E greu. E foarte greu când ești o tânără domnișoară și să vrei să obții pătratul ăla roz, de plastic, pe care obișnuim să-l numim permis de conducere. Cel puțin aici, la Capitală, polițiștii sunt nişte oameni răi și unii dintre ei mai vor și șpagă. Așa că șansele ei să-și încerce abilitățile de driver, cu noua mașină a lui Iubi, pe linia dreaptă dintre Română și Victoriei, scădeau de la o zi la alta.

Degeaba s-a prezentat la traseu dată cu rujul cel bun și cu cel mai seducător zâmbet din arsenal. Polițistul ăla sadic, din dreapta, a ştiut una și bună: picat. E drept că nici n-a condus prea bine. Două semafoare trecute pe galben şi o bătrânică fugărită pe trecerea de pietoni i-au interzus visul la permisul mult visat. Și tot așa de trei-patru ori. De fiecare data apăreau impedimente de nedepăşit, copii care alergau, semafoare blestemate, biciclişti pe care-i lua pe capotă (nici măcar n-au fost mulţi, doar doi), pe scurt, tot felul de ghinoane. Parcă era blestemată.

În cele din urmă i-a venit ideea slavatoare să dea examenul în Fetestiul natal. Cum naiba nu se gândise până atunci? O pilă pusă de taică-său plus un fost coleg de liceu ajuns pe un post cu infuenţă şi două săptămâni mai târziu putea să țină în mâini cea mai prețioasă bucățica de plastic din lume. Și roz pe deasupra. Culoarea ei favorită.

Credea că în sfârşit tot calvarul ei s-a terminat, dar și-a dat seamă că s-a înșelat amarnic. Unde sunt cursele pe Magheru sau drumurile prin Dorobanți? Iubi al ei nici nu voia să audă să-i dea și ei mașina. Și cât nu l-a rugat, cât n-a insistat, ce nu a prestat. Nimic, nici nu avea voie să privească spre locul şoferului. Noapte de noapte adormea cu ochii trişti şi plânşi, dar el rămânea de neînduplecat.

Dar totul are un sfârșit pe lumea asta, chiar și suferința de a fi exclusiv pieton. Într-o seară în care nu mai aștepta nimic special, deja se băgase în pat, astrele s-au milostivit şi de ea. Iubi intră în casă și poruncește scurt:

-Îmbrăca-te, mergem la petrecere!

Ea se mâţâie și face figuri. Că e târziu, că de ce n-a anunțat-o din timp, că trebuia s-o sune…

-Pune, mă, mâna și îmbrăca-te! Mergem cu mașina și conduci tu la întoarcere, că eu o să beau!

În viața ei nu s-a îmbrăcat atât de repede. Doar cu dezbrăcatul ce mai reușea timpi record.

A fost cea mai lungă seară din viața ei, ca pe ghimpi a stat. Ăla nu se mai îmbăta odată, nenorociţii lui de prieteni îl ţineau de vorbă, niciun semna că se apropie plecarea. Izbăvirea a venit chiar când se pregătea să simuleze o criză de bilă. Și-au plecat.

Prima călătorie cu ea în rol de pilot a fost și cea mai scurtă. Cinci minute mai târziu, nouă mașina a iubitului zăcea făcută praf și pilbere, fumegând ușor, înfiptă bine de tot în fundul unui autobuz. Al dracului să fie boul ăla care a inventat cursele ratb nocturne. Parcă se plimbă cineva noaptea cu autobuzul? Special mergea hudubaia pe acolo, că să se intimideze ea și să calce accelerația în loc de frână.

Surprinzător, dar iubi a avut prezență de spirit și nu i-a umflat botul la locul faptei. S-a mirat până şi ea. Doar a contemplat ceea ce până cu cinci minute în urmă fusese maşina lui, au luat un taxi și s-au dus acasă. Când au ajuns, pe cel mai calm ton din lume, el rosteşte:

-Auzi, baby, dă-mi și mie un pic permisul tău, te rog!

Ea i-l întinde, senină și nevinovată ca Bambi când învăța să meargă. Iubi îl studiază pe faţă şi pe spate, apoi ia foarfeca de pe noptieră și cu o singură mișcare dibace îl taie pe din două.

-Ești prea proastă ca să mai conduci vreodată în viața asta. A conchis sec și s-a dus să se culce.

P.S. Orice asemănare cu personaje reale nu este întâmplătoare. Protagonista este chiar domnișoara despre care am mai povestit  aici.

mihai_vasilescu_permis_conducere

sursa foto