Nu cunosc pe nimeni capabil să fredoneze (sau macar să reproducă un vers-doua) vreo melodie de-ale Corinei. Da, ştiu, multi o să întrebaţi care Corina, cine-i asta?. Oricât de surprinşi o să fiţi, există acest personaj în peisajul muzical de pe la noi. În şăubiz, ca să zic aşa. Ba chiar, din ce înteleg, este destul de bine cotată. Care-s motivele, să nu mă întrebaţi. Eu ştiu doar că lălăie ceva ce aduce a muzică, de nişte vreme încoace, dar să mor dacă aş putea să numesc vreo piesă cântată de ea. Sau măcar să recunosc cine cântă, atunci când aud accidental una la radio. Uite, ca să inţelegeţi, pentru mine în aceeaşi situaţie se află şi Loredana, dar ăsteia măcar îi recunosc vocea, dacă o aud.

Sâmbătă am dat o fugă la Vâlcea. Radio-ul era setat pe profm, pen’că e singurul care se prinde ok tot drumul. Restul posturilor mai hâraie pe Dealu Negru. Băi fraţilor şi am tot auzit pe drum piesa pe care o aveţi mai jos. E mult zis „piesă”. Mai corect ar fi că, din timp în timp, în boxe zdăngănea o chestie care imi zgâria trompa lui Eustachio, încercând să-mi pătrundă în creier.

Evident, nu mi-am putut da seama cine „cântă”. Shazam-ul s-a recunoscut şi el învins. Noroc că, pâna la urmă, au zis ăia de la radio cine este responsabil cu dezastrul auditiv: Corina şi Dorian Popa. De parcă nu-mi era de ajuns unul, trebuiau să fie doi. Dacă aveţi nervii tari, vă invit s-o ascultaţi. Iar eu o să încerc o scurtă analiză pe text. Nu de alta, dar după ce am reuşit să trec peste linia melodică, versurile m-au făcut să râd cu lacrimi. Deci, sa purcedem:

Te fac o fapta buna, acum, sub clar de luna
Pe aceeasi banca de acum o saptamana
Pe acelasi ritm, pe acelasi gand
Imbratisand placerea si apoi tremurand

Nu ştiu dacă pentru voi este foarte clar, dar pentru mine e limpede ca lumina zilei. Ăla a futut-o pe o bancă, noaptea, în parc, pe frig şi acum ar mai vrea odata. Nu prea ştiu ce să înţeleg din „te fac o faptă bună”. Doar că ea este urâtă ca foamea şi el consideră că-i face un favor? Mda, cred că asta e.

Fiiindca simt ceva
Ce nici cuvintele nu pot explica
Ce nici la yoga nici un guru nu te poate invata
Simt doar cu tine si nimeni altcineva

Mobilitate de contorsionistă, asta-mi spune mie. Elastică tare. L-a făcut vraişte pe om, cănd şi-a pus picioarele in cruciş pe după propria-i cefă si i-a şoptit cald bag-o acum, acum. Peste „fiiindcă” ăla, scris cu trei „i”, o să-mi permit să sar.

Şi vine refrenul:

Nimeni altcineva n-are iubire asa de mare ca a ta
Nimeni altcineva nu imi topeste inima ca pe o acadea
Nimeni altcineva n-are iubire asa de mare ca a ta
Nimeni altcineva nu imi topeste inima ca pe o acadea

Mă rog, eu ştiam că se zice „lungă”, dar este posibil ca tipul să o aibă şi groasă. Aşa că poate merge mai bine descrierea de „mare”. Oricum, interesantă concluzia ei. Dacă afirmă că nimeni altcineva n-o are aşa de mare ca a lui, ar fi o chestie să ştim cam ce termen de comparaţie are. Eu înţeleg că a cam văzut nişte kilometri de “iubire” la viaţa ei. Acadeaua aia din versul doi, se suge, nu se topeşte.

O ard ca Ana-n flacari
Dar baby no, no n-o sa ma sting asa usor
Cand am asa om langa mine sa dorm
Dar cu tine orice noapte-i fara somn

Pe lângă faptul că ceva atât de întortocheat nu mi-a mai fost dat să citesc, nu ştiu cine mă-sa mare este „Ana”. Poate o ard culţi si încercau să ne sugereze ca ar fi vorba despre „Ana lui Manole”. În cazul ăsta, am o veste pentru ei: femeii nu i-a dat nimeni foc ci au zidit-o de nu s-a văzut. Ce-i drept, ar fi sunat prost o ard ca Ana între cărămizi / dar baby no, no, n-o să-mi torni şapă aşa uşor.

Urmează iar refrenul cu linsul, suptul si ditamai mătărânga, pe care nu vi-l mai reproduc aici.

Yummi, yummi, yummi
Hai mami, hai sa facem nani
Sa ducem un razboi in pat ca dacii si romanii
Nici Caragiale n-are o noapte furtunoasa
Atat de lunga si intensa ca a noastra
Hei si nu te opri
Doar tu stii sa ma tii pe ritmul inimii

Mi se pare just. Doar şi romanii au venit şi-au futut la daci (mă rog, la dace) de nu s-au văzut. După care iar ţine să ne spună ceva de „lungă”, ca să moară proastele „celelante” de ciudă. Iar după gafa cu „Ana care arde”, degeaba încearcă să dreagă busuiocul cu „noaptea furtunoasă” a lui Nenea Iancu. La ce fac ei p-acolo, mai bine se potrivea un „D-ale Carnavalului”, zic eu. Aia cu „nu te opri” a sunat prost de tot. Nici nu vreau să mă gândesc ca armăsarul mult lăudat se cam oprea dupa 3-5 minute.

Doar tu ma tii in transa toate noptili
Si-mi pierd mintili
Ma faci sa uit sa-l pun pe ‘e’ in loc de ‘i’

„Noptili” şi „minţili”? Eu nu găsesc absolut niciun sens in porcăria asta de strofă. Mă faci să uit să-l pun pe „e” în loc de „i”, pentru mine însemnă un singur lucru. Că tu aşa vorbeşti de obicei. Adică eşti un cocalar obosit care încearcă să impresioneze, dar din când în când se mai scapă şi-şi dă arama pe faţă. Altfel, verbul folosit nu ar fi fost „a uita”. Mă, ce sa zic, bravo lui. Măcar omul face eforturi sa nu mai pară ceea ce este.

Ia, ia stai asa, propun sa mai schimbam pozitia
Si apoi subiectul, ca ne ia politia
Asa ca, mami, am incheiat discutia

Deşi mă ştiţi că sunt destul de slobod la gură, până şi mie îmi este greu sa vorbesc despre ultimile trei versuri. Dacă asta nu este invitaţie la sex anal, nu ştiu ce să mai zic. Şi e chiar destul de imperativă. Degeba vine ea cu nu iubi că ma doare, ştii ca tu ai „iubirea” mare… am mai încercat o singură dată dar nu mi-a plăcut şi alte scuze d-astea, pe care le ştiţi şi voi. Omu’ e ferm: mami, am încheiat discuţia. Nu pot să mint, la faza asta mi-a plăcut. Cam aşa se face treaba, dacă vrei rezultate. 🙂

Piesa se încheie cu acelaşi refren plin de poezie, în care ea se laudă cu dimensiunile apocaliptice ale penisului iubitului.

La final, ramân totuşi cu o nelamurire: toate astea se întâmplă pe banca aia nenorocită, noaptea, sub clar de lună, pe un ger de crăpau pietrele?

P.S. Ştiu că n-o mai cheamă „Ciorbă”, da’ dacă mie-mi place să-i zic aşa sper ca nu este nicio problemă.