Dupa disparitia rapida a tatalui meu, m-am confruntat cu o situatie nasoala. Si anume cu maica-mea, care s-a trezit ca a ramas sigura dupa o convietuire de vreo 45 de ani. Singuratate care a dus pana la urma la o depresie destul de serioasa. Pe care a incercat s-o „duca” singura, dar cand s-a lamurit ca nu reuseste sa se opreasca din plans si ca nu doarme mai mult de doua ore pe noapte (si alea trase de par) si-a facut un pustiu de bine si s-a dus la psihiatru (atentie, nu psiholog, deci cu medicamentatie and shit). Iar medicul a bagat-o pe tratament. Degeaba, mai mult de o saptamana n-a dat nicun fel de rezultat. Aceeasi stare proasta, aceleasi lacrimi, niciun pic de somn noaptea. Prin urmare, hai din nou la doctor, sa vedem ce zice.
Care credeti ca a fost primul lucru pe care i l-a zis tipul, dupa ce i s-a plans ca tot nu doarme? N-aveti de unde sa stiti, lasa ca va spun eu. Doamna, sa faceti bine sa renuntati la doliu. Maica-mea, saraca, s-a uitat crucis la el. Pai cum sa renunt? Ca traditia, ca un an de zile, ca ce-o sa spuna lumea, ca tot felul de tampenii. Ala n-a stat sa se uite in gura ei. A luat-o de mana si a dus-o in fata unei oglinzi. Si i-a zis ceva de genul ca nu are cum sa treaca mai repede peste depresie, daca de fiecare data cand o sa se uite in oglinda, o sa vada aceeasi imagine neagra si o sa-si aduca aminte ca trece prin ce trece. A fost momentul care a anulat tot latratul meu in gol. Pentru ca ii sugerasem si eu sa renunte la hainele cernite, mai ales ca era vara si cald ca dracu’, dar gura lumii era mult mai puternica decat sfaturile mele. Ce-o sa zica lumea ca nu mai port doliu? Era leit-motivul care ma scotea din minti.
Ei bine, acum ca i-a zis specialistul, n-a mai avut ce sa faca. A renuntat la hainele negre. Sa va mai spun ca efectele au fost miraculoase? Vorbesc serios, ca prin minune a inceput sa doarma noaptea. Intai o ora in plus, apoi doua si in cele din urma somn normal. Nu mai bocea cu mine la telefon. N-o mai apuca plansul daca se ducea la cimitir sa puna o lumanare. Si toate au coincis cu renuntarea la doliul ala din cap pana in picioare.
La mine a fost mult mai simplu. L-am purtat fix cat am simtit eu ca trebuie si pot sa duc. Am lasat barba si parul neatinse aproape o luna, pana am crezut ca innebunesc de mancarime. Dupa care intr-o dimineata mi-am adus aminte, cum ma intreba saracul taica-meu, cand ajungeam pe la Valcea nebarbierit (si era vorba despre cate o saptamana): ce-i cu barba asta la tine?
In momenul ala am pus mana pe masina de ras si am rezolvat problema. Si incepand de atunci, am revenit si la hainele mele obsinuite. Dar, din fericire, la mine nu functioneaza chestia cu „gura lumii”. Adica m-ar fi durut drept in cur daca as fi auzit pe cineva ca zice ia uite si la nesimtitul asta, nu mai tine doliu dupa taica-sau! Va spun foarte sincer ca mi s-ar fi rupt in paispe. Si asa trebuie (de ce „trebuie”, habar nu am) sa respectam o gramada de obiceiuri semi-barbare, cand este vorba despre morti si inmormantari, de ce ar trebui sa le mai avem si dupa ce ni s-a dus cate un suflet drag? Doar asa, ca sa nu vorbeasca lumea?
Nu stiu cum sa va zic ca sa nu jignesc pe nimeni, dar nu pot sa pricep asta. Mai ales ca toti asociem culoarea neagra (care nici macar nu este o culoare) cu ceva nasol. De-a lungul timpului am iesit de vreo doua ori din casa imbracat complet in negru. Fara sa tin doliu sau ceva, asa avusesem eu chef. In ambele dati a fost imposibil sa nu primesc intrebari de genul ai patit ceva? sau esti ok?. Si atunci de ce sa-mi amplific starile de dupa pierderea cuiva drag, imbarcandu-ma complet idiot?
Acum vin si va intreb (daca aveti chef de un asa subiect): e in regula ce zic? Chiar trebuie sa ducem tinuta de doliu pana ne iese pe nas, doar ca sa nu fim obiectul feluritelor barfe? Sau cum trebuie procedat? E mai important ce simti sau cu ce te imbraci? Daca nu arati prin culoarea hainelor ca simti durerea, trairile tale nu valoreaza nici cat o ceapa degerata?
Daca aveti vreo parere, shoot me! Poate sunt eu bou deplasat si nu mi-am dat seama.
Intotdeauna, dar absolut intotdeauna trebuie sa faci dupa cum simti. Hainele negre sunt doar un simbol extern al suferintei. Poti sa le dai jos si sa suferi in continuare. Iar treaba celor din jur nu este sa aprecieze cat demult sau de putin suferi tu, ci sa te sustina.
Comentariu beton!32
@Rossana, exact. Sustinere neconditionata.
:)) hmmmm, un subiect destul de sensibil mai ales intr-o dimineata mohorata de octombrie!Mi-am pierdut ambii parinti intr-un timp relativ scurt asa ca am fost „obligata”(spun bine obligata pentru ca deh gura lumii vorbea)sa port aceste haine negre o perioada de timp, perioada ce m-a marcat cumplit deoarece si eu ca si mama ta am picat in depresie.Spre deosebire de ea, eu nu am avut nevoie de un specialist sa-mi spuna ca trebuie sa renunt la doliu, am facut-o singura.Cred ca a trebuit sa trec printr-o astfel de situatie pentru a mi se confirma ceea ce stiam deja: purtatul hainelor negre este o chestie inutila!Daca vreau sa plang pe cineva drag il plang in orice culoare, daca vreau sa-mi amintesc de cineva doar inchid ochii, stiu clar ca aceea persoana este in sufletul meu si cand mi-e dor o regasesc acolo.
Concluzia:nu-mi pasa de gura lumii iar durerea se poarta in suflet nu trebuie facuta parada cu ea.
Comentariu beton!24
@iulia, iar cei care sunt in stare sa barfeasca asa ceva, sunt efectiv idioti.
Comentariu beton!16
Fiecare face dupa cum simte. Ultimul lucru la care m-as gandi ar fi sa iau in considerare ce cred cei din jur,
@andreea, ce ma bucur cand vad ca toti ganditi ca mine.
Fuck ‘em all! Daca iti ghidezi viata dupa ce cred altii despre tine, vei ajunge sa ti-o traiesti dupa cum vor ei.
Comentariu beton!15
@sponge bob, si nu vrei asta.
Nu, nu vrei. De pe margine este cel mai usor.
Si nu numai atat! Am un caz in familie… mama! Si ajunge de se termina si ea, ma termina si pe mine : tinde sa fie perfectionista, nemultumita in permanenta, nefericita, of course, de mine care nu tin cont de „ce zic vecinii”, „ce zic prietenii parintilor”, „nu ma gandesc ca-i fac de ras” etc! Asa ca implicatiile sunt mai multe nu numai ca nu-ti traiesti viata cum vrei tu!
Si esti prinsa intre a-i face pe plac si a-ti trai viata asa cum vrei tu, fara sa tii cont de nimic din ce vor sau apreciaza altii. Inteleg. Greu. 🙁
Mihai, condoleante, nu am stiut. Nu citisem articolele mai vechi. Ai procedat foarte bine. Si ma bucur ca in cele din urma si mama ta. Ce conteaza ce cred ceilalti? Sufera ei pentru tine?
@zorro, multumesc. Nicidecum. Nimeni nu de doi bani pe ce este in sufletul tau. Mai ales un om care este in stare sa te judece prin prisma hainelor pe care le porti sau nu.
Sper doar ca generația noastră să poată trece peste obiceiurile și cutumele de la sat. Mai ales cei care ne-am născut acolo. Asta include situația descrisă de tine, banii și respectul cu care îi fericim (mai mult decât merită) pe popi, uitatul în gura lumii și alte căcaturi care îți îngrădesc viața personală și o reduc la o existență în care încerci constant să respecți ”ce zice lumea”.
@Gicoveanu, exact asa este. Ma uitam la maica-mea, care este o femeie educata. Si locuieste totusi la Valcea, nu la sat. Si tot nu poate sa treaca peste „ce zice lumea”.
Foarte bine punctat aici, la dl Gicoveanu. Imi permit sa contrazic putin, desi sunt sigur ca afirmatia a fost facuta intr-un moment de suparare. Este vorba de generatii. Nu cred ca sunt idioti (sa nu luam termenul in sine) cei care vorbesc sau arata cu degetul. Este vorba de educatia si cultura specifice generatiei lor. Si nu neaparat pe principiul maimuta vede-maimuta face, dar ei cu asa ceva au crescut. Asa ceva au ingurgitat. Nu au avut alte pareri sau alte unghiuri expuse la vremea aceea. De aici si pana la a fi idiot, e o mica diferenta. Mai avem parinti mai in varsta? sau bunici? eventual, la tara? Gasim aceste…gesturi obstesti, chiar si la ei, din cauza motivelor amintite mai sus. Avem nevoie doar de puterea, ca si generatie, sa gandim singuri, sa analizam singuri, sa schimbam ceva singuri.
Condoleante autorului si, din fericire, mama dumneavoastra a reusit sa asculte de un om care in societate da bine. DOCTORUL. Este ca tot de generatie tine? Numai bine, tuturor!
@Florin, multumesc! Ideea articolului exact asta a fost, sa vad ce ziceti si voi despre un subiect care, in general, este tabu.
Decat sa ii fericim pe popi cu acesti bani,mai bine ne-am ferici parintii,sa aiba de toate.Si,decât pomeni si parastase cu tot satul, mai bine le-am da ceea ce le trebuie, atata timp cat traiesc…
Comentariu beton!11
Am trecut si eu prin decesul a doua persoane dragi si m-am locit de aceleasi preconceptii. Trebuie ignorate, si trebuie sa reintri in normalitate cat de repede poti. Cei care nu inteleg sunt ori falsi, ori nu au trecut prin asa ceva.
@Daniela, falsi. Exact.
Eh,cum ma intristezi tu pi mini joia dimineata!!? Noroc cu fotografia din articol ca mi-a smuls un zambet siret in coltu’ barbii mele destul de mare. Dar sa revenim la lucruri serioase,dupa moartea tatalui (care apropo a fost medic veterinar in comuna cu prea multi cetateni de onoare) meu ptr mine a fost simplu,port barba de multi ani si chiar destul de mare ( pana intre sani,ai mei zic) si negru care nu e culoare dar e a mea preferata,ceilalti din familie partea tanara au tinut cat le-a venit bine cu mama a fost mai greu din aceleasi motive, ce-o sa zica satu? Apoi fix in funduletu meu sexy si bombat ma doare de ce o zice satu,stii cum e, gura lumii cacat mananca si tot nu se mai satura. Dupa vreo sase luni si mama a inceput sa vada ca treaba cu doliu e un fel de frectie la picior de lemn,obiceiuri care nu sunt normale si nici logice macar,inteleg sa iti para rau pentru pierderea cuiva drag dar sa te chinui si mai mult ptr asta mi se pare inutil
@radu, si acum se explica si de ce nu te-au făcut cetatean de onoare. 🙂
Valeeeeuuuu,daca stiam ca asta e motivu nu umblam eu si ma cainam pe toate ulitele satului si urlam sa ma auda primarili?! Da de unde sa stii?! Dar cand ajung acolo in concediu ma duc in fata primariei imi fac „mia culpa” (Nu stiu cum se face) de vreo trei ori si cat stau acolo port numa tricouri negre simple, fara Motorhezi,Maideni sau Metalici si urlu si ma tavalesc si cand o sa imi dea titlu,la petrecere cand o sa incep sa multumesc o sa pun pe primu loc acest blog. Multumesc acestui blog, datorita lui sunt ceea ce sunt astazi,multumesc oamenilor minunati din aceasta comuna care m-au muscat de cur ca nu port doliu,datorita lor sunt acest cetatean de onoare. Iaca si discursu
@radu, sa te filmezi. Sa punem aici. :))))))
Mama are o vorba ” Nu-mi da lumea de mancare”. Mama a tinut doliu dupa tatal ei vreo 3 luni si dupa aia a revenit la hainele normale. In schimb avea fundita aia neagra in piept pana a trecut un an. A zis ca asa simte catrebuie sa faca.
Pentru noi la oras e mai usor sa facem asa si sa zicem ca nu ne intereseaza ce crede lumea. Dar la tara, unde toata lumea se cunoaste cu toata lumea si unde sportul principal este barfa celui de langa tine si numaratul gainilor vecinului dimineata… cred ca este mai greu sa renunti la doliu si la pomenile „necesare” pana nu trece anul, 3 ani, 7 ani….
La oras abia daca iti cunosti vecinii pe cand la tara iti tin vecinii socoteala cand trebuie sa faci un parastas, „da’ de ce nu ai chemat-o pe aia, dar de ce l-ai chemat doar pe ala si pe var-su nu.. „etc
@Miki, stiu ce zici. Unde mai pui ca toti astia vor si vota peste cateva zile. 🙁
Tot citesc cu placere articolele tale dar la acesta nu ma pot abtin sa nu comentez . Ar fi multe de zis incepand cu empirismul si habotismul religios prezent si ,, predicat ,, duminica de duminica cat si in sarbatorile legale ,pana la gradul de deschidere al populatiei catre nou , modern si util . si nu uita ca deja cei ca noi incem sa aiba putere sa fie modele si factori de decizie , dar din pacate nu toti au trecut ,, pragul ,, . Asa ca si ei voteaza si parintii lor si de ce nu copii lor . Ma bucur ca stiinta a invins . Felicitari pentru atitudine si ….viata lunga familiei salutari domnei Sofica !
Merci, Sebi. Ce surpiza. Nu stiam ca mai citesti pe aici. Si alor tai toate cele bune.
La noi e negru culoarea de doliu. Unde e albul culoare de doliu? La chinezi, indieni, ca mi-e lene sa caut pe net! Acu’ sa nu mai port negru ca la noi se identifica cu culoarea de doliu?!??! Si eu ce fac? Ca negru…subtiaza!:D Da’ pe bune! Nu ma imbrac numai in negru, da’ ieri mi-am pus pe cap o bentita neagra crosetata, ca n-am ajuns la coafor sa-mi mai tunda bretonul. M-au exasperat persoane cu intrebarea „Porti doliu? S-a intamplat ceva?” Si retine, Mihae, aveam pantaloni negri si geaca rosie!
In alta ordine de idei, am cunoscut persoane care tineau obiceiul (doliul) numai sa-i impresioneze pe restul, sa-i dea pe spate…. Ca si multi „credinciosi”, de altfel, care tin posturi si merg duminica la biserica, dar te sperii cand ii auzi cum blesteama si injura si cata rautate au in ei. Da’ daca nu tineau nici post, sa-i „curete”?
@Elena P, pai la noi se cam confunda superstitiile cu credinta. Eu nu cred in ce propavaduieste biserica, dar nu sunt impotriva celor care o fac. Dar sa o faca din convingere, nu din incercarea de a-l pacali pe dumnezeu.
Eu una port doliu maxim 40 de zile cred, ca durerea ramane si o poti purta si in suflet, nu -mi pasa de gura lumii , tin doliu 40 zile doar pentru cine este fff important gen mama, altfel gura lumii vorbeste , boii trec…
@duma silvia, si ai vrea sa-l tii 40 de zile pentru ca asa simti tu. Sau este o combinatie intre ce simti si ce ar zice lumea?
Atat pot purta inainte sa ma apuce depresia :)))) nu ma intereseaza ce Zice lumea si asa am fost obisnuita la bunica mea favorita….
@Silvia Duma, aha. Inteles.
Condoleante pentru pierderea suferita. Si acum sa-mi dau si eu cu pareerea. Cutuma asta este veche si cred ca nu poate fi schimbata asa cu una cu doua. O poveste: o doamna, doamna Popesccu, ramine vaduva, fara copii, in bloc toate vaduvele se string in jurul ei sa o sustina. Imbracate cernit cu toate ca si uitasera de cind erau vaduve. Dupa citiva ani „biata”doamna Popescu se marita, cu acte. Discutii intre celelalte vaduve, ” ai vazut draga ce a facut biata doamna Popescu, s-a maritat, ce i-o fi trebuit ca mie nici nu imi trece prin minte asa ceva, nu la iubit pe bietul domn’ Popesccu si ce om era!!!” Probabil, aproape sigur, mamei tale i-a fost frica de „gura lumii „. Sa o intelegem, deci. Si inca ceva, sotia este de confesiune romano-catolica, la ei se tine doliu o luna de zile si atit. Nu se fac pomeni interminabile ca la noi la ortodocsi si multe altele Sunt mai destupati la minte, parerea mea! Totusi durerea pierderii cuiva drag o porti intr-un sertar al mintii si al sufletului. Si inca una scurta din familia mea, cind s-a prapadit mama, aveam 15 ani, tata a hotarit ca nu am voie sa ma uit la televizor si sa dau drumul la radio 6 luni! Era in 1978.Sa nu ne facem de rusine iin bloc!
@gheo, multumesc! Da,da, ai descris exact situatiile potrivite, vis-a-vis de „gura lumii”.
@gheo, inca ceva. Si eu apreciez mai mult obiceiurile catolicilor, care nu o ard aiurea atat de mult ca ortodocsii.
ziua buna! e sunt romano-catolica si este prima oara cand aud ca la noi se tine doliu o luna de zile. cred ca depinde de obiceiul locului. eu am purtat negru mai mult de un an cand a murit o persoana f draga. si nu de gura lumii ci pt ca asa simteam atunci.
si cand sunt foarte suparata de asemenea ma imbrac in negru. pe mine ma ajuta sa ma interiorizez si ma scapa de cei din jur care-mi cer sa fac frumos sau sa raspund politicos la glume si comentarii.
si inca ceva 🙂 cand am intarcat copilul de 2 ani si jumatate am purtat tricou negru iar el stia instinctiv ca acolo nu mai este nimic pt el.
@iais, cumva nu am inteles excat ce vrei sa zici in final. Deci, ai intarcat copilul care a inteles ca nu mai are de unde sa ceara lapte doar din simplul motiv ca tu purtai negru?
Buna Iais!.. zici ca esti romano-catolica ?.. inseamna ca nu ai intrebat niciodata preotul catholic ce trebuie facut in cazul unui deces si in multe alte cazuri de care nu esti sigura si nu ai cunostinta, asta este lipsa ta de comunicare cu biserica. Am sa-ti explic cele invatate de la Franciscanii din Vatican. Doliu nu se tine prin inbracamintea neagra, romano-catolicii timp de un an de zile de la deces tin doliu sufleteste cu rugaciuni si liturghii platite, iar imbracamintea neagra se poarta doar in ziua cand are loc ceremonia de inmormantare. Daca vrei tu sa te imbraci in negru, este problema ta, dar biserica Catolica nu-ti cere asa ceva. Romano-catolicii nu inconjoara sicriul de 3 ori , nu pupa icoane , cruci si nu-si fac semnul crucii, ori de cate ori auzi ” Slava tie” Miluieste-ne doamne si asa mai departe. Moartea!!.. toti vom avea parte de ea, este singurul lucru de care poti sa fii sigura, de restul celor legate pe pamant.. nimic nu este sigur! ( dimineata spui sotului tau ca ne vedem deseara.. esti sigura??.. sigur ca nu!. pt ca nu stii cum se va intampla! ) Ioan Paul II spunea mereu.. nu va fie teama! „non abbiate paura” ..sufletul omului paraseste doar trupul.. sufletul nu va murii niciodata!.. in momentul mortii , sufletul paraseste trupul cat si aceasta lume! Ex:( a murit cineva astazi.. pana cand soseste preotul sa faca dezlegarea de cele legate pe pamant ..sufletul sta langa persoana decedata, iar dupa ce preotul a facut aceasta dezlegare ..sufletul merge direct la judecata particulara, si dupa aceasta judecata particulara va merge in iad sau rai sau in purgatoriu, unde va sta acolo pana la judecata de apoi!.. ) ..sufletul odata ajuns in aceste locuri..nu mai poti face absolut nimic!..NIMIC!.. nici-o rugaciune nu vei mai putea rostii.. doar noi!.. cei care inca mai suntem in viata, noi inca mai putem sa-i ajutam pe cei decedati.. cu rugaciuni spre iartarea sufletelor catre D-zeu, si sa ne ajutam si pe noi cat inca suntem vii!.. Trebuie inteles de catre orce crestin ce este moartea!.. non abbiate paura!
..in orce cimitir , cat de mare este el..nu se mai afla nici-un suflet acolo! ..nu e nimeni!.. doar noi cei in viata.. care prin proasta cunostinta a invataturii lui D-zeu.. mergem la cimitir, ne oprim in fata crucii de la mormant, si incepem sa vorbim ..cu cine?..cu constientul nostru?.. nu,nuu.. cu D-zeu!.. asa daa!. spunem o rugaciune la acel mormant, o rugaciune ca sa-l ierte D-zeu..pentru ca odihna nu va avea acel suflet!.. asa cum multi o spun..D-zeu sa-i odihneasca! Gresit!!.. DUMNEZEU SA NE IERTE!!..
I hear you! Gura lumii + trebuie = bleaaah!
@sebastianmihail, 😉
La inmormantari ar trebui sa cante Aurel Tamas!Si apoi eventual mers la bordel undeva, in memoria mortului.Femeile ar face si ele altceva in aceasi idee si directie.La mine cel putin asa mi-as dori cand a veni vremea.
@Batranu’, m-am speriat, am citit „Poptamas”. :))))
Decat sa cante ala, mai bine sa cante Barni la frunza…
@Batranu’, :))))))
Eu mi-am pierdut mama la 14 ani. Eram un copil, m-au imbracat in negru si eu inca nu intelegeam unde este mama mea frumoasa de 39 de ani….nu am uita-o o secunda, si acum la 57 de ani durerea e acolo ascunsa…moartea ei m-a marcat pe viata si mi-a schimbat destinul…de atunci detesc culoarea neagra si nu cred ca are de-a face cu suferinta ci cu „ce zice lumea”. Si cum in orice rau , oricat de rau, este si un bine, am crescut si mi-am contruit personalitatea singura, durandu-ma fix in dos de ce zice lumea! si nu m-am mai imbracat niciodata in negru, dimpotriva, sunt adepta stilului colorat, vesel, indiferent de varsta! Acum doi ani mi-a murit a doua mama, o minune de femeie, care ne-a iubit si si-a dat sufletul pentru noi desi nu ne-a nascut ea….Mi-a murit in brate, suferinta a fost imensa! nu este clipa in care sa nu o am in minte…dar nu am tinut nici o zi doliu! Stiam ca nu ma place imbracata in negru, nefardata, neingrijita…Asa ca arat ca intotdeauna dar am o rana imensa in inima pe care nu o vede nimeni…Doliul este in suflet, nu in haine!
@angela, nici nu stiu ce sa-ti raspund. Mi s-au aburit ochelarii de la comentariul tau. Sau ochii, nu-mi dau seama.
Chinezii au un proverb: esti orfan cand iti moare mama, nu tatal. Asta ar insemna ca eu am ramas orfana de doua ori….dar cred ca nu este asa, suferinta este la fel cand iti mor parintii….si mai stiu un lucru: sunt singurii care iti doresc binele total dezinteresati, singura iubire altruista…si in clipa cand mor, abia atunci devii matur, pentru ca nu o sa mai fi niciodata copilul nimanui. Doresc tuturor ca asta sa se intample cat mai tarziu….
@angela, ti-ai pus in gand sa ma termini azi? 🙁
Psihiatrul de fapt iti baga medicamente pe gat si alte rahaturi (este mai inclinat conform celor invatate sa se asigure de fiziologie mai mult decat de psihic conform celor invatate tratamentul medicamentos regleaza secretiile hormonale determina si un raspuns psihic) in nici un caz psihologul unde rareori se apeleaza la medicamentatie. Stiu ce spun nu sunt basme. Asa ca revizuieste usor articolul care de altfel este cat de cat OK. Crede-ma sunt psiholog si nu psihiatru.
@Viorel, cred ca nu ai citit tu cum trebuie. Acelasi lucru il spun si eu in articol.
Psihologul oricum NU are voie să prescrie medicamente …. Și nici psihiatrii nu se (mai) aruncă din prima la medicamente …
Îţi place sau nu:
0 
0
Cred ca nu trebuie sa copiem pe nimeni, gura lumii o astupa numai pamantul galben,faci numai cea ce simti cu adevarat si sa te simti bine in pielea ta restul sunt povesti.
@gheorghedavid, iegzact.
In societate, referitor la absolut toate aspectele (nu doar in privinta doliului), se pune mai mare accent pe aparenta decat pe esenta. Este motivul pentru care traim intr-o societate superficiala, in care sunt apreciate ambalajele frumos colorate si goale… In cazul de fata, pentru oameni suferinta inseamna un ambalaj cernit, nu un suflet care plange la fel chiar daca trupul e imbracat in haine obisnuite…
@poezician, fix asa e.
Cand a murit taica-miu, am purtat doliu pana dupa inmormantare. In urma unei conversatii mai vechi cu el imi si spusese: „Tuchi, doliul asta este o prostie, cand m-oi duce, vreau sa-ti continui viata asa cum trebuie. Nu o da pe negru, nu renunta la iesirile tale, o singura viata ai, traieste-o… ca si asa ma doare sufletul sa stiu, ca sufletul tau va fi distrus.” Atat de inversunat era impotriva doliului ca atunci cand a murit bunicul, de care era foarte atasat, nu doar ca n-a purtat el doliu, dar nici pe mama, respectiv sora lui si restul familiei n-a fost de-acord sa-i vad in negru! Doliu purtam toata viata in urma celor ce ne parasesc, doar sa-l afisez de dragul lumnii nu-mi sta in caracter, iar ai mei nu m-au educat in spiritul „gurii lumii”, ci in spiritul, fii fericita tu, ca nu traiesti cu lumea-n casa 😀
@Scorpya Cristina, respect.
eu sunt in asentimentul tau si vad ca multi altii la fel si eu l-am pierdut pe tatal meu ,sunt 4ani de atunci si imi este dor de el in fiecare zi dar nu suport sa fiu ipocrita,hainele negre nu ti-l aduc inapoi si nici nu te vindeca de suferinta ,sunt zile cand port negru asa ca vreau eu insa obligata de niste prejudecati nici vorba.
am vazut undeva ca spuneai despre obiceiurile catolicilor de a fi cat mai simpli,sa stii ca mereu am admirat lucrul asta la ei,dar cu babaretul nostru nici vorba sa simplificam treaba,…din pacate.
@daniela, pana acum vad ca o singura persoana nu a fost de acord cu ce am scris eu. Hai ca e bine. Este asa cum zici si tu si simt si eu.
Nu esti tampit deloc,ba mai mult subscriu si eu ca e o mare tampenie sa faci pe plac unora si altora,pt ca oricum stradaniile ar fi in zadar. Mama mea,Dumnezeu sa o odihneasca cu putin timp inainte de a muri mi-a zis:”Mama sa nu porti doliu dupa mine,ca urat mi-a fost de negru”.Si i-am respectat dorinta ei,nu a lumii.
@Claudia Neagu, ma bucur ca suntem intr-un gand.
Doliul e in suflet …fiecare trebuie sa faca precum simte …s-apoi oricum ii pastram in sufletul nostru vesnic
@liliana buzdugan, exact.
Este în regulă ce zici, cel puțin din punctul meu de vedere. Suferința nu e reflectată de o haină și nici condiționată de purtarea ei; iar gura lumii nu-ți poate spune cât trebuie să fie de lungă o perioadă care ține de sufletul tău. Mai degrabă, atunci când sufăr după ce pierd o persoană iubită, nu mă interesează ce port, decât să mă mai concentrez ce iau pe mine pentru ca sprânceana vecinului să nu se ridice în formă de mâță înfoiată. Oricum, mă doare fix în față și la dreapta de părerea persoanelor care îmi impun condiții pentru a ființa. Părerea mea. 🙂
@Edith Kadar, supa cum ai vazut, si a mea. 😉
am o poveste asemanatoare cu ceea a mamei tale. sunt in a 6 luna de doliu dar simt ka nu mai pot este greu si durerea e mare dar gandul ka tb sa port negru amplifika durerea mai tare ma deprima mai mult. mi sa zis ca sunt tanara si nu tb sa ma imbrac complekt in negru dar la fel ma gandeam si eu ce vor zice vecini lumea ? am ajuns la concluzia ca kiar daka port inkontinuare doliu kiar daka nu gura lumi tot va vb!
@Maria Simion, sper sa faci exact cum simti ca vrei. Condoleante!
Sa fim cuviinciosi unii fata de ceilalti! Respectand optiunile celor din jur (cutuma: hainele negre la doliu) nu vad de ce ei nu ar respecta optiunea mea (doliul in suflet).
@Mihaela, nu ma. In romania conteaza sa faci totul de fatada, pentru ochii celorlati.
Acum 30 de ani sau poate mai multi, am fost la inmormantarea unui baiat, de vreo 14 ani cred murise de leucemie sau ceva de genul. La noi e obiceiul sa duci oamenii la masa dupa inmormantare, dar mama acelui copil n-a vrut. Nu, nu pentru ca nu avea cu ce, erau destul de instariti, dar a spus ca ea nu concepe ca lumea sa plece pe trei carari si cantand de la inmormantarea copilului ei. A dat cate un colacel si o tuica la iesirea din cimitir si gata.
Sa vezi barfe, ca ce, pai daca astia n-au, da’ de zgarciti ce sunt nu dau o masa si ei in amintirea copilului,… bla, bla, bla.
Au povestit cateva zile, s-au gasit cativa, care au aprobat gestul femeii, apoi unii i-au urmat exemplul si de atunci nu toata lumea face si masa cu lumea de la cimitir.
Mai nenea Mihai ai dreptate cu doliul asta negru,imi place al dracului ala alb din fotografie!
Draga Mihai, dragii mei, doliul si durerea se afla in noi, nu in hainele pe care le purtam!
Eu le-am spus copiilor sa faca precum in Germania, negru doar la inmormantare in rest fiecare cu ce-i place. 😉 asta daca nu ma razgandesc si le cer tuturor sa poarte culori vii, doar e inmormantarea mea ce naiba!
Le-am mai spus si ca daca se intampla sa mor pe-aici sa ma lase naibii sa ma ingroape astia pe unde vor si cum vor! Mor cand aud cum isi fac unii datorii sa-si aduca mortii acasa. Incinereaza-l si ia-l acasa in sacosa daca tot il vrei acolo, dar nu-ti vinde casa sa… da stiu ca nu veti fi de acord cu mine. Eu nu cred in reincarnare, asa ca mi-e indiferent ce vor face cu mine dupa aceea! De ce sa mai poarte cineva doliu dupa mine?
Mama cand tragea sa moara, avea cancer ne-a spus sa purtam de ochii lumii doliu, dar nu mai mult de sase saptamani, ajunge spunea ea! Stia cat de greu i-a fost ei sa poarte doliu dupa bunicul, timp de un an de zile. Ea a murit vara, la doua zile dupa ce implinisem eu 40 de ani. Am purtat doliu atat cat nu mi-a fost greu, dar treptat am inceput sa imbrac alte culori. Era vara si cald ce naiba!
Am trecut si eu printr-o oarecare depresie, daca pot sa spun asa faptului ca nu ma mai interesa nimic, ca plangeam din orice, ca ani de zile n-am reusit sa spun cuvantul mama, fara ca macar sa-mi dea lacrimile. Mie mi-a fost mai usor sa scriu, nu nu asa bine cum o face Mihai, nu am harul lui, am scris si versuri, am scris si proza, un fel de jurnal, in care mi-am scris tot ce nu putem spune cuiva. Nu aveam cui.
Abia acum dupa 11 ani pot sa vorbesc despre mama fara sa incep sa plang.
Uite ca iarasi m-am abatut de la subiect. Da sa porti doliu mi se pare o tampenie, mai ales un an, mai ales pe viata!
Sa dai o gramada de bani pe coroane mi se pare iarasi o prostie!
Aici in Germania la inmormantari au o coroana doua din partea familiei, mai pun ei o ghirlanda ceva pe sicriu si iti pun un cos cu flori, apoi trece fiecare ia o floare si o arunca in mormant peste sicriu.
Se ofera in loc de flori, jerbe sau coroana un plic cu o ” felicitare de condoleante”, nu stiu in romana ce cuvant sa folosesc, in germana se numeste „Beileidkarte”, in care unii scriu doar cateva cuvinte de imbarbatare, altii pun 5,10-30 euro, bani pt flori. Familia aduna acesti bani, ii pune intr-un cont si de acolo se platesc florile pentru mormant o buna bucata de vreme. Asa are cel plecat in nefiinta parte mereu de flori proaspete.
Ba mai citisem prin ziar ca unii spun asa: ” In loc de flori va rugam sa donati banii respectivi in contul…” apoi da numele unei organizatii caritabile.
Ce ziceti? Nu ar fi mai bine si la noi sa se faca la fel? Cred ca daca vor face doi trei dupa ceva timp se va face si la noi regulat, pentru ca totul e o moda. Desigur la voi ortodocsii e poate mai greu, ritualul inmormantarii e destul de strict si de complicat, eu insa pot!
Va doresc din toata inima sa ii aveti pe cei dragi langa voi cat mai mult posibil, va mai doresc ca atunci cand vine vremea despartirii sa gasiti puterea de a merge mai departe, cu cei dragi avandu-i alaturi, asa in gand!
. nu stiu cum am putut gasi articolul tocmai acum. n am putut purta la nici o pierdere apropiata doliu complet decat foarte putine zile, tocmai fiindca simteam ca acentueaza durerea. si oricum nu l purtam decat pe strada. cu toate astea, copilul zice ca nu stie/ poate purta colorat fiindca m a vazut in negru multa vreme. ideea e ca mama mea a purtat totdeauna doliu regulamentar pt tata si bunici si toti au murit de cate un craciun pe la 6 si 12 ani ai copilului meu. apoi la majorat copilului meu ii pleaca si tatal definitiv imediat dupa sarbatori. in ciuda absentei doliului de suprafata si a faptului ca viata trece ca tavalugul fara sa poti jeli in voie ca sa poti pune punct la un moment dat, dupa mai bine de 6 ani dupa ultima si cea mai dureroasa pierdere, sarbatorile nu mai pot fi sarbatori si jalea e mai adanca si fara doliu doar fiindca suntem intr un tipar in care ne au tintuit ceilalti si din care parca nu ne lasa sa putem evada. singura posibilitate de eliminare a doliului interior pe care n au facut o nici o terapie si nici o persoana calificata pentru asta ar fi schimbarea totala de peisaj. sau doar mi se pare ca ar fi asa
Doliu stiam ca se zice la partea aia neagra pe cre trb sa o tii in piept o luna de zile doliu defapt inseamna suferinta nu trb sa fie caracterizata prin haine recent mi.a murit bunicul si e o chestie la ritualul inmormantarii asa nesuferita timp se 2 zile cat am avut mortul in casa veneau vecini si cunostinte cu nemiluita nici macar nu puteai plange ,se uitau toti in gura ta. Iar cu comportamentul dupa, cred ca îi arati respect pers decedate prin faptul ca nu te imbeti sau faci sex sau chestii de genu.
Abia acum am citit articolul acesta. Si nu pot decat sa-ti dau dreptate. Eu nu m-am certat cu lumea in legatura cu doliul tinut dupa tata, ci m-am certat cu mama :))))))) Nu intelegea sub nicio forma ca doliul se poarta in suflet si acolo conteaza cel mai mult. Apoi s-a zburlit ca nu merg la cimitir. Pai ce sa faca acolo?!? Nu acolo-i tata! Pe el il simt mai degraba in casa ce i-a fost atat de draga, pe coltul lui de canapea unde-si urmarea emisiunile preferate la TV, unde-si bea cafeaua, unde juca table cu mama. La cimitir sunt ramasite, daca mai sunt si alea acolo… La cimitir duce lumea pachetele sa le dea de pomana si le dau exact celor care-s satui de atatea pachetele pentru ca ei acolo stau si toata lumea le da pachetele :))))))) De ce sa nu mergi pe strada, sa arunci un ochi, sa vezi cati oameni au nevoie de pomana aceea, cati oameni ar fi realmente recunoscatori pentru pachetelele alea?!? De ce TREBUIE oferite numai in cimitir?!? Obiceiurile acestea ar trebui sa dispara, zic eu. Cat mai repede…
Cand a murit socrul meu, am facut toate pregatirile si la inmormantare, unde, in afara de prieteni si rude, au venit foarte multi oameni care il cunosteau sau apreciau, sotul meu s-a barbierit si s-a aranjat asa cum ii placea tatalui lui sa il vada.
Si a facut asta din respect si de drag pentru tatal lui.
n am apucat sa citesc toate comentariile dar ideea e ca fiecare sa faca ce simte si ce poate. insa idee de doliu a aparut tocmai ca sa fie scoasa durerea despartirii (brutale adesea) intr un timp scurt, sa nu impietreasca indoliatul si sa se sedimenteze ducand la suferinta indelungata. de asta dogmele spun de cele 40 de zile majoritar acceptabile. dar de la asta fiecare a incercat sa si arate pretuirea in ochii lumii cum l a dus capul sau buzunarele. de a lungul timpului am vazut o multime de indoliati dupa rude indepartate, defiland cu doliul la vedere din motive pur egotice. personal, cel mai drag si apropiat om cu care mi am impartit viata complet 20 de ani si pe care l stiam din copilarie, singurul prieten multa vreme a disparut dupa o suferinta cumplita careia i am fost martor zilnic, cateva luni si dupa care n am putut purta doliu clasic decat in timpul inmormantarii. am oroare de negru si singurele lucruri negre complet le am purtat doar in astfel de situatii si le cam evit, datorita incarcaturii. am fost tare atunci, consolata doar de ideea ca s a sfarsit suerinta corpului acela dar dupa mai bine de 7 ani tot duc un doliu interior, acela al vietii netraite complet (a murit foarte tanar) si a vorbelor nespuse inainte de a si pierde cunostinta… nu cred ca pe asta l ar sterge oricate haine cernite as purta si oricate ritualuri as face. in schimb mai impac acest fel de doliu cu „lucrurile” bune, frumoase, constructive pe care continui sa le fac pentru si impreuna cu cei ce au mai ramas pe langa mine. chiar le repet permanent ca pentru mine sa dea petreceri vesele, sa plece intr o excursie, sa danseze sau orice le aduce lumina pe chip…ca si cand am face toate astea impreuna… cam asa sunt si comemorarile mele, cu oameni care inteleg
Cu siguranta cutumele acestea se vor schimba usor, usor. Cred ca mai mult este important sa se tina cont de ceea ce simte persoana care poarta doliu si nu de ceea ce spun cei din jur. Se poate observa ca generatiile care vin aleg sa faca o inmormantare dupa traditii dar de multe ori renunta la unele dintre ele pentru nu exprima apropierea de ceea ce gandesc si cred.
Am citit acum. Încă mă pun la curent cu articole mai vechi.
Apropo de gura lumii: la înmormântarea soacrei mele , soțul meu a început să plângă în biserică. Și nu l-am văzut plângând până atunci. Se citește Evanghelia și se lasă oamenii care în genunchi , care numai într-un genunchi , care doar apleacă ușor capul. Soțul meu era intre cei care s-au lăsat într-un genunchi. Și vine vărul lui și îi spune ca decât să stea așa, mai bine stă în picioare că nu respectă Evanghelia. La înmormântarea mamei lui!
Oameni care să judece vor fi întotdeauna. Nouă bunica ne zicea mereu ” să nu vă prind în negru la înmormântarea mea”. Așa că niciodată nu port negru complet la înmormântări. Și nu port doliu. Este opțiunea mea, nu mă interesează gura lumii.