Eram prin carrefour dupa niscaiva cumparaturi. Cum ma preumblam eu pe acolo, blestemand inventatorii supermarket-urilor, vad un stand al alora de la herbalife. Ii stiti voi pe baietii astia cu bautura lor miraculoasa? Chestia aia pentru care platesti niste sute de euro, ca sa slabesti? Un principiu foarte tare dealtfel. Tre’ sa dau o gramada de bani pe luna ca sa aflu ca, daca beau un suc scarbos delicios si NU MAI MANANC, slabesc. Cred ca e un fel de secret bine pazit treaba asta. Nimeni nu aflase ca daca bei apa si nu mai mananci shaorma, pierzi in greutate. Altfel nu-mi pot imagina cum un om sanatos la cap, ar da bani pe asa ceva. Ma rog, nu despre asta voiam sa vorbesc. Cinste lor si celor care au reusit sa se foloseasca de produsul lor cu succes.

Deci ma plimbam pe langa stand-ul lor, cand am observat una bucata poza cu Messi, care cica le facea reclama. Iar trebuie sa fac o paranteza. Jur ca nu inteleg nici chestia asta. Care e treaba cu vedetele care fac reclama unor produse mai de larg consum? Pe bune ca functioneaza? Deci daca il vad pe Cristiano Ronaldo la tv, cu un sampon ordinar in mana, inseamna ca: „mama, ce bou sunt! Ia uite il vazusem pe raft la 12 lei si nu mi-am cumparat. Acum, cand stiu ca il foloseste Ronaldo, sa nu uit sa-mi iau”. Probabil ca are rezultate, ca altfel nu s-or plati sumele alea astronomice. La mine nu functioneaza, asta e clar. A propos, Messi a fost gras si a slabit, nu? Am terminat cu paranteza.

M-am dat mai aproape de poza aia cu Leo Messi, cand m-a vazut omul lor de vanzari. M-o fi citit dupa fata ca sunt pe genul microbist, ca a marsat pe cartea asta, ca sa ma atraga: „hai intrati sa vi-l arat pe Messi. Poate castigati concursul si aveti ocazia sa-l vedeti pe viu”. Cateva secunde s-au luptat binele cu raul inlauntrul meu. Pana la urma raul a invins. I-am zis sa vina el la mine sa-i arat ceva. Curios, n-a putut rezista si a venit. Fara sa mai zic nimic, am scos telefonul si i-am arata asta:

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=BbbZBTo31Bc&w=640&h=360]

Nimic n-a putut egala gura cascata si expresia de uimire de pe chipul tipului. Ah, ba da, poate doar strigatul pe care l-a slobozit, fara sa mai tina cont de norme profesionale si alte rahaturi de gen:

– Ioanaaaa (colega lui, cred), asta a fost la finala! Vino repede sa vezi!

L-am lasat asa, nu i-am mai zis ca aia era doar una dintre cele cinci finale, pe care le-am vazut live. Am vrut doar sa-l amarasc un pic, nu voiam sa-l fac sa ma urasca.

mihai_vasilescu_herbalife

sursa foto