Prietenul meu I., tocmai s-a intors din Italia. A fost intr-o “vajaiala” scurta, de week-end la botezul nepoatei, fetita sora-sii. Am iesit ieri seara la o bere si mi-a povestit cum mai merge treaba la macaronari. Da’ m-am amuzat tare, pentru ca omu’ meu are un talent de a se lipi de “povesti”, ceva de speriat.
Sa va introduc un pic in atmosfera. Botezul s-a tinut intr-un orasel din sudul Cizmei, Rignano Garganico, ceva in genul Sighisoarei. Tipul clasic de orasel de provincie, unde stai trei sferturi de ora sa cumperi o paine. Pentru ca vanzatoarea cunoaste pe toata lumea. Si tre’ sa astepti sa termine de povestit cu Luigi, care si-a dat copilul cel mare la trombon. Sau dupa Francesca, ce plange inca pentru “mascalzonele” ala de Giancarlo.
Prietenul I. e un tip sociabil. Chiar un pic peste medie. Ar fi vrut sa interactioneze si el cu cei din partea locului. Dar, ti-ai gasit sa fie “qualcuno che parla inglese”. Nessuno, tata. Iar el vorbeste italiana “gimnastica”. Pana la urma a gasit un cuplu care i-a transmis ca e cineva care vorbeste engleza. Al meu s-a luminat tot, pana si-a vazut potentialul interlocutor. Era Patrick, copilul de patru ani al cuplului respectiv. Si a urmat un dialog de toata frumusetea, in care cel mic transmitea parintilor, intrebarile luiI. despre conditii economice si previziunile italienilor pentru iesirea din criza mondiala.
Ceva mai incolo in noapte, amicul nostru tocmai se delecta cu o specialitate pe baza de parmezan. Luase o imbucatura zdravana, cand din boxe, a inceput sa se reverse “Roxette – listen to your heart”. Cum in adolescenta lui zbuciumata, I. fusese un mare fan al cantaciosilor suedezi, a inceput sa dea din maini, ca sa-i atraga atentia sora-sii. Si ea, candva, admiratoare a trupei. Numai ca nu-i observa nimeni zbaterea. Ca sa-si sporeasca eficienta a dat si un strigat scurt. Uitase ca e cu gura plina de parmezan. Care s-a dus tot, sub forma de bol alimentar semi-masticat, pe camasa vecinului de masa. Tipu’ venise imbracat tot in negru. Proasta inspiratie.Pentru ca parmezanul e alb. Si, cu ocazia asta au aflat ca se ia foarte greu, de pe camasi de bumbac, negre.
Dupa ce l-a “rezolvat” pe cioclul in negru, cum se plimba el prin sala, a inceput sa deguste si alte minunatii culinare specifice zonei. L-au dat pe spate niste smochine, facute la cuptor. Bune tare. A “balotat” un platou intreg, dupa care s-a dus la maica-sa, cu gandul s-o intrebe de reteta.
– Alea nu-s smochine. E un fel de ceapa-arpagic, pe care o fac astia la cuptor. Dar te rog sa nu mamanci multe, ii recomanda femeia.
– Sa nu mamanc multe ? Da’ de ce?
– Fiule, astia mananaca una, maxim doua, ca ceapa asta provoaca flatulenta.
Provoaca pe dracu’. El bagase vrei cinspe si nu avea nici pe dracu’. Ce le mai place sa exagereze si italienilor…
Zece minute mai tarziu, prietenul meu zacea pe un scaun, incercand sa-si dea seama ce-ar putea sa manance, ca sa contracareze efectele legii “boyle mariotte”. Paine prajita. Pai, da, ca asta “strange”. A intins mana sa ia o felie, dar a facut miscarea cam brusc. O fractiune de secunda nu s-a mai controlat si “supapa” a dat drumul in incapere gazului ucigas. Dupa cum povesteste impricinatul: “ba, se facuse gol in jurul meu, pe o raza de zece metri”. Cu ocazia asta si-a mai imbogatit si modestul vocabular italian, cu un nou cuvant: “scoreggia”.
Aproape de spartul petrecerii, I. tocmai se delecta cu o alta specialitate nemaivazuta si neamipomenita, cand unul din invitati s-a apropiat si i-a zis ceva de genul “nu ai asa ceva la tine, in Romania, mangia, mangia”. Avea intentii bune, de altfel. Dar al nostru s-a uitat chioras. Intelesese sa manance, ca si asa nu are ce in Romania.
L-a asteptat la cotitura si s-a bagat si el in grupul aluia. Numai bine, ca a venit vorba despre ce lucreaza fiecare, unde si cat castiga. I-a lasat pe toti sa spuna si cand a fost randul lui le-a servit-o:
– Duemila euro!
– Madonna mia!!! In Romania??? Duemila euro? Ma che cazzo fai?
– Guardiano, ragazzi!
Luati d-aici! Cu asta ma ocup.
Dupa ce i-a lasat sa se vaicareasca si sa gesticuleze pana au obosit, le-a spus ca a fost “un scherzo”. Ca mureau urmasii lui Dante de inima rea.
D-apai, cam atat, ca n-a fost botez din ala de trei zile si trei nopti.
Mno, si uite de-asta au impresia strainii ca suntem ca nu avem ce maca in Romania. Nu ca nu ar fii adevarat…..dar creeaza o perceptie nasoala despre noi.
Mie mi se pare ca a creat o perceptie pozitiva despre Romania cand le-a zis ca are salar’ de 2.000 de euro pe luna.