King of the world

Sunteti ok? Sunteti pregatiti pentru ce urmeaza? Daca nu v-ati trezit bine inca, va rog sa va beti cafeaua, sa va luati micul dejun, care aveti de luat pastile sa vi le luati. Pentru cei slabi de inger, va rog sa cititi printre degetele rasfirate, ca sa puteti pune mana la ochi mai repede. Daca sunteti in locuri publice, incercati sa nu tipati sau sa nu scoateti sunete care-i vor alarma pe cei din jur. Asezati-va bine in scaune, ca incepe.

Saptamana trecuta, Joi seara am iesit cu Prietenul I si Prietenul A la o bere (ei) si un suc (eu). Cum afara inca nu era vreme de terasa (la 12 grade iti cam ingheata curu’ daca nu te misti patru-cinci ore), ne-am ales o carciuma mai spalatica, unde sa putem sta linistiti de vorba. Buna treaba. Cateva mese ocupate, liniste si pace. Promitea sa fie o seara reusita.

Dupa ce ne-am intergrat in peisaj, am inceput sa ma uit in jur, sa vad ce companie avem la fata locului. La o alta masa, trei fete, bune toate trei. Hmmm, am zis „bune”? E mult prea putin, pentru cum aratau alea. Zane, frate, de defilat pe cat-walk. Doua dintre ele, blonde, genul de printese scandinave, care respira usor si delicat ca fluturii, cand se aseaza pe petalele de nufar. Cealalta, o bruneta focoasa, pe stilul armasar sălbatic, mustang de preerie pe care-l imbalnzesti greu si, chiar si dupa dresaj, te mai tranteste din cand in cand. Naravasa, era cuvantul, dar nu-mi venea. Frumoase bai nene, absolut frumoase. Toate trei pe stilul „floare de gheata”, care n-aude, nu vede, nu arunca priviri in jur, iar daca ajungi totusi la un contact vizual intamplator, cand te fixeaza cu privirea, simti un cui care-ti intra in ceafa. Cred ca este aceeasi senzatie pe care au avut-o toti carabusii de mai, pe care i-am varat eu in insectarul din clasa a opta. Sper ca am reusit sa descriu tabloul cat mai exact.

Si inca doua mese, cu cate trei barbati. 🙂

Nici nu ne incinsesem bine la discutii filozofice (nu ne intelegeam asupra provenientei expresiei „mama, cat de bune-s astea”), cand observam ceva agitatie la una din mesele cu tipi. Unul dintrei ei se zbatea oarecum necontrolat si ceilalti se agitau in jurul lui. Am crezut ca s-a imbatat omul, na ce sa-i faci se mai intampla, dar moacele speriate ale celorlalti doi ne-au lamurit ca se intampla ceva nasol. Dupa primul strigat „Sorine, ce-ai ma???”, urmat de „sariti ca moare” nu prea a mai fost loc de interpretari. Ne-am ridicat sa vedem care-i treaba. Omul se inecase cu mancare si acum se sufoca. Prietenii lui ii pocneau pumni in spate, de parca se antrenau pentru Centura Mondiala WBA. Chelnerii si personalul care se adunasera acolo, il stropeau cu apa. Mie mi se blocase creierul si eram incapabil sa gandesc normal. Fratilor, pe scurt, vreo 15 persoane asistau cum moare ala si actionau care mai de care mai dezordonat, haotic si fara efecte. Mai aveau sa inceapa sa-i faca frectie pe picioare.

Un singur om a ramas calm: Prietenul I. Ne-a dat la o parte cu gesturi de chirurg care se indreapta spre blocul operator. Nu a spus o vorba dar din priviri ii puteai citi scarba pe care i-o provocam. L-a apucat pe ala in brate de la spate si i-a aplicat o manevra Heimlich pe care ar fi invidiat-o si inventatorul ei. A zburat bucata de carne din gatul omului, ca randunelele vara, cand trage a ploaie. Nu cred ca a durat mai mult de juma’ de minut toata treaba, de cand am obervat agitatia pana cand tipul era din nou pe picioarele lui. Eu ma uitam la Prietenul I ca la Mesia, coborat printre noi. Si nu numai eu. Toata suflarea din carciuma era extaziata. De prisos sa va mai explic ce a urmat. Cum i-au multumit si ala si prietenii lui, ce fericire era acolo, si ca s-a baut moca, pe banii „inecatului”.

Dupa ce ne-am linistit si fiecare se intorsese la „treburile” lui, am inceput sa observam un fenomen ciudat. Alea trei zane, despre care va povesteam mai sus, parca nu mai erau trei bucati de gheata. Incepusera sa se uite spre masa noastra, sa susoteasca, sa zambeasca (intre ele, ce-i drept, dar parca tot era un pas inainte). Da’ am pus-o pe seama proaspetei celebritati a amicului nostru. Ceea ce nici nu era foarte departe de adevar.

Cale de vreo doua pepsiuri mai incolo (nu stiu paritatea in beri), intra doi indivizi in local. Tinerei, pe genul astmatico-sifilitc. Se duc direct la masa „stapanelor ghetii”. Se cunosteau. Incepe o discutie in contradictoriu. Care se continua cu „argumente” mai violente. La modul ca unul din ei incepuse sa traga de una din blonde. Aia ii zicea ca nu mai vrea sa stie de el, ala ca nu si nu, sa vina, din astea. O situatie din aia in care nu stii cum sa reactionezi. Sa te bagi, sa nu te bagi? Parca nu-s intrunite conditiile sa intervii. Logica valabila pentru toti cei din sala.

Nu si pentru Prietenul I. Omu’ a scos telefonul si a inceput sa filmeze. Lucru care n-a trecut neobservat de noii veniti.

-Ce faci coaie, ma filmezi?

-Dap! Trebuie sa am ce arata politistilor cand o sa ma intrebe ce-am avut cu tine de te-am scos in suturi de aici.

Moment de uluiala…Dupa care cei doi au inceput cu amenintarile. Proasta inspiratie. Noi eram trei, plus restul localului care l-ar fi urmat pe Prietenul I si intr-o lupta impotriva lui King-Kong, d-apai sa-i dea pe cei doi flacai afara. In cateva minute se vindecase si locul. Fetele aveau multumiri in priviri si al meu mai avea un pic si in ritmul asta putea sa-si depuna candidatura la presedintia Romaniei. Sau oriunde ar fi avut chef muschii lui. Dar el s-a asezat calm la loc pe scaun, a luat o gura de bere si a conchis:

-Asa! Pai pana cand, in pula mea.

De prisos sa va mai spun ca toata gheata din privirile fetelor se transformase in roua de primavara. Se uitau la proaspata celebritate cum se uita catelul la stapan. Cu ochii umezi si boticul salivand. Daca aveau cozi, ar fi dat din ele. Omu’ meu se facea ca nu observa, era ca o bucata de diamant, care-si stie valoarea si doar sta, straluceste si atrage. Ba, da-te dracu’, imi venea sa-i zic, de cand ai tu asa harfe?  Da’ nu i-am zis. Tare, tare de tot gagiu’.

S-a ridicat bruneta aia si a venit la noi. Cand a inceput sa graiasca, va jur ca cel putin doi ingeri au murit de invidie:

-Buna, eu sunt A., prietena mea te roaga sa vii la noi la masa, ar vrea sa-ti multumeasca.

Eu tocmai ma pregateam sa gandesc „uite cum a dat norocul peste asta”, cand a urmat replica ce m-a lasat cu creierii incrucisati:

-Da? Pai si de ce nu vine ea si te-a trimis pe tine? Pam-pam!

-Aaa, ii este cam rusine, pentru ce s-a intamplat aici. Dar te roaga frumos sa vii tu (aia, blonda, dadea din cap in semn ca „da, asa e imi este rusine, dar ridica-te si vino, printule venerat, ca n-o sa-ti para rau, voi fi roaba ta”, nu stiu daca am tradus chiar exact, dar eu asta-i citeam in priviri).

Prietenul I. a luat o atitudine a la George Clooney (un pic combinat cu Bruce Willis), a ridicat din umeri pe genul „hai s-o fac si pe asta ca si asa era plictiseala pe aici” si s-a dus sa-si primeasca prinosul de recunostinta.

Si l-a primit. In sensul ca e Sambata, acum, cand scriu asta si eu inca nu l-am revazut. Iar la telefon nu raspunde. Credeti ca o fi ocupat sau ceva?

sursa foto

PRPRPI