Băi, tu cel care tot foloseşti scuza cu „n-am avut timp”, ştii la fel de bine ca mine că este o minciună. Iar dacă te faci ca nu ştii, este si mai grav. Înseamnă ca te minţi singur. Serios, de fiecare dată cand cineva imi spune „aş fi vrut să fac şi eu chestia aia, dar nu am avut timp”, in mintea mea se converteste automat in „sunt cel mai prost organizat om din univers, uneori nu reusesc nici sa ma piş”. Da, stiu, toţi cei care vă pacaliti singuri cu porcăria asta, o să săriţi acum de cur in sus „i-auzi ce zice boul ăsta, păi ştie câtă treabă am eu şi cum nu reuşesc nici măcar să termin cu ………… (pe spaţiul punctat puteţi introduce ce vreţi voi). Vra-jea-la!

Hai sa lămurim cum stau lucrurile in realitate. Cel mai des folosesti scuza cu „timpul” atunci cand zici ca-ti doresti sa faci ceva ce dureaza doar cateva minute, dar al naibii daca reusesti sa le gasesti. Exemplu: „aş fi vrut şi eu să mă scobesc in nas azi, dar nu am avut deloc timp. La muncă, a trebuit să fac o gramadă de lucruri şi tot n-am terminat, iar seara cand am ajuns acasa m-am luat cu altele si mai eram si obosit”. Si tu si eu stim ca asta este o scuza/minciuna/labă. De fapt, adevarul se regaseste intr-una din situatiile de mai jos:

-Nu ai vrut cu adevarat sa te scobesti in nas. O spui doar asa, ca sa te afli in treaba.

-Ai uitat sa te scobesti in nas si ti-ai adus aminte doar cand ti-a povestiti altcineva cum a reusit, intre doua rapoarte, sa scoata o biluţa de toata frumuseţea.

-Urasti scobitul in nas, dar pentru ca este in trend nu poti/vrei sa recunosti asta si preferi sa-i aburesti pe altii cu lipsa de timp.

-Stii foarte bine ca ai fi putut oricand sa bagi degetele in nari si sa explorezi in voie, dar pur si simplu ti-a fost prea lene sa faci asta.

Am scris toata trebusoara asta plecand de la ceva concret. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei foloseste extrem de des scuza asta. Si nu cand il intreb daca a citit „Idiotul” lui Dostoievski. Sau daca a reusit sa-si ţeasă o ie cu fir de borangic. Ori daca dedica macar cateva ore zilnic studiului aprofundat al cancerului mamar la cetacee. Ci la tot felul de chestii marunte, pentru care ar avea timp si in pauza de masa, intre ciorba si felul doi. Sau dimineata cand se cacă. Ori la cina, cand zace ca o lepra in fata televizorului. Asa ca, in loc sa-mi spuna „frate, ma lasi, ca nu ma intereseaza deloc tampeniile tale”, mi-o baga automat pe asta cu scurgerea rapida si neiertatoare a minutelor.

Ultima oara m-a aburit in acest mod, cand a uitat sa ma sune de ziua mea. Nu ca era obligatoriu, dar el era cam primul care o facea in fiecare an. Iar acum, pauza. Cand si-a adus aminte, doua zile mai tarziu, m-a luat cu „munca” si cu „timpul”, cand cel mai simplu ar fi fost sa spuna „coaie, am uitat, da’ am luat un bax de bere si sunt in drum spre tine, ca sa-ti urez cum se cuvine”. Eu nu mai aveam ce cârâi si toata lumea era multumita.

De-aia ziceam, ce bine ar fi sa nu se mai foloseasca tampenia asta drept scuza pentru chestii care dureaza mai putin ca o partida de sex oral, bine executata. Respectiv, cateva minute. 🙂

mihai_vasilescu_timp