Injuratura…bratara de aur.

Voi ati prins in scoala muncile agricole ? Dar nu vorbesc de mers o zi la cules de cartofi, ci de plecat minim o saptamana la „munci”. Pe care, noi le numeam impropriu, „practica”. Si fiind din Valcea, ne duceau la cules de struguri, la Dragasani. Va dati seama ca abia asteptam sa chiulim cate o saptamana sau doua de la scoala. Ca mergeam la “camp”, era mai putin important. Oricum, eu traiesc cu impresia ca absolut nimeni nu muncea. Cel putin dintre noi, elevii. Pentru ca mai existau si localnici, iar aia „bagau” grupa mare. Cred ca, de fapt, ii incurcam la stransul viei, dar nu aveau ce sa ne faca. Astea erau „indicatiile”. Zic ca nu stiu cine muncea, pentru ca absolut toti colegii din jurul meu, foloseau acelasi truc. Mai bine de jumatate din galetile cu care ne dotasera, erau umplute cu crengi, bine intepenite in interior. Mai tranteai cativa ciorchini deasupra si aia era. Se umplusera. Te asezai in vie si mai asteptai, ca batea la ochi daca erai “Speedy Gonzales”.

 sursa foto

Dar nu despre asta voiam sa va povestesc. Ci voiam sa va intreb, ce credeti voi ca puteau face cateva zeci de liceeni, fara supravegherea parintilor, intr-o zona unde vinul era mai des intalnit ca apa potabila ? Exact, se imbatau seara de seara. Da’ binisor asa. Multi dintre noi poate nici  nu ar fi vrut asta, dar nu riscai sa te faci de cacao, in conditiile in care toata lumea se imbata. Seara de seara se faceau grupuri, care stateau in cerc, cu o galeata de vin in mijloc. De numarat galetile care se goleau, nu numara nimeni.

sursa foto

Drept urmare, numai Zeul Bacchus ar putea fi invinovatit pentru ca unul din noi a vrut s-o calareasca pe Puica. Nu, nu era fata sefului de I.A.S., ci una bucata iapa, mandria colectivei. Care, in momentul in care a fost provocata la cursa hipica a vietii, era legata cu o sarma de un stalp ce sprijinea hambarul. Sarma pe care vajnicul jocheu nu a observat-o. Asa ca in momentul cand si-a infipt pintenii imaginari, in coastele saracei iepe, aceasta s-a speriat si a zmucit zdravan din tot corpul.. Cu tot cu stalpul de sustinere. Fapt care a produs daramarea unei jumatati a hambarului. A fost unul din primele semne, ale tinerei mele existente pe atunci, ca o calareala de Puica (indiferent de rasa) are sanse semnificative, sa nu aduca nimic bun. Dar credeti ca m-am invatat minte ? 🙂

sursa foto

Circumstante atenuante ar trebui sa aiba si baietii care s-au suparat nevoie mare pe unul din localnici, din motive pe care istoria le trece cu vederea. Si au gasit ca cea mai potrivita razbunare, sa-i planteze omului un cires fix in fata usii de la intrarea in casa. Pe care-l scosesera cu radacina, tot din aceeasi curte, doar ca l-au mutat mai aproape de casa. Sa nu se mai chinuie respectivul, cand ii e pofta de cirese. Din pacate, dormeam toti rapusi de licoarea din struguri, cand a iesit ala din casa dimineata, asa ca nu i-am vazut fata. Ba, i-am mai batut si obrazul, ca a fost in stare sa gandeasca ceva atat de urat despre noi,

Sa va mai povestesc ca am gasit ascunsa o caleasca ? Una din aia adevarata, ca pe vremuri, nu vreo caruta ordinara. Era bine dosita intr-un depozit. Si bine zis „era”. Ca am scos-o noi si ne-am dat cu ea la vale, pe ulita care cobora de la vie spre I.A.S. De vis. Cred ca asa i s-a parut si brigadierului (parca asa se numea) ala care raspundea de noi.

sursa foto

Dar cel mai frumos a fost in ziua dinaintea plecarii. Bineinteles ca toata lumea a tinut sa se faca praf. Si pulbere. Nici acum nu as putea sa va explic ce ne facea pe toti sa bagam in noi atata vin. Eu nu beau de fel. Poti sa numeri pe degetele de la o mana, datile cand m-am imbatat Dar acolo era altceva. Nu aveai cum sa faci tu „opinie separata”, ca nu te mai scotea nici dracu’ din mistourile alora.

Sa revenim, ziceam ca ne-am facut toti manga in penultima seara. Dar asa de rau incat dormitorul nostru era practic o mare voma. Nu cred ca aveai cum sa calci pe undeva si sa nu lasi urme intr-o „pizza” uriasa. Dimineata ne era atat de rau ca ne-au scos sprijiniti, sa ne duca la munca. Si nu pe toti. Doi au ramas in dormitor, pentru ca efectiv nu se puteau tine pe picioare.

Nu mai retin de ce, e posbil sa fi urmat vreo vizta oficiala la nivel inalt, cert este ca exact in ziua aia a trecut pe acolo prim-secretarul pe judet. Pentru cei mai tineri, asta poate ca nu inseamna mare lucru. Dar cei traiti si pe vremea cealalta cred ca-si amintesc. Practic nu exista functie mai mare, la nivel de judet. Era „il capo di tutti capi” cu drept de viata si de moarte. Sau pe aproape. Ei bine, Don Corleone asta (mor de nervi ca nu-mi aduc aminte cum il chema) era venit in inspectie la Dragasani. Si, intr-un moment de proasta inspratie, a vrut sa vada cum se prezita tineretul, mandria tarii. De ce s-o fi dus la rahatul ala de baraca in care dormeam, nu stiu. Poate ca l-a atras ditamai geamul spart (de noi, de cine credeti?) care se zarea din drum. Nu stiu, dar a pus soferul sa opreasca ARO-ul exact in fata. Si a intrat.

Peisajul dezolant din dormitor, cred ca i-a facut inima sa tresalte de mandrie. Doar nu in orice zi poti sa vezi cum arata un record mondial la voma. Dupa ce si-a revenit din socul constatarii ca tinerii elevi poseda stomacuri sensibile la vinul de tara, tinandu-se de nas a strigat cat il tineau plamnii:

– Ce dracu’ inseamna asta ???!!! Ce e mizeria asta aici ???

Retineti, ca doi dintre noi ramasesera in dormitor, da ? Ei bine, unul dintre ei, deranjat de zbieretele mult prea matinale pentru mahmureala lui, s-a ridicat in capul oaselor. A prvit tulbure spre intrusul care-i tulbura siesta si a rostit legendarele cuvinte:

– Da’ tu cine p**a mea esti ?

Si s-a intins linistit la loc, multumit ca a restabilit linistea in incapere. Ceea ce era chiar purul adevar. Inaltul demnitar a facut stanga imprejur si dus a fost. Noi, cei care reusisem sa ajungem in vie, nu intelegeam de ce suntem culesi de printre araci si trimisi inapoi cu mare rapiditate. La modul ca ne-au facut “pachet” si direct la Valcea cu noi.

A iesit un picut de scandal, dar aplanat rapid. Parintii colegului cu crima de “laissez majeste” au stiut pe ce “butoane” sa apese , pentru ca tambalul sa fie imblanzit de batista lasata pe el.

Partea cea mai frumloasa este ca cele doua clase care erau la “munci agricole” cand a avut loc evenimentul nu au mai fost niciodata trimise la cules de struguri. Pur si simplu noi aveam vacanta, cand restul plecau sa se lupte cu galetile de struguri si cu aburii alcoolului.