In decembrie, prietenul meu I., a taiat-o in Italia. La parinti. Si cum avea el de stat vreo 10 zile printre italienii aia xenofobi, ne-am gandit cum sa facem sa comunicam, in perioada asta. No problemo, zice, ca am un sim cu numar de Italia, ma suni pe el. Buuuun. A plecat omu’ sa-l cinsteasca pe il babbo natale.

Dupa vreo doua zile, zic si io sa-l sun. Am un abonament care contine „200 de minute oriunde”, la cei de la romtelecom. Dar cum constatasem pe piele mea ca „oriunde” la astia, poate sa insemne „oriunde cu exceptia tarilor din ue si toate celelate regiuni ale planetei”, am zis sa verific. O sunasem la un moment dat pe vara-mea (care-si petrece tineretele pe la stupizii aia de americani) pe mobil. Cand a venit factura, am aflat cu usoara surprindere, ca „oriunde” nu inseamna si pe mobil in USA.

Asa ca, de data asta, am suflat si in iaurt. Am apelat informatiile, la 1930, ca sa aflu daca pot suna pe mobil in tara lui Dante. Operatorul cu care am vorbit, mi-a explicat pe un ton usor superior, ca „oriunde inseamna oriunde domnule, inclusiv pe mobil in Italia”. Treaba subliniata in vreo doua-trei randuri, pentru ca am tot vorbit cu el cale de vreun sfert de ora (cel putin asa apare pe detalierea apelurilor). Perfect, zic eu. Am multumit, am inchis si l-am sunat pe prietenul I. Si l-am tot sunat cat a stat acolo. Cam o data la doua zile, pac, tranteam un telefon, ca sa vad ce mai e nou pe la macaronari. S-au adunat vreo 85 de minute batute pe muchie.

Surpriza a fost cand a aparut factura. Da, dragii mei, cele „200 de minute oriunde” nu includeau si convorbirile pe mobil in „cizma”. Numai ca de data asta eram „blindat”. De prisos sa va spun ca nu aveam de gand sa platesc banii aia, nici daca ma impuscau. Am sunat la operatorul de telefonie, cu nume de minoritate conlocuitoare, si le-am explicat care e problema. Duduia care a raspuns, mi-a dat asigurari ca totul se va rezolva. Face ea in asa fel, incat sa „fie bine”.

N-a facut. M-am lamurit la prima somatie de plata. Cand am sunat din nou. De data asta, s-a lasat cu sesizare. Prin care eu solicitam „ascultarea inregistrarii convorbirii telefonice dintre mine si operatorul lor”, ca sa lamurim problema. Sesizarea trebuia finalizata in maxim 30 de zile. Au rezolvat-o mai repede de atat. Dupa vreo doua saptamani, am primit o scrisoare oficiala. prin care imi aduceau la cunostinta ca „cele 200 de minute oriunde, nu erau valabile si pe mobil in Italia”. No shit, sa mori tu ? Trecuse mai mult de o luna si eram in acelasi stadiu.

Da-i si suna din nou la ei. Sa va mai povesesc ca gradul meu de iritare crestea, cu fiecare telefon de acest fel pe care il dadeam ? Pentru ca ABSOLUT de fiecare data trebuia sa reiau povestea de la inceput, cu date, ore, minute etc. Si sa le explic ca eu solicit doar ascultarea convorbirii inregistrate dintre mine si colegul lor cel stupid. Tinea cate o jumatate de ora orice apel catre ei, timp in care ajungeam in pragul apoplexiei. Treaba care se intampla de la birou. Se strangeau colegii in jurul meu, ca sa se amuze. Iar unul tinea o mica sticluta cu saruri pregatita, pentru cazul ca mi se umfla vena aia de pe tampla si cad dracului. Oricum, absolut toti imi faceau recomandarea sa platesc, pentru ca „n-o scoti la capat cu astia”. Nici gand, ultimii bani pe care i-as mai fi dat pe lumea asta, astia erau.

Pe la al patrulea telefon de genul asta, am trecut de la stadiul de sesizare la cel de reclamatie. Adica treaba serioasa. Termen de finalizare, tot 30 de zile. Urmau sa ma cheme ei, intr-unul din sediile lor, sa ascultam inregistrarea. In tot acest timp notificarile de plata au curs. Tonul lor a sporit de la amical, la usor amenintator. Eu aproape ca ajunsesem sa-mi doresc sa nu se mai rezolve. Voiam sa ajung cu ei in instanta. Imi doream sa le vad fetele in sala de judecata, cand se aude gigelul lor explicand ca „oriunde, inseamna oriunde, domnule Vasilescu, inclusiv pe mobil in Italia”.

Pana la urma n-am avut norocul asta. De chemat sa ascult inregistarea, nu m-au chemat nici in ziua de azi. In schimb, saptamana trecuta, am primit alta scrisoare oficiala de la ei. Prin care imi spuneau ca suma „va fi debitata din urmatoarea factura”. Ceea ce s-a si intamplat. Aproape ca nu mi-a venit sa cred. In momentele alea am inteles cum s-a simtit Mucius Scaevola. Mi-a dat o lacrima in coltul ochilor si am zbierat in firma cat m-au tinut pamanii: „Baaaa, i-am dovedit pe aia de la romtelecom”. A circulat hartia din mana in mana, pentru ca nimeni nu credea. Si chiar si cu ea in mana, au fost colegi care mi-au zis „ba, preferam sa platesc banii aia, in loc sa ma chinuiesc atat”. A propos, era vorba de 150 de lei, ca uitasem sa va spun. Cre’ca sunt un invingator al sistemului.

O singura nedumerire am. Romtelecom-istii or fi ascultat inregistrarea sau nu ? Parca simt asa niste mancarimi in degete. Ce-ar fi sa fac o sesizare, prin care sa solicit sa-mi spuna daca au ascultat-o sau nu ?

mihai_vasilescu-romtelecom