Mi-am adus aminte de întâmplarea de mai jos, ieri, exact în momentul în care am primit un comentariu prin care respectiva voia să-mi corecteze o greșeală (inexistentă, de altfel). Amuzant este că, în încercarea de a mă mustra pe mine, ea chiar scrisese ceva greșit. Chiar când îi răspundeam, am avut un flash cu povestea de mai jos.
Fraților, în gimnaziu am făcut română cu cea mai tare și cea mai a dracului profesoară din Vâlcea. Carmen Farcaș, pe numele ei, temut de toată suflarea școlarilor din oraș. De altfel, toți prietenii mei sunt convinși că bruma de gramatică pe care o am în cap se datorează maică-mii (care este tot profă de română). Eronat! Tot ce am prins s-a întâmplat datorită groazei cu care așteptam orele de română. Bine, a avut și mama partea ei de merit, nu pot să neg. Mai ales când m-a rupt cu bătaia după ce am luat primul trei din viața mea, chiar la materia ei. Nu ştiu de ce, dar n-a apreciat foarte tare când s-a întâlnit, absolut întâmplător, cu madam Farcaş care i-a spus amical: „dragă, i-am dat un trei tăntălaului tău, că a venit cu tema nefăcută”. Cuvinte care, nu înţeleg de ce, au avut aspura maică-mii efectul pe care îl are o pânză roşie fluturată în faţa unui taur.
În fine, revenim la doamna profesoară. Femeia era sau este (sper că încă mai pot să vorbesc la prezent despre ea) o domnișoară bătrână, plină de prințipuri, care știa carte cum se cuvine. Old school, cum s-ar zice. Bine, zvonurile spuneau că ar fi avut la un moment dat o relație, dar nimeni nu putea să jure că e adevărat. Iar dacă chiar existase în viața ei vreun bărbat suficient de curajos, cred că la primul dezacord făcut a fugit în Alaska și nici acolo nu se simțea suficient de în siguranță. Bag mâna în foc că erau nopți polare când tresărea în somn, lac de apă la minus patrușcinci de grade, cu impresia clară că a intrat madam Farcaș peste el in iglu. Sărea din pat ca apucatul și două-trei zile după aia, nici carnea de focă parcă nu mai avea gust. Mă rog, să nu mai divagăm.
Cum să vă zic eu ca să înțelegeti cam care era atmosfera la orele de română? O mai țineți minte pe Isoscel din „Liceenii”? Era o glumă, și încă una slabă, pe lângă ce trăiam noi la clasă. Vă spun foarte sincer că eu scapam minim trei picături de pipi în chiloți, de fiecare dată când o vedeam intrând cu catalogul în mână. Și am sentimentul acut că nu eram singurul. Pai credeți că și-ar fi permis Mărculescu să-i zică lu’ madam Farcaș, pe tonul ăla plângăcios și rârâit „tovarhășa phrofesoahră, dhați-mi bhroasca înapoi”? Niciodată, mai degrabă te duceai la decapitare decât să îndrăznești așa ceva.
Uite, să vă zică băiatu’ ce s-a întâmplat la o fază aproape identică. Adusesem și noi un iepure, pentru disecție, la școală. La un moment dat a început să foșnească urecheatul în dulapul unde-l băgasem și ni l-a dibuit zbirul cu fustă în secunda doi. Evident, ne-a întrebat ce-i cu el acolo. Când a auzit care urma să-i fie cruda soartă, s-a albit la față și ne-a spus cât se poate de răspicat că ne lasă corijenți pe toți dacă omorâm animalul. Și nu glumea deloc. Ca dovadă, deși de despicat tot l-am despicat pe iepurilă, secretul a fost straşnic îngropat în adâncurile laboratorului de științele naturii. Profa de bilogie ne-a promis că nu va spune nimănui și s-a ținut de cuvânt. Știa si ea că ne îngoapă pe toți dacă o scapă gura. Hai, că ați prins cam care era tabloul.
Ei bine, ne aflam la una dintre orele de română despre care vă povestesc și madam Farcaș tocmai ne preda niște chestii. În clasă era concentrare și liniște, nu se mai auzea nimic în afară de vocea ei. Nici nu avea cum să fie altfel, să șușoștești cu colegul de bancă sau să te vadă că visezi cu ochii deschiși, puteau să fie greșeli aproape fatale. La un moment dat, aud o scurtă foială în banca din spatele meu și apoi simt cum unul dintre colegi se ridică în picioare. Profa se întrerupe și se uită întrebătoare la el peste ochelari, în semn de „ce s-a întâmplat”. Și ăla slobozește pe gură:
-Tovarășa profesoară, Cumpănașu se râde de mine!
(desigur, într-o altă viată sau dimensiune poate ar mai fi avut importanță cine era Cumpănașu, acum vă spun eu că nu are).
Privirea aruncată peste ochelari căpătase brusc intensitate de laser:
-Poftim? Ia mai spune o dată!
Bineînțeles că zăbăucul ăla n-a sesizat nici uitătura tăioasă, nici tonul amenințator. Senin, s-a apucat să repete:
-Cumpănașu se râde de mine.
Madam Farcaș s-a uitat la el exact cum priviți voi la un gândac nimerit din greșeală în farfuria cu ciorbă de burtă, cu nețărmurită scârbă. Apoi, pe un ton aproape imperial, i-a spus:
–Băiatule, verbul „a râde” nu este un verb reflexiv. Iar tu, la ora mea, ai îndrăzneala să folosești „se râde”?! Nota doi. Stai jos!
Și i-a pus pe loc un doi în catalog. Delațiune, delațiune, dar cu gramatica nu ne jucăm, da?
P.S. Care sunt șansele ca tipul ăsta să mai fi folosit vreodată în viața lui „se râde” sau „se merită”?
sursa foto
Ati omorat iepurele??? Criminalilor! Bine va facea daca va lasa corijenti.
@Rossana, noi doar am asistat. Profesoara de biologie s-a ocupat de „masacru”. 😉
Nu conteaza. Ati fost complici. 🙂
Iepurele era in metastază, nu mai avea mult de trait..:)))
Tu iti dai seama ca Marculescu a devebit celebru de la replica cu broasca? Toata lumea stie ca este actor dar nimeni nu l-a vazut jucand nicaieri.
@dr. dre, cum să nu joace, mă? La un moment dat nu era seară să nu-l văd la tv. La OTV sau la Capatos. 😀
Ai si tu dreptate. Si aia tot un fel de actorie era.
Băi, deci nu cred! Ce tare e tipa.
@mircelaionelailca, cea mai tare. 😉
Boss, asta este articol de dat la bac. Sa scoata finalul si sa-i intrebe ce este gresit. Pariu ca pica jumatate.
@zorro, jumătate? Ce optimist eşti. Eu zic şaptezeci la sută. 🙁
Nu mai rupeti flori copii/ ca si ele este vii/ florile e pui de pom/ ca copiii pui de om! :))
Comentariu beton!11
@emmanuella, ceva de genul. 🙂
Mda, nu stiu altii cum sunt, da’ eu n-am invatat niciodata nimic de la profii astia „teroristi”. Sigur, eram cuminte la ora si imi faceam lectiile, ca asa eram eu, dar un profesor din asta mi-ar fi inspirat foarte putin respect si cel mai probabil in ziua de azi nu l-as mai saluta pe strada.
@zana-carabină, la mine a avut efect. 🙂
Da, vad, si cu atat mai bine, trebuie sa mai fie si oameni care stiu care e treaba cu i-urile 🙂 da’ oricum as fi preferat-o pe madam Farcas asta psihopatei aleia cu iepurele :)))
@zana-carabina, cum, mă, psihopată? Femeia ne introducea în tainele științei. 🙂
Io asta am inteles, da’ sa va puna sa veniti cu iepurele viu si sa-l tineti in dulap????
@zana-carabina, păi colega care l-a adus creștea iepuri vii, nu morți. Și unde era să-l ținem, până începea ora de anatomie, pe bancă? 😀
Frățică, zici că e fosta mea ptofă de geografie,donșoara Balea, doar că fără ochelari. Pfoaiiii….aia ne și caftea cu arătătorul(avea unul telescopic care semăna cu un pix). Dar, stimă și respect, pt că altfel habar n’aveam de capul nostru unde ne aflăm.
@diabolic, cred că toţi am avut o profesoară sau un profesor de genul ăsta. 😉
doamneeee,mi-ai adus aminte de profa de matematica…brrr,mi s-a zvârli pielea pe mine.
zbarlit
zbarlit…telefonul este vinovat
@Nicole, lasă că am înţeles. 😉
@Nicole, dacă aveam o profesoară de genul ăsta la matematică, eram mort de mult. 🙂
@mihai, imi aduc aminte foarte bine faza asta si mi-am adus aminte si de profa si de Cumpanasu :)) Am o poza de la o serbare de sfarsit de an, la limba romana la dna Farcas, jucam domnul Goe, daca o gasesc ti-o trimit
@Dan, nu „dacă” o găsești. Trebuie musai s-o găsești! 😀
Eu cred că şi la matematici aţi avut prin Rm-Vâlcea un echivalent. Că parcă prea mulţi hackeri profi sunt pe-acolo.
@krantz, nu, nu, ăia sunt autodidacți. 😉
Si? De ce se radea Cumpanasu de el?
@mada, n-am nici cea mai vagă idee. 😀
Eu cred ca am avea nevoie de profesori de genul asta si in ziua de azi.
@splendoare in iarba, mai ales in ziua de azi. Da, și eu cred.
Bine i-a facut da-l in kkt de paracios.
@sponge bob, absolut. Și ce mare lucru îi făcea? Doar se râdea de el. 🙂
Un banc „tematic” grozav, cu care am incurajat-o pe fiica-mea inainte sa intre la examenul de bac (la romana):
Vand karte de gramatik. Eu meam faqt treab-a cu ia
@Florin, auzi ba?! Mai tiaduci aminte cand chioleam la romana ji toti fraieri aia statea sanvete? 😀
neshte frai-eri
@Florin, corecte este „nijte flai-eri”. 😉
Serios vorbind, am avut un profesor de romana – D-zeu sa-l odihneasca – care nu suporta sa fie deranjat. Mi-aduc aminte ca a spart usa clasei aruncand cu bastonul dupa un coleg care a intrat mai tarziu. Pe de alta parte, nu numai ca am invatat si gramatica, si literatura de la dumnealui, dar avea un har de a „povesti” (in tinerete facuse parte din anturajul lui Arghezi si cred ca de acolo i se tragea) ca la orele de romana era o liniste desavarsita si toti elevii ascultau cu gura cascata…
PS – si chiar nu „chioleam”
@Florin, te invidiez. Mi-ar fi placut poveștile din anturajul lui Arghezi. Îți dai seama ce articole scoteam din ele? 😉
Din pacate, n-aveam cum sa le inregistrez… Dar mi-aduc aminte de o editie mai veche a poeziilor lui Arghezi care a aparut – probabil printr-o inadmisibila neglijenta a celor care cenzurau tot in acele vremuri – cu o prefata a lui Ion Caraion, care ar putea suplini povestile profesorului meu… chiar mai mult decat atat, fiindca unor elevi de gimnaziu nu-si permitea sa le spuna chiar tot ce spunea Caraion
@Florin, chiar că. 🙂
Am cunoscut si eu, in scoala, specia Farcas. Cu ei se facea carte si educatie in scoli. De la ei, cu tipicurile si fixatiile lor, am invatat bazele culturii personale de mai tarziu. Ar fi multe de spus despre acesti oameni, de moda veche, care faceau in credinta ce faceau si ne transmiteau si noua din cunostintele lor. Poate si datorita lor suntem ceeace suntem. Pe cand acum…cu toata dragostea, ma uit la fii-miu care termina liceul si da bacul. Nu-mi vine sa cred. Mama-doamne ce a ajuns invatamantul si educatia in tara asta!
@valny, nu stăm să analizăm cum este învătământul de azi, că ne luăm cu măinile de păr. 🙁
Probabil fiecare dintre noi am avut experiente simlare cu cel putin un profesor. Eu am avut la limba franceza :). Imi place foarte mult limba franceza acum.
Au fost si profesori care desi nu erau „rai” ( precum profa ta de romana) aveau in schimb o carisma iesita din comun care te facea pur si simplu sa iubesti materia respectiva (geografia in cazul meu).
@Mihai, să știi că și madam Farcaș avea carismă. Eu doar am exacerbat în text partea cu severitatea, pentru farmecul poveștirii. Dar, uite, să știi că mi-a părut rău când a ieșit la pensie și în clasa a opta a trebit să vină altcineva în locul ei. Ca să nu mai zic că la noul profesor luau note mari toți cei care abia scoteau de-un cinci la madam Farcaș. 😉
pffffffffffffff, parca o descrii pe profa mea de romana din generala , domnisoara Nica, desi era trecuta bine de 50 de ani :)))), daca cumva indrazneai sa ii spui doamna profesoara, te batea cu o fibra de sticla, desi avea doar 1,50, si asta ca sa fiu draguta :))))). toti ii stiam de frica, inclusiv colegii mei de 1,90, sa vezi ce dragut isi aplecau capsoarele sa ii pocneasca domnisoara profesoara :))))) dar, am terminat Facultatea de Filologie, cu gramatica invatata de la ea 🙂 deci, RESPECT DOMNISOARA NICA 🙂
@Carmen, aha, cum era? Rău cu rău, dar mai rău e fără rău. 😉
comunista dreacu’
@FKT, ce-ai, mă, cu femeia? 🙂
Mihai, ce karma! Eu am avut o profesoara de romana exact la fel, dar intr-a X-a (la fel: zbir, toba de carte, domnisoara batrana, stia sa predea (la bac doar la romana n-am tras cu ochiul la colegi, ca-n rest …); necazul cel mai mare a fost ca era si urata)!
@Victor, da’ ce importanță ar fi avut dacă era fumoasă? :))))
Are nene, ca mai inmuiai teroarea cu aspectu`! Sau tu, intr-a X-a, nu te uitati decat dupa colege? Sau numa-n manuale si caiete? Am avut nene vreo 3 profesoare (culmea coincidentei, toate predau limbi straine!) de-ti venea sa … Nu pot scrie aici ce-ti venea! 😛
@Victor, nu prea am avut noroc de profesoare care să-mi stârnească imaginația. 🙁
Pacat! Serios.
Nu le dau numele aici din respect. Nu merita saracele implicate in amintirile … bizare…ale unui adolescent de acum 30 ani (sper c-ai remarcat c-am scris „30 ani” si nu „30 de ani”).
@Victor, dar nu ai zis nimic urât despre ele. Ba, dimpotrivă.
Se râde, se merită, ghiuvetă…
Îți bați capul inutil. Societatea noastră îl respectă pe adimistrator, face iventar, poartă vereghetă și tranversează strada spre viitor cu tupeu.
@Renata Carageani, și elastecul? Ai uitat de elastec. Ca să nu mai zic că ai omis și că transversează pe partea cealantă. 😉
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la doamna Eliza Trusca, profa de romana si diriga, o iubesc si acum. Dar daca e sa retraiesc momente naspa, sunt alea cu Popescu, ala de mate. Oamenilor, voi v-ati plimbat pe strada Romancierilor cu cercul? Ei, bine, cativa mai multi colegi de liceu au facut-o. Era umilirea la ea acasa!!! Nici acum nu suport matematicile.
@lectoarumana, zi-o pe asta cu cercul.
Eu vad ca noi cam admiram profesorii de la care ne-o luam. Inseamna ca toate teoriile astea miraculoase de circula acum cum ca nu trebuie sa stresezi copilu’, cum ca trebuie sa zambesti pana ti se apreteaza obrajii etc. etc. sunt apa de ploaie!
Nu, frate, bataia e unde e! Frica pazeste pepenii..
By the way, mie mi-a placut matematica in scoala generala, iar profesorul ne batea la palma cu compasul ala de tabla; o greseala, o lovitura …
@Lady, eh, poate şi pentru căne e dor de anii ăia.
A fost cam asa: nu te ridicai la inaltimea asteptarilor lui, te ridicai din banca, luai cercul (dar de ala de-adevaratelea, nu stiu de unde naiba il avea) si ieseai la plimbare cu el pe strada. Fostul PTTR se intinde pe o bucata buna de strada, asa ca iti imaginezi scenariul, lumea se uita ca la urs si tu ai fi dat orice sa te inghita pamantul in momentul ala. Singura corigenta in clasa XII. Dl. Popescu, nici azi nu am idee cum se desluseste o integrala, imi pare rau! 🙂
@lectorarumana, tareeeee. :))))))
Pentru tine, eu nu pot sa vad nici cercurile mai mici. Fobia asta m-a urmarit pana si cu verigheta. 🙂
@lectorarumana, te înţeleg perfect. Mai ales cu verigheta. :))))
Stiu, mai primesc plangeri. :))))))
@lectorarumana, cum ziceam, te înţeleg perfect. 🙂