Nu știu cum naiba (adică știu, dar mă fac că nu) bancurile porcoase s-au lipit de mine de la cea mai fragedă vârstă. Doar că, fiind prea “crud”, pe multe le spuneam fără să înțeleg unde-i poanta. De, fiecare vârstă vine cu nivelul ei de cunoaștere. Numai că adulții râdeau de mama focului la bancurile mele, așa că ce mă interesa pe mine că eu sunt singurul care nu știe unde-i șpilul. Lumea se amuza, eu îi dădeam mai departe cu spor.

Au existat totuși vreo două-trei momente când, deși nu realizam întocmai ce scosesem pe gură, ceva din atitudinea celor din jur mă făcea să cred că poate nu am zis cea mai potrivita glumă. Sau poate palmele pe care mi le trosnea maică-mea după ceafă, însoțite de nepieritoarele cuvinte “nesimțitule, unde ai învățat așa ceva”, să fi avut darul să-mi sugereze că ceva e în neregulă? Hmm, există șanse.

Cert este că cea mai tare perlă (și pe care mi-o amintesc cel mai bine) a căzut și în cel mai “bun” moment cu putință. Eram în clasa întai și tovarășa învățătoare făcea turul famiilor elevilor. Adică trecea pe la fiecare copil pe acasă, ca să vadă cum stau lucrurile și în ce mediu se dezvoltă viitorii fii de nădejde ai patriei. Acum îmi venise mie rândul.

După amabilitățile de început, maică-mea m-a expediat la mine în cameră, ca să poată sta ele două de vorbă liniștite. Totuși prindeam și eu, din zbor, frânturi de discuție. “E copil bun”, “se vede că are potențial”, “știe deja să citească” si alte porcărioare de genul ăsta. Nu am să-mi explic niciodată de ce am considerat că acela este cel mai nimerit moment să apar in cadrul ușii și s-o întreb nonșalant pe mama:

-Tu știi cum se citește “tuf” invers?

Mno, care ați mai intrat pe-aici deja știți, maică-mea e femeie serioasă, profă de română, a fost la viața ei o adevărată lady. A rămas efectiv cu gura căscată la auzul “nevinovatei” întrebări. Nu mai țin minte exact, dar cred că am mâncat bătaie cu cleştele de lemn de la mașina de spălat după ce s-a încheiat vizita (este că habar nu aveți care e treaba cu cleştele ăsta?). Prost era că habar nu aveam pentru ce mi-o iau și nici nu a stat nimeni să-mi explice. Ce dracu’ era în neregulă cu “tuf-ul” ăla, nu pricepeam și pace.

Totuși, un dram de satisfacție am avut și eu. Seara, târziu, am auzit-o povestindu-i faza lui taică-meu. Tonul maică-mii era tăios și profund revoltat: “Uite în ce hal a ajuns să vorbească și m-a mai făcut și de râs în fața învățătoarei. Ce-o să creadă acum despre noi femeia aia?”. Până a ajuns cu povestea la “tuf”. A început taică-meu să râdă cu sughițuri, de s-a ales praful de toată tirada maică-mii. Care, când a văzut că nu are cu cine, a început și ea să râdă. De-aia ziceam că am avut și eu o brumă de satisfacție. Mă rog, mai mult morală, că bătaie deja mâncasem.

P.S. Nu știu cum stă treaba la voi, dar pentru mine cleştele de lemn, de la mașina de spălat Alba Lux, a fost unul dintre elementele cele mai temeinice care au stat la baza educației mele. 😉

mihai_vasilescu_fata_vinovata