Hai c-am vazut ca va plac astea hazlii din parc. Ca tot se termina acusica ziua de luni, va mai da fratele vostru una. Tineti-va bine!
Imi faceam eu linistit turele, multumit ca reuseam sa am un ritm bun. De data asta era vara si cald. Lumina afara, corporatistele zburdau in jurul meu, ca niste morse harnice, dornice sa ajunga din nou la acele dimensiuni care sa le permita sa iasa din nou pe plaja. Alergam cu un zambet multumit pe fata si nimic nu parea sa-mi perturbe activitatea. Caloriile date jos se inmulteau vazand cu ochii, numarate de tipa cu voce sexy de la mine din telefon. Ce sa mai, se anunta o dupa-amiaza linistita. Daca ma miscam bine, imi mai ramanea timp si de o „fifa” mica.
Dupa vreo sapte kilometri, simt usoare tulburari gastro-intestinale. Hmmm, ma incrunt. Si ma gandesc ca nu are cum sa se repete povestea asta!!! Nu permit asa ceva, daca e sa devina „groasa” treaba, o iau din loc spre casa. Nu de alta, dar acum mai era si lumina de zi. Totusi, pare ceva trecator, un mic acces de…flatulenta. Ma linistesc si imi recapat zambetul. Ii fac cu ochiul unei morse ce „inota” pe langa mine si o incurajez din gesturi: „baga papusa, ca altfel nu ai pofta de mancare diseara”! Cavaler, de.
Hopa, stai ca ceva nu e bine. Revin junghiurile intestinale, insotite de usoare bolboroseli. Care in loc sa se estompeze, se amplifica. Dar in asa hal, incat ma gandesc la distanta pana acasa (stau la cateva minute de mers pe jos de parc) ca la un maraton Paris – Londra, dus si intors! Ceea ce simteam eu, in nici un caz nu mai putea suferi amanare. Am transpirat brusc, dar in asa hal incat tricoul putea fi stors. Si nu avea legatura cu distanta alergata pana atunci.
Bai, ce dracu’ fac ??? Lumina ca la balamuc afara, soarele inca era pe cer. Unde ma bag ? Nu vedeam nici un tufis mai acatari. Fusesera cateva, dar daduse harnicia in astia de la Administratia Parcurilor (lumina nu ar repara-o) si tocmai ce tunsesera iarba. Dragilor, deja eram in imposibilitatea sa mai fac doi pasi. Doamne, nu se poate asa ceva!!! Nu mi se intampla asta din nou!!! Refuzam crunta realitate.
Si atunci, probabil a fost unul din momentele pe care le explicam aici. Se pare ca reusisem sa ma conectez cu Universul, pe frecventa care trebuie. Pentru ca in fata mea, out of nowhere, a aparut Dumnezeu tatal. Sub forma unei toalete din aia ecologica. O singura cabina, fix langa alee. Cerusem si tocmai mi se daduse. Am multumit fierbinte si am „rezolvat” treaba.
Dar dupa, linistit fiind, au aparut intrebarile. Stiti cum e cu „dupa razboi”… De unde aparuse cabina aia ? Nu radeti. Alergam de ceva ani in parcul ala si de atunci au mai trecut vreo doi, dar toaleta ecologica pe traseul meu n-am mai vazut. Niciodata!
Concluziile pe care le-am tras sunt si pentru cei care cred ca putem interactiona cu Universul, cat si pentru cei mai sceptici, care de fapt cred ca s-a intamplat asta:
Final neateptat. Frumos asa.
geniala imaginea aia de la sfarsit :-))))))))))))))))))))))))