Prin clasa a noua eram, cand ne-au dus sa facem „practica” la sapat de santuri. Se construia reteaua de termoficare in Valcea si aveau nevoie de forta de munca ieftina si multa. Cum militari in termen nu găsiseră suficienti si studentii ajungeau in Ramnic doar in vacante, au luat elevii cu toptanul si hai la sapa si tarnacop.Bine, usor s-au înselat cei care au decis asta. Pentru ca va dati seama cam ce putere si chef de munca are scolarul roman, mai ales cand e vorba de dat cu sapa. Zero spre minus infinit, scria pe noi.
Totusi, ca sa încerce să ne capaciteze, au infiltrat printre noi ceva muncitori specializati in scosul pamantului. La un grup de 30-40 de elevi, reprtizasera si 3-4 oameni platiti. Doar că din nou calculele s-au dovedit gresite. Cand vedeau ce „chef” de munca aveam, se molipseau si „specialistii” si frecau duda cat era ziua de lunga. Eh, boala veche de altfel, transmisa si in zilele noastre.
Un singur lucru era sfant si nu se abateau de la el orice s-ar fi intamplat: masa de pranz. La ora doispe fix, lasau orice activitate in care erau implicati ( puteau sa fie partida de table sau „miuta” abia începute, ca se opreau instantaneu) si cu o aproape-religiozitate isi puneau sa haleasca.
Intr-una din zile, pe langa ce-si adusesera de acasa, au dat fuga la Alimentara si au cumparat niscaiva conserve de fasole. Acu’, eu nu stiu daca mai tineti minte, dar pe vremea „cealalta” asta insemna un borcan cu fasole fiartă, cu foarte putin sos de rosii si un pic de untura care se aduna la suprafata. Ceva mai mult decât hidos, care cu greu ar fi putut sa fie considerat comestibil. Ei bine, niciodata in viata mea nu am mai poftit la ceva, cum am salivat atunci, urmărindu-i cum baloteaza din borcanul ala unsuros. Habar nu am de ce, dar eu am crezut ca mor inecat in propria-mi saliva, in momentele alea. De murit nu am murit, dar amintirea mi-a ramas vie in cap, dupa atatia ani.
Va dati seama ca am mai mâncat fasole de atunci. Poate chiar cateva tone, avand in vedere greutatea la care ajunsesem la un moment dat. Ei bine, abia aseara am simtit ca senzatia aia de pofta animalică, pe care o simtisem pe vremea aia, s-a mai ostoit. Cand mi-am cumparat si am devorat prima conserva de fasole de la Heinz. Fratilor, am inteles pe loc de ce „Beans means Heinz”. De-aia. Ca a fost singura care mi-a alungat muncitorii aia ingurgitatori din minte. De încercat, va spun.
„Ceva mai mult decât hidos, care cu greu ar fi putut sa fie considerat comestibil” Te contrazic, conservele de fasole din vremea lui Ceasca erau foarte bune, ca sa nu mai amintesc de fasolea cu costita care era exceptionala. Fara E-uri si alte tampenii bagate in ele. Din pacate in ultimii ani ai Epocii de Aur nu s-au mai gasit deloc.
@Costin Ungureanu, imi pare rau dar te contrazic si eu. Ba da, se mai găseau, dar erau exact hidoseniile despre care povesteam. Fara costita, fara nimic ce ar fi putut fi considerat „carne” in ele.
Pofte macabre, in aceeasi perioada pe noi ne duceau la munca campului, numai ca pe bune :(, de obicei ajungeam acasa la ore normale pana intro zi cand draq stie, ori ne-au uitat acolo ori sa stricat autobuzul ca deja incepea sa se insereze, noi chitaiam de foame si profesorii au facut rost de undeva de o paine de aia taraneasca si untura, mai rar am poftit la ceva ca la paine cu untura in ziua aia 😀
Si alta, stundentie, practica „productiva” in fabrica (care chiar ca a fost degeaba) am stat in birouri inghetate de aveau turturi la geam si indrumatorul sa trezit sa ne scoata in sectie in pauza, probabil pt ca atunci macar puteai sa te auzi, iar muncitorii isi pregateau pranzul, copane de pui la protap facute la gura cuptorului de topit. Atunci am inteles conceptul „lupta de clasa” ca se uitau cu un aer de superioritate la viitorii ingineri dar si noua ne vena sa-i innecam intro lingura de apa.
@kalm-man, am trăit si d-astea, da.
eram in armata! la “munci”, pe la Gherla, culegeam porumb, pentru combinatul de cresterea porcilor de la Bontida! nu mai exista azi! veneau localnicii si ne rugau sa lasam porumb necules in mijlocul lanului, ei taiau cocenii si pentru asta ne ofereau tuica, slana si pita! au fost cele mai bune, ever, salivez si acum cind scriu! ma duc sa maninc fasole batuta, a facut sotia! de la bonduelle!
@gheo, pofta mare! 🙂