Cum e rânduită şi lumea asta. După ce o viaţă întreagă îi ajuţi pe toţi cei din jur lăsându-i să se vadă exact asă cum sunt, după milioane de reflexii ale celor care te priveau pe tine şi se vedeau tot pe ei, sfârşeşti aruncată la gunoi, complet inutilă.

Treceam pe acolo, am văzut-o pe jos abandonată, prăfuită, tristă şi aproape opacă. Doar peretele de vis-a-vis se mai oglindea, martor mut şi indiferent, în apele ei bătrâne. Şi atunci m-am gândit să-i fac o ultimă bucurie, să-i dăruiesc o ultimă privire, cea de rămas bun. Oricum până mâine se va gasi o piatră care să-i transforme fosta strălucire în cioburi.

Trist este abia când noi înşine devenim oglinzile celor din jur. Şi sfârşim la fel, cu sufletul ţăndări.

mihai_vasilescu_oglinda_aruncata