S-ar putea să vă fi dat seama şi singuri, dar dacă totuşi nu s-a întamplat, vă spun eu acum: începând de azi, fratele vostru v-a făcut o surpriză şi a lăsat comentariile la liber. Consider că aici, pe blog, a început să se închege o comunitate pe care nu mai am de ce s-o ţin îngrădită. Singura condiţie existentă este să mai fi avut măcar un comentariu aprobat anterior. Ceea ce cred că este mai mult decât decent. Nu ştiu dacă vă bucuraţi sau nu, dar poate înţelegeţi că nu mi-a fost foarte uşor să iau hotărârea asta. Am dus adevărate lupte cu freak controller-ul din mine, până am zis ok.
Există doua pesonaje cărora trebuie să le mulţumiţi, daca treaba asta este pe placul vostru. Ei sunt cei care mi-au tot explicat că ar fi un pas înainte. Pe unul dintre ei îl cunoaşteţi (cei mai vechi de pe aici), este Prietenul I. Iar pe celălalt l-aţi mai văzut comentând sub numele de „Georgepre”. Ambii îmi sunt foarte buni prieteni şi sper că acum sunt mulţumiţi (sunteţi fericiţi bă? e ok aşa? mai aveţi şi alte sfaturi? ziceţi acum cât sunt în toane bune).
Gata, atât am avut de zis.
Foto by Flickr
test test
uite ca merge
spam spam hehe
@FTK, don’t push your luck!
@FKT, bolnavule care esti. :)))
ce naiba sa fac ?! e Vineri ! i’m bored @ work….
liber la reclame catre siteuri XXX si injuraturi la adresa lui Misu !
Fără obscenități :))
@mircelaionelailca, obscenitatile vor ajunge automat la moderare. 😉
Multumim de incredere frate Mihai! 😀
@Silvia Duma, 😉
ia sa vedem daca functioneaza linkurile :
http://www.donald-duck.ro/
ATENTIE CONTINUT EXPLICIT ! INTERZIS MAJORILOR !
@FKT, ca sa ajunga in spam mai trebuia un singur link. 🙂
hai ca e tare linkul…
@FKT, am ramas mut doar la gândul ca este trimis de tine. Esti ok? Te simti bine? :)))))
mda… o sa fiu deseara la 02.00 AM, ca-mi vine muherea pe cap vro 2 saptamani…
@FKT, aoleu! Deci in februarie mai aud de tine?
… nu scapi asa usor de Je…asta e blogul meu preferat!
@FKT, 😀 ma boy!
Sincera sa fiu, nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca nu le aveai la (aproape) liber, mai ales ca observasem cat de frumos se leaga discutiile pe aici… 🙂
@Vienelea, erau toate la moderare. 🙂
Am văzut din postarea anterioară, a Anei R(ele) că nu ne mai pui la murat. O să ne fezandăm singuri și o să avem grijă le ce scoatem pe gură.
@Mihai Maxim Romaşcanu, liber la distractie. 😀
@Mihai Maxim Romascanu, Anei R(ele)??????
Căci, de te-am supărat, domniță,
Mă țiu să-ndrept a mele fapte.
Îngăduie să îți ofer o coroniță,
De maci ce-i împletesc cu șoapte.
Dacă aș ști că nu știi de glumă, nu știu ce m-aș face cu tine, să știi!
Ce distracție, dom’le? Că de-acu pe noi cade măgăreața.
@Mihai Maxim Romaşcanu, uite un punct de vedere la care nu ma gandisem. Da, da, pe voi o sa cada. 🙂
Te-ai saturat sa tot dai aprobari. Nu e incredere ci lene. :))
@upprann, mi-ar fi placut sa fie lenea. Dar nu este. 😉
E OK !
Atunci, să fie-ntr-un ceas bun, casă de piatră, break a leg și ce se mai urează la ocazii din astea cu risc ridicat!
@Akafix, :))))))))))))) „casa de piatra” presupune un risc ridicat, nu? :)))))))))))))))
Mai ridicat decît în cazurile în care se aplică „break a leg” 🙂
@Akafix, aha. 😉
La mine nu merge 🙁
(Ok, a mers, dar nu mă așteptam, din cauza mailului fals)
@Emil Bobu, 😉
@Emil Bobu, eu vad ca a mers. Nu stai bine cu rabdarea, nu? 🙂
Dacă tot am făcut spam aici, menționez că ai primul blog pe care l-am adăugat *conștient* în reader-ul rss după ce îl ștersesem deja o dată. E o performanță, nu?
(am uitat sa menționez, primul și singurul, în mod normal dacă șterg un feed din reader șters rămâne.)
@Emil Bobu, ia vezi ca te-am intrebat de ce ai facut asta.
@Emil Bobu, daca imi spui si de ce l-ai sters prima data. 🙁
ăăă! păi mie aia îmi plăcea pe aici, că răspundeai la fiecare in parte. Acum o să semene cu a lu’ Petreanu!!!! Dar mă rog, daca asa ai hotărât….
@gheo, unde am zis ca nu mai raspund??? Nu mai stau sa aprob aparitia lor. De raspuns voi raspunde in continuare. 😉
nu sunt foarte familiarizat cu ce e in spatele unui blog, asa am crezut eu, ca o sa raspunzi mai rar!
@gheo, nu, nu. Doar v-am lasat comentariile la liber. 😉
Ca unul care citeste toate comentariile, dar scrie foarte rar spre deloc,presimt ca o sa ma veselesc rau de tot de aici inainte…
@cristi radu, asa sa fie. 🙂
Aaaaa… mie-mi placea ca eram putin „cenzurata”! :)) Da’ mai papam si eu o litera, doua… mi le completai si mie… Acu’ ce fac daca mai pap litere? O sa rada o intreaga comunitate de mine!!!
@Elena P, si acum ce m-ar impiedica sa corectez?
Ahhhh…. m-am linistit… 🙂
Da’ sa te misti repede, te rog! :)))))
@Elena P., da, da. 🙂
bravo Mihai,asta inseamna ca ai incredere in noi.
@daniela, îhî, cam asa ceva.