Corporatistul rebel

Prietenul meu I. a demarat un experiment social, pe cont propriu.  Ca un adevarat Che Guevara coropratist s-a hotarat sa lupte impotriva regulilor si conditionarilor de tot felul. A inceput o actiune de pionierat si vrea sa stranga cati mai multi prozeliti, ca sa demonteze mitul constrangerilor false dupa care traim si ne ghidam vietile. Primul pas deja l-a facut. Se bate parte in parte, cu ora la care trebuie sa ajunga la munca. Nu mai suporta atata ingradire a libertatii personale. Ce e aia program de la 9.00? Chiar asa ne batem joc de nevoile individului? Si inca de una dintre cele primordiale: nevoia de somn dimineata. Vitala, zice el, pentru a-ti asigura o buna functionalitate peste zi. Prin urmare, subtil si in scopuri strict stiintifice (care nu au nicio legatura cu cantitatea de bere ingerata noaptea), a inceput sa „impinga” cat mai spre 10.00 a.m. ora la care ajunge la munca. Ba, in zilele cand este pus pe studiu aprofundat, o duce chiar spre 11.00. Repet, strict din motive care tin de empiric. Doar in acest mod poate aprecia la justa valoare comportamentul factorului uman cu care interactioneaza.

Mici impedimente, inerente unei activitati atat de profund stiintifice, nu aveau cum sa nu apara. Doar se stie ca oamenii sunt conservatori si la inceput se opun noului. Sa va mai amintesc ce-au patit Giordano Bruno sau Galileo Galilei? In acelasi mod s-a lovit si el de partea obtuza, deloc deschisa spre cunoastere, a indivizilor care participa in mod direct la experiment. Adica cei indeobste cunoscuti sub numele de „sefi de departament”. Si astia tot un fel de inchizitori moderni, a caror menire este sa bareze orice fel de incercare de cunoastere mai profunda. Dar tot raul e spre bine. Un adevarat cercetator nu descurajeaza asa usor. Pai daca Edison se dadea batut la prima incercare ratata, acum am fi folosit in continuare lumanari, cand ne uitam la tv.

Asa ca proaspatul sociolog s-a folosit de toleranta la nou scazuta a unor astfel de specimene retrograde, pentru a pune bazele inca unui mic studiu. Secundar. Pe care mi l-a impartasit si mie. Nu are o denumire inca, este la stadiul de „beta”, dar in mare se poate defini ca „teorema ne-utilizarii scuzelor in comunicarea curenta”. Si mi-a demonstrat cat se poate de concis validitatea ei.

–Uite ma, zice, aici sunt doua sms-uri pe care i le-am trimis sefei mele, ca sa anunt ca nu ajung la munca la ora 9.00. In ambele am folosit acelasi mod de exprimare, direct, fara farfastacuri de genul „imi pare rau” sau alte cacaturi din astea siropoase.

Le citesc. Da, erau identice: „buna, mai intarzii un pic, ajung cam in 15 minute”.

-Vezi ce raspuns am primit la amandoua, da?

Vad. Raspunsul era: „ok”.

-Deci oamenii nu reactioneaza negativ cand le comunici ce ai de spus, fara sa incerci sa te dezinovatesti, concluzioneaza el. Si acum uite-l pe al treilea, care este aproape identic, difera doar un cuvant.

Ma uit. Suna asa: „buna, scuze, mai intarzii un pic, ajung cam in 15 minute”.

-Teoria mea este ca niciodata nu trebuie sa-ti ceri scuze. Pai sa-ti arat ce raspuns am primit, doar pentru ca am folosit rahatul asta?

Si-mi da sa-l citesc: „buna, te rog sa nu mai intarzii. Esti cam singurul care ajunge aproape de ora zece. Incearca sa ajungi si tu mai devreme”.

-Vezi ma, cand am spus ce aveam de spus, nu a zis nimic. Cum mi-am cerut scuze, a sarit de cur in sus. Gata, am depistat problema, din momentul asta nu-mi mai cer scuze in veci, o sa fiu direct si taios ca un chirurg.

Fratilor, ma destabilizase. Eram aproape sa-i dau dreptate. Practic omul nu putea fi contrazis, exemplele erau clare. Pana mi-a sarit in ochi un mic amanunt.

–Coaie, zic, esti foarte aproape de adevar. Dar ceva ma pune pe ganduri. Cele trei sms-uri ale tale sunt din doua in doua zile. Practic tu ai intarziat toata saptamana la munca si traiesti cu impresia ca femeia aia ti-a facut scandal doar pentru ca ti-ai cerut scuze??? Adica asta era motivul, nu cel ca ajungi mult mai tarziu, dupa inceperea programului? Unde mai pui ca daca la primele, ora de expediere este in jur de 9.30, al treilea este trimis la 10.05! Da-l in mortii ma-sii de experiment, ca te dau aia afara!

N-a fost chip sa ma inteleg cu omul. Este absolut convins ca sefa-sa i-a sarit la gat doar pentru ca si-a cerut scuze, nicidecum ca din cinci zile lucratoare a ajuns mai tarziu de cinci ori.

Asa ca, pentru binele stiintei, as fi vrut sa va intreb si pe voi. Cine are dreptate? Eu sau tanarul cercetator-sociolog?

P.S. Exact inainte sa apara acest articol am fost informat in mod oficial, de la sursa, ca lupta se extinde pe mai multe fronturi. Prietenul I a renuntat sa-si mai achite ratele la creditele bancare. E hotarat sa destabilizeze sistemul din temelii. Ii loveste unde le e mai greu, la finantare. 🙂