Mark Twain spunea că cel mai ușor lucru din lume este să te lași de fumat. El a făcut-o de mii de ori.
Aș fi vrut să vă povestesc câte ceva despre treaba asta. Cred că am și eu o oarecare experiență.
Am făcut cunoștință cu tutunul în clasa a patra. Eu și încă un tălâmb de aceeași vârstă ne-am cumpărat un pachet de Carpați, ne-am ascuns bine de tot în spatele unei școli și ne-am pus pe pufăit. Dacă vă întrebați cum de ne-a vândut ăla țigările, înseamnă că ați copilărit mai încoace, spre anii ăștia. Pe vremea cealaltă toți părinții își trimiteau copiii după țigări, nu era nicio problemă. În zilele noastre cică s-a rezolvat asta cu fumatul copiilor și adolescenților. Vânzătorul nu are voie să le dea dacă au sub optsprezece ani. Mda, ce-i drept, nu am mai văzut niciun adolescent fumând. Sau beat. Problem solved.
Mă rog, deci eu și cu Crocu ne retrăsesem discret ca să decoperim deliciile tutunului. Și tare uimiți am mai fost când am văzut că nu e nimic fun. După ce am reușit să ne revenim din tuse și amețeală, am aruncat dracului pachetul ăla de Carpați și ne-am văzut de copilăria noastră smokeless.
Dar, până la urmă a venit și clasa a noua. Altă vârstă, alte distracții, alte priorități. Acum trebuia să fiu meseriaș (sinonimul arhaic și regional al lui „cool”). Așa că n-au mai avut nicio importantă gustul împuțit de tutun sau tusea. Am furat un pachet de BT de la mama și a doua zi, în prima pauză, mi-am aprins tacticos o țigară. Apoi mi-am trăit sfertul de oră de celebritate. Eram un soi de bad-guy sau ceva. Deci funcționa. Așa că i-am dat bătaie mai departe, cu încredere. De aici până la dependență pasul a fost foarte mic.
Și am tot fumat. Eu și țigara eram practic nedespărțiți. Nu mă puteam imagina fără ea în nicio împrejurare. Fără mâncare mai rămâneam (în studenție) dar fără țigări, niciodată. De ultimii bani, întotdeauna prefeream să-mi iau țigări, nicidecum haleală. Țigara era un fel de extensie a mea.
Nu cochetasem niciodată cu gândul de a mă lăsa, deși auzeam discuții în jurul meu. Oamenii se contraziceau asupra diverselor modalități de a renunța la tutun. Ba că e bine să le reduci treptat, ba că plasturi, ba că trebuie să te lași brusc. Totul susținut cu argumente și tot felul de studii mai mult sau mai puțin veridice. Discuții în care nu mă băgam niciodată pentru că nu aveam nici cea mai mică intenție să mă las. Eram totuși oarecum de acord cu cei care ziceau că e recomandat să te lași de tot, să nu le mai atingi deloc, dacă vrei să reușești.
A fost nevoie să treacă cinsprezece ani de la prima țigară, ca să cochetez cu gândul de a mă lăsa de fumat. L-am luat, l-am analizat și dintr-o dată mi-am spus că, gata, mă las. Nu mă întrebați ce m-a făcut să ajung la concluzia asta. Nu am avut vreo motivație aparte. Pur și simplu așa mi-a venit.
De obicei treaba cu renunțatul la fumat se întâmplă cam așa: „de luni nu mai fumez” sau „ de la 1 Ianuarie nu mai fumez”. Și de cele mai multe ori nu funcționează. Eu am luat decizia în Noiembrie și am stabilit că ziua Z o să fie în prima luni a noului an. Așa că am avut aproape două luni să mă obișnuiesc cu ideea.
Și a venit și clipa respectivă. Țin minte că mi-am aprins ultima țigară duminică la ora 23.40. Am fumat-o, am pus restul pachetului în bibliotecă și m-am culcat, așteptând cu emoție prima dimineață fără tutun.
Au fost crunte primele două săptămâni. Aveam un soi de vâjâială în creier pe care o duceam în permanență după mine. Dacă mișcăm repede din cap stânga-dreapta, amețeam, la propriu. Din a treia săptămâna senzațiile parcă n-au mai fost așa de acute. Iar după o luna, o luna și jumătate, organismul s-a obișnuit aproape complet fără doza de nicotină.
Pe scurt, nu am mai pus țigară în gură vreme de cinci ani! Nu o lună, nu două, nu trei. Cinci ani de zile nu am atins vreo țigară. Nici măcar eu nu am crezut că o să mă mai reapuc vreodată. Deși, undeva acolo în mine, suferam teribil. Cred că n-a dispărut niciodată complet dorința. Era acolo și aștepta doar un semn. Pe care, că un cretin ce mă aflu, l-am dat. Și acum o să vă vorbesc despre ceea ce de obicei nu prea auziți. Pentru că toată lumea se laudă cu lăsatul de fumat, nimeni nu mai zice și că s-a reapucat. Ei bine, eu vă voi spune și despre cum m-am lăsat de lăsatul de fumat.
Am început să ies din ce în ce mai des din țară. Iar călătoriile mele parcă nu erau trăite la savoarea maximă fără țigară. Prin urmare, într-un moment de totală neinspirație, am hotărât că voi fuma cu ocazia fiecărei treceri de graniță. Bine că nu am fost tâmpit până la capăt, aș fi putut să dau o fugă la Giurgiu în fiecare zi, să fumez juma’ de pachet și să mă întorc acasă. Măcar atât, Am făcut-o că la carte. De fiecare data când plecăm undeva, primul drum pe care îl făceam după ce ajungeam era să-mi cumpăr un pachet de țigări și o brichetă. Pe care le aruncam înainte de întoarcerea spre casă. Nu vă pot descrie senzația pe care am avut-o când stăteam cu fundul pe bordură, la Trocadero, mă uităm la Turnul Eiffel și mi-am aprins o țigară. Priceless!
Și treaba asta a tot ținut de câteva ori. Fumam numai cât eram ieșit din țară. Dar răscolisem monstrul numit dorință. Care și așa fusese acolo tot timpul ăsta, doar că era în stare latentă. Acum începusem să-l stârnesc din nou. Și a lovit. Câtă vreme am avut ieșiri scurte, de două-trei zile, n-a fost o problemă așa de mare. Reușeam să mă stăpânesc, deși îmi dădeam seama că am cam făcut o tâmpenie și crește dorința de a fuma din nou. Lovitura fatală mi-am dat-o când am plecat în concediu, în Turcia. Aproape două săptămâni de fumat zi de zi m-au dovedit. Când am intrat din nou în țară, cei cinci ani și jumătate de nefumat se duseserea pe apa Sâmbetei (era să zic pulii de suflet, dar m-am abținut). Practic de atunci fumez din nou.
Acum poate vă explicați titlul acestui articol. Pentru că „bou” este un cuvânt dulce față de ceea ce simt pentru mine, când mă gândesc cât de cretin am fost. Totuși, știu că o să vină un moment când voi avea din nou puterea și determinarea necesare să spun: din ziua X mă las de fumat. Îl aștept!
ce-i drept, da?
@Anca, ?
ce-i drept, da?
Apropo de inceputurile fumatului : aceeasi varsta, 2 verisori si parinti ramasi fara tigari care si-au confectionat in fata noastra din foi de tutun si hartie de ziar niste super trabucuri autohtone “made la tara”. Noi ca niste super copii inteligenti ne aducem aminte ca ciresul din spatele curtii s-a uscat, frunze avem, ziar nu am gasit, dar am gasit hartie dinaia Indigo pe care o punea bunica pe rafturi in camara. Pentru cei mai tineri : era o hartie atat de groasa incat semana aproape cu un carton si avea inclusiv aschii de rumegus in ea , era o hartie reciclabila care avea o culoare mov turbat ca sa se uniformizeze toate resturile de hartie ce o contineau. Cu cele necesare la indemana si cu 3 pachete de chibrituri ne ascundem noi in fata casei in vie. De precizat ca spalierii viei aveau maxim 1.60 cm iar prispa casei era mai inalta . Ascunsi in vie confectionam cu mare greutate o tigara din materialele pe care le aveam la dispozitie, stricam aproape o cutie de chibrituri in incercarea de a-i da foc si reusim sa inhalam 2 fumuri din super tigara hand made din frunze de cires. Bunica incepe sa ne caute si iese pe prispa sa vada unde ii sunt odoarele, vede fum in vie si se prinde ce activitati intreprindem noi, ia o jordie si ne da prima lectie de: “interzis fumatul in locurile publice “
Comentariu beton!21
@Ana R., naturale 100%. :)))
Se potriveste perfect citatul din dialogul dintre Iggy Pop si Tom Waits din „Coffee and Cigarettes”: ” You know, the beauty of quitting is that now that I’ve quit I can have one.” (http://www.youtube.com/watch?v=49tTzEifY6M).
De altfel, ti-as putea recomanda si vizionarea filmului „Thank you for Smoking”, cu precizarea ca primul este ceva mai bun, in opinia mea 🙂
Eu nici macar nu am incercat…si cred, mai corect spus sunt convinsa ca 99% e vorba de vointa…deci nu vreau…e singurul meu viciu…O fi bine, o fi rau…:)
cam asa ceva Mihai
@CarmenG, deci ai vointa, sa nu vrei. Perfect.
Nu vreau
@CarmenG, o sa stii tu singura cand o sa vrei.
io am fost grea de cap si nu am reusit sa ma tin de naravul, asta,prima data am fumat dupa angajare aveam 18 ani si era atunci dupa revolutie ,aveam o colega care se mai capata cu tigari streine ,la o petrecere in ,,pijama,,am fumat kent si am baut crema de ciocolata de ne-am facut praf si am zacut doua zile.. Peste… nnn ani cand deja aveam 35 imi facusem in gradina o bancuta si voiam neaprat sa -mi beau cafeaua si sa fumez acolo.
pe la primele tigari tin minte ca o sunam pe sora mea sa o intreb ce trebuie sa simit cand frumez ca eu is cam nesimtita si ma lasa rece operatiunea plus ca ma plictiseam pana ajungeam la capatul tigarii.Cred ca am reusit sa stric vreo 3 pachete fara sa simnt ceva si m-am lasat ,era pacat de banii si timpul cheltuit.
@daniela, sa zici merci. 😉
Cred că e mai importantă motivaţia, justificarea pe care o oferi actului în sine (de a renunţa la nicotină). Exemple cred că are toată lumea în jur, atât de persoane care au reuşit, cât şi de persoane care nu pot renunţa. Trebuie să îşi găsească fiecare punctul de pe „i”.
Mama s-a lăsat (zice ea definitiv, fiind „doar” a patra dată) în momentul în care a avut nepot şi a considerat că banii cheltuiţi pe ţigări stau mult mai bine într-un cont de studii pentru odor. Mama soacră s-a lăsat definitiv şi irevocabil doar după ce s-a lăsat tata socru, pentru că e ambiţia întruchipată şi nu poate concepe să nu fie şi ea în stare să facă acelaşi efort (dar tot timpul simte lipsa gustului cafelei cu ţigara de dimineaţă). Tata socru s-a lăsat pentru că se împliniseră 20 de ani de când fuma şi a considerat că e cazul să ia o pauză cu aceeaşi durată. Şi am descris persoane care fumau ţigară după ţigară şi care dădeau fuga la magazin să facă aprovizionarea indiferent de ora, anotimp, stare de sănătate şi cataclisme. Tata s-a apucat să fumeze la 26 de ani şi este absolut incapabil să îşi găsească acea motivaţie. Cel mai mult a stat fără ţigară de la 9 seara până la 12 ziua şi în dimineaţa respectivă nu ne-am putut înţelege cu el. Iar eu am crescut cu fumul în nas, am fumat 2 ani (ultimul an de liceu şi primul de facultate) pentru că era cool şi voiam neapărat să fac şi eu ceva care să mă scoată din tiparele de tocilară, şi nu duc şi nu am dus vreodată lipsa nicotinei. Ba aş putea scrie 5 pagini despre cât de mult urăsc mirosul de ţigară, fumul şi barurile ticsite de fumători.
@Irina, misto exemple. Da, motivatia este importanta.
Uite cum google-ind „vreau sa ma las de fumat” dau peste tine :)))
Eu sunt recidivista ca si tine. M-am lasat de fumat motivata si brusc (vroiam un copil) dar nu am avut simptomele tale, gen vajaieli si alte nebunii. Trei ani m-a tinut….Si ca proasta dupa ce am nascut, la vreo cateva luni, am aprins o tigare „asa de fun”. A fost groaznica, dar a doua zi am mai aprins una…si uite asa de la 1 tigare pe zi am ajuns la un pachet. Le urasc. Nu imi plac, Stiu cat de nocive sunt. Dar mai nenicule cat de mult iubesc sa trag primul fum dimineata la cafea, cand inca mai doarme copilul si canta cocosul. Asa ca mi-am propus sa divortez…din nou. Tot asa brusc, ca la epilat, pui ceara si tragi!
Subscriu si eu la recidiviste … M-am apucat de fumat in anul 1 de facultate, in camin era practic un must, pachetul de mentolate era 1.3 ron pe atunci si ne ajungea un pachet o saptamana. Dupa facultate si cativa ani de job, m-am lasat, nu mai tin minte exact motivatia de atunci, dar m-a tinut vreo 3 ani, pana intr-o noapte …in mijlocul unei discutii aprinse de nervi si ceva alcool, mi-am aprins o tigara ca sa subliniez mai bine gesturile cu care punctam argumentul. Alti ani, alta marca de tigari, placerea era intretinuta bine, pana cand, dintr-o alta placere, au aparut liniutele pe testul de sarcina … Stop joc, sau mai bine pauza, pana cand, ca si in cazul Anei, cafeaua de dimineata si-a regasit surata mentolata. Anul acesta, cand urmasul „liniutelor” deja a facut 5 ani, mi-a venit iarasi damblaua pe tigari, si cum stateam eu la tigara de dimineata gandindu-ma care ar fi cel mai potrivit moment sa punctez „ultimul fum”, mi-am zis ceva de genul „lasa-te de prostii, daca vrei, si asta de acum poate fi ultima tigara” …si pana acum asa a fost … Am citit undeva ca ar trebui sa treaca minim 21 de zile pana cand poti sa spui ca te-ai lasat de o dependenta … am bifat momentul fara sa imi dau seama acum cateva zile … problematice au fost intradevar primele 2 saptamani … nu neaparat fizic, cat psihic. Le multumesc celor din jur care mi-au tolerat iesirile mai bruste 🙂 si mai sonore decat de obicei … Sper sa fie ultima data cand trec prin asta … Motivatiile pentru recidivele de lasat/apucat, parerea mea, sunt profund personale, si nu tin neaparat de probleme importante si unanim recunoscute gen sanatate, economii etc ci de un declic interior de moment, intretinut ulterior de vointa/placere regasita….
@Georgeta, eu îți țin pumnii. Ești încă expusă și tu știi asta. Baftă!
Bineinteles ca pot cadea iarasi in pacat …In primele saptamani m-am expus la stimuli intentionat
( am stat cu colegii la tigara, eu doar cu cafeaua, am pastrat pachetul cu tigari in geanta etc) dar a fost mai mult un exercitiu de vointa, nu mi s-a facut pofta. In schimb, cand m-am relaxat cu gandul ca detox-ul fizic s-a produs si ca a trecut greul, ma lua cate o poftaaaa…dar m-am luptat si inca ma lupt 🙂
@Georgeta, îți țin pumnii.
Foarte tare ironia cu vama „giurgiu”….
@Simona, ironie, dar mi-a trecut prin cap s-o pun în practică. 🙂
Mihai, am senzatia ca facusesi pusculitza ? sau oi fi inteles rau….ceva in genul borcan si puneai acolo suma pe care o cheltuiai de obicei pe tigari….nush de unde am inteles asta 😀
@nagaq, ia vezi tu când e scris textul ăsta. 😉
pai m-am uitat inainte si inca-s contrariata…era vorba de alt articol cred 🙂
@nagaq, da, e alt articol. 😀
Mare dreptate ai! Tot 5 ani m-am lasat si eu. La in Revelion mi s-a parut ca as putea trage un fum, asa. Apoi mergeam in vreo cafenea si asa mergea tigara cu capuccino! Si asta a fost, am fumat iar. Apoi m-am lasat un an. Dupa un an am auzit de Alan Carr si voiam sa il fac pe sotul meu sa se lase. Dar am ascultat si eu un pic din cd. Fraaate, parea asa usor sa te lasi incat m-am apucat iar de fumat. Si fumez cu spor si acum. Am mai incercat odata cu cd-ul astuia dar m-a plictisit groaznic. Fumam dupa aia de nervi ca am pierdut timpul.
@Cristina, jur că am râs ci zgomot la aia cu cd-ul care te-a plictisit groaznic. :))))))))
În 1986 mă duc la soțul meu acasă (chiuleam de la liceu să facem o carte, eram la același liceu) și mă întreabă: Fumezi?
Nu!
De atunci îmi rup hainele de pe mine… nici acum nu am putut renunța la fumat iar el, lejer, acum 4 ani mi-a spus… de azi nu mai fumez!
Păi futu-ți, tu m-ai învățat, tu-ți bați joc de mine?
Este ceva în aer, nici acum nu pot fără țîgară…
@Camelia, lasă că n-a murit nimeni de la fumat. Oh, wait… 🙂
Mihai, mi-e ciudă că sunt fumătoare… am incercat în 99 să nu mai fumez… de la ora 9 am rezistat cu stoicism până la 20, frisoane, palpitații… rău de tot, la 22 am coborât la chioșc. Nu mai vreau să refac experimentul. Poate doar internată reușesc!
Proști sunt cei care se apucă!
@Camelia, sau se reapucă. 😉
la mine a functionat alta idee. la liceu toate fetele care pareau mai interesante si in preajma carora imi placea sa stau, fumau, tata fuma, mama ocazional, prietenii lor fumau ,fratele meu fuma, prietenii lui fumau, iar tata vazand cum e situatia mi-a zis intr-o zi: eu nu te pot impiedica sa fumezi daca vei vrea, ca o vei face pe ascuns, dar un singur lucru iti zic E GROAZNIC DE GREU SA TE LASI!, fapt pentru care nu m-am apucat niciodata, am stat si eu cu tigara in gura intre prieteni sa le arat ca nu ma deranjeaza si chiar nu ma deranja fumul, am facut sampling la camel, dar acum dupa ce am avut atatea cazuri in jur de morţi asociate cu fumatul, as strange de gat pe oricine incearca sa isi bage sau sa bage altora VIRUSUL asta…am doi copii, deocamdata nu fumează au 16 si 19 ani…cel mare, baiatul, mi-a zis ca la facultate, cand a iesit in pauză, doar el si incă un prost nu fumau…eu incerc sa ii spun ca doar ei sunt cei destepti, dar oare el vrea parerea mea sau pe a celor de o varsta cu el…o sa ii sugerez sa citeasca ce spuneti voi aici, poate intelege ceva
Ia asculta-l si vezi tu. Iti mai si zice sa nu te lasi pana termini de ascultat tot!
Da, probabil nu s-a născut femeia care să te facă să te lași de fumat. Cică asta ar fi cea mai „strong” motivație. Asta o zise tot un bărbat. Eu doar l-am citat. 😀
@fata veselă, pfff… ce vrăjeală! :))))
cei drept? cei drepti? sau ce-i drept? stiu, sunt carcotas dar imi place 😀 , si nu, nu am diacritice
@Mircea, foarte bine că mi-ai zis, Arăta ca dracu’. Gata, corectat. Merci.
Nu vreau sa te dezamăgesc dar mai ai de asteptat mult si bine acel moment in care sa te lasi iar de fumat. Daca te-ai lăsat odata si cunosti prin ce ai trecut, a doua oara iti este mai greu sa iei hotărârea asta. Asa am auzit si eu prin unele carti. Oricum felicitari ptr ambitie. Eu fumez de vreo 15 ani, nu m-am lăsat vreodată si nici nu cred ca o sa fac asta.?
@Cristinica, tre’ să fiu eu zen și-o fac din nou.
M-am luat de fumat la 16 ani ( în liceu, datorită fetelor!!!) și m-am lăsat la 26 de ani în Germania. Dimineața, fruchtuck, cafea, și asa-mi venea să tușesc și să scuip… Ceva de numa-numa. Atunci, mi-am spus ca-i aiurea rău de tot sa-mi fie rușine cu mine însumi din cauza panaramelor de țigări. Mă felicit c-am avut sânge să renunț.
@Iulian, bun așa. Sper să te țină.
Lăsatu de fumat este cu internare, nu știu unde. Dacă ai și serviciu e nașpa
„Somokeless”? Are you sure? No sugar?
@Mishu, mai sare mâna pe taste, ce vrei. Corectat. Merci.
Eu m-am lăsat de fumat de vreo 15 ani. Și acum visez uneori că fumez.
@GabiI, deci chiar nu trece niciodată. 🙁
Mă tem că da. De-aia n-am mai tras nici măcar un fum de atunci.
@GabiI, perfect. Așa să te țină.
Mai sus a fost alta Ancă. 🙂
Cat despre tigari… inca o dependenta pe o lista luuuuunga. Dar eu n-am strop de vointa, ambitie, self esteem etc. Deci este de inteles. 🙂
@Anca, mai zi-ne încă vreo două de pe lista aia. Ceva interesant? 😛
Stai frumos!
Siiii: „ce-i drept, da?” 🙂
@Anca, aaa, doar atât? Pfff… 🙂
Ei, lasă, ca o sa vină si momentul ăla. Am pățit ca tine; le-am lasat brusc pentru patru ani jumatate, apoi le-am luat la fel de brusc pentru trei ani. Le-am lăsat iar timp de alti patru ani, apoi am inceput sa lucrez in Olanda, unde am descoperit tutunul la plic. Am invatat sa-mi fac singur țigări, cu foițe. Ce plăcere ! Alti trei ani. Acum, de vreo doua luni,le-am lăsat si p’astea. In capul meu am spus ca acum este definitiv, dar nu-mi acord atâta încredere :))))
@Didi, wow, dar ştiu că ai tot încercat. Baftă!
Doua Saptamani fara tigara!!Imi vine sa ma premiez cu un Dunhil albastru!
@graurica, nici măcar nu-mi dă prin cap vreun premiu mai bun decât ăsta. 🙂
Sincer, eu am reusit sa renunt la fumat doar cu o tigara electronica. Nimic altceva nu a functionat.
Foarte tare articolul, Mihai. M-am delectat cu el, avand in vedere ca de 11 zile nu mai fumez ? Chiar din prima zi a anului
A treia sau a patra incercare in 16 ani cea mai lunga perioada fara tigara un an si trei luni .Acum am doar trei zile si am tot citit Allen Carr de trei ori de-a lungul timpului …