE, NATO, etc., odata cu iesirile noastre in occident, am inceput sa si copiem cate ceva din exterior. Dar copiem prost si doar ce ne convine. ” Nemtii sunt reci si indiferenti…”. Hai sa-i copiem! „Englezii sunt cu nasul pe sus…”. Hai sa-i copiem! „Francezii sunt mari bautori…”. Copii pe butoi adunarea! Dar nu luam in considerare că titlul de cetatean european aduce cu sine nu numai drepturi ci si obligatii si indatoriri. Ba chiar pastrarea identitatii si a sufletului de roman. Am luat de la altii doar ce a fost mai rau si mai putin benefic ptr. noi. Incepand cu legislatia si terminand cu comportamentul individual. Daca vom continua in acest ritm, ne vom trezi, intr-o buna zi, ca nu ne vom mai putea identifica cu propria natie, ci vom fi din toti cate nimic.
@valny, reci, reci nemtii aia dar uite ca sunt mai calzi atunci cand ai nevoie de ei. Dar eu nu stiu daca e vorba neaparat de copiat partile negative ale celorlalte natii. Pur si simplu cred ca suntem mai delasatori si egoisti in ultima perioada. Ne comportam precum copiii cresuti cu totul la nas. Nu realizam ca este extrem de benefic si pentru noi sa fim mai atenti cu cei din jur.
Am vrut sa scot in evidenta ca este mai simplu sa copiem ce e mai usor si benefic ptr. a fi nesimtit fata de cei din jur. Este o vorba: „E mai greu de facut bine, cuiva, decat rau”. Si mai era una: ” Fii destept, ca prost te faci cand vrei”.
@valny, asta a fost buna rau! 🙂
Din cîte am tot citit şi auzit, noi românii nu am fost niciodată foarte uniţi. Ba din contră, suspicioşi în permanenţă că celălalt are un interes ascuns şi vrea să mă fraierească. Poate de aceea nici comunităţile de români de pe afară nu sunt foarte unite şi nu trag în aceeaşi direcţie.
Nu ştiu dacă o fi vorba de vreo genă transmisă din generaţie în generaţie dar pentru mine sigur e vorba de educaţia primită în anii de şcoală.
Cum spui tu, una e să faci proiecte care să implice pe toată lumea, din care copilul să dobîndească nişte chestii pozitive şi modele comportamentale în viaţă şi alta e să-l cocoşezi doar cu materie abstractă, explicată pe fugă şi restul la meditaţii. Şcoala la noi nu e o pregătire pentru viaţă, ci doar o acumulare continuă de materie inutilă pentru note.
Şi în timp ce părinţii din alte ţări se implică personal, la noi implicarea s-a rezumat la faptul că au semnat in corpore pentru religia băgată pe gît în şcoli. Aia care, citind ştirile zilnice cu fapte ale tinerilor de azi, îşi demonstrează completa inutilitate. Pentru că ceea ce învaţă acolo un copil e că dacă îşi face cruce şi se roagă seara la culcare, Dumnezeu îi va băga în traistă automat. Şi-apoi creşte şi tot aşteaptă. Ce rost mai are să se complice cu alţii?
@krantz, cata dreptate ai! Of!
@Ana, degeaba am eu dreptate dacă ceilalţi refuză să înţeleagă tîlcul poveştii lui Moş Ion Roată. Nu m-ar mira să aflu că a şi fost scoasă din programa şcolară pe motiv de insultă la adresa conducătorilor.
@krantz, sa facem un sondaj printre proaspetii absolventi sa vedem cati stiu povestea.
Eu nu fac nimic. Să-l facă altcineva! Sau să se facă singur! 🙂
Asta apropo de…
Si să nu uităm de „spiritul de pâră” foarte bine cultivat, de la învățătoare până la fiecare diriginte, din păcate…
@Adriana, din pacate și asta a ajuns sa ne caracterizeze 🙁
@Adriana, da, e normal. Pentru că vreau să mi se vadă mie moţul! Că vorba aia: minte de curcan, comportament pe măsură.
Am citit articolul. M-am intrisat si bucurat in aceeasi masura, m-am intristat pentru ca exista astfel de lepre de oameni, dar m-am bucurat atunci cand am realizat ca eu nu cunosc astfel de oameni, eu am grija de copilul vecinei de la 3 atunci cand ea merge la piata, pe vecina de la 4 o ajut sa isi intinda rufele, pe o buna prietena am ajutat-o sa se mute, iar ele imi hranesc cainele si hamsterul atunci cand sunt plecata, sau ma ajuta la curatenie atunci cand nu am timp, ba chiar imi fac ele curatenia atunci cand sunt absolut presata de timp. Ma simt norocoasa acum! 🙂
@Denisa, esti extrem de norocoasă! Iar eu ma bucur sa văd că sunt si multe excepții.
@Ana & krant, va dau dreptate pana la un punct…am observat ca foarte multi tineri (mai ales cei de liceu) incep sa se preocupe tot mai mult de actiuni caritabile sau de cele benevole (ma refer la curatenie prin parcuri, padurile de la marginea orasului si ar mai fi multe exemple)…probabil ca o mare parte din generatia tanara se orienteaza spre alte valori, incet incet…
Ca sa dau un exemplu clar: am pornit un proiect la care o gramada de lume (inclusive prieteni buni) au ras cu curul: am plantat 3 copaci paulownia in curtea mea, copaci care au crescut si, care, de la anul, cel mai probabil, vor produce seminte..din semintele lor vreau sa fac rasaduri si sa plantez alti copaci….s.a.m.d. Bun, pana aici totul ok..cand am spus ca vreau sa plantez 1000000 (un million) e copaci, au ras, dupa cum spunea…cu curul.
Bun, I-am ignorant pe toti cei care au ras si m-am oprit la cei care au ascultat cu interes si s-au hotarat sa ma sprinjine stiti care sunt cei mai multi? verioasa mea si prietenii/prietenele de la liceu…am adunat vreo 40 de pustani care au spus ca, la momentul la care ajung sa incep plantarea, vor veni alaturi de mine..
Al doilea proiect de suflet este altul: la fiecare Craciun, suntem vreo 6 prieteni care punem bani si cumparam cadouri, eu ma imbrac in Mos Craciun (nu am nevoie de perna..ma ajuta burta…:))) si mergem la spitalul judetean, la sectia Pediatrie…asa a fost la inceput…acum, alaturi de noi avem vreo 12 pusti/pustoaice de liceu, care vin cu noi, imbracati in printese, clowni, tot felul de personaje din povesti….acum doi ani, de exemplu, au venit baietii de la seminar si au colindat cu noi…sincer, cand au inceput sa cante, mi-au dat lacrimile, noroc ca aveam ochelari si barba…
De asemenea, tot gasca asta mergem la gradinite de copii, unde se fac serbari…acum doi ani am fost la vreo 4 gradinite..a fost maginific
De paste, tot gasca de pusti a venit si, alaturi de mine, am facut curatenie in curtea unei famili cu doi batrani tinuti la pat, am reparat acoperisul (cat ne-am priceput) si fetele au facut o curatenie luna, in casa si pe afara..au gatit, din putinul pe care l-am adunat, am facut cozonaci la mine acasa (mama s-a ocupat, impreuna cu unele din pustoaice), iar la ei restul…au fost momente maginifice…
Eu cred ca e pacat sa vedem ca oamenii devin indiferenti, dar, consider ca sunt destui cei care sunt dispusi sa dea o mana de ajutor
PS…sa nu uit….cea mai mare surpriza a venit din partea unui ip care are vreo 300 de hectare de teren in comuna unde am casa si, care s-a oferit sa imi dea 3 ha pentur a cultiva primii copaci…la un calcul simplu…peste 2 ani voi incepe plantarea celor 3 ha, dupa care, peste 3-4 ani, cei 1800 de copaci vor produce material saditor..in medie, 10000 de seminte fiecare..deci, aproape 2 milioane in fiecare an…asa ca, proiectul meu va merge inainte si sper sa ajung sa il vad implinit….sunt convins ca, alaturi de mine, vor veni mult mai multi oameni…
@Sorin, iti doresc din tot sufletul sa iti vezi copacii mari! Precum am scris, si eu vad si exceptii. Imi incurajez toti cunoscutii si rudele sa faca activitati de voluntariat. Eu vorbesc pe cei pe care ii vezi la tot pasul, cei a caror indiferenta chiar deranjeaza. Sau cei ce cred ca numai cei ce nu au posibilitati materiale pot apela la cunostinte sa ii ajute. Indiuferent cine esti iti poti gasi timp sa ajuti pe cineva. La serbarea de sfarsit de an de la gradinita ajuta pe post de grataragiu sef un multimilionar ce detine niste firme importante din zona. Nu a spus ca trimite cinci firme de catering sa faca gratarul ci a intrebat delicat cu ce poate sa ajute si imbracat cu un banal tricou si panataloni scurti invartea de zor la carnatii copiilor.
@Ana, postul meu nu a vrut sa il contrazica pe al tau, sub nicio forma..pur si simplu, am vrut doar sa arat ca, langa noi, sunt oameni care vor sa se implice si sunt un exemplu..faptul ca majoritatea sunt foarte tineri, spune multe…
Copacii mei au deja aproape 5 metri inaltime..sunt superbi. I-am plantat in 2013, in august, iar cateaua mi i-a ros de la radacina prin octombrie…dar au iesit in martie 2014 din pamant si, acum, dupa aproape 2 ani, au 5 metri inaltime..la anul sper sa faca si primele fructe…e un proiect de suflet si sper sa il vad implinit…merci de apreciere…aaa, sa nu uit…mai mult de jumatate din prietenii mei au fost cei care au ras de mine, si nu spun de comentarii..pur si simplu le-am dat ignore, ca nu mai am timp de oameni care sunt Gica contra…ma obosesc
eu cred ca, prin puterea exemlului, putem schimba, incet incet, niste mentalitati…
@Sorin, ai mare dreptate legat de puterea exemplului.
@Ana R. , oricât de cinic ar suna, românii sunt mari donatori de organe. Asta nu intră în categoria ajutorului?
Și mai este un punct de vedere, pe care românul, l-a „experimentat”: facerea de bine, futere de mamă(de ce,să nu spunem lucrurilor pe nume?) Exemple pot fi nenumărate. Uite aici exemplu: http://newsbv.ro/2015/06/24/erwin-albu-impostor-staif/
@diabolic, eu sper sa reusim sa dovedim inutilitatea zicalei. Mai avem un pic de munca in domeniul asta.
Like-urile si numarul de prieteni virtual este invers proportional cu gradul de implicare si nevoia de socializare „live”.Traim in lumea unde ne este comod sa comentam,sa aplaudam,sa ne dam mari in fata unui ecran dar, cand este sa punem in aplicare, ramanem repetenti.
@Leonard, ai mare dreptate!
Eu fac bine și după aceea uit că l-am făcut. Ajut pe oricine are nevoie și uit că am făcut-o. Am ajutat odată un amic și ulterior a vrut să facă cinste cu o bere. L-am întrebat pentru ce? Mi-a spus că îmi mulțumește pentru că l-am ajutat. I-am răspuns că nu îmi aduc aminte să fi făcut ceva deosebit pentru el, dar, dacă vrea, bem o bere împreună pentru că îmi face plăcere. A încercat să îmi amintească dar a înțeles ce am vrut să spun după ce i-am repetat cu subînțeles în tonul vocii.
@Chircu Victor, frumos exemplu.
Dus si intors!
Dus: In 2009, undeva langa Vama Veche, in drum spre Bulgaria, imi crapa un rulment de la roata din spate. In mijlocul drumului, evident, de ce pisici baltati sa crape-n Mangalia? Cine credeti ca m-a ajutat? Un roman! Mai rau, spre groaza multor bucuresteni, un moldovean asezat acolo, la Limanu, la marginea tarii. S-a chinuit vreo doua ore omul, a improvizat o presa, a adus scule, a muncit ca un rob. Cred ca-ntr-un service nu scapam fara vreo 200 lei. Omul mi-a luat (cu mare greutate!) 100 lei, iar taximetristului care ne-a vazut si ni l-a recomandat i-am dat 50.
Intors: am un copil. Care merge la scoala. alaturi de alti copii. Care au parinti. Vii si cu locuri de munca. Eu fumez de 10 lei pe zi (nu de 15 ca nu fumez un pachet intreg pe zi!). Adica daca eu ma omor incet de 10 lei zilnic nu pot sa dau 30 lei pentru reparatii in clasa? Nuuu, nu pot si nici sa ajut macar nu vreau. Asadar, eu, cu Gabi si cu Dan (alti doi tati blegi!) am luat materiale, le-am carat cu masina mea si-am stricat doua dupa-amieze sa punem lambriu in clasa. E o poveste veche si batranii zic ca mortul de la groapa nu-l intorci cu bocetul dar si azi, dupa 7 ani, cand ma intalnesc cu unii din parintii aia (patroni, multi dintre ei) nu-i pot ierta. nu ca n-au muncit ci ca s-au chinuit sa nu dea bani! Sper ca nici copii lor n-o sa-i ierte la batranete. Sunt aproape convins c-asa o sa se-ntample, in virtutea echilibrului dinamic din natura.
Asa sunt unii romani….
@Victor, nu toti. Ma bucur ca exista si astfel de tati sau astfel de soferi.
Apropo de comparaţia cu Germania. Mi s-a întâmplat odată să mi se ardă lustra din sufragerie şi timp de câteva zile am stat în beznă pentru că nu găseam cine să mă ajute s-o repare. Şi prietena mea din Germania îmi spune: „Păi sună la vecinul! Eu aşa fac mereu când mi se înfundă toaleta.” Şi eu, siderată: păi nici nu-mi cunosc vecinii, darămite să le mai cer şi ajutorul. Şi aşa şi era, la vremea aia locuiam în chirie într-un bloc în care oamenii nici măcar nu răspundeau la salut pe scară. Sunt de acord cu majoritatea ideilor expuse în articol, dar nu cred că e vorba de lipsă de compasiune, cât de un exces de comoditate.
@Laura Frunza, asa zic si eu. Intrebarea e de ce au devenit multi atat de comozi?
Offf,asa este din pacate!stiti proverbul cu capra raioasa cu coada pe sus!nesimtirea e in floare!dar sa nu generalizam,mai sunt si exceptii,rare,dar sunt…
Citind si alte comentarii, in speta pe cel al lui krantz, voi mai reliefa o problema pe care mai toti o simtim. DEZBINAREA organizata de cei de la conducere. De 25 de ani incoace nu s-a lucrat decat la dezbinarea intru usurarea ocarmuirii gloatei romanesti. Cum? Simplu. Un popor prost hranit, needucat, bolnav si dezbinat il conduci cel mai lejer. Daca am fi un popor fara grija zilei de maine si unit prin educatia facuta prin scoli si in familie, am fi puternici. Atunci am reprezenta o forta capabila sa se impuna in fata liderilor. Eeeeei…de aici mai departe stiti si voi cam ce ar fi.
@valny, foarte pertinent ce zici. Trebuie sa devenim un pic mai importanti in ochii politicienilor. Iar asta se realizeaza numai prin presiune. Altfel nu avem sanse sa ii educam. Necesita un pic de educatie.
Deși sunt joviali și petrecăreți, spaniolii nu sunt săritori la necaz și bucurie. Marea majoritate a vecinilor mei nici măcar la binețe nu-mi răspund. În ceea ce privește ajutorul, mutare, zugrăvit, etc, m-am sprijinit întotdeauna pe familie și prietenilor spanioli nici nu le-am cerut ajutorul, dar nici ei nu s-au oferit.
În schimb, am avut câteva experiențe triste cu prieteni români, am încercat să-i ajut pe cât mi-a fost posibil și ce crezi? Când se pun pe picioare, uită subit numărul de telefon. 🙁
Când ajung acasă, pe lângă sentimentul că a dispărut generozitatea, găsesc oamenii extrem de indiferenți, am senzația că pierd sistematic entuziasmul a tot ce se întâmplă în jurul lor.
@lectorarumana, stiu exact ce zici. Din ce in ce mai flegmatici si mai nervosi. Nu mai au nici rabdare nici amabilitate.
Ai idee cata munca presupune fotografierea unei nunti? Cat stres? (asta daca vrei sa si iasa ceva care sa fie folosibil cu drag in anii ce au sa vina). Fata aia era invitat la nunta sau adusa la munca acolo?
Cum ar fi sa te chem la mine la birou si apoi, daca tot te-am prins acolo, sa te pun sa imi faci si un audit, asa ca suntem prieteni?
Cat despre mirele cu ghilotina, chiar si-a meritat-o… Orice fotograf care face marturii magneti, are si un om sau doi cu el, pentru a le prelucra (ghilotina).
Astea doua exemple expuse de tine nu seamana decat a zgarcenie din partea celor cainati…
A, daca ai nevoie sa te ajut la mutat sau la imprumutat o cana de zahar sau o vorba de duh, cu cea mai mare placere. Dar daca ma inviti la nunta, nu ma pune sa muncesc si sa iti mai dau si bani dupa aia (desi eu unul cred ca il ajutam si pe amaratul ala, vazand ca se ocupa de orice altele, numai de nunta lui nu).
@Silviu, intamplator stiu ce presupune. Intre timp fac asta la toate nuntile prietenilor. Si la toti prietenii buni am spus din start ca filmam noi si fotografiem, iar asta e cadoul nostru pe langa plicul arhi cunoscut. Dar in cazul prietenei mele nu se punea problema sa imi dea un alt cadou. Spui ca am dat dovada de zgarcenie, poate ai dreptate, dar la momentul nuntii mele nu am avut un buget fabulos asa ca a trebuit sa si improvizez. Luni de zile am facut singura decorurile pentru nunta pentru ca nu imi permiteam sa platesc o firma ce se ocupa de decoratiuni. Si nimeni nu a crezut ca nu s-au ocupat profesionisti de asta. Asa cum eu consider de la sine inteles sa ofer gratis serviciile mele prietenilor apropiati, astept ca si ei sa procedeze la fel. Asta e dovada de prietenie, sa iti sacrifici timpul si efortul pentru cei apropiati.
Ana, nu vreau sa interpretezi gresit, dar intreb pentru ca e mai bine sa intreb decat sa presupun: faci filmare si foto „for a living” cum se spune sau ai o camera video si un DSLR si faci pe fotograful/cameramanul la nuntile prietenilor (inca odata: nu e o jignire, nu fac misto, incerc sa imi dau seama cum ne situam).
Cat despre bugetul de la nunta, aici fiecare dupa cum are prioritatile. Eu personal as prefera sa investesc in fotograf ca alea raman toata viata si prefer sa fie de calitate. La restul, ca si tine, din ce inteleg, as prefera sa ma descurc cumva, astfel incat sa mai carpesc bugetul.
Pentru mine unul daca as lua decizia sa fotografiez o nunta a unui prieten, apai aia clar nu ar mai fi nicio distractie, ar fi doar stres, pentru ca e unul dintre cele mai importante momente ale vietii unui om si nu as vrea sa fiu responsabil ca am ratat tortul, furatul miresei sau mai stiu eu ce alte momente importante din nunta. Indiferent daca ar fi pe bani sau moka.
Si da, si eu fac parte din categoria „prostilor” care ajuta fara sa puna intrebari si am si prieteni fotografi dar, sincer, nu m-am gandit niciodata sa ii rog sa vina la nunta mea si sa fotografieze gratis. Ori il/o invit la nunta sa se distreze, ori il chem la munca si il/o recompensez corespunzator.
@Silviu, pe langa meseriile noastre avem o firma de filmari si fotografiere. Ai perfecta dreptate ca e stresant, dar cu un pic de organizare te poti distra foarte bine. Eu am invatat sa fac si un pic de organizare la nunti, asa ca mirii stiu ca orice se intampla trebuie sa ne anunte si pe noi. Pana acum nu s-a intamplat sa ratam ceva important. Eu m-am casatorit acum 10 ani, pe vremea aia nu existau firme de fotografiat si filmat la tot pasul. Prietena mea dorea sa isi faca o astfel de firma iar eu stiam ca pozele facute de ea sunt foarte frumoase. Am presupus ca ii face placere sa faca asta, plus ca era un mega ajutor pentru mine.
Cand s-a casatorit prietena mea cea mai buna a luat o super firma foto-video pentru ca a vrut sa venim tot familionul la nunta si sa nu trebuiasca sa lucram. Cine crezi ca a facut cea mai misto poza de la nunta? Sotul meu, pentru ca nu s-a putut abtine sa tina aparatul in masina. La aperitiv el prelucra poza pe sub masa iar la friptura a fugit cu un prieten la un laborator si a scos poza pentru toti invitatii. Asa ca ne-am invatat minte, daca e nunta noi oricum facem poze. E dragut cand toata lumea e foarte bucuroasa ca facem asta.
Sa faci cate o poza, ca esti pasionat si stii ca le-ar face placere mirilor sa aiba si un alt „unghi” de vedere e ok, iti permite sa te si distrezi. Sa faci asta pentru toata nunta… Tot respectul pentru voi daca mai prindeti timp si de distractie 🙂
TI-am zis parerea mea, pot sa ma lipsesc de multe la nunta, dar vreau sa am fotografii frumoase… Sper sa si gasesc un fotograf pe gustul meu, ca sunt destul de pretentios cand vine vorba de asta 🙂
Pe de alta parte, nici prietena ta nu e de condamnat, poate ca ar fi tras si ea cateva cadre, dar nu venise pregatita psihic de o nunta intreaga, mai ales (asa am inteles eu) ca nu prea mai facuse nunti inainte.
@Silviu, sper sa gasesti fotograful perfect pentru nunta ta. Dar cred ca si mai important e filmul. E senzational sentimentul cand revezi expresiile si emotiile de atunci. Sa iei cea mai buna calitate pentru ca e foarte important sa o poti revedea peste ani. Daca ai nevoie de ceva sfaturi in domeniu ma ofer cu drag pentru cand vine momentul. Tot ce trebuie sa faci e sa te insori. 🙂
Ce adevar graiesti, Ana!
De 2 ani m.am mutat in Bucuresti cu familia, nu ma pot adapta nicicum cu mentalitatea de aici. Frate, zici ca sunt nemti!!!Nu m.ar deranja daca cei care sunt precum bine zici ar fi crescut in mediul asta! Dar cand ii vezi bine ca au ajuns din fundul satului sa considere pe bune ca e timpul lui liber si face ce vrea, cum sa ajute de exemplu la nunta propriului fin cand ala chiar ii cere ajutorul!!! Traim in Bucuresti, domnule, sa plateasca ca si el a facut la fel!!! Mi se intoarce stomacul pe dos! Un singur lucru prost, zic eu, am invatat in capitala! Sa.mi bag sinceritate undeva si sa fiu f.diplomat! Ca altfel ma zboara „ajunsii de la coada vacii” afara! N.am nimic cu omul de la sat care a invatat si a avut oarece noroc si conjunctura sa ajunga sus, dar cand vad cum i se umfla pipota si umileste niste prapaditi, innebunesc cu totul!!!
@dorin, asta cu umilitul altora nici eu nu o inteleg. Mai ales cei care sunt un pic mai sus de genunchiul broastei sunt mari specialisti in asta.
Am empatizat pana am ajuns la paragraful cu prietena ta fotograf. Pe bune? Nu te-ai pus in situatia ei? Imi vorbesti despre compasiune si empatie, dar nu te-a dus capul ca pentru ea este un business. E ca si cum ai intreba o prietena bucatar daca ar vrea sa iti faca meniul pentru nunta sau mai bine ai o prietena chelnerita si o rogi sa vina la nunta ta ca chelner. Vezi problema?
Oamenii care comentează la articole scrise acum NOUĂ ANI sunt cu totul și cu totul speciali. Iar cei care mai pun și întrebări, așteptând răspuns, sunt ȘI mai speciali. Da, știu că „special” n-are grad de comparație, dar în cazul lui @Bogdan cred că se acceptă.
Gizăs Fucking Craist! Cât să fii de rupt de realitate totuși?